SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

Aliluia. La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: 3 din Octoih și 3 ale Sfântului, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Avvacum cel minunat, primind raza Duhului, s-a făcut cu totul dumnezeiesc. Și văzând păgânătatea judecătorilor, și judecata cea fără dreptate, se necăjea, arătându-și dreptatea gândului către Hristos și Stăpânul; și cu cuget fierbinte și de Dumnezeu iubitor se aprindea ca un râvnitor.

Stând la dumnezeiasca strajă cinstitul Avvacum, a auzit taina cea nespusă a venirii Tale către noi, Hristoase, și arătat proorocește propovăduirea Ta, mai-nainte văzând pe înțelepții Apostoli, ca pe niște cai, tulburând marea limbilor celor de multe neamuri.

Bucurându-te întru Domnul Dumnezeu, Mântuitorul tău te veselești mărite grăitorule de Dumnezeu, și primind raza strălucirii celei de acolo, te-ai luminat cu gândul de lumina cea de Dumnezeu dată; ci cu rugăciunile tale, izbăvește din supărări și din primejdii, pe cei ce săvârșesc cu credință preasfințită pomenirea ta.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai încăput în pântecele tău pe Dumnezeu cel neîncăput, Care S-a făcut Om pentru iubirea de oameni, și a luat din tine frământătura noastră, și arătat o a îndumnezeit nu mă trece pe mine acum, Preacurată, fiind scârbit; ci milostivește-te degrabă, și mă mântuiește de toată mânia și răutatea viclenilor.

A Crucii, a Născătoarei:

Dacă Te-a văzut Fecioara și Maica Ta, Doamne spânzurat pe Cruce, se mira și cu tânguire zicea Ție: O ce minune de răbdarea cea nemărginită, Ziditorul meu! Cum de bunăvoie ca un osândit cu judecată nedreaptă Te osândești la moarte, de poporul cel vrednic de osândă, și suferi patimi înfricoșate?

STIHOAVNA din Octoih.

Tropar, glasul al 2-lea.

Prăznuind pomenirea Proorocului Tău Avvacum, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih; și al Proorocului pe 4.

CANONUL Proorocului

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos:

Cânta-voi ție Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egiptului, și ai acoperit pe Faraon, cu căruțele lui și puterea lui.

Înțelepțește-mă Doamne Dumnezeul meu, să laud pe dumnezeiescul Tău Prooroc, Avvacum, și cu Darul Tău luminează inima mea, Bunule.

Până când, zice Proorocul, voi striga către Tine, Doamne, și nu mă vei auzi? Și pentru ce mi-ai arătat păgânătatea judecătorilor?

Slavă...

Izbăvește de primejdii Proorocule și de nevoi cumplite cu rugăciunile tale, pe cei ce cu umilință săvârșesc cinstită pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeu Cel Sfânt s-a arătat, când s-a apropiat vremea, făcându-Se Om din tine Născătoare de Dumnezeu, ca să mântuiască pe om.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Arcul celor puternici...

Înălțându-ne către vederea de Dumnezeu și luminându-te cu darea de lumină de la Dânsul, ai văzut mai-nainte însemnarea celor viitoare, arătătorule de cele dumnezeiești.

Spre toată bunătatea te-ai nevoit, și toată răutatea din cuget ai urât, și cu dreptate ai urât pe cei ce făceau fărădelege, Preafericite.

Slavă...

Ție ca unui curat ți s-a încredințat graiurile Duhului Sfânt, proorocind mai dinainte arătat plinirile celor ce erau să fie, vrednicule de minune.

Și acum... a Născătoarei:

Munte umbrit cu bunătățile te-ai arătat, Preacurată, dintru care în chip de rob a venit Stăpânul, ca să izbăvească pe oameni de robie.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit, și cei neputincioși s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce...

