SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6, glasul 1:

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Mucenice prealăudate Mina, pe pulpe fiind bătut, și scoțându-ți-se ochii, și tăindu-ți-se limba cea grăitoare de Dumnezeu, ai răbdat cu prea-mare tărie, privind la răsplătirile cele dumnezeiești. Pentru aceasta roagă-te, să se dăruiască sufletelor noastre, pace și mare milă.

Măritul Ermoghen, tăindui-se mâinile și răbdând lipsirea picioarelor, și uitându-se la foc, arătă mai multă căldură a inimii, lipindu-se de Dumnezeu. Căruia acum se roagă, să se dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Zdruncinându-vi-se mădularele, Înțelepților, ați fost aruncați întru adâncurile mării, Măriților; iar cu voia lui Dumnezeu v-ați îndreptat către limanul cel adăpostit al desfătării, înecând răutatea șarpelui. Pentru aceasta rugați-vă, să se dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Alte Stihiri, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Ca niște stele mult luminoase înțelegătoare, răsărind spre întărirea Bisericii, toată zidirea o luminați, buni biruitorilor Mucenici, cu lumina pătimirilor și cu strălucirile minunilor. Pentru aceasta astăzi veselindu-ne săvârșim pomenirea voastră cea sfântă și purtătoare de lumină, purtătorilor de cununi cei pururea pomeniți.

Ca o pasăre bine cântătoare care ai glăsuit în dumbrava pătimirilor, mărite Mina, ai tras către tine pe Ermoghen și pe Evgraf, și dimpreună cu ei ai scăpat de vicleniile vrăjmașului cele cu multe împletituri, și ai zburat către locașurile dumnezeiești, și în cuiburile cerești. Pentru aceasta cu mari laude te cinstim.

Lipsindu-vă pururea pomeniților de mâini și de picioare, tăindu-vi-se și capetele, și muncindu-vă, și la alte multe chinuri supunându-vă, nu v-ați lepădat de Hristos, nu ați jertfit idolilor; ci bucurându-vă v-ați mutat din viața aceasta trecătoare către cea veșnică și dumnezeiască.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Cu adevărat limba ta s-a arătat mai veselitoare decât condeiul scriitorului, cel grabnic scriitor, Mina cel cu glas frumos, ritorisind arătat credința cea dreptmăritoare și mântuitoarele dogme, prin care Dumnezeu s-a preaslăvit. Și pe Ermoghen l-ai arătat bine înfrumusețat, Preafericite, care prin tine a luat dumnezeiescul Botez, și l-ai făcut împreună pătimitor, și părtaș nevoințelor, dimpreună cu Evgraf, care bine au urmat ție. Și acum stând cu îndrăzneală înaintea Scaunului Mântuitorului, nu încetați a vă ruga pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce ești Unul-Născut, și de o Ființă cu Părintele Tău, și cu Duhul, Cela ce Te-ai întrupat din Fecioară, fără amestecare precum însuți știi, păzește turma Ta întru curăție, cârmuindu-o cu pace și întru o unire a gândului.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Fecioara curată și Maica Ta, văzând pe poporul cel fărădelege, pironindu-Te fără dreptate pe lemn Mântuitorule, precum a zis mai-nainte Simeon, la cele dinlăuntru s-a rănit.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a sfinților, glasul al 6-lea:

Ceată mucenicească, apărători cu bunăcredință se arată astăzi credincioșilor, surpând toată păgânătatea tiranilor, Mina, Evgraf și Ermoghen, înțelepții. Pentru aceea fiind întocmai la număr cu Treimea cea în trei Lumini, luminându-se cu norul dumnezeieștii străluciri, se veselesc cu cetele cele fără de trup, rugând pe Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei.

Podobie: A treia zi ai înviat...

Brațele tale cele curate, întru care ai purtat pe Dumnezeu, întinzându-le acum Preasfântă, acoperă-ne pe noi de toată mânia cea silnică, Născătoare de Dumnezeu, Curată, care ești nădejdea lumii.

A Crucii, a Născătoarei:

Răstignindu-Te îndelung-răbdătorule, ai clintit tot pământul, iar inimile credincioșilor le-ai întărit. Pentru aceea lăudăm, și cu dragoste ne închinăm puterii Tale, celei nepricepute.

Troparul, glasul ai 8-lea:

Cu înfrânarea patimilor, chipurile cele ca focul arzătoare și pornirile omorându-le, Mucenicii lui Hristos au luat Dar, a goni bolile celor neputincioși și a face minuni, viețuind și după sfârșit. Cu adevărat minune preamărită! Că oase goale izvorăsc tămăduiri! Slavă Ție unuia Înțeleptului și Ziditorului Dumnezeu.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih, și ale Sfinților pe 4.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul 1,

Irmos:

Hristos se naște slăviți-L; Hristos din ceruri, întâmpinați-L; Hristos pe pământ, înălțați-vă, cântați Domnului tot pământul, și cu veselie lăudați-L popoare, că S-a preaslăvit.

