SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

Aliluia. La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: 3 din Octoih și ale Sfântului, pe glasul al 4-lea:

Stihirile Sfântului

Podobie: Cel ce de sus ești chemat...

Pe Proorocul tău Sofonie l-ai arătat nemuritorule, trimițându-l ca pe un nor însuflețit, izvorând din-destul apa vieții veșnice cu adevărat, și dăruind Duhul Sfânt, Cel de o Ființă cu Tine, Părinte cel Atotputernic, și cu Fiul Tău, Cel ce a strălucit din Ființa Ta. Prin care a proorocit mântuitoare venirea lui Hristos Domnului nostru, și tuturor neamurilor a propovăduit mântuirea.

Cela ce ai luat raza Luminii celei dumnezeiește stăpânitoare, prin curăția minții, și grăitor de dumnezeieștile cuvinte te-ai făcut, și mai-nainte arătător, și dumnezeiesc Prooroc; gură de Dumnezeu mișcată a Duhului te-ai arătat, vestind cele descoperite ție de la Dânsul, și arătând tuturor păgânilor mântuirea ceea ce s-a dat, și Împărăția lui Hristos, Preacinstite. Pe Care roagă-L să mântuiască, și să lumineze sufletele noastre.

Cela ce te-ai luminat cu vrednică vedere de Dumnezeu, și cu proorocească privire la cele de sus, și cu Darul te-ai cinstit, de Dumnezeu insuflate, și te-ai învrednicit dumnezeieștii fericiri; și acum ai câștigat îndrăzneală și milă către Cel Preabun; nu înceta a te ruga, pentru cei ce Te laudă pe Tine cu credință, și te cinstesc ca pe un cinstit de Dumnezeu grăitor și de Dumnezeu primit, ca să ne scăpăm din primejdii, și să se izbăvească sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Ca să descoperi tuturor mulțimea milei și noianul cel nehotărât al bunătății, Preacurată, șterge toate păcatele slugilor tale; căci ca o Maică a lui Dumnezeu, Preacurată, ai stăpânire peste lume, și cu puterea ta ocârmuiești toate precum voiești. Pentru că locuind întru tine Darul Duhului Sfânt, îți ajută întru toate neîncetat, Preafericită.

A Crucii, a Născătoarei:

Nu te tângui Maică, văzându-Mă pe lemn spânzurat, pe Mine, Cel ce M-ai născut mai presus de fire, Care am spânzurat pe ape pământul fără ținere, și am întins lățimea Cerului cu cuvântul; că Mă voi scula, și Mă voi preamării, voi sfărâma cu putere împărățiile iadului, voi pierde puterea lui și pe cei legați îi voi slobozi de robia lui, ca un Milostiv, și la Părintele meu îi voi aduce ca un Iubitor de oameni.

STIHOAVNA din Octoih.

Troparul, glasul al 2-lea:

Prăznuind pomenirea Proorocului Tău Sofonie, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih, Și al Proorocului pe 4,

CANONUL Proorocului

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea.

Irmos:

Ca pe uscat umblând Israil cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Să cântăm lui Dumnezeu, cântare de biruință.

Pe tine te rugăm Proorocule, stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, să te rogi cu dinadinsul, să ne dăruiască luminare, nouă celor ce lăudăm cu credință cinstită pomenirea ta.

Slavă...

Organ dumnezeiesc încăpător te-ai arătat, primind întru tine luminările și Darurile, Dumnezeiescului Duh, Preaînțelepte; pentru aceasta bucurându-ne credincioșii pe tine te fericim Sofonie.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu raze prealuminoase tot pământul luminează, Soarele, Cel ce a strălucit din sfânt pântecele tău, Stăpână. Prin acesta luminându-ne, pe tine te cinstim Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Nu este sfânt precum tu...

Cela ce toate le vede ca un Dumnezeu, cunoștința celor ce vor să fie, și știința celor făcute, ți-a descoperit, Înțelepte, cu dumnezeiasca cuviință, și ți-a arătat, Fericite, vrednicule de minune.

Slavă...

Întărindu-ți Fericite mintea ta, cu Cuvioasă îndrăzneală te-ai plecat pe tine însuți Dumnezeiescului Duh, și te-ai făcut încăpător dumnezeieștilor insuflări celor de acolo.

