SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6, glasul 1:

Podobie: Ceea ce ești bucuria cetelor...

Cu bunătățile împodobind scaunul Stăpânirii, cu cuviință ai luat ierarhia, din insuflarea dumnezeiască; pentru aceasta iconom credincios al Darului întru amândouă făcându-te Ambrozie, îndoită cunună ai moștenit.

Cu postirea, cu ostenelile și cu multe privegheri, și cu rugăciuni neîncetate, ți-ai curățit sufletul și trupul, de Dumnezeu înțelepțite; vas ales arătându-te lui Hristos, primind daruri întocmai ca Apostolii.

Pe împăratul cel binecredincios, ce greșise odinioară, certându-l cu îndrăzneală, ca Natan pe David, Ambrozie preafericite, arătat l-ai supus despărțirii; și învățându-l cu cuviință dumnezeiască, prin pocăință l-ai adus la rânduiala turmei tale.

Alte Stihiri, gasul al 5-lea.

Podobie: Preacuvioase Părinte...

Cuvioase Părinte preasfințite Ambrozie, alăută care ne glăsuiește nouă tuturor cântare mântuitoare, de dogme ortodoxe; vioara cea cu bun glas a Dumnezeiescului Mângâietor, Care îndulcește sufletele credincioșilor, organul cel mare a lui Dumnezeu, trâmbița cea vrednică de laudă a Bisericii, fântâna cea prea limpede a darurilor, care spală întinăciunea patimilor, lui Hristos te roagă, pe Hristos îmblânzește-L, Preacuvioase, să dăruiască Bisericii o unire, pace și mare milă.

Cuvioase Părinte preafericite Ambrozie, arătându-te în mijlocul soborului purtătorilor de Dumnezeu părinți, luminat ai propovăduit pe un Fiu, că S-a făcut trup, arătându-Se nouă în două firi, din cea neispitită de nuntă; pe Cel de o Ființă cu Tatăl, și întocmai vecuitor și de o fire cu El. Pentru aceasta cu puterea Duhului, ai stricat limba cea hulitoare a lui Arie. Pe Hristos roagă-L, pe Hristos îmblânzește-L Preacuvioase, să dăruiască Bisericii o unire, pace și mare milă.

Cuvioase Părinte, vrednicule de laudă, Ambrozie, aflând preacuratul tău suflet după cum poftește, Darul Sfântului Duh întru tine S-a sălășluit, ca o lumină neapusă; cu a Căruia lucrare, totdeauna gonești duhurile înșelăciunii și tămăduiești bolile și neputințele celor ce vin către tine cu curăția inimii, și săvârșesc pomenirea ta, cea purtătoare de lumină. Lui Hristos te roagă, de la Hristos cere gânditorule de Dumnezeu, să dăruiască Bisericii un cuget, pace și mare milă.

Slavă..., glasul al 2-lea.

Cu râvna credinței înfierbântându-te Ierarhe Ambrozie, și întrarmându-te cu păstorească îndrăzneală, precum Natan oarecând lui David, te-ai împotrivit binecinstitorului împărat ce greșise; pentru aceasta și oprindu-i intrarea în dumnezeieștile lăcașuri, l-ai înduplecat să ceară dumnezeiască milă, prin lacrimile pocăinței; iar credincioșilor ai dat semn de adevărată pocăință, vădindu-le arătat iubirea de oameni a lui Dumnezeu, prin această înțeleaptă chibzuire. Și acum stând de față înaintea lui Hristos Dumnezeu, cere curățire de păcate celor ce cu credință săvârșesc, sfințită pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Spre tine ne-am pus nădejdea, Născătoare de Dumnezeu; să nu cădem de la așteptare; mântuiește-ne pe noi din nevoi, ajutătoarea celor nepricepuți! Și surpă sfaturile potrivnicilor. Că tu ești mântuirea noastră, ceea ce ești binecuvântată.

A Crucii, a Născătoarei.

Strugurul cel întrutot copt Preacurată, pe Care nelucrat L-ai purtat în pântece, dacă L-ai văzut spânzurat pe lemn, tânguindu-te ai strigat, zicând: Fiule, izvorăște must, prin care se va lepăda toată beția patimilor, Făcătorule de bine, milostivindu-Te pentru mine care Te-am născut, prin îndurarea Ta.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă... a Sfântului, glasul al 4-lea.

Plin de înțelepciune și de Dar arătându-te sfințit, tainicule Ambrozie, ca un râu ai revărsat pâraiele sfințitelor tale dogme, ca să adape după Scriptură, toată fața pământului, și să crească spicul credinței cel mult rodit, în cugetele dreptmăritorilor; iar neghinele ereticilor cele defăimătoare să le înece. De aici și apărător arătându-te dreptei credințe, și al Bisericii prea-adevărat păstor te-ai făcut, deopotrivă numărat cu Sfinții Părinți; cu care împreună nu conteni a ruga pe Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Mântuiește-ne pe noi de nevoile noastre, Maica lui Hristos Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Făcătorul tuturor; ca toți să-ți strigăm ție: Bucură-te ceea ce ești una folositoarea sufletelor noastre.

A Crucii, a Născătoarei:

Dacă Te-a văzut pe Tine, Doamne, spânzurat pe Cruce Fecioara și Maica Ta, se minuna și privind, zicea: Ce ți-au răsplătit Ție, Stăpâne, cei ce s-au îndulcit de darurile Tale cele multe! Însă mă rog, nu mă lăsa pe mine singură în lume, și grăbește de înviază, ca să scoli dimpreună pe strămoși.

Tropar, glasul al 4-lea.

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ambrozie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei. Caută la sfârșitul cărții.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih, și al Ierarhului pe 4:

CANONUL Sfântului

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos:

Adâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

Cu dumnezeieștile vărsări de lumină strălucindu-te, Cuvioase, luminează cu rugăciunile tale, pe cei ce cu bunăcredință cinstesc această purtătoare de lumină, și strălucită și sfântă adormire a ta.

Cuvântul lui Dumnezeu ți-a dăruit ție cuvânt de înțelepciune, împodobit cu știință adevărată Ierarhe Ambrozie, care strică cugetarea cea cu rea cuvântare a ereticilor.

Slavă...

Curățindu-ți mai-nainte puterea gândului, întrutot fericite, de negura patimilor, l-ai făcut primitor strălucirilor celor curate ale Preasfântului Duh, Preafericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Fără sămânță, cu voia Tatălui, din Dumnezeiescul Duh ai zămislit în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, și ai născut cu trup pe Cel din Tatăl fără de Maică, și pentru noi din tine fără tată.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Nu întru înțețelepciune...

Fiind învățat Cuvioase ca un Ierarh îndumnezeit toată înțelegerea Scripturii, ai descoperit luminat cele nepricepute, celor ce nu înțeleg, Părinte Ambrozie.

Luând de la Dumnezeu mare Dar și putere, cu atingerea de haina ta, feluri de boli ai tămăduit, ale celor ce au venit către tine, Părinte Ambrozie.

Slavă...

Pe spurcata, care fără de minte cu obrăznicie a năvălit să se apropie de tine cel împodobit cu înțelepciune, degrab o ai omorât cu certare dumnezeiască.

Și acum.... a Născătoarei:

Neamul omenesc l-ai înnoit numai tu, născând pe Ziditorul firii noastre și Domnul. Pentru aceea te slăvim, pe tine cea de Dumnezeu dăruită.

Irmosul:

Nu întru înțelepciune și în putere și în bogăție ne lăudăm, ci întru Tine înțelepciunea Tatălui cea ipostaticâ, Hristoase; că nu este Sfânt afară de Tine, Iubitorule de omeni.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Cela ce înălțat...

Având cuvinte de viață, Părinte înțelepte, adăpi cugetele credincioșilor, și cu Darul le arăți totdeauna roditoare; iar mințile ereticilor le îneci și izvorând Dar de tămăduiri, speli tot felul de întinăciuni ale patimilor, sfințite tăinuitorule, cugetătorule de Dumnezeu, Ambrozie.

Slavă..., altă Sedealnă glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul,.

Râvnind Proorocului Ilie, asemenea și lui Ioan Botezătorul, cu bărbăție ai înfruntat pe împăratul care a făcut fărădelege; scaunul ierarhiei dumnezeiește l-ai împodobit, și cu mulțimea minunilor ai îmbogățit lumea. Pentru aceasta învățându-te cu dumnezeieștile Scripturi, pe credincioși i-ai întărit, și pe necredincioși i-ai întors, Ierarhe Ambrozie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greșeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe ceea ce este ușă cerească și sicriu, munte, cu totul sfânt, nor strălucit, să o lăudăm; scară cerească, rai cuvântător, mântuirea Evei și vistierie mare a toată lumea; că într-însa s-a lucrat mântuirea lumii și iertarea greșelilor celor dedemult. Pentru aceasta strigăm către tine: Roagă pe Fiul tău și Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce se închină cu credință preasfintei nașterii tale.

A Crucii, a Născătoarei:

Stând la patima Fiului tău, apropiindu-te de Cruce, ca o Maică udându-te cu vărsările lacrimilor, strigai: Vai mie dumnezeiescule Cuvinte! Cum suferi lovire cu palme, scuipări și bătăi, Cruce și moarte, înfruntări și batjocuri, și ocara cea fără dreptate? Dar acestea le suferi de bunăvoie, pentru mântuirea neamului omenesc, strigă Născătoarea de Dumnezeu; pe care o punem rugătoare, chemându-Te spre milostivire, pe Tine, Dătătorule de viață, Iubitorule de oameni; ca să ne mântuiești pe noi Stăpâne, de patimile noastre.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Pentru dragostea chipului Tău, Milostive ai stătut pe Crucea Ta, și s-au topit neamurile; că Tu ești Iubitorule de oameni, tăria mea și lauda.