Stătut-ai la dumnezeiasca strajă, Fericite, și ai cunoscut venirea lui Dumnezeu, cu ochi proorocești de Dumnezeu insuflate Avvacume, drept aceea ai și strigat cu frică: Auzit-am, Doamne, înfricoșată venirea Ta, și Te laud pe Tine, că ai voit să porți trup pământesc din Fecioară.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ești scăparea celor ce sunt în nevoi, împăcarea cu Dumnezeu a celor ce greșesc, preasfântă Stăpână, păzește-ne pe noi de toată primejdia și de răutatea oamenilor, de iadul cel înfricoșat și de patimile necinstei, pe cei ce cu credință te chemăm pe tine pururea, Fecioară cu totul lăudată.

A Crucii, a Născătoarei:

Văzându-Te pe Cruce Hristoase al meu, ceea ce fără ispită de bărbat Te-a născut, sfărâmându-se la cele dinlăuntru, ca o Maică striga: Vai mie preaiubite! Nu pot suferi patima Ta; mă aprind la cele dinlăuntru, și sabie cumplită a rănit inima mea; însă laud milostivirea Ta, Doamne.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Auzit-am Dumnezeule auzul Tău și m-am temut, înțeles-am lucrurile Tale, și m-am spăimântat Doamne: că de lauda Ta este plin pământul.

Cu chip de lumină prin bunătate te-ai arătat, de Dumnezeu insuflate, și ai vestit Lumina cea neînserată, Căreia cu credință strigăm acum: Slavă puterii Tale, Doamne.

Darul Duhului cel luminător, cu îndestulare sălășluindu-Se întru tine, Înțelepte, te-a săvârșit Prooroc; ca să vestești tuturor pe Mântuitorul.

Slavă...

Auzind auzul Atotțiitorului, cu cucerire te-ai înfricoșat, Minunate, și pricepând lucrurile Lui, te-ai cuprins de spaimă.

Și acum..., a Născătoarei:

Sicriul mărturiei te însemnează pe tine, Preacurată, care ai primit Pâinea vieții celei adevărate, pe Cuvântul, Cel împreună-veșnic cu Tatăl.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Răsare-mi mie Doamne, lumina poruncilor Tale, că la Tine mânecă duhul meu, și Te laudă pe Tine; că Tu ești Dumnezeul nostru, și la Tine scap, Împăratul păcii.

Acum vede cinstita Biserică, Soarele ridicat pe Cruce, precum ai proorocit mai-nainte Avvacume preasfințite.

Înălțându-ți gândul la paza ta, Preafericite, ai stătut și ai socotit venirea Domnului.

Slavă...

Cu glas mare strigai, Înțelepte: Mă voi bucura și mă voi veseli de Dumnezeu Mântuitorul; Avvacume preafericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind îngreuiat de lanțurile greșelilor celor multe, către tine alerg, Stăpână Născătoare de Dumnezeu; mântuiește-mă, ceea ce ești lauda credincioșilor.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Strigat-a mai-nainte...

De la amiază-zi a venit Dumnezeu întrupându-Se, precum mai-nainte ai grăit, fiind cu strălucire luminat de la Dânsul, Avvacume de trei ori fericite.

Luminează Dumnezeule sufletele celor ce Te laudă pe Tine, cu rugăciunile cinstitului și de Dumnezeu înțelepțitului Avvacum, Cela ce cu dumnezeiasca insuflare i-ai luminat cugetul.

Slavă...

Graiul tău și puterea cuvintelor celor dumnezeiești, de Dumnezeu grăitorule, au străbătut marginile pământului, proorocindu-ne nouă mai-nainte venirea cea dumnezeiască a Cuvântului.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Fiul, Care este de o Ființă cu Tatăl, și fără început cu Cel ce L-a născut, arătat și mai pe urmă făcându-Se trup, L-ai născut Fecioară.

Irmos:

Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se: Din stricăciune izbăvește-mă, Iisuse, Împărate al puterilor.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Avvacume de Dumnezeu grăitorule, cela ce ca pe niște cai ai văzut pe Sfinții Ucenici, tulburând cu adevărat marea cunoștinței, și cu dogmele dreptei credințe înecând înșelăciunea. Pentru aceasta ca pe un Prooroc adevărat te lăudăm, cerând a te ruga Domnului să ne miluiască pe noi.

Alt Condac, glasul al 8-lea.