Și acum..., a Născătoarei:

Iată toate neamurile te fericesc cu credință, pe tine ceea ce ai născut cu trup sub ani, mai presus de fire, pe Cuvântul, Cel fără de ani, și iarăși ai rămas Fecioară.

Irmosul:

Nu este Sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, care ai înălțat cornul credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

CONDAC, glasul al 6-lea.

Podobie: Ușa milostivirii...

Curățindu-ți mintea de întinăciune, o ai făcut oglindă dumnezeiască, primitoare de razele Dumnezeiescului Duh, și acum ai ajuns către izvorul strălucirilor bucurându-te, înțelepte Proorocule Sofonie.

Sedealna, glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Primind dumnezeiască strălucire de la Domnul, luminat ai proorocit că va să vină Împăratul slavei din Sion, răsărind! Scăpare și luminând marginile lumii cu lumină pururea veșnică; pe Care neîncetat roagă-L, să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Făcutu-te-ai cort dumnezeiesc al Cuvântului, însăți Preacurată Născătoare de Dumnezeu, întrecând pe îngeri cu curăția. Pentru aceea și pe mine, care mai mult decât toți m-am spurcat cu patimile trupului, curățește-mă întrutot Sfântă, cu apele cele dumnezeiești ale rugăciunilor tale, dându-mi mare milă.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua cea neîntinată, și Fecioara, Maica Cuvântului cea nestricată, pe Cruce văzând spânzurat pe Cel ce a odrăslit dintr-însa fără durere, ca o Maică plângând, a strigat: Vai mie Fiul meu? Cum pătimești! Vrând să izbăvești pe oameni de patimile necinstei.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviință cântă, strigând; din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Domnul tuturor S-a arătat nouă, după proorocia ta, Fericite, pe toți chemând la cunoștința Lui, și din robie mântuindu-i.

Slavă...

Cu Darul fiind luminat, ai proorocit, zicând; că vor să fie sub un jug cei ce se vor închina, și vor primi credința, și Domnului vor sluji.

Și acum..., a Născătoarei:

Marie Preacurată, risipește tulburarea patimilor gândului meu, și viforul ispitelor, ceea ce ai născut izvorul nepătimirii, Maică Fecioară.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce, mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, Cela ce chemi din negura greșelilor.

Din nedreptate la faptă bună, și din robia patimilor întoarce-mă, Fericite, cu rugăciunile tale, mărite proorocule Sofonie, și la lumina credinței mă îndreptează.

Slavă...

Împodobindu-ți sufletul tău cu podoabele faptelor bune, vrednic l-ai făcut strălucirii Dumnezeiescului Duh, de la Care și cu Darul proorociei te-ai îmbogățit.

Și acum..., a Născătoarei:

Vestesc zicerile proorocești nașterea ta, Preacurată, cu prea-multe chinuri, ale căror văzând noi acum împlinirea, pe tine după adevăr Născătoare de Dumnezeu te vestim.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Marea vieții văzându-o...

Primind minunate razele Duhului ca o oglindă luminoasă, ai arătat lumii, strălucirile dumnezeieștii proorocii; mai-nainte acestea de acum, care erau să fie.

Slavă...

Venit-a Împăratul tău, bucură-te Sioane și te veselește văzându-L și lumea a luminat cu strălucirile Dumnezeirii Sale, și înșelăciunea drăcească a gonit.

Și acum... a Născătoarei:

Cu grosimea trupului împreunându-Se în pântecele tău, Unul-Născut din Tatăl, Unul din amândoi a ieșit fără stricăciune, păzind cinstită fecioria ta fără vătămare, Prealăudată.

Irmosul:

Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea, Multmilostive.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Arătatu-te-ai rază luminoasă prin Dumnezeiescul Duh, Proorocule Sofonie, glăsuind prin dumnezeiască arătare: Bucură-te foarte fata Sionului, vestește fata Ierusalimului, iată Împăratul tău vine, Cel ce mântuiește!

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Prooroc Sofonie.

Stih: Cel ce mai-nainte a strigat Sionului, bucură-te foarte!