Arătatu-te-ai Ierarh, ungându-te cu mirul Preoției, săvârșind preoți, și dăruind tuturor curăția cea mântuitoare.

Păzit-ai turma de toată vătămarea potrivnicilor, Preafericite, și toată rătăcirea lui Arie o ai întunecat cu lumina cuvintelor tale.

Slavă...

Fiind îngrădit cu puterea Duhului, gonești duhurile cele viclene ale răutății, Preafericite, neputând suferi certarea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce a zidit toate cu voirea, se zidește voind, din preacurate sângiuirile tale; mântuind pe cei ce te cunosc pe tine curată, Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci din întunericul necunoștinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.

Câștigând minte luminată din lumina cea fără materie, ai strălucit raze de tămăduiri și de minuni, fericite Ambrozie.

Ridicatu-te-ai pe sine-ți lăcaș sfințit al Duhului, sfărâmând capiștile idolilor, de Dumnezeu insuflate Ambrozie.

Slavă...

Strălucind cu strălucirile cele preamari ale bunătăților, s-au rușinat de tine împărații, și hotarul limbii tale nu l-au mișcat.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce prin înțelepciune a făcut toate cu voirea, vrând să înnoiască pe oameni, S-a sălășluit în pântecele tău Fecioară.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas...

Roma laudă cinstitele tale bunătăți, căci ca o stea luminoasă pretutindenea ai împrăștiat razele minunilor Ierarhe, cu credință minunându-te.

Mânecând către Hristos, te-ai luminat din-destul cu strălucirile cele de acolo, și te-ai umplut de lumina cea prea îndumnezeită, și luminezi totdeauna pe cei ce te cinstesc cu credință.

Slavă...

Trupul și sufletul tău le-ai sfințit lui Dumnezeu, și inima ta o ai făcut primitoare de daruri, Părinte, luând aminte neîncetat către dorirea cea dulce.

Și acum..., a Născătoarei:

Vindecă rănile sufletului meu Fecioară, cu umbrirea ta cea dumnezeiască, și luminează gândul meu cel întunecat de trândăvire și de răutatea vrăjmașului luptător.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Cu dumnezeiești învățături strălucind, ai întunecat înșelăciunea lui Arie, de sfințenie tăinuitorule și păstorule Ambrozie, și minuni făcând cu puterea Duhului, feluri de patimi arătat ai vindecat, Părinte Cuvioase; pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a șaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ambrozie episcopul Mediolanului.

Stih: Ambrozie trupul cel muritor dezbrăcând,

De dumnezeiasca băutură după vrednicie s-a împărtășit,

Și în a șaptea zi către nestricăciosul loc a călătorit.

Acesta a fost din vestita cetate a Romei, unul din sfetnici, tare la cuvinte, și ca o cumpănă și canon la dreptate, întreagă și dreaptă judecată făcea, neabătându-se nici spre o parte. De aceea se făcu și domn a toată Italia, de binecredincioșii împărați Constantin și Consta, fii marelui Constantin, neavând încă dumnezeiescul Botez, ci se află între catehumeni. Cu toate acestea, cât despre partea bunătăților și curăția vieții, nu avea mai puțin decât cei ce erau părtași tainelor. Drept aceea cu alegerea, și cu sfatul împăratului Valentinian, se puse Arhiereu bisericii din Mediolan, primind mai întâi Botezul, și trecând după rânduială treptele bisericești, sosi și la cea mai de pe urmă. Acesta învățând bine și drept credința cea bună, și păzind Biserica neatinsă de tot eresul, și fiind ajutor celor ce se nevoiau împotriva eresului lui arie, sabelie și eunomie, scriind multe cărți pentru buna-credință, și oprind pe împăratul Teodosie de la intrarea Bisericii, când s-a întors la Mediolan, după ce făcuse atâta ucidere la Tesalonic; aducându-i aminte de câte a îndrăznit să facă, și învățându-l câtă osebire este între preot, între mirean și între împărat, și dojenindu-l să nu fie atâta de îndrăzneț în lucrurile dumnezeiești, și punându-i canon, l-a oprit și de sfânta împărtășire până ce s-a pocăit. Mai apoi își săvârși viața în bune bătrânețe.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.

Stih: Bucurându-se de tăierea sabiei Mucenicul Atinodor;

Și-a dat duhul Domnului, cu același dor.

Acesta a fost pe vremea împăratului Dioclețian, născut în Mesopotamia Siriei, primind din început viața călugărească, iar pârât fiind a stătut de față la Domnitorul Elevsim, și pe Hristos mărturisind, fost-a întins în mijlocul a doi stâlpi, și cu făclii aprinse i s-a ars trupul despre toate părțile, și cu ghiulele de fier înfocate s-au ars subțioarele lui, și pe așternut de aramă înfocat a fost întins, pe care cu minune l-a prefăcut în rece; și în bou de aramă fu băgat și de multe alte munci prin starea de față a îngerilor, s-a mântuit. Și fiindcă prin sabiei s-a dat hotărârea sfârșitului, cel ce era să-l taie a slăbănogit, și ca un mort a căzut jos împreună cu sabia; iar altul nicicum a îndrăznit a se apropia de dânsul, însuși Sfântul rugându-se și-a dat duhul Domnului.

Tot în această zi, Sfântul Neofit, care aruncat în mare s-a săvârșit.

Stih: În mijlocul apelor Neofit murind,

Lângă izvorul tainicilor ape se află viețuind.

Tot în această zi, Sfântul Dometie, care de sabie s-a săvârșit.

Stih: Dă lui Hristos, Dometie, a ta mucenicească pătimire,

Prin tăierea capului, primește cerească cunună spre răsplătire.

Tot în această zi, Sfântul Isidor, Achepsima și Leon, care prin foc s-au săvârșit.

Stih: Isidor se arde împreună cu alți doi nevoitori,

Privind dumnezeieștile daruri, venindu-i în ajutor.

Tot în această zi, Sfântul Ammun Episcopul Nitriei, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Nitria trei întâmplări a Părintelui Ammun a văzut.

Prin care depărtarea de lume, nevoința și moartea a socotit

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Gaian și Gaie, care arși în foc s-au săvârșit

Stih: De vei fi și aruncat Gaie, în mijlocul înfocatului cuptor.

De tine nu mă voi despărți, zice Gaian fiindu-mi Hristos mie ajutor.

Tot în această zi, Sfinții trei sute de Mucenici, în Africa, care de sabie s-au săvârșit.

Stih: O Treime, primește cincizecimea îndoit întreită,

Și prin tăierea ei, tu să fii slăvită.

Acești sfinți Mucenici, au fost pe vremea împăratului Zinon, iar domnitor și stăpânitor Africii, era arianul Onorih, care a stătut diadoh tatălui său Ghizerih. Deci pe acest Onorih, l-au înduplecat amândoi arienii episcopi Chiril și Vilinard ca să pornească mare goană împotriva dreptslăvitorilor creștini; și dar o a pornit, ci atâta de înfricoșată și mare, încât goana acestuia, a covârșit și pe însăși goanele acelea, ce s-au pornit în anii lui Dioclețian și Maximian; căci a poruncit sălbaticul acela tiran, să se izgonească toți preoții, celor cincisprezece orașe din Africa, după ce mai întâi s-au luat de la bisericile pravoslavnicilor toate sfintele veșminte și odoarele. Apoi apucând pravoslavnicii o singură numai biserica, se adunau acolo și săvârșeau dumnezeieștile slujbe, care aceasta aflându-o barbarii arieni, o au înconjurat pe ea, și aducând lemne și alte materii uscate, o au aprins, și așa au ars biserica împreună cu toți creștinii ce se aflau într-însa la rugăciune. Iar Onorih lăudând cutezarea barbarilor a dat poruncă, ca, câți creștini nu se vor boteza de-al doilea, întru rău cinstitul arienesc botez, îndată să se dea morții. Deci câți dreptslăvitori, nu puteau suferi îngrozitoare organele muncilor, fugeau și-și scăpau viața, lăsându-și pământurile și casete lor. Iar câți erau întăriți în dreptslăvitoarea credință, cu osârdie se da pe sine-și la mucenicie. Pentru aceasta trei sute dreptslăvitori în Carhidona, fiind pârâți ca nu se unesc cu arienii, au luat pedeapsa prin tăierea capetelor; iar preoților mai multe munci le făceau rău credincioșii, că pe doi dintre ei, i-au tăiat cu fierăstrăul; iar la șaizeci din cei mai învățați, le-au tăiat limbile chiar din rădăcină, care împărțindu-se prin tot pământul Romanilor, propovăduiau fără de limbi pe marea facere de minuni, ce lucra Dumnezeu întru ei, căci deschizând gura și arătându-se lipsiți de limbi, fără de greșeală, și curat rosteau cuvintele, întrucât se spăimântau cei ce-i vedeau și-i auzeau. Ci unul dintre ei căzând în păcat trupesc, a făcut să se depărteze dumnezeiescul Dar de la el și mai mult nu putea să vorbească lămurit precum mai-nainte, precum mulți alții pomenesc despre istoria aceasta, Și acestea s-au îndrăznit în Africa de către vandali, împotriva dreptslăvitorilor care mărturiseau de o ființă cu Tatăl pe Fiul și cuvântul său. Iar în Roma cea veche, această vreme, multe rele s-au făcut de acești arieni împotriva dreptslăvitorilor, căci femeia Rigăi din Roma Odoacru Sunilda numită, fiindcă cugeta eresul lui arie, pentru aceasta a silit o femeie romană dreptslăvitoare ca să se boteze de al doilea cu rău botezul arienesc, și fiindcă n-au putut să o înduplece, a poruncit și fără voia ei, să se boteze de episcopul Mediolanilor, arian și acesta fiind, iar dreptslăvitoarea femeie ieșind din colimvitră, a cerut două parale la sluga sa, și le-a dat episcopului, zicându-i: Primește plata pentru obșteasca scăldătoare ce m-ai scăldat, defăimând adică cu cuvântul botezul arienesc, care aceasta aflându-o Sunilda, îndată a poruncit și a ars pe fericita. Deci bărbatul ei temându-se de munca focului, s-a dus de sineși și s-a botezat de al doilea cu botezul lui arie, apoi în urmă încălecând pe cal, și mergând la o casă de rugăciune, ce se afla înaintea cetății, acolo a fost ars ticălosul de un fulger ce a căzut din Cer. Și dar prin cercare s-a învățat, că urgia și osânda lui Dumnezeu, s-a făcut la el mai tare decât vremelnicul foc, cu care s-a ars femeia sa.