Fiind împodobiți cu cununile slavei și stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, și umplându-vă de dumnezeiască lumină Mucenicilor, izbăviți de negura patimilor, pe cei ce săvârșesc cu dragoste pomenirea voastră, cea purtătoare de lumină.

Poftind bună lauda cea dumnezeiască, dorind de frumusețea lui Dumnezeu, ați lepădat dulceața vieții și toată puternicia cea luminată, și prin moarte ați aflat viață nesfârșită, Mucenicilor.

Slavă...

Înfierbântându-se de râvnă dumnezeiască, au stins focul nedumnezeirii, și cu credință s-au arătat sfeșnice luminate, luminând tuturor lumina bunei credințe, Ermoghen și Mina, cei preaînțelepți.

Și acum..., a Născătoarei:

Roagă-te Fecioară fără prihană neîncetat Domnului și Stăpânului, pe Care L-ai întrupat din sângiurile tale unindu-Se cu noi, ca să se izbăvească robii tăi de stăpânirea patimilor, Preacurată.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Fiului celui născut...

Cu rază cerească luminându-se Sfinții Mucenici, au risipit întunericul înșelăciunii idolilor, și ne-au strălucit nouă lumină de tămăduiri; care cântăm Dumnezeului tuturor: Sfânt ești Doamne!

Urmând omorârii Stăpânului celui ce este viu, minunate Mina, ți s-au sfărâmat gleznele picioarelor, și zdrobești capul tiranului vrăjmaș, întărindu-ți picioarele pe calea cea tare a muceniciei, prea-viteazule Mucenice.

Slavă...

Lăuda pe Mântuitorul Ermoghen, tăindu-i-se mâinile, făcând cu vopselele sângiurilor arătat, podoabă preoției mai luminată, cu Darul arătându-se râvnitor Celui ce a pătimit cu trupul.

Și acum..., a Născătoarei:

Singură între femei aflându-te mai frumoasă Fecioară, Hristos a ieșit din pântecele tău, purtând trup, și luminând neamul nostru cu frumuseți dumnezeiești. Pentru aceasta cu dragoste te cinstim.

Irmosul:

Fiului Celui născut fără stricare din Tatăl mai-nainte de veci, și mai pe urmă din Fecioară întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-i strigăm: Cela ce ai înălțat cornul nostru, Sfânt ești Doamne.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...

Lepădând slava lumească, s-au întrarmat cu puterea dumnezeiască, Mina, Ermoghen și lăudatul Evgraf, și cu gând hotărât au răbdat greutatea chinurilor celor cumplite, necruțându-și trupurile. Pentru aceasta, după sfârșit aruncându-se întru adâncul mării, s-au îndreptat către limanul cel ceresc; cărora cu credință să strigăm: Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.

Slavă..., glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Minunatul Mina, prealăudatul Ermoghen, doimea întrutot cinstită a Sfintei Treimi, bărbătește au călcat trufia cea de mulți dumnezei, și săvârșind călătoria preasfințit, au luat din Cer cununi, cu puterea Duhului.

Și acum..., a Născătoarei:

Încăput-ai în pântecele tău prin Dumnezeiescul Duh, pe Făcătorul tuturor, Dumnezeul și Ziditorul tău, ceea ce ești fără prihană Curată, și L-ai născut fără stricăciune. Pe Care slăvindu-l, te lăudăm pe tine Fecioară, ca pe un palat al Împăratului slavei, și ca pe o răscumpărătoare a lumii.

A Crucii, a Născătoarei:

Și prin inima ta Fecioară Curată, și cu totul fără prihană, cu adevărat a trecut sabia, dacă ai văzut pe Fiul tău înălțându-Se pe Cruce, ceea ce ești cu totul fără prihană; binecuvântată Marie, scăparea păcătoșilor, zidul și întărirea lumii.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Toiag din rădăcina lui Iessei, și floare dintr-însul Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel lăudat din muntele cel cu umbra deasă; venit-ai întrupându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup și Dumnezeu; slavă puterii Tale, Doamne.

Vestind legile cele luminate, fărădelege scoțându-ți-se ochii, ai răbdat Mina, având ochii inimii tale căutând cu dinadinsul către Lumina cea neapusă, și cântând cu bucurie: Slavă puterii Tale, Doamne.

Arătatu-s-a limba ta preaînțeleaptă, când se tăia, fiind ascuțită cu focul Duhului, că vorbea, cântând minunile lui Dumnezeu, și neglăsuirea judecătorului aievea prefăcându-o, spre lauda bunei credințe a Făcătorului.

Tare răbdând patima, se taie picioarele lui Ermoghen, călcând capul șarpelui, gătind calea mărturisirii cu gând neabătut, care duce către luminarea vieții celei cerești.

Slavă...

Păzindu-ți sufletul nerănit, ți se arătă Hristos, vindecându-ți rănile Mina, și poruncindu-ți să rabzi cu bărbăție, ca prin tine voitorul milostivirilor să facă mântuire tuturor, celor ce priveau.