Se bucură Sofonie stând lui Dumnezeu înainte.

Sofonie fiind prealuminat,

În a treia zi sufletul și-a dat.

Acesta era feciorul lui Huși, din neamul Lui Simeon, fiul lui Iacov, din țarina ce se chema Savarata, fiind mai-nainte de Hristos cu șase sute de ani, care a luat și Dar proorocesc și a proorocit pentru luarea și pustiirea Ierusalimului, și pentru surparea și stingerea Iudeilor. Și cum că poporul cel din limbi se va face popor câștigat Lui Dumnezeu. Că va fi rușine și ocară necredincioșilor, și slavă drepților. Și cum ca va fi Hristos Dumnezeu judecător și împărat a, toată suflarea, și va răsplăti fiecăruia după faptele Lui. După ce a prezis acestea toate, răposând la casa lui, s-a îngropat în țarina sa? Așteptând cea a toată lumea învierea de apoi. Iar Sofonie se tâlcuiește straja Domnului, sau cunoscătorul celor ascunse. Acesta se asemăna cu Ioan Teologul la chipul trupului fiindu-i barba puțin mai rotundă decât a aceluia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului martir Teodor Arhiepiscopul Alexandriei.

Stih: Între patriarhi și Teodor fiind mare.

Și între nevoitorii cei prin sabie este tare.

Oamenii cei ce locuiau în Alexandria Egiptului, și mai ales elinii și rău credincioșii, au stătut aspri și grei și cruzi către Sfinți; pentru aceasta și pe mulți au făcut Mucenici, dintre care unul este și acest Sfânt Teodor. Căci aflând poporul alexandrenilor că mărturisește pe Hristos, și că învață și pe elini să creadă Lui, cu mânie au năvălit asupra lui, și prinzându-l, mai întâi l-au muncit cumplit, apoi împletind cunună de spini l-a încununat ca și pe Domnul, și-l băteau peste ochi, și-și râdea de el și-l batjocoreau. După aceea a fost aruncat în mare, și ieșind din ea sănătos, din porunca boierului i s-a tăiat capul. Deci Sfântul lui suflet, s-a suit la ceruri; iar cinstitele lui moaște s-au îngropat în cetatea sa Alexandria.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul, fost Eparh.

Stih: Eparhia pământească cu eparhia Cerului arătat.

Teodul înțelepțește o a schimbat.