Tot în această zi, drept slăvitorii care lăudau, pe Dumnezeu în Biserică, care prin foc s-au săvârșit.

Stih: Cu adevărat Biserică s-au făcut acești drept slăvitori.

Arzându-se cu foc această sumă de nevoitori.

Tot în această zi, Sfinții doi preoți, care arși, s-au săvârșit.

Stih: Și doi preoți cu osârdie au ales a fi arși mai bine,

Decât a lăsa dreapta lor cinstire,

Tot în această zi, Sfinții șaizeci de preoți cărora li s-au tăiat limbile și iarăși vorbeau.

Stih: Șasezecimea fără de limbi iarăși vorbește.

Și tuturor cu străin grai, adevărul propovăduiește.

Tot în această zi, pravoslavnica femeie cea din Roma, care prin foc s-a săvârșit.

Stih: Femeia urând dogma rău cugetătorilor

Cu mare bărbăție a suferit arderea modulărilor

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Pavel monahul și ascultătorul.

Stih: Pavel năzuind a fi neștiut de toți.

A strălucit mai mult prin pustietăți,

Acest întru sfinți Cuviosul Părintele nostru Pavel, nu era nici slăvit sau bogat întru lucrurile lumești, nici iarăși sărac; ci părinții săi viețuiau cu îndestulare despre bunătățile vieții, drept aceia l-au și învățat pe el Sfintele Scripturi, Iar după ce a ajuns în vârstă a cunoscut că este de folos să lase lumea și să se ducă, la o mânăstire din cele ce se afla în patria sa, și deci îmbrăcându-se cu îngereasca schimă monahicească, se nevoia ca sa isprăvească pe toate bunătățile, și atât a covârșit pe toți monahii de acolo, vas făcându-se Sfântului Duh, încât a făcut un lucru preaslăvit, și prin acela s-a arătat celorlalți frați, că are ascunsă în sufletul său, o mare și înaltă lucrare, căci s-a întâmplat lui odată împreună cu ceilalți frați, să topească păcură într-un vas de aramă, și fiindcă a văzut pe ea că se umfla când fierbea, și se vărsa afară, neîntâmplându-se vreun lemn sau altceva îndemânatic ca s-o mestece, și să o potolească, atunci nesuferind Sfântul împrăștierea păcurii, și-a golit mâna sa, și o a băgat înlăuntrul vasului, și amestecând păcura ce fierbea, o a domolit, și iarăși și-a scos mâna întreagă și nevătămată, fără să se prefacă sau să se înnegrească, nici măcar pielița ei cea pe dinafară. Această minune văzându-o frații ce erau împreună cu dânsul s-au înspăimântat, și unii dintre ei îl socoteau pe el ca pe un Părinte din cei purtători de Dumnezeu și îl cinsteau, iar alții cu totul nu credeau că este el de asemenea. El însă de trei ori fericitul se numea pe sine pământ, și cenușă, și câine împuțit. Odinioară a fost trimis Cuviosul acesta la o ascultare, la care zăbovindu-se el și stăruind, Proistosul a adunat pe frații cei mai evlavioși, și se rugă împreună cu el cu multă asprime și dosădire în atâtea zile rânduite. Deci ziceau aceștia către Dumnezeu: Doamne, deși suntem nevrednici, ci arată-ne nouă pe cât este cu putință, la care măsura a ajuns fratele nostru Pavel? Și la care treaptă de bunătate s-a așezat? Iar Domnul cel ce face voia celor ce se tem de el, a iconomisit într-o noapte dormind ei, și s-a răpit într-o grădină mult felurită și prea veseliloare, și acolo în grădină aflându-se ei s-au umplut de atâta mireasmă și veselie, cât nu poate cineva să povestească, deci mirându-se ei de preaslăvită această vedenie, li s-au părut că au văzut pe monahul Pavel, care plecându-se îi heretisea, iar aceea voind ca să afle, și întrebându-l pe el, ce este grădina care văd? L-au auzit pe ei zicându-le cu multă smerenie: Grădina aceasta fraților, este a lui Dumnezeu, și pentru noi s-a făcut aceasta, deci fiindcă pentru mine ați voit să veniți până aici, prin rugăciunea voastră către Dumnezeu, iată că am venit și eu, ci luați din grădina aceasta orice lucru se pare fieștecăruia mai bun și mai osebit, și mergeți cu pace. Să trimiteți însă alt frate la ascultarea ce m-ați fost trimis pe mine, pentru că pe mine altădată nu mă veți vedea. Deci luându-și ziua bună de la Pavel, a luat unul floare, altul ramură, altul frunze prea mirositoare, și altul ierburi prea veselitoare, și așa au ieșit din grădină. Deci deșteptându-se toți și adunându-se la un loc, povesteau unul către altul acele ce au văzut în grădină. Și unul adică arătă floarea ce a luat de acolo, iar altul ramura, iar altul zicea că a luat un ce din grădină, însă nu avea ca să arate, iar altul adeverea, că în multă vreme avea în mirosul său, mireasma florii ce cu mâinile sale a luat din grădină, și frații adică se veseleau și slăveau pe Dumnezeu pentru Darul ce a dăruit robului său Pavel. Iar Pavel, ducându-se de la ascultarea aceea întru care a fost trimis, a mers la Ierusalim, și înconjurând sfintele locuri toate și închinându-li-se, s-a dus la Cipru și acolo a petrecut câțiva ani, deasupra unui munte înalt, dar fiindcă și acolo năzuiau mulți către el, pentru că vestea lui pretutindenea se împrăștiase, s-a dus și de acolo în laturile megieșite Constantinopolului. Deci rămânând acolo și mulțumind lui Dumnezeu, a auzit de sus un glas (ca văzătorul de Dumnezeu Moise) zicându-i; Suie-te în munte și sfârșește-te. Deci suindu-se într-un munte înalt ce-i zic acei de loc Pariguria, s-a închinat lui Dumnezeu, și viețuind în acel munte puțină vreme, a adormit întru Domnul.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Prisc, Martin și Nicolae, dintre care unul prin foame, iar altul tăiat bucăți cu bardele, și al treilea prin foc arzându-se, sau săvârșit, însă se face soborul lot lângă zidul Vlahernelor.

Stih: Prisc cel ce a murit de foamea pâinii, pământești,

Hristos îl hrănește cu cereasca pâine prin mâini îngerești.

Cărnurile lui Martin, cu securi fiind tăiate.

Râu credincioșii căsăpi, de Hristos nu-l pot desparte,

A ieșit porunca demonilor înșelători a jertfi

Cărora Nicolae, nejertfind, prin foc a voit a se săvârși.

Tot în această zi, târnosirile Născătoarei de Dumnezeu la cele din Curator.

Stih: Se cinstește și acum Maica Cuvântului lui Dumnezeu.

Înnoind firea oamenilor din obiceiul cei rău.

Tot în această zi, Cuviosul și liniștitorul Grigorie, ctitorul sfințitei mânăstiri a Sfântului Nicolae din Aton, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Mânăstirii Sfântului Nicolae ctitor te-ai arătat,

Pentru care în cereștile lăcașuri viețuiești cu adevărat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credințe mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinși, au strigat: Binecuvântat ești în Biserica slavei Tale, Doamne.

Dumnezeiescul grai al dogmelor tale Părinte preaînțelepte, ca fulgerul a străbătut tot pământul, și cu arătările minunilor ca lumina a strălucit, luminând inimile cele dintru întuneric.

Urmând tu Părinte cuvintelor Mântuitorului, talantul cel dat ție, ca o preabună slugă cu osârdie l-ai înmulțit, învrednicindu-te bucuriei celei stăpânești.

Slavă...

Lărgind izvorul gândului tău celui de Dumnezeu cuvântător, ai revărsat pâraie de dogme adăpând plinirile credincioșilor, sfințite tăinuitorule, Părinte Ambrozie.

Și acum..., a Născătoarei:

Iată Fecioară ai zămislit în pântecele tău pe Cuvântul cel fără început cu Tatăl, și L-ai născut cu trup, dăruind chemare tuturor celor căzuți din Adam, ceea ce ești cu totul fără prihană.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Mâinile întinzându-și Daniil...