Și acum..., a Născătoarei:

Toiag din rădăcina lui Iessei, și floare ai odrăslit pe Făcătorul a toată lumea, Care a veștejit sadurile științei celei neroditoare, și nouă ne-a sădit credință adevărată, curată Fecioară prealăudată.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Dumnezeu fiind păcii, Tată îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace L-ai trimis nouă. Deci povățuiți fiind la lumina cunoștinței de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim Iubitorule de oameni.

Ce te tulburi în deșert? Strigau împreună Mucenicii, către judecătorul cel fărădelege, pe lângă noi stă, dându-ne putere, Cel ce singur este nebiruit întru tărie; pentru care răbdăm chinurile cu vitejie.

Fost-a fără de veste trecerea lui Ermoghen cel minunat către Domnul; că cu baia se curăță, și cu alegere dumnezeiască primește lumina Arhieriei, luminând cu învățături pe cei ce sunt în noaptea cumplitei răutăți.

Slavă...

Părăsind gândul cel neiscusit al ritoriciei, v-ați vânat cu mrejele necărturarilor, înțelepțindu-vă Duhul cu adevărat, Mucenicilor; și prin credință, făcându-vă tari în răbdare, a-ți înfrânt tot viforul muceniciei.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai întrecând pe Sfinții Îngeri, Fecioară Curată, născând pe Îngerul Sfatului Celui Mare, pe Dumnezeul Emmanuil, Care cu pogorârea Sa a făcut pe oameni cerești, pentru milostivirea cea nespusă.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Din pântece pe Iona...

Mântuiești pe Iona din fiară, care însemna îngroparea Ta cea de trei zile Atotputernice; iar trupurile Mucenicilor, care s-au aruncat în mare, le îndreptezi către limanul adăpostit al îngropării; unde este dumnezeiască voirea Ta, spre paza noastră a credincioșilor.

Trupurile voastre nebiruiților Mucenici, adâncimea mării le-a dat nevătămate pe pământ, mergând înainte îngeri cerești, Fericiților, și arătându-ne tuturor așezarea voastră, care este izvor de tămăduiri, și scăpare de patimile sufletești.

Slavă...

Cetele îngerești s-au mirat de răbdarea voastră; cum ați biruit cu trupul pe balaurul cel fără de trup, Mucenicilor, și v-ați încununat cu cununile biruinței, stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, și luminându-vă cu dumnezeieștile străluciri.

Și acum..., a Născătoarei:

Încetat-a prin tine Fecioară moartea, că ai născut viața Hristos, care dăruiește nemurire și dumnezeiască mântuire, celor ce bine cred întru El. Pe Acesta roagă-L Preasfântă, să se apere robii tăi de toate greșelile.

Irmosul:

Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit; și în Fecioară sălășluindu-Se Cuvântul și trup luând, a ieșit păzindu-o nestricată. Că Cel ce n-a pătimit stricăciune, pe ceea ce L-a născut, o a păzit nevătămată.

CONDAC, glasul al 3-Jea.

Podobie: Fecioara astăzi...

Ca niște stele luminoase, noaptea mulțimii dumnezeilor de tot o ați împuținat, și inimile credincioșilor le-ați luminat cu lumina cunoștinței de Dumnezeu, și pe toți i-ați arătat vase cinstite ale Dumnezeiescului Duh. Pentru aceasta lăudăm pomenirea voastră, măriților Mucenici.

ICOS

Ceata dumnezeiască a Mucenicilor, Mina, Ermoghen și Evgraf, împreună cu credință mărturisind mândriile tiranilor le-au surpat, și munci suferind cu trupurile, s-au bucurat cu Duhul; ca cei ce cu bunăcredință pentru Hristos au pătimit, și la Hristos cel ce i-a chemat, au alergat, ca niște măriți Mucenici.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinților Mucenici: Mina Calicheladul adică cel cu vers frumos, Ermoghen și Evgraf.

Stih: Tăindu-se Mina, deși a cânta nu poate,

Dar gura celor de rea credință o astupă foarte.

Ermoghen reaua credință scuipând,

A fost martor credincios, prin sabie pătimind.

Suferind Evgrafe, ale sabiei iuțite tăieturi,

Te-ai făcut condei bine scriitor, după Sfintele Scripturi.

În a zecea zi ați luat sfârșit de a voastre chinuri.