Podobie: Apărătoarei Doamnei...

Vestind lumii cea de la miazăzi venirea lui Dumnezeu din Fecioară, Avvacume de Dumnezeu grăitorule, și auzirea de la starea străjii celei Dumnezeiești, de la îngerul cel purtător de lumină, ai vestit lumii Învierea lui Hristos. Pentru aceasta cu veselie strigăm ție: Bucură-te frumusețea cea luminată a Proorocilor.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului Prooroc Awacum.

Stih: Dumnezeu pune după moarte ale tale picioare,

Avvacume cum ai zis spre săvârșire.

În a doua zi Avvacum s-a suit.

La cetatea Lui Dumnezeu, și s-a odihnit.

Acesta era din neamul Patriarhului Simeon, fiu lui Safat, fiind mai-nainte de Hristos cu șase sute de ani. Și a văzut vedenie pentru prada, pentru luarea și dărâmarea Bisericii și a Ierusalimului, și a plâns foarte. Și când a venit Nabucodonosor la Ierusalim, el a fugit la Ostrachin, și a fost străin în țara lui lsmail. Iar după ce s-au întors haldeii la Babilon, luând cu sine pe robii israeliteni ce i-au aflat în Ierusalim și în Egipt, atunci Proorocul acesta, s-a întors în pământul său; și slujind odată secerătorilor țarinei sale, a luat bucatele și a zis către ai săi: Iată voi să merg la loc departe, și peste puțin mă voi întoarce. Iar de voi întârzia, voi să duceți prânz secerătorilor. Și acestea zicând, s-a răpit de îngerul Domnului și s-a dus la Babilon, și a dat bucatele Proorocului Daniil, care se afla închis în groapa leilor; după acestea iarăși răpindu-se de același înger, a ajuns în Iudea și a adus bucatele secerătorilor, fără să spună cuiva despre minunea ce se făcuse cu el. Acesta mai-nainte a priceput, că peste puțină vreme va să se întoarcă poporul robit de la Babilon, și mai-nainte cu doi ani de întoarcerea lor a murit, și s-a îngropat la țarina lui. Acesta a dat semn în Iudeea, adică când vor vedea oamenii lumină în Biserică, atunci vor vedea slava lui Dumnezeu, și a prezis și pentru sfârșitul Bisericii, că aceasta va să se facă de către un neam de la apus. Și catapeteasma Sfintei Sfintelor se va spinteca în mici bucăți, și se va lua acoperișul acelor doi stâlpi, și nimenea nu va ști unde sunt. Acestea se vor duce de îngeri la pustiul Sinai unde s-a încheiat din început cortul mărturiei, și într-însele se va cunoaște la sfârșit Domnul, și va lumina pe cei ce din început se goneau de vicleanul șarpe diavolul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioșilor Părinților noștri postnici, Ioan, Iraclimon, Andrei, și Teofil.

Stih: Pătrimea bărbaților la loc vesel a venit.

De la loc plin de scârbe și s-a odihnit.

Acești sfinți erau din cetatea ce se numește Oxirinh, care se află în Egipt aproape de râul Nilului, născuți din părinți creștini, și fiindcă se îndeletniceau întru citirea dumnezeieștilor Scripturi, pentru aceasta au venit întru umilință și lăsând lumea, s-au dus în pustiul cel mai adânc, povățuiți fiind la aceasta de Dumnezeu. Deci aflând acolo un sfânt om foarte bătrân, au rămas lângă el un an întreg. Carele bătrân murind, au rămas ei acolo șaizeci de ani, necăjindu-se pururea cu postirea și cu aspra viețuire. Căci hrana lor era numai poame; și băutura lor numai apă, și aceea încă numai de două ori pe săptămână. Deci în toate celelalte zile ale săptămânii, se despărțeau între ei, și umbla fiecare prin feluri de munți și de peșteri, și îndeosebi se rugau lui Dumnezeu; iar Sâmbăta și Duminica se întâlneau, și aducând lui Dumnezeu cuviincioasa mulțumire, se împărtășeau cu dumnezeieștile taine de la Sfântul înger. Acestea le-a povestit marele Sihastru Pafnutie, care cu însuși ochii săi, a văzut pe mai sus pomeniții pustnici, și a scris viața lor.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Miropi.