Omorându-ți mădularele, și făcându-ți gândul trupului mort, ți-ai înviat sufletul, Cuvioase, și ai izvorât minuni care dau viață celor omorâți de patimi, care strigă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Cunoscut-ai mutarea ta din trup, prin Dumnezeiescul Duh, Înțelepte, și o ai spus proorocind celor ce erau cu tine, și cu bucurie ai alergat către Cer, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Curățindu-ți mai-nainte trupul, inima și gândul de tulburarea patimilor, ai luat de sus strălucire purtătoare de Focul Duhului, ca și dumnezeieștii Ucenici Ambrozie, strigând; Binecuvântați toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai mai înaltă decât cerurile, Preacurată, născând pe Dumnezeu cel Ceresc, Care a unit cele de pe pământ cu cele cerești, și a dat cunoștința Sa tuturor celor ce strigă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Mâinile întinzându-și DaniiI, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; și puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credință, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Hristos Piatra cea netăiată...

Fiind întru uimire Părinte, ai văzut darurile cele păstrate Sfinților din veci; către care te-ai mutat, ca să iei răsplătirile ostenelilor tale, bucurându-te, Mărite.

Ca un strugur copt te-ai strâns în linurile cele de sus, după vrednicie, de Dumnezeu înțelepțite Ambrozie; izvorând vinul cel nemuritor și daruri de tămăduiri, celor ce cu bunăcredință se apropie de tine.

Strălucind cu înțelepciune și cu Darul, sfințite tăinuitorule, strălucești în mijlocul păstorilor cu ortodoxia dogmelor, Părinte Ambrozie; pentru aceasta cu credință și cu dragoste, după vrednicie cu laude te fericim.

Slavă...

Câștigându-te Biserica pe tine stea de zi luminoasă, scapă de întunericul a toată rătăcirea, Preafericite, și cu luminările sfințitelor tale dogme strălucindu-se, te fericește.

Și acum..., a Născătoarei:

Glasul Arhanghelului cu bucurie strigăm ție Fecioară: Bucură-te pierzarea blestemului! Bucură-te scăpare de tot felul de nevoi, ceea ce ai îndumnezeit pe oameni cu nașterea ta, cea mai presus de gând.

Irmosul:

Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară, S-a tăiat adunând firile, cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

LUMINÂNDA.

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Sprijinitor ortodoxiei, temelie Bisericii, întărirea Arhiereilor și înțelept, mai-mare păstor te-ai arătat Ambrozie, îndreptând turma către pășunile dreptei credințe; gonești ceata celor rău credincioși, ca pe niște fiare neîmblânzite, arătând de față o Ființă a Sfintei Treimi.

A Născătoarei:

Minune ești înfricoșată ceea ce ești fără prihană; că negrăit ai născut pe Cuvântul cel de o Ființă, Care a strălucit din Tatăl mai-nainte de veci. Drept aceea Stăpână, te mărturisim pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu, ca pe o adevărată Maică a lui Dumnezeu; pe Care roagă-L fericită de Dumnezeu, pentru neamul omenesc.

STIHOAVNA din octoih.

Slavă..., a Sfântului, glasul al 8-lea.

Cu podoaba ierarhiei îmbrăcându-te Părinte Ambrozie, și ca un credincios dregător al Darului, talantul cel dat ție l-ai înmulțit. Biserica lui Hristos, după Evanghelie o ai păstorit întru cuvioșie și dreptate. Și așa cu faptele și cu cuvintele împodobindu-o, și întărindu-o cu înțelepte arătările dogmelor tale, te-ai făcut pildă adevăratei păstorii; și primind în ceruri cununa dreptății, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Acoperământul tău de Dumnezeu Născătoare Fecioară, este doctorie sufletească; că întru dânsul scăpând, ne mântuim de neputințele sufletești.

Și acum..., a Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua și Fecioara, când Te-a văzut pe Tine, Mielul, dându-Te la junghiere, cu lacrimi urma și striga: Unde Te grăbești Fiul meu? După Tine vin preadulcele meu; că nu pot răbda a nu Te vedea pe Tine, Iisuse al meu Multmilostive.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și sfârșitul.

ÎNTRU ACEASTĂ ZI

Prăznuim pomenirea Sfintei Filofteia fecioara. Ale cărei sfinte moaște se află întregi, în Țara Românească, în Biserica Domnească, din Curtea de Argeș.

VEZI: Slujba sfintei Filofteia n-a fost în Mineiele bisericești, fără numai în osebită broșură; iar cu binecuvântarea înalt prea Sfințitului Arhiepiscop și Mitropolit al Moldovei D. D. Meletie, (1846), s-a pus după slujba Sfântului Ambrozie; ca cei ce vor avea evlavie, să-i cânte slujba după cum este de față.

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 4, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Și cu lemne fiind bătută, și de sfântul păr trasă și în tot felul chinuită, n-ai slăbit despre alergarea cea preabună. Până ce prin sfârșit mucenicesc, ai întrat în lăcașurile cerești; și acum cu Mucenițele fecioare împreună dănțuind, roagă-te să ne mântuim și noi, cei ce săvârșim cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.

Nici asuprelile dracilor, nici urâciunea maicii tale vitrege, nici bătăile celui ce te-a născut, n-au putut să te împiedice de la fapta bună; ci toate ispitele cu bărbăție le-ai răbdat, până ce cu cunună de biruință te-ai încununat. Pentru aceasta în cămara cea de nuntă te-ai sălășluit cu fecioarele cele înțelepte, ca o fecioară prea cuminte.

Cu platoșa credinței îmbrăcându-te, fericită Filofteia, cu arma Crucii întrarmându-te și cu bărbăție întărindu-te, ai ieșit la luptă împotriva vrăjmașilor, și desăvârșit biruindu-i, cu cunună mucenicească te-ai încununat din dreapta lui Hristos Dumnezeu, ca o adevărată Muceniță; și acum stând înaintea Lui, roagă-te pentru sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 8-lea:

De Dumnezeu iubitoare Filofteio, tu sălășluind pe doritul tău mire Hristos în inimă, și către Dânsul neslăbit dor având, plată de la Dânsul ai luat ca să te săvârșești prin sânge, de mâinile celui ce te-a născut. Pentru aceasta ușile împărăției cerești deschizându-ți-se, te sălășluiești împreună cu cetele mucenițelor; cu care acum desfătându-te, roagă-te pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Stăpână primește rugăciunile robilor tăi, și ne izbăvește pe noi, din toată nevoia și necazul.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glas al 2-lea.

Podobie: Casa Eufratului...

Când pe cei săraci îi miluiai, și cu bucate pe cei flămânzi îi hrăneai, atunci cu sfârșit mucenicesc, îndată te-ai sfârșit prin mâinile celui ce te-a născut.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul lui Israil.

Dacă te-a văzut tatăl tău, tinsă pe pământ moartă fără de suflare, de spaimă cuprinzându-se, de multă jale s-a umplut.

Stih: Întru adunări binecuvântați pe Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israil.

Dacă au auzit cei din cetate, minune preaslăvită, că trupul tău cu lumină cerească este strălucit, toți cu evlavie la dânsul au alergat.

Slavă..., glasul al 8-lea:

Din pruncie făcându-te iubitoare de fapte bune, și întru dânsele bine sporind, te-ai făcut neguțătoare de lucruri mari, cumpărând cu cele pământești cele cerești; cu cele vremelnice pe cele veșnice; cu viața cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă. În care acum desfătându-te, împreună cu fecioarele cele înțelepte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Eu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, alerg sub acoperământul tău; că știu că voi dobândi prin tine mântuire, că poți Curată ca să-mi ajuți.

Troparul sfintei, glas ai 8-lea:

Întru răbdarea ta ți-ai agonisit plata ta, fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind, întru necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i, și pe flămânzi săturând; roagă-te lui Hristos Dumnezeu bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară și răstignire ai răbdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat și învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primește pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi, și mântuiește, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.

Ectenia mică, și otpustul.

LA VECERNIA CEA MARE

După Obișnuitul Psalm, citim, Fericit bărbatul.... Starea întâia.

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 8, glasul al 8-lea.

Podobie: O preaslăvită minune...

O preaslăvită minune! Sprânceana cea înaltă, a celui ce se lăuda să piardă pământul și marea, la pământ o a smerit, o fecioară tânără și cu totul fără prihană, și măiestriile lui le-a biruit. O putere a Crucii și a Darului tău, Hristoase! Care neputința omenească, arătat o a întărit. De două ori.

O preaslăvită minune! Că preamărita Filofteea, în lăcașurile cerești după vrednicie sălășluindu-se, împreună cu cetele fecioarelor, și cu oștile mucenicilor, pe cei ce săvârșesc cu credință pomenirea, și cu dragoste se apropie la acoperământul ei, îi mântuiește cu rugăciunile sale; și iertare de greșeli de la Dumnezeu le cere, mântuire și mare milă. De două ori.

O preaslăvită minune! Pe Filofteea prealăudata, nici bătăile vitregei sale, nici barda cea plugărească a tată-său, nici desfătările lumești, nici zburdările tinereților, nu o au despărțit de la dragostea faptei bune celei pentru Hristos. Că ea a dorit să dobândească frumusețea Mirelui său cea mai presus de minte; căreia s-a învrednicit de Dumnezeu fericita. De două ori.

O preaslăvită minune! În Cer și pe pământ, bucurie astăzi a strălucit, întru pomenirea fericitei Filofteia, care de la înger cu laude se încununează, și de la oameni primește cântări. O! Cum a viețuit! Cum de bine s-a nevoit! Și lui Dumnezeu bine i-a plăcut! Prin care vrăjmașul cel viclean a căzut, biruindu-l Hristos. De două ori.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Risipit-a, dat-a săracilor, a zis David; dreptatea lui rămâne în veacul veacului. Acest lucru l-a împlinit Filofteea, că ea fericita cu podoabele sale cele feciorești, a încălzit spatele săracilor, și cu bucate a săturat pântecele flămânzilor. Pentru care și prin sfârșit mucenicesc, a trecut la Hristos mirele ei cel dorit, și în cămara cea de taină în veci se veselește, cu fecioarele cele înțelepte. Cu care se și roagă să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., glas același.