Aceștia au fost pe vremea împărăției lui Maximian; la care pornindu-se niște întrebări de la alexăndreni, a fost trimis Mina de împăratul ca să le dezlege; fiind el învățat cu toată înțelepciunea, și deprins la cuvinte ritorice, fiind învățat mai de multe ori la Atena, și dobândind cea de acolo buna grăire, ca cel ce era cu neamul atenian. Acesta venind la Alexandria, n-a făcut numai să cunoască alexăndrenii, întrebările care scornise, dezlegând toată îndoiala și întrebarea, care se aduceau de dânșii, ci a plecat și pe cei ce primiseră cuvântul credinței lui Hristos, ca să-l ție mai adevărat, și a tămăduit și mulți bolnavi. Drept aceea împăratul aflând de acestea, trimise pe Ermoghen eparhul, poruncindu-i să plece pe Mina, să se lepede de credința creștinilor, și de nu ar vrea să se supună, chinuindu-l în tot chipul, să-l piardă. Acesta aducând pe Sfântul la judecată, de vreme ce nu putea să-l plece, ci vedea că-i sta împotrivă, întâi puse de-i scoaseră tălpile picioarelor, apoi îi scoaseră ochii, și îi tăiară limba. Și văzând că minunat se tămăduiră acele părți vătămate ale trupului său, și pe doi îngeri care-i acopereau capul Sfântului Mina, pentru aceasta s-a întors și a crezut în Hristos, luând Botezul de la Sfântul Mina. Și nu numai aceasta, ci și vrednicia Arhieriei a luat-o de la Episcopii ce se adunaseră acolo. Acestea auzind împăratul, scrise din nou la Alexandria și trimise de-i aduse; și cercând săi despartă de credința în Hristos, și văzând că nu poate, porunci să împungă pe Sfântul Ermoghen în pântece cu o suliță, să-i taie mâinile și picioarele, și să-l pună pe un grătar de foc. Și ce va mai rămâne din trup, să-l arunce în râu. Iar pe Sfântul Mina a poruncit să-l spânzure într-un loc întunecat, și să-i lege de picioare o piatră foarte grea. Acestea făcându-se după porunca împăratului, sfinții însă prin dumnezeiasca putere, de îngeri păzindu-se întregi și sănătoși, au stătut înaintea împăratului. Și iarăși ca pe un păgân l-au mustrat. Atunci Sfântul Evgraf, ce era scriitor Sfântului Mina, mărturisi cu îndrăzneală pe Hristos. Și a zis multe cuvinte împotriva împăratului, de față defăimându-I. Iar împăratul nesuferindu-se a fi biruit și înfruntat de cuvintele Sfântului, pornindu-se spre multă mânie, scoase sabia și omorî cu mâna lui pe Evgraf; apoi împreună cu Sfântul Evgraf s-au omorât și sfinții Mina și Ermoghen de cuțite, năvălind asupra lor slugile împăratului. Iar sfintele lor moaște s-au adus prin poruncă dumnezeiască de s-au pus la Vizantia, unde se află și acum făcând multe minuni, și semne nepovestite.

Tot în această zi, Sfântul Gemell, pe Cruce s-a săvârșit.

Stih: Gemell pentru Dumnezeu sufere a se răstigni.

Și prin Cruce spre a sa cunună a călători.

Acesta a stătut pe vremea împăratului Iulian Paravatul, trăgându-se din Anghira, din Eparhia ce se numește Climaxina. Deci trecând oarecând Iulian prin mijlocul cetății Anghirei, a stătut Sfântul acesta fățiș înaintea lui, și l-a rănit cu cuvinte îndumnezeite ca cu săgeți. Iar împăratul aprinzându-se de mânie, a poruncit de s-a încins Sfântul cu un brâu de fier roșit în foc, apoi a poruncit să urmeze păgânului pe cale. Iar după ce a ajuns Paravatul la mica cetate Edesa, Sfântul a fost întins de patru părți ale trupului, și rănit cu țepuși de lemn ascuțite. Apoi i s-a străpuns trupul cu frigări înfocate, și fiind spânzurat, s-a sfâșiat pretutindenea; a fost băgat apoi într-o tigaie ce clocotea pe foc, plină de untdelemn, de rășină și de grăsime. Și pe deasupra era bătut cu toiege de fier, ce aveau căngi. Însă din dumnezeiasca putere a căzut de sus ploaie repede și a stins focul, și a rămas Mucenicul nevătămat. Acestea văzându-le spurcatul împărat, s-a spăimântat, și a poruncit să-i bată cuie prin cap, până vor ajunge la creierii săi. Apoi a fost spânzurat sus, și cu cuțitele a fost despoiat ca o oaie de la picioare până la umeri. Iar după dumnezeiasca iconomie întâmpinând Sfântul un preot, s-a botezat de el, căci încă era nebotezat, și după ce s-a botezat, a ieșit din sfânta colimvitră cu totul sănătos, fără să aibă pe trup vreo rană, sau semn de rană; atunci a auzit din Cer dumnezeiesc glas, zicându-i: Fericit ești Gemelle, căci mult te-ai ostenit. Acestea aflându-le spurcatul împărat, a spânzurat pe Sfântul pe Cruce, și i-a pironit cu cuie mâinile și picioarele. Deci așa spânzurat, făcând rugăciune de trei ori fericitul, și-a dat duhul în mâinile Domnului. Iar cinstitul său trup, pe taină oarecari creștini pogorându-l de pe Cruce, l-au îngropat la loc însemnat.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu.

Stih: Toma punând pe Dumnezeu temelie prea nesfărâmată.

Se arată demonilor spaimă prea înfricoșată.