Acesta a fost pe vremea Lui Teodosie cel mare, în anii trei sute șaptezeci și nouă, cu demnitatea patriciu, și eparh pretorilor. Care deși avea femeie legiuită, petrecea însă viață neprihănită. Deci văzând răpirile și jefuirile ce făceau cei de pe lângă împăratul, și-a lepădat dregătoria ce avea, și murindu-i și femeia, și-a împărțit la săraci toată averea sa, care era ca la cinci sute cincizeci de litre de aur; și sculându-se din Constantinopol, s-a dus la Edesa, unde făcându-se monah, s-a suit pe un stâlp, pe care a stătut treizeci de ani; și de acolo s-a învrednicit dumnezeieștilor daruri, căci mai mult nu se hrănea cu mâncare obișnuită, ci numai în fiecare Duminică, se împărtășea cu trupul și sângele Domnului nostru Iisus Hristos, și mânca și din anafură, iar altceva nimic. După acestea a fost supărat de gânduri, și se rugă lui, Dumnezeu să-i arate, cu cine este asemenea la fapta bună? Deci a auzit glas dumnezeiesc zicându-i, că este asemenea cu Cornelie Măscăriciul, care se numea și Pandur și locuia în Damasc. Această asemănare nu puțină tulburare a pricinuit Cuviosului, din ispitirea cu adevărat a diavolului, vrăjmașul sufletelor noastre. Și sculându-se s-a dus la Damasc, și aflând pe pomenitul Cornelie, a căzut la picioarele lui, vrând să afle viețuirea lui. Iar Cornelie zicea, că este om păcătos, și nu are nici o faptă bună. Deci, fiindcă bătrânul cu stăruință îl ruga, Cornelie silit fiind, i-a spus: Eu Părinte, din tânăra mea vârstă, adunându-mă cu măscăricii și cu jucătorii, îmi câștigam cele de nevoie spre viețuire, prin defăimatul acesta meșteșug. Dar în sfârșit, venind în gândirea multelor mele păcate, și cugetând la răsplătirea judecății ce va să fie, m-am lăsat de obișnuitele mele răutăți, și mă îndeletnicesc după putință spre viață curată, și spre milostenie către săraci; și numai aceasta știu întru sine-mi. Dar fiindcă stăruia iarăși bătrânul rugându-l și jurându-l să-i spună și pe celelalte ale lui fapte bune, i-a răspuns Cornelie: Cu puțină vreme mai-nainte, Părinte sfinte, o femeie de neam strălucit cu întreaga înțelepciune s-a însoțit cu un bărbat, care fiind cu totul desfrânat, a cheltuit averea, nu numai a femeii și a sa, ci și alți mulți bani s-a împrumutat și i-a pierdut; pentru care fiind aruncat la închisoare, a pricinuit femeii nemângâiată scârbă; care neavând ce face, cu rușine a început a cere; și nu numai aceasta, ci ca o cumpănă spânzura, și se apropia să cadă și în preacurvie, fiind ea foarte frumoasă. Deci pe aceasta eu întâmpinându-o, și aflând pricina pentru care se poartă încoace și încolo, m-am mâhnit din inimă, și lăcrimând, am zis către dânsa: Câtă datorie aveți o femeie? Iar ia a răspuns: Patru sute de nomisme (un fel de bani), domnule al meu. Deci eu socotindu-mi lucrurile, am aflat că am două sute și treizeci de nomisme, și fiindcă aceștia nu ajungeau spre plata a toată datoria, am vândut și oarecare podoabe ce aveam și straiele cele mai bune, și așa făcând suma de patru sute de nomisme, i-am dat în mâinile femeii, zicându-i ei: la acești bani femeie, și ducându-te cu pace, slobozește pe bărbatul tău din închisoare; rugându-te din toată inima către Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca să-mi fie mie milostiv în ziua judecății. Acestea auzindu-Ie Teodul, și foarte mult minunându-se. Mulțumind lui Dumnezeu, iarăși s-a întors de s-a suit pe stâlp. Și mai trăind puțină vreme după aceasta, cu bună nădejde s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan Sihastrul și Episcopul Coloniei.

Stih: Nu mă liniștesc, căci și mort încununez arătat,

Pe liniștitorul Ioan cu cuvintele prea adevărat.