Vitleeme gătește-te, bine te împodobește iesle, peșteră primește, adevărul a venit, umbra a trecut și Dumnezeu oamenilor, din Fecioară S-a arătat, închipuindu-Se în firea noastră, și îndumnezeind luarea. Pentru aceasta Adam se înnoiește, împreună cu Eva strigând: Pe pământ bunăvoirea lui Dumnezeu s-a arătat, ca să mântuiască neamul nostru.

VOHOD: Lumină lină...

Prochimenul zilei și citirile.

Din proorocia Isaiei citire:

Cap. 43, Vers. 16.

Acestea zice Domnul, toate neamurile s-au adunat împreună, și se vor aduna boierii dintre ei. Cine le va vesti acestea întru dânșii? Sau cele din început, cine auzite le va face vouă? Aducă-și mărturiile sale și să se îndrepteze, și să asculte și să spună adevărul. Fiți Mie mărturii, și Eu sunt martor, grăiește Domnul Dumnezeu, și pruncul pe care am ales; că să știți și să credeți, și să cunoașteți că Eu sunt. Mai înainte de Mine n-a fost alt Dumnezeu, și după Mine nu va fi. Eu sunt Dumnezeu, și nu este afară de Mine Mântuitor; Eu am vestit și am mântuit, și am defăimat, și n-a fost întru voi Dumnezeu străin; voi Mie mărturii, și Eu martor Domnul Dumnezeu. Încă din început Eu sunt, și nu este cine să scoată din mâinile Mele; face-voi, și cine va întoarce aceasta? Așa zice Domnul Dumnezeu cel ce ne mântuiește pe noi, Sfântul lui Israil.

De la înțelepciunea lui Solomon citire:

Cap. 3, Vers. 1.

Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu, și nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuți a muri, și s-a socotit pedepsire ieșirea lor, și mergerea de la noi sfărâmare; iar ei sunt în pace. Că înaintea feței oamenilor de vor lua și muncă, nădejdea lor este plină de nemurire; și puțin fiind pedepsiți, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânșii și i-a aflat luiși vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, și ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Și în vremea cercetării Sale vor străluci, și ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi, și vor stăpâni popoare, și va împărăți într-înșii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înțelege adevărul, și credincioșii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că Dar și milă este întru cuvioșii Lui și cercetare întru aleșii Lui.

De la înțelepciunea lui Solomon citire:

Cap. 5, Vers. 16.

Drepți în veci vor fi vii, și întru Domnul plata lor, și purtarea de grijă, pentru dânșii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăția podoabei, și stema frumuseții din mâna Domnului; că cu dreapta Sa va acoperi pe ei, și cu brațul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui, și va întrarma făptura spre izbânda vrăjmașilor, îmbrăca-se-va în zaua dreptății, și-și va pune luiși coif judecata cea nefățarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfințenia, și va ascuți cumplită mânie întru sabie, și va da război împreună cu dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgețile fulgerelor, și ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la țintă vor lovi. Și din praștia mâniei cea zvârlitoare de pietre, se vor arunca grindine. Întări-se-va asupra lor apa mării, și râurile îi vor îneca de năprasnă, Stava împotriva lor Duhul puterii, și ca un vifor va vântura pe ei, și va pustii tot pământul fărădelegea, și răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziți dar împărați și înțelegeți, învățați-vă judecătorii marginilor pământului. Luați în urechi cei ce stăpâniți mulțimi, și cei ce vă trufiți întru popoarele neamurilor. Ca de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea și puterea de la Cel Preaînalt

LA LITIE

Stihirile, glasul 1.

Bucură-te Românie întru Domnul, având întru sine-ți ca o comoară de mult preț, trupul cel fără prihană și fecioresc al Filofteei nestricat, izvorând tămăduiri tuturor celor ce aleargă la dânsa cu credință; că această fericită defăimând dezmierdarea trupească și desfătarea tinereților, și cu moarte mucenicească săvârșindu-se, a luat de la Dumnezeu însutite pentru ostenelile sale; veselindu-se în cămara cea cerească, împreună cu fecioarele cele înțelepte; și acum se roagă lui Hristos mirelui său, pentru sufletele noastre.

Veniți toți iubitorii de praznic, să lăudăm pe Filofteea fecioara și Mucenița; că ea fericită, din pruncie la fapta bună a milosteniei deprinzându-se, cu hainele sale pe cei goi i-a îmbrăcat, și pântecele flămânde ale săracilor le-a săturat; pentru care acum cu fecioarele cele înțelepte în sânurile lui Avraam se veselește; cu care se roagă lui Hristos mirelui său, să mântuiască sufletele celor ce cu dragoste săvârșesc pomenirea ei.

Glasul al 2-lea:

În lăcașurile cele mai presus de lume, preacinstită Filofteia, a pus mirele tău Hristos Dumnezeul nostru, sufletul tău cel fără prihană. Că tu bună fecioară, pentru dragostea Lui, toate le-ai trecut cu vederea; dezmierdarea tinerețelor, înfrumusețarea trupului, dulcețile lumești, le-ai urât ca pe niște vătămătoare de suflet. Pentru aceasta prin mâinile părintești ai trecut la cortul lui Dumnezeu, Celui ce veselește acum tinerețile tale.

Glasul al 7-lea:

Veniți credincioșilor, să lăudăm astăzi pe purtătoarea de biruință Filofteea; că pe aceasta nici barda plugărească, nici bătăile vitregei sale, nici ocările cele ce le-a răbdat pentru fapta bună, nici pândirile mult măiestrului Veliar, nu o au biruit, ci pe toate cu bucurie le-a răbdat, ca pe Hristos să-L dobândească; pe Care acum și dobândindu-L, se roagă să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă..., Glas același.

Dea-dreapta Mântuitorului a stătut fecioara Filofteea, îmbrăcată și înfrumusețată cu podoabele fecioriei, și cu untul-de-lemn al milostivirii, strigând către Dânsul cu bucurie, având candela luminoasă: La mireasma mirului Tău, Hristoase, am alergat, că rănită sunt eu cu dragostea Ta; să nu mă desparți de cămara Ta, Mire ceresc! Pentru rugăciunile ei Dumnezeule, trimite nouă mare milă.

Și acum..., glas același.

Se apropie Hristos, Vitleeme mai-nainte gătește-te, că iată mântuirea neamurilor va să strălucească din Fecioară; peșteră împodobește, ieslea adună pe păstori, cheamă pe Magi de la Persia, și voi oștile minților celor fără de trupuri strigați: Împăratul cerurilor Hristos vine!

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea.

Podobie: Când de pe lemn...

Când sufletul tău cel fără prihană cu dumnezeiescul dor s-a aprins, al lui Hristos mirelui celui fără de moarte, atunci toate cu bucurie le-ai răbdat, necazurile, ispitele, și bătăile cele pentru faptele bune; pentru aceasta candela ta înfrumusețându-ți, ai intrat la nunta cea veșnică și nestricăcioasă; de unde acum roagă-te Mirelui tău, să mântuiască sufletele noastre.

Stih: Minunat este Dumnezeu intru sfinții Săi, Dumnezeul lui Israil.

Când tu bună fecioară prin faptele bune ale fecioriei și ale milosteniei, îți agoniseai untdelemn în vasele sufletului tău, și prin hrănirea flămânzilor, îți câștigai desfătarea raiului, iar prin îmbrăcarea goilor îți neguțătoreai slava cea cerească, atunci și moarte mucenicească ai răbdat, din mâinile celui ce te-a născut. Pentru aceasta acum te desfătezi întru veselia cea cerească, îndulcindu-te de rodul ostenelilor tale; roagă-te pentru cei ce săvârșesc preacinstită pomenirea ta.

Stih: Sfinților care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale într-înșii.

Când Cuvântul lui Dumnezeu a strălucit în inima ta, Filofteio cu adevărat, atunci mireasă lui Hristos te-ai arătat, strălucind cu frumusețea dumnezeieștilor fapte; și cu Darul veștejindu-ți patimile cele tinerești, și zburdările cu înfrânarea potolindu-le; pentru aceea te cinstim pe tine, și preasfințită pomenirea ta cu dragoste o săvârșim, și sicriul moaștelor tale acum îmbrățișându-l și sărutându-l, Dar de tămăduiri de la dânsul luăm,

Slavă..., glasul al 5-lea.

Strălucit-a ca un soare marginilor prealuminat praznicul Filofteei, și neîncetat luminează pe cei credincioși, dăruind tămăduiri și bolile gonind, și patimile vindecând ale celor ce aleargă la dânsa cu credință; și se roagă dea pururea lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

Și acum..., glasul același.

Nu te mâhni, o Iosife! Văzând pântecele meu; că vei vedea pe Cel ce se va naște din mine și te vei bucura, și ca unui Dumnezeu te vei închina; Născătoarea de Dumnezeu grăia către logodnicul său când ea era să nască pe Hristos. Pe aceasta să o lăudăm zicând: Bucură-te cea plină de daruri, Domnul este cu tine și prin tine cu noi.

Tropar, glasul al 8-lea:

Întru răbdarea ta ți-ai agonisit plata ta, fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind, întru necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i, și pe flămânzi săturând; roagă-te lui Hristos Dumnezeu bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară și răstignire ai răbdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat și învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primește pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi, și mântuiește, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul sfintei de două ori. Slavă..., Și acum..., a Născătoarei.

După întâia Catismă, Sedealna glasul al 4-lea.