Acest sfințit Toma, avea patrie pământul acela, ce se află la poalele muntelui numit Chimineu. Deci părinții lui erau oameni de rând și cu îndestulare viețuind. Iar după ce a ajuns Sfântul în floarea vârstei sale, a defăimat toate lucrurile lumești, și râvnind viața monahicească, s-a îmbrăcat cu îngereasca schimă și s-a făcut monah. Deci sporea întru nevoință fără de abatere, căci fericitul de mic copil hrănea în inima sa dorul acesta, pentru că obișnuia a se duce împreună cu tatăl său la mânăstiri, în vârstă copilărească. Și văzând viața monahicească, îi era dragă și primită; pentru aceasta s-a și dat pe sine la un dascăl din mânăstirile acelea, ca să învețe de la el și monahiceasca viețuire și Sfintele Scripturi, care le-a și învățat în puțină vreme; Psaltirea, Apostolul și toată ceealaltă bisericească slujbă. Deci acesta precum am zis, câștigându-și duhovniceasca dorință, ce din copilărie hrănea și vitejește nevoindu-se, cu pustniceștile nevoințe și-a închipuit în sufletul său gânditoarea frumusețe cu vopselele bunătăților, încât se părea ca o icoană dumnezeiască care îndemna să o urmeze pe cei ce o vedeau. Atuncea și un boier slăvit din cei mai însemnați ai Constantinopolului, Galohict cu numele, a zidit o mânăstire lângă râul Saggaris. Deci sfătuindu-se cu episcopul ce se afla acolo, îl rugă pe el ca să-i aleagă pe unul din cei mai însemnați monahi, din mânăstirile cele supuse lui și să-l așeze pe acesta egumen la mânăstirea lui cea din nou zidită, iar episcopul primindu-i cererea, a sfătuit pe boier, că fericitul Toma este vrednic să se facă egumen mânăstirii sale ca un bărbat vestit și canon amănunțit al nevoinței. Deci așezându-se egumen dumnezeiescul Toma, înțelepțește a ocârmuit mânăstirea aceea în destui ani. Dar cu cât el se ascundea de oameni cu smerenia sa, cu atâta se vestea la toți, că este locaș a toată fapta bună, ci fiindcă se mâhnea căci alergau mulți la mânăstire și-i tulbura liniștea; ce a meșteșugit? Aflând din monahii mânăstirii pe cel mai îmbunătățit și așezându-l egumen, el a luat rugăciunile tuturor fraților și intrând sub poalele unui munte ce era potrivit spre liniște, a locuit acolo; dar fiindcă oile își căutau păstorul și nu conteneau frații mânăstirii de a-l cerceta pe el, prin munți și pe la poalele lor, pentru aceasta l-au aflat pe el la poalele acela al muntelui, fără apărare, fără acoperământ și fără vreo altă mângâiere, Deci socotind ei iuțeala zăpezii și a iernii și arsura verii, pe care le suferea pururea pomenitul, îl rugă pe el zicând: Pentru ce Părinte cinstite, te necăjești pe sineți cu atâtea de multe aspre deprinderi? Au nu socotești neputința trupului, ce este zidit din pământ și are firească însușire să se strice cu grăbire, de vremuirile vremurilor? Deci abia și cu greu s-a înduplecat Cuviosul la sfatul fraților, și dar a îndemnat pe ei ca să-i facă lui o mică chilie, care săvârșindu-se, s-a dus Sfântul înlăuntrul bisericii mânăstirii și plecându-și genunchii la pământ, zicea rugându-se: O Doamne învrednicește să vină la noi nevrednicii, frații acei osârduitori ca să placă măririi tale, și dar atunci a venit în mânăstire doi cucernici mireni, ca și când ar fi fost trimiși de Dumnezeu, care se rugau să se tundă în monahi și să facă ascultare lui și tuturor celorlalți frați. Pe aceștia primindu-i Cuviosul, ca pe niște trimiși de Dumnezeu, i-a îmbrăcat pe ei cu îngereasca schimă și le-a pus numele celor mai întâi aleși ucenici ai Domnului, pe unul adică numindu-I Petru, iar pe celalalt Ioan, și împreună cu aceștia mai fierbinți făcea rugăciunile sale către Dumnezeu. Ci tatăl răutății diavolul n-a suferit să vadă întru multă vreme vicleniile și meșteșugirile lui biruindu-se de Sfântul. Ci mai întâi ia adus lui atâta mulțime de țânțari, încât nu putea nici puțin să se odihnească, că și când se pleca bătrânul să se culce i se făcea lui ca niște îmbolditori, și când se scula spre rugăciune, intrau