În al patrulea an al împărăției lui Marchian, binecredinciosului împărat, adică în anii patru sute cincizeci și patru, s-a născut acest sfânt Părintele nostru Ioan în Nicopolii Armeniei. Și învățând Sfintele Scripturi, după ce au murit părinții săi, și-a împărțit averea la săraci, și zidind o biserică întru numele preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, se liniștea acolo, împreună cu alți zece monahi. Deci fiindcă s-a făcut vestit pentru fapta bună, pentru aceasta s-a hirotonisit Episcop Coloniei; iar după ce în nouă ani și-a așezat lucrurile eparhiei sale, și a săvârșit cele ce avea în gândul său, a trecut îndelungata mare către Ierusalim, și ajungând la sfintele locuri și închinându-se, s-a dus în Lavra Sfântului Sava. Deci l-a primit pe el Sfântul Sava, fără a-l cunoaște cine este (fiindcă nu i-a descoperit Dumnezeu); și dar vrând să cerce ascultarea și răbdarea lui, l-a pus pe el mai întâi la arhondaric, iar după aceea la bucătărie. Și fiindcă la amândouă aceste ascultări, s-a arătat vrednic, pentru aceasta i-a poruncit ca în celelalte cinci zile ale săptămânii, să se liniștească într-o chilie osebită, fără să-l vadă cineva, și fără să mănânce, sau să bea ceva; iar Sâmbăta și Duminica, l-a orânduit să meargă la sfintele slujbe, să cânte și să mănânce împreună cu ceilalți frați. Deci văzându-l marele Sava, că sporește după Dumnezeu, s-a dus împreună cu el la Preasfântul Patriarh al Ierusalimului, Ilie, rugându-l ca să-l cinstească pe Ioan, cu vrednicia preoției. Iar Ioan a zis către Patriarhul: Lasă puțin o stăpâne; căci trebuie mai întâi să cunoști faptele mele, și după aceea de voi fi vrednic de preoție, fă ceea ce-ți se va părea. Deci mergând amândoi îndeosebi. S-a aruncat Cuviosul la picioarele Patriarhului, jurându-l să nu arate nimănui aceea ce îi va spune; iar Patriarhul s-a plecat la aceasta, socotind că are să audă vre-o faptă necuvioasă. Iar după ce a auzit, că el a fost Episcop Coloniei, s-a spăimântat, și a zis către fericitul Sava: Nu-l mai supăra pentru preoție, că Ioan nu se face preot. Acest Cuvios odată umblând pe cale și ostenindu-se a leșinat, după aceea făcând rugăciune, a fost răpit în văzduh sus, și s-a aflat la chilia sa, care era cinci mile departe de locul acela. Oarecând au venit perșii, și au surpat chiliile celorlalți monahi, apoi mergând și la chilia Cuviosului acestuia ca să facă asemenea, s-a arătat de năprasnă acolo un leu, care a gonit pe barbari, și chilia o a păzit nevătămată. Un creștin dreptslăvitor a mers oarecând la Sfântul, luând împreună cu el și pe un altul rău credincios, adică pe un monofizit; și cerând creștinul, ca să dea Cuviosul blagoslovenia sa amândurora, iar Cuviosul a zis: Ție ca unui dreptslăvitor, îți dau blagoslovenia mea, iar cestuilalt, blagoslovenie nu dau, până nu se va întoarce de la eresul lui Sevir. Acestea auzindu-le dreptslăvitorul acela s-a spăimântat de Darul Sfântului cel de prevedere și de mai-nainte cunoștință. Iar monofizitul cel rău-credincios s-a făcut ca un uimit și ieșit din sine; apoi târziu oarecând venindu-și întru sine, a căzut la picioarele Cuviosului, rugându-l ca să-l învețe ce să facă. Iar Sfântul ridicându-l pe el în sus, și învățându-l cele cuvenite, l-a înduplecat ca să dea anatemei tot felul de eres, și pe acesta a lui Sevir, monofizitului de care era stăpânit, și să se apropie de soborniceasca Biserică, și înaintea tuturora să facă această anatematesire, și așa să rămână nedespărțit de ea. Deci după ce a zis acestea, a blagoslovit pe amândoi și sărutându-i cu sărutare sfântă, și făcând rugăciune pentru ei, i-a trimis pe amândoi la casele lor bucurându-se. O femeie rudenie a acestui sfânt, aflând cele pentru el, a socotit să se prefacă pe sineși în chipul unei alte femei, ca cu chipul acesta necunoscut să vadă pe Sfântul. Iar Sfântul cunoscând cu darul lui cel înțelegător, cugetul ce a pus femeia, o a înștiințat pe ea, zicând: De nu vei veni aici, mă voi arăta eu ție, și te voi învăța acele ce mi-a descoperit Dumnezeu. Și după puțină vreme, i s-a arătat în vis, și a sfătuit-o cele cuvenite, acelea adică, care și singură dorea să afle. Mai întrebându-l pe el încă și pentru alte oarecare și învățându-se de la el bine și acestea, ea adică mulțumea Sfântului pentru această facere de bine, iar fericitul Ioan s-a făcut nevăzut de la gânditorii ei ochi. Acest sfânt odată luând o smochină uscată, o a pus lângă o piatră neumedoasă, și a zis-către frații cei împreună cu dânsul: Dacă smochina aceasta uscată va odrăsli, să știți fraților, că Dumnezeu îmi va da mie loc de odihnă acolo în veacul viitor, și o minune! Smochina aceea uscată, îndată-și s-a sădit, îndată a făcut rădăcină, îndată s-a făcut smochin, și îndată a odrăslit, și a făcut roadă trei smochine, pe care sărutându-le Cuviosul, și mulțumind Domnului, le-a mâncat împreuna cu frații. Acesta s-a făcut Episcop când era de douăzeci și opt de ani, pe scaunul său a strălucit zece ani; iar la pustiul Ruva, a făcut șase ani. Și în Lavra Sfântului Sava, patruzeci și opt de ani, Și așa a adormit în Domnul de trei ori fericitul.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici, Agapie, Seleuc și Mamas, de sabie s-au săvârșit.