Podobie: Spăimânta-tu-sa Iosif...

Semănând cu lacrimi seminție milosteniei, și pe calea cea strâmtă cu necurmate necazuri umblând, ai pus în mâinile săracilor podoabele tale cele feciorești, și cu bucate pântecele flămânzilor ai săturat; pentru aceasta la lățimea raiului cea desfătată, și la bogăția cea veșnică ai ajuns, unde te îndulcești de frumusețea Mirelui tău cea negrăită; Căruia roagă-te preafericită, să mântuiască sufletele noastre. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând, și în minte a luat, ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu; rugul cel nears în foc, toiagul lui Aaron cel ce a odrăslit; și mărturisind logodnicul tău și păzitorul, preoților a strigat: Fecioara naște, și după naștere iarăși rămâne Fecioară.

După a doua Catismă, Sedealna, glasul al 3-lea.

Podobie: De frumusețea fecioriei...

Cu fecioria înfrumusețându-te, și cu milostenia îmbogățindu-te, o preafericită Filofteia! Ai intrat în cămara nunții celei cerești la fecioarele cele înțelepte, ca o înțeleaptă fecioară, cu care stând înaintea lui Hristos, roagă-te Mirelui tău, să ne mântuiască pe noi. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curăția ta, Gavriil mirându-se a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ție? Ce te voi numi pe tine? Nu mă pricep, și mă minunez. Pentru aceasta precum mi s-a poruncit strig ție: Bucură-te ceea ce ești plină de Dar.

Polieleul și Mărimurile.

Mărimu-te pe tine Sfântă fecioară Filofteia, și cinstim chinurile tale, și durerile, care pentru Hristos mirele tău le-ai răbdat.

Și aceasta:

Veniți toți iubitorii de Mucenici să lăudăm, pe Sfânta fecioară Filofteea, și să-i cinstim luptele și pătimirile ei, cele ce pentru fapta bună le-a răbdat.

Caută Stihurile la Mucenici.

După Polieleu, Sedealna glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea...

Urând pe toate cele pământești, și de cele cerești cu toată silința grijindu-te, ai suferit cu bărbăție toate ispitele cele grele care ți-a venit asupra de la maica ta cea vitregă; și n-ai băgat seamă de bătăile tatălui tău, aprinsă fiind cu dragostea mirelui tău Hristos. Pentru aceasta și mucenicește te-ai săvârșit, și prin mâinile cele părintești la Cel dorit te-ai trimis. Pe Care roagă-L cu totul fericită, să lumineze și să mântuiască sufletele, celor ce cu dragoste săvârșesc sfântă pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Pe ușa cea cerească, sicriul cel sfânt, muntele cel cu totul sfânt, pe norul cel prealuminos să-l lăudăm; scara cea cerească, Chivotul cel cuvântător, mântuirea Evei, odorul cel mare a toată lumea; că întru dânsa s-a lucrat mântuirea lumii, și lăsarea greșelilor celor dedemult. Pentru aceasta strigăm către dânsa: Roagă-te Fiului tău și Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce cu credință se închină preasfintei nașterii tale.

Apoi Antifonul întâi al glasului al 4-lea.

Prochimen, glasul al 4-lea;

Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israil.

Stih: În Biserici binecuvântați pe Dumnezeu.

Toată suflarea...

Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemăna-se-va Împărăția Cerurilor cu zece fecioare...

Psalm 50, Slavă..., glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Sfintei fecioarei și Muceniței Filofteia, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Stih: Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta și după mulțimea...

Și Stihira glasul al 5-lea:

Lucrat-a vrăjmașul cel prea viclean prin părinții tăi, și a adus printr-înșii asupra ta ispite și necazuri de multe feluri, ca să te oprească de la fapta bună; dar tu bună fecioară pe toate cu bărbăție le-ai suferit; pentru aceasta și cu sfârșit mucenicesc te-ai sfârșit, și cu cunună de biruință te-ai încununat, din dreapta lui Hristos mirelui tău. Căruia cu dinadinsul roagă-te, să mântuiască sufletele noastre.

CANOANELE

Al Născătoarei de Dumnezeu, al Paraclisului cu Irmosul pe 6. Și al Sfintei, pe 8.

CANONUL Sfintei

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea.

Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Mie celui ce voiesc a lăuda nevoințele tale, cele de biruință purtătoare, cere la Hristos mirele tău, să-mi dea Darul cuvântului și luminare, și lățime minții, și iertare de greșeli; ca să laud vitejiile tale, Filofteio dea pururea pomenită, cu rugăciunile tale cele către Domnul.

Din pruncie la fapta bună urmând, și cu nevoințe plăcute lui Dumnezeu deprinzându-te, prin care te-ai îmbogățit fericită fecioară, cu untuldelemn al facerii de bine, și cu curăția te-ai strălucit; pentru aceasta ai intrat în cămara nunții celei veșnice și cu fecioarele cele înțelepte te veselești.

Slavă...

Socotind vrăjmașul cel prea maestru că va slăbi tăria răbdării tale, a adus asupra ta, râuri de necazuri și de ispite de multe feluri; dar lovindu-se de turnul răbdării tale cel întemeiat pe Piatra cea din capul unghiului, în spume și-a risipit valurile sale.

Și acum..., a Născătoarei:

Dă-mi biruință Preasfântă ceea ce ești cu totul neîntinată, mie celui ce alerg sub acoperământul tău, scoțându-mă deapururea din ispite și din primejdii cu rugăciunile tale; că tu ne-ai născut nouă, pe Cuvântul cel ce este de o Ființă cu Tatăl, și cu Duhul, și împreună deapururea vecuitor și de un scaun.

Catavasie: Hristos se naște, slăviți-l...

Cântarea a 3-a,

Irmos: Doamne cela ce ai făcut.

Cu fapta și cu viața ta cea fără prihană, numirea ta de Dumnezeu iubitoare încredințându-o, daruri împarți celor ce au trebuință; că tu primind de la Mirele tău Darul cel desăvârșit, care de sus se pogoară, îmbogățești pe toți cei ce te cinstesc.

Cela ce prin tiranii cei dedemult a adus asupra Sfinților Mucenici, munci și chinuri de multe feluri, acela nesuferind să vadă viața ta cea plăcută lui Dumnezeu, a pornit pe părinții tăi să aducă asupra ta ispite, necazuri și bătăi; mai apoi și moarte mucenicească, prin care ai zburat la cămara cea cerească.

Slavă...

Cu tărie de la Dumnezeu din pruncie încingându-te, și cu priceperea îmbogățindu-te, pe toate plăcerile trupului mai întâi cu bărbăție le-ai supus; iar mai pe urmă și pe semeția vrăjmașilor draci, fericită fecioară o ai surpat, și nebiruită ai rămas, cu ajutorul Sfântului Duh.

Și acum..., a Născătoarei:

Carte nouă mai-nainte te-a văzut proorocul, având scris în sine-ți pe Cuvântul lui Dumnezeu, fără condei omenesc; Care a rupt înscrisul păcatului strămoșilor, și a izbăvit din blestemul cel dedemult tot neamul omenesc.

Sedealna, glasul al 3-lea.

Podobie: De frumusețea fecioriei tale...

Cu faptele bune ale milostivirii te-ai îmbogățit, și cu fecioria ai strălucit; patimile trupului le-ai biruit, ca o pătimitoare a lui Hristos, și pâlcul dracilor l-ai rușinat, purtătoare de biruință făcându-te, Filofteio preaslăvită, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă. De două ori.

Slavă..., Și acum... a Născătoarei:

Minune prea mare! Cum în brațe ai purtat Maică Fecioară, pe Cela ce ține toate în palma Sa, și din sânii tăi ai hrănit pe Hrănitorul și Ziditorul a toată făptura, Fecioară Preacurată; Aceluia cu dinadinsul roagă-te, să ne dăruiască nouă mare milă.

Cântarea a 4-a,

Irmos: Tu ești tăria mea Doamne...

Tu ești odrasla Târnovului cea preafrumoasă, lauda României, și ocrotirea cea tare despre toate primejdiile și către Dumnezeu caldă mijlocitoare; tu părtinitoarea cea grabnică, a celor ce aleargă la tine cu credință. Pentru aceea toți te fericim, ca pe o mireasă prea de aproape a lui Hristos Dumnezeu, Filofteio, de Dumnezeu primită.

Înjugând fecioria cu milostenia, cu aceste două fapte bune, ca cu două aripi prea ușoare, ai zburat la înălțimea faptelor bune, și ai ajuns la săvârșirea vârstei lui Hristos, pe cât este cu putință firii omenești. Pentru aceea și ușile cămării celei de nuntă, ca unei fecioare înțelepte, ție s-au deschis; și la nunta cea nestricăcioasă și veșnică, bucurându-te ai intrat.

Slavă...

Ocârmuitoare a vieții mele, te pun pe tine mireasa lui Hristos, Filofteio prealăudată; ocârmuiește-mă, cu vetreala rugăciunilor tale, și îndreptează-mă la limanul mântuirii, și cu dumnezeieștile suflări ale vânturilor celor subțiri ale rugăciunilor tale, Preafericită, scapă-mă din învăluirile patimilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Dumnezeu Cel ce S-a întrupat din tine Curată, fără schimbare, rămânând ceea ce era după fire întocmai cu Tatăl, și cu tine ceea ce mai presus de fire L-ai născut, făcându-Se de o ființă, roagă-L să dăruiască iertare de greșeli și mântuire sufletelor, celor ce cu credință te laudă pe tine.