Stih: Mir Miropi Stăpânului te-ai adus,

Carele te-a mirosit pe tine cu al său miros.

Această sfântă Miropi s-a născut în orașul Efesului. Murind tatăl său a fost crescută de maică-sa: Și fiind renăscută prin apa Sfântului Botez, petrecea tânăra, lângă mormântul sfintei Ermionei, care era una din cele patru fiice ale Sfântului Apostol Filip, primind ea din mormântul sfintei, mir și tuturor pe acesta cu îmbelșugare dându-l. Pentru care de acolo a câștigat ea și numele acesta Miropi. Deci împărățind pe acea vreme împăratul Deciu, și pornind goană asupra creștinilor, atunci Maica ei luând pe Miropi, s-a dus la insula Hiului; căci avea acolo părintească moștenire și averi, ca ceea ce era de acolo de loc; pentru care au și rămas amândouă în casa lor, îndeosebi rugându-se lui Dumnezeu. Și venind oarecând acolo, un boier împărătesc, cu numele Numerie, prin acesta, a fost prins ca creștin fericitul Isidor, ce era din ceata ostășească, de sub stăpânirea pomenitului boier; care Isidor era om bătrân cu vârsta și cucernic, și minunat, deci pe acesta cerca acel boier, ca să-l despartă de credința lui Hristos, și fiindcă nevoitorul lui Hristos, nu se înduplecă, mai întâi l-a muncit cu feluri de munci, apoi i-a tăiat Sfântul lui cap, și cinstitele lui moaște le-a aruncat într-o râpă ca să le mănânce fiarele și păsările cerului; a pus încă și păzitori lângă moaște, ca să nu le fure creștinii. Atuncea sfânta Miropi, rănindu-se la suflet de dumnezeiasca râvnă, s-a dus noaptea împreună cu slugile sale, și a luat moaștele Sfântului, și ungându-le cu mir le-a îngropat cu cinste la un loc însemnat. Deci aflând boierul că s-a furat moaștele, a legat pe păzitori cu lanțuri de fier, și a poruncit ca să umble prin tot orașul și să cerceteze pentru sfintele moaște, zicându-le și aceasta: Că de nu vor afla moaștele cele furate până la vremea de ei hotărâtă, are să-i pedepsească cu tăierea capetelor. Atunci sfânta Miropi, văzând în toate zilele pe sărmanii ostași rău pătimind, atâta de greutatea lanțurilor ce purtau, cât și de moartea ce zăcea asupra lor, o a durut sufletul, și îndată s-a dus la ostași, și le-a zis: O prietenilor! Moaștele ce le-ați pierdut, eu le-am luat, când dormeați voi. Îndată o au apucat pe ea ostașii, și o au dus de față la boierul, zicând: Aceasta, domnul nostru, este aceea ce a furat pe bătrânul acela. Iar boierul zise către sfânta: Adevărate sunt arătările acestora pentru tine? Răspunse sfânta: Așa, sunt adevărate. Și cum ai îndrăznit, zise boierul, să faci aceasta, femeie blestemată? Mucenița răspunse: Pentru că am defăimat și am socotit lucru grețos, ticăloșia ta și depărtarea de Dumnezeu. Aceste cuvinte nu puțin au pornit spre mânie pe trufașul și mândrul acela boier. Deci îndată a poruncit, fără milostivire să bată pe sfânta cu toiege: Și aceasta făcând ostașii, o au luat cu puțin suflet și o au închis în temniță. Iar pe la miezul nopții prin rugăciunea sfintei a strălucit lumină mare împrejurul temniței. Și a venit ceata de îngeri, care cântau Treit sfințita cântare; și între ei sta și Sfântul Isidor, care căutând la sfânta Miropi, i-a zis: Pace ție! Căci a ajuns rugăciunea ta la Dumnezeu, și iată acum vii împreună cu noi, ca să iei cununa cea gătită ție. Și îndată împreună cu cuvântul acesta, și-a dat sfânta sufletul la Dumnezeu. Și s-a umplut toată închisoarea de un miros negrăit; încât și însuși păzitorii s-au înspăimântat și s-au uimit oarecum. Acestea ne-a povestit nouă un ostaș care priveghea întru paza sfintei, și care cu ochii săi a văzut, și cu urechile sale a auzit toate. Și care venind la credința lui Hristos, și botezându-se, și mărturisind pe Hristos, a luat și acesta cununa muceniciei. Iar moaștele sfintei Miropi luându-le creștinii cu voia boierului, le-au așezat la loc însemnat.