Stih: Trei bărbați Agapie, Seleuc și Mamas la tăiere au venit,

Pentru dragostea Ziditorului și sabia au iubit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul Cipriotul.

Stih: Vița Ciprului Cipriot pe Teodul la făcut.

Și strugur făcând, spre culegere a venit.

Acesta născându-se în Cipru pe vremea împărăției lui Maximian, din tânără vârstă lepădându-se de lume, și pentru prea multa nevoință și smerenie, luminându-i-se sufletul, s-a învrednicit mai-nainte a vedea deosebirile fiecăruia, din cei ce se apropiau către dânsul. Deci prefăcându-se nebun, pe mulți îi înfrunta și-i întorcea către pocăință. Și așa bine petrecându-și viața și pe mulți mântuind prin pilda și învățătura sa, a adormit cu pace; dând și după moarte multe vindecări, celor ce cu credință aleargă la moaștele lui.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințit Mucenic Gavriil, care mai-nainte a fost Episcop al Ganului; iar mai pe urmă în Prusa a mărturisit, la anul o mie șase sute cincizeci și nouă.

Stih: Gavriil cel tânăr îndoită cunună a luat.

Ca un Arhiereu și nevoitor al Domnului adevărat,

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Anghel, care în Hiu a pătimit la anii a mie opt sute treisprezece.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, Cuvioșilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga; Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Răsărit-a lumii pomenirea ta ca soarele, luminând cu Darul proorociei tale, pe cei ce cântă lui Hristos cu un glas: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Nor plin de umezeală arătându-te, ai revărsat nouă ploaia cunoștinței de Dumnezeu, din izvorul cel mântuitor, prin care ne luminăm a striga: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Cuvântul cel ce a dat dedemult ființă tuturor, cu dumnezeiască voie, voind iarăși să cheme pe om, Curată, în pântecele tău S-a sălășluit: Binecuvântată ești ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Din văpaie cuvioșilor...

Fiind făgăduit cu totul lui Dumnezeu, Atotțiitorului, obiceiurile rânduielii întrupării te-a învățat pe tine, cel ce ai învățat după iconomie toate neamurile. Pentru aceasta te lăudăm, Proorocule, de Dumnezeu grăitorule.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cântare de rugăciune adu lui Dumnezeu, pentru cei ce te laudă pe tine de Dumnezeu fericite, și strică tulburarea ispitelor noastre; ca să te lăudăm pe tine, Proorocule, de Dumnezeu grăitorule.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Dătătorul de viață Dumnezeu și Domnul născându-L tu Preacurată, ai oprit pornirea morții, ceea ce omora neoprit pe toți; pentru aceasta pe tine te lăudăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Din văpaie Cuvioșilor rouă ai izvorât, și jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine te preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Pe Dumnezeu a-l vedea...

În pământul celor blânzi te-ai sălășluit, unde petrecând vezi strălucirile îngerești, Sofonie preaînțelepte, Proorocule al lui Dumnezeu, blând fiind, și strălucit cu Darul. Pentru aceasta veselindu-ne credincioșii, pe tine te fericim.

Slavă...

Văzând arătat împlinirea proorociilor tale, Preafericite, ne mirăm de Darul cel dat ție, și de curăția gândului tău, și de frumusețea sufletului ne minunăm.

Și acum..., a Născătoarei:

Dar ai luat, ca nici una din femeile cele dedemult, Maica lui Dumnezeu, ceea ce ești cu totul fără prihană. Că numai tu mai presus de toate ai avut sfințenie neasemănată și curăție. Pentru aceasta ai primit pe Dumnezeu întru tine întrupat.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngerești; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Care mărindu-L cu oștile cerești, pe tine te fericim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cela ce ai împodobit...

Curățindu-se Sofonie de toată materia, prin fapte bune, s-a învrednicit a vesti mai-nainte cunoștința celor fiitoare; și acum ca și cum ar fi trăit nematerial, se unește cu cei nemateriali.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.