SFÂNTUL ILIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile, pe 6: 3 din Octoih și 3 ale sfântului, pe glasul al 4-lea:

Podobie: Cel ce de sus ești chemat...

Fiind strălucit cu arătarea luminii dumnezeiescului Duh arătat, preafericite Paramoane, de tot te-ai scârbit de întunericul cel preaadânc al multor zei, și aflând vreme bună, fericite, din voia ta ai mers către nevoințele cele ce erau de față cu cuget viteaz, și, arătându-te purtător de biruință, ai surpat pe trufașul și vrăjmașul tuturor oamenilor, slăvind pe Hristos; pe Care roagă-L să mântuiască și să lumineze sufletele noastre.

Văzând mulțimea cea cu mult număr, care era junghiată, Paramoane, pentru Dumnezeul și împăratul tuturor, te-ai aprins cu râvnă dumnezeiască și ai strigat: Slugă dreaptă sunt lui Hristos totdeauna, cunoașteți tiranilor fără de lege; și iată că am venit acum de nimeni chemat, să mă jertfesc ca un miel fără de răutate. Dar nu zăboviți; că mă nevoiesc a mă face jertfă primită Celui ce S-a jertfit cu trupul pentru mine de a Sa bunăvoie.

Cinstită ceata purtătorilor de lupte, fiind cinstită cu înșeptită zecime și cu întreită sutime, a surpat prin credință rătăcirea cea cu mulți zei a celor fără de lege, cu care dimpreună nevoindu-te cu cuget viteaz, Paramoane, te-ai încununat și te-ai numărat cu cetele celor fără de trupuri, bucurându-te; cu care împreună roagă-te să ne mântuim de toată nevoia și de încercări noi, cei ce te lăudăm pe tine și cu curăție te fericim.

Slavă... Și acum..., a Născătoarei:

Nu ascund eu, ticălosul, răutățile mele, că toate cele ce urăște Dumnezeu le am eu, spurcându-mi trupul și duhul și gândul meu, cu cugete și cu fapte și cu cuvinte de ocară și fără de lege, și hulind cu limba pe cei ce păcătuiesc; eu sunt care fac cele mai rele. Născătoare de Dumnezeu, dă-mi îndreptare de acestea toate ca, trezindu-mă din obișnuirea mea cea rea, să cad și să plâng în rămășița vieții mele pentru relele ce am făcut.

A Crucii și a Născătoarei:

Nu te tângui, Maica Mea, pentru Mine, Fiul tău și Dumnezeu, văzându-Mă spânzurat pe lemn, Care am spânzurat tot pământul pe ape fără ținere și am zidit toată lumea. Că Mă voi scula și Mă voi preamări, și voi sfărâma cu putere împărățiile iadului, și voi pierde puterea lui, și voi scoate pe cei legați de răutatea lui, ca un milostiv, și le voi dărui lor împărăția cea veșnică.

STIHOAVNA din Octoih. TROPARUL, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Paramon...

Slavă... Și acum..., al Născătoarei:

Caută-le la sfârșitul cărții.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul... se cântă troparul sfântului (de două ori), Slavă... Și acum..., al Născătoarei, de la glasul troparului sfântului.

Sedelnele de rând din Octoih.

Psalmul 50

CANOANELE

Amândouă din Octoih, și al sfântului pe 4.

CANONUL

sfântului

Alcătuire a lui Iosif. Paramoane inima mea, celui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină, și mă întărește să stau întru dumnezeieștile legi.

Îmbogățitu-te-ai luminat, fericite, cu buna laudă a mucenicilor, încuviințându-te cu podoabe mucenicești, și te-ai înfrumusețat cu răni frumoase, Paramoane. Pentru aceasta cu credință te fericim.

Slavă...

Fiind plin de apele cele făcătoare de viață ale Duhului, ai răcorit pe cei topiți de fierbințeala cea rea a necredinței și i-ai îndreptat către apa odihnei, slăvite.

Și acum..., a Născătoarei:

În vreme ai născut pe Cel fără de vreme, Curată, făcându-Se om, pe Care roagă-L neîncetat, ca pe Fiul tău și Domnul, să vindece patimile sufletului meu cele învechite, ceea ce ești fără prihană.