Cântarea a 5-a,

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Cu arma Crucii întrarmându-te, ai ieșit la luptă împotriva vrăjmașului, și tot pâlcul dracilor l-ai înfrânt, cu totul l-ai biruit, și din cursele lor ai scăpat; și acum stai înaintea lui Hristos mirelui tău, împreună cu Mucenițele ca o Muceniță purtătoare de biruință; cu care roagă-te să mântuiască pe cei ce săvârșesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Arzând cu dragoste fierbinte după Dumnezeu, ai urât lumea și pe toate ale ei cele frumoase, și pe toate cele pământești gunoaie le-ai socotit, ca să dobândești bunătățile cele din ceruri; pentru acesta și lovitura bardei părintești o ai suferit, și moarte ai primit bucurându-te, din mâinile celui ce te-a născut

Slavă...

Sfântă Muceniță Filofteia, ai biruit, dar nu te-ai biruit; că ai biruit pe dracii cei ce se sârguiau a te depărta despre fapta bună. Tu însă fericită fecioară, întărită fiind cu puterea lui Hristos, departe de la picioarele tale i-ai gonit, și după Mirele tău ai alergat ca să-l ajungi; de a Căruia dragoste te-ai și aprins, și acum cu Dânsul împărățești.

Și acum..., a Născătoarei:

Noi cei ce te-am câștigat pe tine zid, și cu părtinirea ta suntem păziți, și cu mărirea ta cea dumnezeiască ne lăudăm, cu credință te fericim pe tine; că tu Preasfântă Fecioară, ai născut cu trup pe Ziditorul tuturor făpturilor, Care ne-a dăruit nouă pace, veselie și veșnică mântuire.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Nici năvălirile dracilor, nici bătăile maicii tale vitrege, nici chinurile ce le-ai răbdat de la tatăl tău, nu te-au putut opri despre lucrarea faptei bune, până ce cu sfârșit mucenicesc, pentru dânsa te-ai săvârșit, și la Mirele tău te-ai dus; înaintea Căruia stând, fă pomenire, Sfântă, de cei ce te laudă pe tine.

De dulceața mirosului mirurilor lui Hristos mirelui tău uimindu-te, ai uitat toate cele frumoase ale lumii, desfătarea tinereților, săltările trupului, și pe sine-ți toată lui Hristos te-ai afierosit, și Împărăției Cerului moștenitoare te-ai făcut. Întru care acum desfătându-te, roagă-te pentru cei ce săvârșesc pomenirea ta, și laudă nevoințele tale.

Slavă...

Porumbiță curată, cu aripi aurite te-ai arătat, ale fecioriei și ale milosteniei, cu care în cămara cea de nuntă prea ușor ai zburat, și mireasă de aproape Împăratului Ceresc te-ai făcut; Căruia acum stându-i înainte, și de vederea feței Lui îndulcindu-te, roagă-te să împace lumea în războaie.

Și acum..., a Născătoarei:

Sălășluindu-te în Fecioară trupește, Doamne, te-ai arătat oamenilor, pe cât puteau ei să Te vadă; pe care și Născătoarea de Dumnezeu și Maică Fecioară cu adevărat o ai arătat, și ajutătoare credincioșilor, și sprijinitoare în primejdii, unule Iubitorule de oameni.

CONDAC, glasul al 8-lea.

Podobie: Apărătoarei Doamnei...

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu prin fapta bună, Filofteio preafericită, Celui ce mai-nainte de a te naște te știa pe tine; ceea ce te-ai făcut podoabă fecioarelor și locuitoare cămării celei de nuntă, vrednico de laudă. Pentru aceea strigăm ție: Bucură-te fecioară, pururea pomenită.

ICOS

Iată a strălucit purtătoarea de lumină și dumnezeiască pomenirea prealăudatei fecioarei Filofteia, care luminează fețele și lucește inimile tuturor credincioșilor, cu lumină neînserată, și bolnavilor celor ce aleargă la dânsa cu credință, sănătate le dăruiește. Veniți dar, o iubitorilor de praznice, cu bucurie să săvârșim dumnezeiescul ei praznic cel de peste an și cu cuvinte de cântări să încununăm creștetul, ei, și către dânsa să strigăm: Bucură-te fecioară, pururea lăudată,

SINAXAR

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Filofteia fecioara, ale căreia sfinte moaște se află în biserica domnească din orașul Curtea de Argeș, în România.

Stih: Filofteio, tu milostenia foarte o ai iubit,

Pentru care cu mucenicească moarte te-ai sfârșit.

Această frumoasă stâlpare aducătoare de roduri vrednice de Împărăția Cerurilor, sfânta Filofteea fecioara, s-a născut în marea cetate Târnovul, din părinți creștini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meșteșugul și simpli cu cunoștința. Maică-sa după ce a venit copila în vârsta cea primitoare de învățăturile faptei bune, semănând în inima și sufletul ei cel bun, semințele faptelor bune ale fecioriei și ale milosteniei, că din rod se cunoaște pomul, s-a mutat Către Domnul. Iar copila rămânând sărmană de maică-sa cea firească, și având în inima sa întipărite învățăturile ei, a început cu osârdie a lucra faptele bune cele începătoare, înțelepțindu-o Duhul Sfânt, Adică a merge la biserică, a asculta dumnezeieștile Scripturi cu luare aminte, a se posti, păzindu-și neîntinată fecioria cea trupească și cea sufletească; miluind pe cei săraci, săturând pe cei flămânzi, adăpând pe cei însetați, și îmbrăcând pe cei goi; împodobindu-și prin aceasta candela sufletului său, agonisindu-și untdelemn în vasele sale, și gătindu-se către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înțelepte. Toate faptele bune le săvârșea copila, cu mare statornicie și răbdare, nebăgând în seama ispitele și necazurile cele de la urătorii binelui; după ce face zice: Gătitu-m-am, și nu m-am tulburat a păzi poruncile tale. Deci rămânând copila sărmană de maică-sa, a început a se îndeletnici la lucrarea faptelor bune, urmând povățuirilor celor bune care îi dăduse maică-sa întru creștere. Și fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putință a nu pătimi și sfânta mii de ispite, până și moarte mucenicească. Iată cum: După ce a murit mama sfintei, tatăl ei și-a luat altă soție, și fiindcă mai totdeauna se întâmpla, că mamele vitrege nu iubesc pe fiastre, aceasta s-a întâmplat și fericitei; că vitrega văzându-i milostivirea și alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de urătorul binelui diavol, îi făcea necazuri neîncetate, bâtându-o și pârându-o tatălui ei, și pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci și flămânzi, își da însăși hainele sale, biruită fiind de milostivire; și le împărțea din bucatele care vitrega i le da să le ducă la țarină la tatăl ei; pentru care de multe ori o bătea cu nemilostivire, până în cea de pe urmă și moarte a pătimit din mâinile lui. Mergând ea după obicei, în toate zilele să ducă bucate tatălui său, fiind el cu plugul la țarină, și ieșindu-i înainte săracii și flămânzii, că știindu-i milostivirea și așezarea sufletului cea iubitoare de săraci, dea pururea îi ieșeau înainte cerându-i milostenie; și ea neavând altceva să le dea, le împărțea din bucatele ce le ducea tatălui său, și îi hrănea. Aceasta făcându-o de multe ori, și tatăl său rămânând flămând și femeii sale cârtindu-i, femeia încredințându-l că totdeauna îi trimite bucate de ajuns, încă și de prisos, diavolul a pus în mintea lui ca să pândească pe fericita ce face cu bucatele? Deci mergând în vremea întru care știa că vine fericita cu bucatele, la un loc îndemânatic de a o pândi, și văzând cele ce făcea fiica sa, și de mânie biruindu-se uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, ca să o apuce de cosițe, și să o bată până când își va stâmpăra fierberea mâniei sale celei dobitocești; și fiind în mare aprindere a azvârlit într-însa cu barda cea plugărească care o avea la brâu și lovindu-o a rănit-o la un picior, și îndată, o minune! Și-a dat Sfântul și fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar Sfântul și feciorescul ei trup, rămânând pe pământ, și încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu mărire cerească s-a strălucit cât se lumina și locul cel dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, s-a cuprins de spaimă și de cutremur, una adică căci s-a făcut ucigaș fiicei sale. Iar alta pentru strălucirea măririi celei dumnezeiești, care se vărsase în jurul sfintelor ei moaște; și vrând să ridice Sfântul ei trup, nu putea să se atingă, și nici să se apropie de dânsul. Deci a alergat în cetate și a spus Arhiepiscopului, și celor mai mari ai cetății, toate pe rând precum s-au întâmplat, și cum acum trupul fericitei zace pe pământ, și că este glorificat de la Dumnezeu cu mărire cerească. Aceasta auzindu-o Arhiepiscopul, împreună cu cei mai mari dintre cetățeni și din popor, au alergat cu făclii și cu tămâie, și cu rugăciuni, și văzând Sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiască lumină, s-au minunat cu toții, și au lăudat pe Dumnezeul minunilor care și acum în vremile noastre cele mai de pe urmă proslăvește, pe robii săi, care împlinesc cu fapta sfintele lui porunci. Apoi vrând să ridice Sfântul ei trup, după porunca Arhiepiscopului, și să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, încă nici să-l miște din loc; mai mult s-au spăimântat, și cu mai multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu și sfintei Filofteei, și nici așa nu s-a dat pe sine; că Dumnezeu vrând să preamărească cu minune pe roaba sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei. Apoi cunoscând că aiurea voiește a se duce, au început a pomeni ca către o vie, politiile, mânăstirile, bisericile cele de peste Dunăre, și cele de ceastă parte de Dunăre, și nicăieri aiurea n-a voit; iar cum au pomenit de biserica domnească cea din târgul Argeșului, îndată s-a ușurat mai mult decât greutatea cea firească, și înțelegând toți că acolo este voia lui Dumnezeu și a sfintei a merge, îndată au înștiințat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit și Negru (de care și Biserica este zidită) toate pentru sfânta; care cum s-a înștiințat fiind bine credincios și râvnitor, a-și împodobi țara și pe poporul său cu niște odoare de mult preț ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii și cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, au adus sfintele ei moaște în Țara Românească, și le-a așezat în biserica cea zidită de dânsul în orașul Argeșului, unde și până în ziua de astăzi se află nestrămutate, prin atâtea schimbări de vremi, de robii și de tulburări. Dând tămăduiri de tot felul de boli, celor ce aleargă cu credință la sfintele ei moaște. Cu ale căreia sfinte rugăciuni, Dumnezeu să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos: Tinerii evreiești în cuptor...