prin gura sa până în gâtlej, care dacă ar fi voit să-și mângâie neputința firii cu puțini hrană, se umplea și aceea de țânțari, și această mare rană, suferindu-o Sfântul întregi trei ani, nu suspina cu împuținare de suflet, ci mai vârtos mulțumind, cerea de la Domnul izbăvire răului, iar când fugeau țânțarii după iconomia lui Dumnezeu, veneau muște oarecare prea mari și supărau pe Cuviosul împungându-i ca săgețile pielea, care din multa înfrânare era cu totul uscată, deci când iarăși fugeau muștele atunci veneau furnici, și se împotriveau mulți ani, nevoitorului pustniciei, intrându-i fără de frică și în ochi și în nas. Deci fiindcă cu toate acestea scârbelnice, vedea diavolul pe Sfântul că stă ca un stejar tare și neclintit, încât nouă ani, întru care a suferit mai sus zisele răni, s-au socotit la el ca o zi, pentru aceasta mai cu mare pornire a voit să dea război Cuviosului, și fiindcă știa că nu dă război unei femei slabe, precum dedemult a dat râzboi Evei celei luate din coasta lui Adam, ci că se luptă cu un bărbat puternic, care este cap femeii, pentru aceasta nu întrebuințează, împotriva lui organ numai pe un șarpe, precum a întrebuințat atunci când a dat război strămoașei, ci adunând nenumărată mulțime de șerpi, prin ei da război Sfântului. Iar cuvântul este silit să spună o povestire preaslăvită cu adevărat și înfricoșată, căci nu era loc nici înlăuntru, nici afară, de chilia Sfântului, întru care să nu se vadă șarpe, pentru că ori în care loc sta, acolo și șarpe se afla împleticindu-se la picioarele lui, și orice vas de trebuință apuca, înlăuntrul lui afla și șarpe, și de câte ori voia a se culca pe pat ca să se odihnească puțin de osteneli, împreună cu el se culcau și șerpii deși era nevătămat de ei, cu puterea dumnezeieștii Pronii. Și această mare rană, o suferea pururea pomenitul,. Nu odată sau de trei ori în zi cu noapte, ci pururea și în tot ceasul și nu numai într-un an sau doi, ci întregi unsprezece ani, se supără de șerpi, și ceea ce era mai de minune, că Cuviosul n-a obosit, n-a cârtit, nu s-a scârbit cât de puțin, ci a rămas mulțumind pururea lui Dumnezeu, și cu osârdie dând război diavolului celui ce-l războia. Odinioară în vreme ce Cuviosul sâvârșea dumnezeiasca Liturghie și se află pe la sfârșitul ei, a ieșit de la o parte un cumplit balaur, care a încins tot colțul bisericii, și fiindcă fratele ce slujea împreună cu Cuviosul a ieșit afară din biserică ca să aducă obișnuita apă caldă, atunci balaurul căzând jos din colț, s-a dus și a stătut la pragul ușii bisericii, o vedere grozavă, ca un bou arătându-se și nu lăsa nicicum pe fratele să intre, și fiindcă a sfârșit Sfântul rugăciunea și a zis Vosglasul; a înțeles însă că fratele împreună slujitorul a zăbovit, a fost silit și s-a întors către ușă ca să-l cheme, atunci vede pe balaurul adică că zăcea peste prag, iar pe împreună slujitorul, că sta afară îngrozit și tremurând, deci umplându-se de credință și de Duhul Sfânt, și nemaicruțându-se: Intră! A strigat către împreună slujitorul, și acestea zicând, și iarăși liniștit întorcându-se săvârșea proscomidia Tainelor, iar împreună slujitorul întrarmându-se de glasul duhovnicescului său Părinte, a trecut peste balaur, ca și când ar fi avut aripi și s-a dus către cel ce I-a chemat iar după ce s-a săvârșit dumnezeiasca Liturghie, atunci Cuviosul fără să se dezbrace de preoțeasca podoabă, a ieșit afară și mergând la balaur, i-a zis lui: lată o fiară, acum are să vină sfârșitul și pierzarea ta prin dumnezeiasca Pronie, urmează-mi mie, și îndată balaurul mușcând cu dinții săi poala felonului Sfântului, se trăgea de ea și se târa. Deci mergând departe de biserică ca o aruncătură de săgeată, și ajungând la o prăpastie ce avea despre amândouă părțile doi mici munțișori, a stătut acolo la rugăciune și pe lângă celelalte a zis și acest de pe urmă cuvințel: Doamne Dumnezeule, care ai zis celor ce cred întru tine, să calce