Cântarea a 3-a:

Cântarea I, glasul al 4-lea:

Irmosul:

«Adâncul Mării Roșii cu urme neudate pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui, Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit».

Cu luminile Duhului cele luminătoare, luminează Mucenice

Irmos: Se veselește de Tine...

Smerindu-te pentru Hristos, ai surpat înălțarea vrăjmașului și taberele lui le-ai tăiat cu sabia răbdării.

Risipit-ai sfatul cel rău asupra credinței noastre și ai pătimit tare, răbdătorule de patimi, mucenice Paramoane.

Slavă...

A Crucii și a Născătoarei, asemenea:

Întăritu-te-ai cu dumnezeiescul har ca un ostaș tare și chinurile cele cumplite ca un vis le-ai socotit, Mucenice Paramoane. Dacă ai văzut pe Fiul tău și Dumnezeu pe Cruce, Fecioară prealăudată și neispitită de nuntă, laudai lăcrimând și strigând: Slavă voirii Tale celei înfricoșate, Cuvinte, că voind ai fost ucis, Viața tuturor, ca să mântuiești lumea din stricăciune, ca un preabun.

Și acum..., a Născătoarei:

Întărește-mi gândul care se răzvrătește de multe patimi, Maică a lui Dumnezeu preacurată, ca după datorie să te măresc.

Irmosul:

«Se veselește de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu ești puterea mea, Doamne, și scăparea și întărirea».

SEDEALNA, glasul al 4-lea: Podobie: Degrab ne întâmpină...

Mucenicul Paramon, nevoindu-se cu tărie, dumnezeiește a stins focul multor zei cu râurile sângelui. Pentru aceasta luând harul dumnezeiesc al tămăduirilor alungă demoni și oprește boli. Cu rugăciunile lui, Hristoase, mântuiește sufletele noastre.

Slavă... Și acum..., a Născătoarei:

Cu toți să lăudăm astăzi harul Maicii Dumnezeului nostru, că printr-însa a strălucit bucuria în lume și aflând toată firea oamenilor dezlegarea blestemului, bucurându-se, strigă: Cu rugăciunile ei, Doamne, izbăvește-ne pe noi de necazuri.

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

«Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptății, a stat întru a sa rânduiala, precum se cuvine strigând: Slavă puterii Tale, Doamne».

Fiindu-ți inima întărită cu bărbăție și înfierbântată cu îndrăznire, mărite, chinurile cele de multe feluri le-ai socotit ca niște săgetături de prunci, mucenice al lui Hristos.

Văzând pe luptătorii uciși din poruncile tiranului, mucenicul Paramon a luat râvnă dumnezeiască asemenea cu aceia și singur de la sine a mers spre patimi.

Întins fiind și cu sulițe fară de milă împuns și biruind tu meșteșugurile vrăjmașului, te-a încununat Hristos dătătorul de răsplată, fericite Paramoane.

Slavă...

Și acum..., a Născătoarei:

Mirându-te de răbdarea mucenicilor și lăudând sfârșitul lor, mărite, te-ai împărtășit râvnei credinței lor și preacinstitei pătimiri.

Fiind Domnul întocmai la cinste cu Tatăl și cu Duhul, S-a întrupat din curatele tale sângiuri, făcându-Se om.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu nașterea ta cea purtătoare de viață, Fecioară Marie, ai reîntinerit pe toți oamenii cei omorâți pentru călcarea poruncii; pentru aceasta te slăvim și cu cuviință dumnezeiască te fericim.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

«Tu, Doamne, lumina mea, în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci din întunericul necunoștinței pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință».

Dar de mult preț te-ai adus pe sineți Ziditorului tău, pătimind și biruind rătăcirea, cel ce ești podoaba mucenicilor.

Statuile și idolii demonilor le-ai sfărâmat, înțelepte, fundu-ți cugetul întărit pe piatra dumnezeieștii credințe, Paramoane.

Slavă...

Mulțimea demonilor cu bărbăție ai rănit-o cu rana trupului tău, pătimitorule cel cu gând viteaz. Pentru aceasta te fericim.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas...

Nu te-ai înconvoiat în vremea luptelor, ci mai mult te-ai ridicat cu tărie către dumnezeiasca luptă. Pentru aceasta ai luat și cununile măririi.

