SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile, pe 6, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cu pavăza bunei credințe înarmându-te Domnul, te-a făcut să ieși tare spre tabăra vrăjmașului, Tirse pururea pomenite; pe care l-ai sfărâmat cu sulița răbdării tale, ai stins mulțimile de mii ale lui, și te-ai încununat cu cununi de biruință, mare Mucenice, mult pătimitorule.

Cu albiciunea sufletului, cu frumusețea trupului, și cu curăția mărturisirii, erai prea-ales Mucenice Levchie, pentru aceea te-a luminat Hristos pe pământ, cu nume purtător de numele albiciunii pe tine, Slăvite. Roagă-L dar să se ferească din stricăciune și primejdii, cei ce săvârșesc cu credință pomenirea ta cea pururea cinstită.

Cu bună biruință ai săvârșit nevoințele Calinice, fiind numit mai-nainte, ceea ce erai să fii cu faptele. Și râvnind lui Levchie, ți-ai albit sufletul cu podoabele patimilor și ale chinurilor, și ai arătat în priveliște socoteala cea fără de Dumnezeu a celor fărădelege, și întunericul înșelăciunii cu dumnezeiasca putere l-ai împuținat.

Alie Stihiri, glasul același.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Tirs cel minunat, și de Dumnezeu înțelepțitul Calinic, și lăudatul Levchie, mărturisind pe Treimea cea nezidită, au suferit foarte grele dureri, și munci neîncetate au răbdat bărbătește, și au luat cununile biruinței, ca niște purtători de biruință, făcându-se cetățeni dimpreună cu puterile cele fără materie.

Marele Filimon, Ariano preafericitul, înțeleptul Apolonie, cu curgerile sângiurilor au stins văpaia mulțimii dumnezeilor, și tot pământul l-a adăpat cu dumnezeieștile curgeri ale cunoștinței de Dumnezeu, și cu ploile tămăduirilor usucă izvoarele patimilor, cu dumnezeiescul Dar, bunii biruitori Mucenici.

Preafrumoase flori au înflorit în grădina Duhului, măriții Mucenici, dând dumnezeieștile bune miresme, bine mirosind cugetele celor ce cu credință cinstesc pomenirile lor de peste an, pătimirile, luptele, și fericitul lor sfârșit; prin care locuiesc veselindu-se în lumina cea neînserată.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine palatul cel preacurat al Împăratului, Prealăudată, te rog curățește-mi gândul cel spurcat, și toate păcatele și-l fă locaș de veselie Treimii celei dumnezeiești; ca mântuindu-mă, să măresc bunătatea și puterea ta cea nemăsurată, eu netrebnicul robul tău.

A Crucii, a Născătoarei:

Preacurata, văzând pe Iubitorul de oameni Hristos răstignindu-Se, și rănindu-Se în coastă cu sulița, plângea strigând: Ce este aceasta Fiul meu? Cu ce-ți răsplătește poporul cel nemulțumitor, pentru bunătățile ce ai făcut lor? Și te sârguiești să mă faci fără fiu preaiubite! Mă spăimântez Milostive de răstignirea Ta cea de bunăvoie.

Tropar, glas al 4-lea.

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih, și al Sfinților pe 4.

CANONUL sfinților

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea,

Irmos:

Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-i cântăm.

Cu străluciri mucenicești stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, și cu dumnezeieștile fulgere luminându-vă pătimitorilor, luminați-ne pe noi, care lăudăm pomenirea voastră.

Dorind de frumusețea cea dumnezeiască, întru nimic ați socotit cele veselitoare ale vieții, Mucenici ai lui Hristos, și murind cu trupul, v-ați învrednicit a afla viață fără de sfârșit.

În priveliște mustrând înșelăciunea nedumnezeirii, Mucenici purtători de patimi, cu cuviință dumnezeiască ați răbdat focul a multor dureri, și acum ați dobândit viața cea fără durere.

Slavă...

Luminându-te cu razele cele mai presus de lumină ale Duhului, lucrătorul tuturor, ai stins întunericul cel adânc al nedumnezeirii, Mucenice minunate fericite Tirse.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cuvântul cel nescris împrejur, cuprins făcându-Se cu trup L-ai născut Curată; pe Care roagă-L să izbăvească de stricăciune și de împresurarea patimilor, pe cei ce te măresc pe tine.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Nu este sfânt precum tu...

Trupul strunindu-ți cumplit mai-marii întunericului, tăria cugetului tău nu o a slăbit, fiind întărit Tirse cu dragostea cea dumnezeiască.

Minunată a fost credința ta Mucenice, cea cu adevărat întru Domnul fără veste, prin care ai rușinat credința cea rea a vrăjmașilor, strigând: O Filimoane! Robul lui Hristos sunt eu.

Cu îndrăzneală ai ieșit către lupta vrăjmașului, Mucenice, nu cu pavăză sau cu suliță înarmându-te, ci cu credință nesmintită, dumnezeiește și bărbătește l-ai surpat pe el.

Slavă...