Împreună cu cetele cele fără de trupuri, și cu oștile Mucenicilor, stând înaintea scaunului lui Dumnezeu, prealăudată, și de slavă și Dar, și de luminare plină fiind, dezleagă-mi întunericul greșelilor mele cu rugăciunile tale, ca să cânt: Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Lumină neapropiată și dumnezeiască, a luminat Filofteio după vrednicie sufletul tău, și negrăit te-a strălucit pe tine Mirele tău, și către viața plăcută lui Dumnezeu te-a povățuit, și a cânta te-a învățat: Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Ridicatu-te-ai la înălțimea cea cu adevărat dumnezeiască, că înalt ți-ai avut gândul, preafericită; pentru aceasta și în cămara de nuntă cea strălucită, împreună cu fecioarele cele înțelepte te-ai sălășluit, strigând: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Mireasă adevărată a Stăpânului te-ai arătat, Filofteio, de Dumnezeu purtătoare, și moarte din mâinile celui ce te-a născut ai suferit, bucurându-te ca o Muceniță nebiruită. Pentru aceea împreună cu Mucenițele, strigi: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Iată acum Domn din Iuda a lipsit, și stăpânitor din coapsele lui; că din tine cea Curată a răsărit Stăpânul a toate, Cela ce este așteptarea neamurilor, după proorocul; pe Care bine-L cuvintează toate neamurile, semințiile și limbile în veci.

Cântarea a 8-a,

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Cu fecioria luminându-te și cu milostenia îmbogățindu-te, și cu mucenicia strălucindu-te, te-ai făcut mireasă de aproape lui Hristos, Împăratului tuturor, Celui ce a iubit frumusețea curăției tale; pentru aceasta te-a băgat pe tine în cămara Sa, și împreună cu fecioarele și cu Mucenițele te-a sălășluit, pe tine ceea ce cântai: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Văzând popoarele dumnezeiasca strălucire cea vărsată în jurul trupului tău, și îngreunarea cea mai presus de fire, au cunoscut că în străinătate voiești a te sălășlui, pentru Hristos mirele tău, Cela ce S-a înstrăinat pentru mântuirea noastră; și au preamărit pe Dumnezeu cântând: Tineri bine-L cuvântați, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L în veci.

Necunoscând tatăl tău cel prost la minte, fapta bună a ta cea plăcută lui Dumnezeu mai-nainte a chinuit cu bătăi trupul tău cel fecioresc, și cu ocări și cu dosădirea necăjit sufletul tău; iar mai pe urmă și prin sfârșit mucenicesc, te-a trimis la Hristos mirele tău cel nestricăcios; pe tine ceea ce cântai: Tineri binecuvântați, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Dacă s-a înștiințat Stăpânitorul României că voiești a te sălășlui împreună cu dânșii, cu făclii, și cu tămâie, și cu alai dumnezeiesc te-a întâmpinat, și cu vrednică cinste și evlavie, precum ți se cădea, ca un binecredicios te-a primit, și întru ale sale, ca pe o adevărată Muceniță, spre folosul poporului său celui drept-credincios te-a așezat, cântând: Tineri bine-L cuvântați, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L pe Hristos în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Scară gândită, ajungând până la Cer, te cunoaștem pe tine Fecioară; prin care Cel Preaînalt pogorându-Se prin trup, cu oamenii împreună a petrecut, și pe cei smeriți i-a înălțat, și către înalta petrecere a cerurilor i-a povățuit. Pentru aceea ca pe cea mai înaltă decât cerurile, mai mărită decât îngerii și mai cinstită decât toată făptura, te lăudăm Preasfântă Fecioară întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Spăimăntatu-s-a de aceasta...

Mintea și cuvântul omenesc nu pot povesti, onorurile cele mai presus de fire, și mărirea cerească, Muceniță, pe care acum le-ai luat de la Hristos mirele tău; împreună cu Dânsul împărățind, și de vederea feței Lui negrăit îndulcindu-te. Pentru aceasta îndrăzneală multă către Dânsul câștigând, roagă-L pentru cei ce săvârșesc sfântă pomenirea ta, să dobândească milă în ziua judecății.

Scoală! Vino cea de aproape a mea, a zis către tine Hristos mirele tău, frumoasa mea, porumbița mea, că iată iarna a trecut, ploaia s-a dus, scârbele, ispitele, bătăile cele pentru fapta bună. Acum florile s-au arătat, glas de turturică s-a auzit în pământul nostru, via s-a copt și a dat mirosul său. Deci scoală, vino cea de aproape a mea, sălășluiește-te întru odihna și bucuria, care le-am gătit ție.

Ca o pătimitoare preafrumoasă, ca o fecioară prea-vitează, cununa dreptății după lege ți-ai împletit, călcând cu trupul pe cel fără de trup; și purtătoare de biruință făcându-te, roagă-te Mirelui tău să ne mântuiască de ispite și de nevoi, pe noi cei ce cu credință și cu dragoste săvârșim cinstită și sfântă, și întrutot lăudată pomenirea ta.

Slavă...

Pentru rugăciunile fericitei Filofteia fecioarei și Muceniței Tale, Doamne, împacă lumea întru războaie, și binecredincioșilor împărați și domni, dă-le biruință; năvălirile barbarilor oprește-le, pe poporul Tău cel dreptcredincios apără-l, păzește credința nevătămată de eretici; și mântuiește sufletele noastre ca un Bun și de oameni iubitor.

Și acum..., a Născătoarei:

Cântările și rugăciunile noastre cele proaste primește-le Stăpână, și risipește norul primejdiilor celor amare care năvălește asupra noastră; viforul Bisericii potolește-l Preacurată, taberele vrăjmașilor risipește-le, și din munca ceea ce va să fie, scapă pe robii tăi, cei ce cu dragoste te slăvim pe tine.

LUMINÂNDA

Podobie: Cel ce ai împodobit...

Filofteio, Mucenița Domnului, mireasă și bună fecioară, apără pe poporul tău și cetatea de toată vătămarea, rugând pe Dumnezeu, ca să scăpăm toți din stricăciune, de urgie și de primejdii.

Slavă..., asemenea.

De cămara Ta, Cuvinte, fecioara Filofteea dorind, toată cercarea bătăilor și a ispitelor tare o a răbdat cu ajutorul Tău; pentru ale căreia rugăciuni, Dumnezeule miluiește rogu-mă sufletul meu, și mă mântuiește.

Și acum..., a Născătoarei:

Turnule cel cu aur împletit, și cetate cu douăsprezece ziduri, scaune cu picături de soare, jilțul Împăratului, minune neînțeleasă, cum cu lapte alăptezi pe Stăpânul?

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glas 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

În curțile Domnului sălășluindu-te, preacinstită Filofteia, împreună cu fecioarele cele înțelepte, ca o fecioară înțeleaptă; de acolo ai luat Dar ca să tămăduiești bolile, și să gonești duhurile cele necurate, de la cei ce cu credință te laudă pe tine. De două ori.

Cu razele cele cerești strălucindu-te, și de Dar dumnezeiesc umplându-te, tămăduiri dai tuturor cu puterea lui Hristos, sufletelor și trupurilor, celor ce cu credință săvârșim pomenirea ta, de Dumnezeu fericită fecioară; nu înceta a te ruga pentru noi.

Fericita Filofteea, astăzi întru sfântă pomenirea ei cea de peste an, pe noi pe toți ne-a adunat; să lăudăm luptele și nevoințele ei, care pentru dragostea lui Hristos le-a răbdat; că se roagă Domnului să ne mântuim noi.

Slavă..., glasul al 5-lea:

Veniți iubitorilor de praznic să fericim pe Sfânta fecioara Filofteea, și să-i mărim nevoințele ei cele pentru fapta bună. Că ea, Fericita, nu și-a miluit vasul său cel de lut, ci cu multe feluri de bătăi l-a chinuit; pălmuirile și scuipările a răbdat; pândirile și moartea mucenicească, de la cel ce o a născut a suferit. Pentru aceasta acum în ceruri cu Mucenițele sălășluindu-se, împreună se roagă Domnului, să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., glas același.

Nu te mâhni asupra mea, o logodnicul meu, a zis Fecioara către Iosif, nici mă osândi ca pe o fără de rânduială, văzând îngroșarea pântecelui meu; laudă femeilor m-am făcut, de rușinea cea dedemult le-am scăpat, pe Eva o am rechemat; am împrumutat pântecele, dar nu am întinat fecioria; când voi naște pe Făcătorul tuturor, atunci vei cunoaște cine sunt. Căruia cu credință închinându-te, mă vei socoti fericită.

SLAVOSLOVIA cea mare.

Ecteniile și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile din canonul Sfintei, Cântarea a 3-a, și a 6-a, pe 8. Prochimen, Apostol, Aliluia, Evanghelia și Chinonicul, caută-le la Sfânta Varvara.