peste șerpi și peste scorpii, însuți binevoiește, ca și eu prea micul să calc peste balaurul acesta, la locul acestei prăpăstii. Și o minune! Îndată s-a sculat balaurul însuși și s-a surpat în acea deschidere de prăpastie, și peste el au căzut amândoi munțișorii aceia, și cu aceștia s-a umplut deșertul prăpastiei, încât s-a îndreptat locul și s-a făcut șes. Iar bătrânul mulțumind lui Dumnezeu, s-a dus la chilia sa. Și atunci s-a făcut o minune străină, căci șerpii ce-și aveau cuiburile sub chilia Cuviosului, și-l supărau pe el în atâția mulți ani, aceștia zic, văzând slăvită de dumnezeiasca lumină fața Sfântului, n-au suferit, ci ca și când s-ar fi izgonit de pară de foc, așa îndată toți împreună au fugit, și ducându-se la locul unde s-a astupat balaurul, acolo și aceștia toți s-au omorât, mulțime nenumărată fiind. Apoi au venit despre o parte multe pasări, ca și când ar fi fost trimise de cineva și au mâncat împreună toți șerpii. Deci de atunci izbăvindu-se de supărări dumnezeiescul Pârinte, a luat de la Dumnezeu Darul vindecărilor și a spune mai-nainte cele fiitoare, pentru aceasta și mai mult se dă pe sine la trai aspră nevoință. Și dar văzând că mulți năzuind la el, îi turburau liniștea, pentru aceasta a hotărât să se ducă la munții cel mai din pustie, și s-a și dus. Și pe ucenicul său Ioan, l-a lăsat egumen monahilor mânăstirii. Iar ucenicului său Petru, i-a arătat Cuviosul Darul vederii mai înainte care l-a luat de la Domnul, și dar n-a mințit mai-nainte spunerea acestuia. Deci fiindcă am pomenit de mai-nainte vederea și de proorocescul Dar al Sfântului, vom povesti aici numai o ispravă a acestuia și minune, și din aceasta una, vom arăta toată mai-nainte vederea lui, precum din marginea hainei, se arată care este toată țesătura ei, precum zice obșteasca Parimie. Leon înțeleptul dreptslăvitorul împăratul Romanilor. Care a împărățit în anii opt sute optzeci și șapte, acesta a scris pe hârtie din cuget, ce i-a venit întru inima sa, și pecetluind hârtia, o a trimis la Cuviosul, cerând ca să-i dezlege acel cuget. Iar Cuviosul mai-nainte cunoscându-o aceasta, a scris dimpotrivă răspuns la cugetul împăratului, și îndată ce a simțit că a ajuns la pragul ușii chiliei aducătorul hârtiei împăratului, a ieșit și Cuviosul, și întâmpinându-l, i-a dat Lui răspunsul la împărăteasca hârtie, zicând și aceasta: Primește pecetluita această scrisoare, frate și te întoarce către cel ce te-a trimis. Acestea auzindu-le trimisul s-a înspăimântat. Și ce Părinte? a zis, ce să spun celui ce m-a trimis, pentru dezlegarea cererii sale? Căci tu n-ai luat încă hârtia ce ți-a trimis? Părintele i-a răspuns: Destul îți este ție aceasta fiule, destulă, la Dumnezeu este îngrijirea și Pronia despre aceasta. Atuncea luând scrisoarea Cuviosului trimisul, s-a întors către împăratul și arătându-i lui cele ce au urmat, l-a făcut de s-a înspăimântat, și după ce a citit împăratul răspunsul și a văzut și împlinirea răspunsului, a întrebuințat toate mijloacele ca să meargă să vadă pe Cuviosul. Iar nemândrul și cu adevărat smerit cugetătorul Toma, a întrebuințat un chip potrivit și n-a lăsat să meargă împăratul să-l vadă. Deci acest cu Dar dăruit Toma, pentru că iubea liniștea, pentru aceasta după ce a așezat bine mânăstireștile lucruri, s-a dus de acolo, și mergând la un loc greu de umblat, a locuit acolo singuratic, ca o pasăre, și a petrecut acolo închis, toată sfânta Patruzecime și așa viețuia cu liniște. Iar dacă s-ar fi întâmplat vreunui frate vreo întâmplare primejduitoare de suflet, atunci Cuviosul mergea la mânăstire și cerceta pe fratele acela și pe ceilalți, apoi iarăși se întorcea la locul acel neumblat, ca la o mângâiere și însuflețire. Deci viețuind mulți ani pururea pomenitul și ajungând la bătrânețe unse și îndelungate, s-a bolnăvit puțin, și așa și-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, Sfântul sfințitul Mucenic Teotechi, de sabie s-a săvârșit.