Socotitu-te-ai pe tine însuți în rândul adunării mucenicilor, care s-au săvârșit cu osârdie înaintea pătimirii tale, pururea pomenite, și împreună cu ei te-ai învrednicit de cămara cea cerească.

Slavă...

Sulițele te-au făcut pe tine următor lui Hristos, cu care rănit fiind, mucenice, ai zburat către El, purtând cunună, omorând pe cei fără de minte cu săbiile răbdării.

Și acum..., a Născătoarei:

Izbăvește-mă de smintelile vieții, Preacurată, pe mine, cel cuprins în noaptea nevederii a cugetelor celor necuvioase, fiind întunecat pururea de răutatea vrăjmașului.

Irmosul:

«Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curățindu-se cu sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta».

CONDAC, glasul al 4-lea:

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce...

Cu răbdarea dumnezeieștilor porunci ți-ai curățit sufletul de spurcăciuni și către săvârșirea pătimirii ai ajuns. Că te-ai lepădat a jertfi idolilor celor înșelători și, urmând lui Hristos, cu sulița ai fost împus. Dar cu osârdie roagă-te pentru lume, preafericite Paramoane.

s

SINAXAR

în această lună, în ziua a douăzeci și noua, pomenirea Sfântului Mucenic Paramon și a Sfinților trei sute șaptezeci de mucenici, care au mărturisit împreună cu el.

Aceștia au trăit pe vremea împăratului Deciu și a lui Achilin, mai-marele Răsăritului. Iar pricina credinței în Hristos și a sfârșitului lor, aceasta a fost. La locul Balsatiei ce se cheamă Ieron, se află multe și bogate izvoare de ape fierbinți, în chip minunat tămăduind bolile. Deci, mergând la acel loc pentru tămăduirea trupului său, Achilin, care cârmuia Răsăritul, a poruncit să-i aducă după dânsul de la Nicomidia pe câți creștini erau acolo, legați pentru credința cea în Hristos. Și mergând Achilin în capiștea Isidei, și făcând întinatele jertfe, a poruncit sfinților mucenici să se închine și să aducă jertfă la idoli. Dar ei lepădandu-se a face una ca aceea, a poruncit să fie dați la moarte toți. Și așa vitejii mucenici au luat cununa nevoinței de la împăratul a toate Hristos Dumnezeu, întărindu-se cu puterea Lui, fiind la număr trei sute șaptezeci. Pe aceștia văzându-i Sfântul Paramon așa fără milă omorâți, a strigat cu glas mare, zicând: Mare păgânătate văd, că necuratul acesta stăpânitor înjunghie ca pe niște dobitoace atâția drepți. Iar Achilin auzind aceasta și aprinzându-se de mânie, îndată a poruncit să-l omoare. Deci, l-au prins trimișii și nu îngăduiau ca unul să-l omoare, ci cu toții înaintea judecătorului se sileau și se nevoiau să verse sânge nevinovat cu mâinile și cu armele lor, unii lovindu-l cu sulițele, alții băgându-i trestii ascuțite prin limbă și în celelalte mădulare ale trupului, și și-a dat sfârșitul în locul acela, sub privirile tiranului, și l-au trimis la cereștile locașuri, ca să se bucure veșnic împreună cu cei trei sute șaptezeci de mucenici. Deci, sfintele lui moaște au fost îngropate împreună cu moaștele sfinților celor pomeniți mai sus.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filumen.

Sfântul Mucenic Filumen a trăit pe vremea împăratului Aurelian, trăgându-se din Licaonia (care este o parte a Capadociei). Lucrul său era să aducă grâu de vândut la Galatia. Acesta dar fiind pârât la mai-marele Ancirei, Felix, și fiind adus înaintea lui, a mărturisit că este creștin. De aceea a fost supus la felurite și nenumărate chinuri, după care și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, de la Care a primit cununa muceniciei cea neveștejită.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Tesalonicului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Ioan din Persida.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților șase Mucenici, care s-au săvârșit fiind prigoniți.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Urban, episcopul Macedoniei, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dionisie, episcopul Corintului, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Pancosmie, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pitirun, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Valerin, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fedros, care în chinuri s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

«Țn cuptorul persienesc tine-JLrii lui Avraam, cu râvna dreptei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinși, au strigat: Binecuvântat ești în Biserica măririi Tale, Doamne».