Tot în această zi, cel întru Sfinți Părintele nostru Solomon, Arhiepiscopul Efesului, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Moare Solomon, nu fiul lui David

Solomon Arhipăstorul păstorilor fiind.

Tot în această zi, Sfântul Aviv cel tânăr, prin foc s-a săvârșit.

Stih: Către foc Aviv nu pot avea durere zicând.

Împreună cu mine pe Stăpânul focului având.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pârintelui nostru Chiril Fileotul care a pustnicit în anii o mie șaizeci.

Stih: Îndoita materie preafericite covârșind,

Acum la nematerialnica Treime de față ești stând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinși, au strigat: Binecuvântat ești în Biserica slavei Tale, Doamne.

Fiind învățat, Înțelepte, cunoștința cea mai presus de cuvânt, și proorocind Lumina cea prealuminată, strigi acum: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Slavă...

Împărtășirea Razei celei cu trei Lumini, și a slavei celei negrăite, ți-a dăruit ție Dumnezeu; pe Care L-ai preamărit, grăind: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Și acum..., a Născătoarei:

Întru neamurile neamurilor te-ai arătat Maică Fecioară, binecuvântată, născând mai presus de cuget pe Cuvântul întrupat; pentru aceasta te lăudăm Curată.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Toate lucrurile lui Dumnezeu...

Fiind strălucit cu lumina cea întreit luminătoare, te-ai învrednicit, Preafericite, de vedenii dumnezeiești și mai presus de fire, strigând: Lăudați și preaînălțați pe Dumnezeu întru toți vecii.

Bând din izvorul cel dulce și plin de științele cele fără materie, și împărtășindu-te de slavă și cinste proorocească, bucurându-te, cânți pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl...

O ce frumusețe dumnezeiască, și cinstită a Proorocului Avvacum! Că acesta dănțuind cu puterile îngerești, bucurându-se laudă pe Dumnezeu în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Maică te-ai arătat cu adevărat, Celui ce a răsărit din Tatăl mai-nainte de veci; că numai tu te-ai arătat mai încuviințată decât toți. Pentru aceasta te lăudăm Curată în veci.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Toate lucrurile lui Dumnezeu și toată zidirea, binecuvântați pe Domnul; cei Cuvioși, și popoarele cele smerite cu inima, lăudați și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Nașterea ta nestricată...

Strălucește pomenirea ta, Proorocule, reflectând raza cea luminoasă a grăirii tale de Dumnezeu, și a învățăturii tale celei de taină, și a strălucirii, celor ce te cinstesc Avvacume preafericite.

Propovăduind pe Domnul slavei, și spunând mai-nainte venirea Lui din Sfânta Fecioară, și văzându-o chiar săvârșită și arătată, bucură-te Avvacume preafericite.

Slavă...

Veselescu-se toți Proorocii, de ziua ta cea veselitoare, de Dumnezeu înțelepțite, împărtășindu-se bucuriei tale, și dumnezeieștii slave; cu care dimpreună rugându-te, mântuiește pe cei ce te laudă pe tine.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu picăturile îndurărilor tale Curată, spală, mă rog, întinăciunea sufletului meu, și fă să izvorască neîncetat din mine izvoare de lacrimi Fecioară, oprind izvoarele patimilor mele.

Irmosul:

Nașterea ta nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieșit; că S-a arătat purtător de trup pe pământ, și cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine de Dumnezeu Născătoare, toți te mărim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.