Stih: Teotechi, ca un fiu al lui Dumnezeu,

Prin sabie merge către Părintele său.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Marian, împroșcat cu pietre s-a săvârșit

Stih: Lui Marian i se zdrobește capul de împroșcături,

Și gânditor merge spre dumnezeieștile cununi.

Tot în această zi, Sfântul Evghenie de toiege bătut s-a săvârșit.

Stih: Evghenie, bătut cu toiege,

Spre cununa slavei, grăbindu-se merge.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Tinerii în buna-credință fiind crescuți, păgâneasca poruncă nebăgându-o în seamă, de groaza focului nu s-au spăimântat, ci în mijlocul văpăii stând au cântat: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Unde se aude curat glasul celor ce prăznuiesc cu bucuros suflet, acolo v-ați sălășluit pătimitorilor; și fiind plini de veselie cântați: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Dulce îmi este moartea, plăcut ca să mor, striga Ermoghen; a viețui îmi este Hristos, și a muri dobândă nespusă; să mi se taie dar mădularele, mie care cânt: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Slavă...

Cu cuget întărit te-ai scris pe sine-ți în cartea celor vii, înțelepte Evgrafe! Că tăinduți-se capul, ai șezut pe sângele tău ca pe o căruță și te-ai mutat către lumina cea neînserată.

Și acum..., a Născătoarei:

Nearzându-ți pântecele, nemișcându-ți semnele fecioriei, a ieșit din tine Cuvântul, Cel ce S-a întrupat, dându-ne nouă nestricăciune și viață, celor ce cântăm: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Cuptorul cel răcorit...

Cade înaintea picioarelor tale cugetătorul deșertăciunii, călcându-se de tine Mina de Dumnezeu înțelepțite; că lipsindu-te de ochi și de limbă, nu ți-a mișcat gândul de la starea cea mai bună. Pentru aceea veselindu-te ai strigat: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, și să-L preaînalte întru toți vecii.

Când cu pornire și cu voire crudă, te-a lipsit pe tine de mâini și de picioare judecătorul cel prea fărădelege, atunci înțelepte Ermoghene, dorind a pătimi, cântai lui Hristos bucurându-te: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Laud Mina dumnezeieștile tale patimi, cinstesc nevoințele lui Ermoghen, mă închin moaștelor, cânt chinurile, legăturile, izgonirile și moartea, prin care v-ați înălțat către viață, strigând: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Năstrapă, care ții mana Dumnezeirii, te cunoaștem pe tine Fecioară; sicriu, masă și sfeșnic, scaun al Lui Dumnezeu, palat și pod, care treci către dumnezeiasca viață pe cei ce cântă; Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire, că n-a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta cântând să strigăm: Bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul, și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Chipul nașterii tale...

Iată că a strălucit tuturor praznicul cel luminat al Mucenicilor celor cu chip luminos, luminând marginile lumii și împrăștiind orbirea sufletelor; să ne adunăm astăzi cu osârdie, ca să luăm sfințenie.

Cei ce ați câștigat slava bunătății cerești, slavă de care v-ați învrednicit, rugați-vă să o dobândească și cei ce cinstesc cu credință luminată pomenirea voastră; ca unii ce stați totdeauna înaintea lui Dumnezeu, marilor Mucenici.

Trupul și sufletul le-ați adus Făcătorului tuturor jertfă fără prihană, arzându-vă de tot cu focul chinurilor, și v-ați numărat în tagmele Mucenicilor, luminându-vă cu lumină preacurată, gânditorilor de Dumnezeu.

Slavă...

Înălțatu-s-au către locașurile cele luminoase, veselindu-se ceata cea dumnezeiască a Mucenicilor, și acum stau înaintea Tatălui și Fiului și Duhului îndulcindu-se arătat de îndumnezeire, Mina împreună cu Ermoghen și cu Evgraf, de Dumnezeu înțelepțiți.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca o lumină de fulger a văzut firea noastră cea lepădată nașterea ta, ceea ce ești fără prihană, și s-a mântuit de noaptea necunoștinței, și de patimile turburării celei întunecoase. Drept aceea, ca pe o pricină a mântuirii noastre te cinstim.

Irmosul:

Chipul nașterii tale celei curate, l-a arătat rugul cel ce ardea neaprins. Și acum te rugăm ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră; ca neîncetat să te slăvim pe tine Născătoare de Dumnezeu.

LUMINÂNDA.

Podobie: Cel ce ai împodobit Cerul...

Cu cuvintele tale cele ritoricești, și cu dumnezeieștile minuni Mina, ai tras dimpreună-ți pătimitori pe sfințitul Ermoghen, cum și pe Evgraf; iar noi cu bucurie vă lăudăm.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

De Dumnezeu Născătoare Marie, bună norocirea pământenilor, folositoarea păcătoșilor, singură nădejdea creștinilor, mântuirea a toată lumea, scapă-mă de îngrozirea focului.

A Crucii, a Născătoarei:

Dacă ai văzut patima Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, cu jale strigai, lăcrimând neîncetat: Ce Ți-a răsplătit Fiule poporul cel nemulțumitor; laud însă puterea Ta.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a sfinților, glasul al 6-lea:

Iarăși ne-a strălucit nouă pomenirea cea de peste an a luminătorilor lumii: Mina, Ermoghen și Evgraf, luminând inimile credincioșilor, cu nevoințele lor, cele prin Cruce pentru Hristos. Pentru aceasta să aducem laudă lui Hristos Dumnezeului nostru, Cela ce i-a încununat pe ei cu slavă și cu cinste.

Și acum..., a Născătoarei:

Cunoscut-am că Dumnezeu S-a născut din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Pironindu-Te pe Cruce Hristoase, ceea ce Te-a născut s-a rănit la inimă, strigând cu jale: O Fiul meu! Scoală-te degrabă, ca să laud învierea Ta.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile din Octoih pe 4, și din Canonul sfinților, Cântarea a 3-a pe 4. Prochimen, Apostolul, către Efeseni: Fraților, întăriți-vă întru Domnul... Aliluia. Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Păziți-vă.., CHINONICUL: Bucurați-vă drepților întru Domnul...