Îmbogățindu-te învederat de la Dumnezeu cu harul tămăduirilor și al minunilor, înțelepte mucenice Paramoane, vindeci pe cei ce strigă: Binecuvântat ești în Biserica măririi Tale, Doamne.

Întinse fiind înaintea ta uneltele de tortură, nu te-ai îngrijorat, fiindu-ți grija la ceruri, vrednicule de laudă, și strigând: Binecuvântat ești în Biserica slavei Tale, Doamne.

Slavă...

Cu focul sângiurilor ai ars toată materia cea rea a necredinței, mărite, iar cu roua minunilor tale răcorești pe cei din arsura necazurilor, Paramoane.

Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te, ceea ce singură ai născut oamenilor bucurie, bucură-te, Cerule și Scaun de Heruvimi și Palat preaslăvit al împăratului veacurilor, Stăpână cu totul fără prihană.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Mâinile întinzându-și Daniel...

Câștigându-te pe tine păzitor priveghetor al sufletelor, ne-am îmbogățit, mucenice, biruitorule în multe lupte; căci tu adormi totdeauna nălucirile demonilor, și valurile trupului cele rele, și viforul cugetelor celor ce strigă: Toate lucrurile, lăudați pe Domnul.

Cu pâraiele sfințitelor tale sângiuri ți-ai vopsit ție porfiră care nicicum nu se învechește, și fiind înfrumusețat luminat, locuiești întru cele cerești, strigând, fericite: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Ca un miel curat și ca o junghiere fără prihană și ca o ardere-de-tot sfințită cu jeraticul luptei, mucenice, te-ai adus Supraveghetorului tău în lupte, pe Hristos, cântând, înțelepte: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Umbrele legii și cinstitele propovăduiri ale proorocilor te-au însemnat mai înainte că ai să fii Născătoare Dumnezeului nostru, Curată, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, căruia toți cântăm: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Mâinile întinzându-și Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat și puterea focului a stins; cu virtute încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credință strigau: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul». dincioșilor, prin dumnezeiescul Duh, celor ce dănțuiesc cu bucurie și-l fericesc cu credință.

Ca unul ce ești cetaș cu zecimea cea înșeptită și cu suta cea întreită a mucenicilor celor nebiruiți, cu care dimpreună zace trupul tău, mucenice al lui Hristos, roagă-te cu aceștia să ne mântuim noi.

Trecând călătoria cea cu dureri și plină cu multe feluri de chinuri, și cu strălucire biruind pe acestea, împreună cu Hristos, Cel ce a biruit lumea, v-ați încununat și v-ați sălășluit în ceruri, purtând cununile mucenicilor.

Slavă...

Ridicatu-te-ai de pe pământ și ai luat răsplata luptelor tale; și acum ne izvorăști nouă râuri de minuni, celor ce te cinstim și cu dreaptă credință prăznuim pomenirea ta, Paramoane.

Și acum..., a Născătoarei:

Cântarea a 9-a:

Luminează ochii sufletului meu cei întunecați cu nevederea păcatului celui făcător de stricăciune, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, Preacurată, că tu ești ajutătoare și luminare credincioșilor, Curată.

Irmos: Hristos, Piatra cea netăiată...

Irmosul:

Iată că a strălucit pomenire revărsătoare de lumină, a luminatului purtător de lupte, luminând inimile tuturor cre

«Hristos, Piatra cea netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Muntele cel netăiat, Fecioară, S-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim».

LUMINÂNDA

Podobie: Femei, auziți...

Mulțimea ostașilor cea nebiruită, cu dumnezeiască cântare, pe nebiruiții mucenici, cu bună credință înțelepțește să-i lăudăm, având începător cetei pe Paramon cel minunat, care a călcat pe chinuitorul, și împreună cu toți mucenicii au primit cununa măririi.

A Născătoarei:

Bucură-te, Palatul lui Dumnezeu! Bucură-te, Munte netăiat! Bucură-te, Rugul cel nears! Bucură-te, Scaunul slavei! Bucură-te, Masă dumnezeiască! Bucură-te, Cădelniță cu totul de aur! Bucură-te, Sfeșnic preaminunat! Bucură-te, Norul luminii, Fecioară Maică Marie!

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și otpustul.