Fiind întărit din Cer de dorirea cea dumnezeiască, ai luat Dar a te face îndumnezeit prin apă tăinuit, Filimoane, Mucenice al lui Hristos, Care te-a întărit către nevoințe dumnezeiești.

Și acum..., a Născătoarei:

Unul din Sfânta Treime întrupându-Se din curatele tale sângiuri, cu cuviință dumnezeiască, a ieșit în două firi, ca să mântuiască pe cei din Adam, cu bunătatea Sa, Preacurată.

Irmosul:

Nu este Sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Carele ai înălțat cornul credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Cu pavăza bunei credințe bine acoperindu-se, și cu arma Crucii îmbrăcându-se, cu tărie au surpat taberele tiranului, Mucenicii lui Hristos cei vrednici de minune, și încununându-se de la Dânsul ca niște biruitori, dănțuiesc neîncetat cu puterile cele de sus; și Mântuitorului se roagă, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...

Sfințit chinuindu-se sfințiții Mucenici ai Domnului, sfărâmările trupului și moartea cea silnică, bărbătește au răbdat, cu credință neîndoită, și semeția vrăjmașului de tot au surpat. Pentru aceasta luând Dar de tămăduiri, vindecă pe cei bolnavi, și izbăvesc de răutate pe cei ce totdeauna strigă: Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce cu dragoste săvârșesc sfântă pomenirea voastră.

Și acum..., a Născătoarei:

Sufletul meu Fecioară cel smerit din pruncie întinându-mi eu cel spurcat, și cu cuvintele și cu faptele pe mine însumi m-am netrebnicit, și nu am ce face sau unde să scap; dar altă nădejde afară de tine Fecioară nu știu, vai mie eu netrebnicul. Pentru aceasta ca rugător către tine, Preacurată, acum alerg și mă rog mărturisindu-mă ție: Greșit-am! Roagă-te Fiului tău și Dumnezeu, iertare de greșeli să-mi dăruiască, că întru tine Fecioară nădejdile mi-am pus eu robul tău.

A Crucii, a Născătoarei:

Pe Tine Dumnezeule, Stăpâne și Mântuitorule, văzându-Te Mielușeaua spânzurat pe Cruce fără dreptate, tânguindu-se striga Ție: Vai mie Fiule! Cum pătimești și cum suferi îndelung-răbdătorule de la cei nemulțumitori ocări și moarte? Ca să mântuiești firea omenească cea căzută, și să o scapi din răutăți și de mulțimea greșelilor. Pentru aceasta strig Ție: Scoală-te din morți, și apără turma Ta de toată nevoia.

Cântarea a 4-a,

Irmosul:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviință cântă strigând: Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Poftind voi Mucenicilor a mărturisi pe însuși Cel Milostiv și însuși Domnul și Dumnezeul tuturor, prin chinuri ați dobândit Împărăția Lui.

Zdruncinăturile trupurilor, năvălirile fiarelor, ale focului și ale mării, bărbătește ai suferit cu totul fericite, și ai biruit toată tăria vrăjmașului, Mucenice Tirse,

Cu rănile patimilor împodobindu-ți sufletul, l-ai făcut mai luminat decât lumina soarelui, ca un purtător de chinuri ostașule al lui Hristos Mucenice Levchie.

Slavă...

Scoțându-ți-se vinele, ai slăbit pe vrăjmașul voitorul de rău, Preafericite, și pe calea muceniciei bine împodobit ai umblat Mucenice Apolonie, prin Dumnezeiescul Duh.

Și acum..., a Născătoarei:

Maică ești fără bărbat, tu Fecioară fără prihană. Fecioară nestricată, între femei numai pe tine te știm, binecuvântată Marie ajutorul oamenilor.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le; ca să te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, Cela ce chemi din negura greșelilor.

Fiind luminați cu luminile cele dumnezeiești ale Făcătorului, cu adevărat ați trecut luciul cel nesuferit al nedumnezeirii, și v-ați mutat către dumnezeiasca liniște.

Târâți cumplit pe pământ prealăudaților Mucenici, și cu chinurile fiind răniți, ați dobândit darurile cele cerești, făcându-vă cetățeni dimpreună cu îngerii.

Slavă...

Întinzându-te și cu multe rele fiind înconjurat Tirse, ai răbdat, arătându-te cu dumnezeieștile ajutorințe, mai presus de tot felul de munci.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe cei ce te mărturisesc pe tine din suflet, Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna cea bună a lumii, păzește-i că pe tine te avem folositoare nebiruită, ceea ce ești cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Marca vieții văzându-o...

Mișcându-vă cu suflările Dumnezeiescului Duh, înțelepților, corabia sufletului în limanul cel de gând cu bucurie o ați mântuit Mucenicilor, îndulcindu-vă de Dumnezeire.

Cu vopselele cele din sângiuri, făcându-vă îmbrăcăminte de mântuire, prin dezbrăcarea trupului Mucenicilor, v-ați împodobit cu dumnezeiască bună-cuviință, înfrumusețându-vă cu slavă.

Slavă...

Filimon cu Levchie, și cu dânșii Apolonie și Tirs pururea fericitul, pătrimea cea dumnezeiască și luminată, s-a îmbogățit cu strălucirea Treimii, prin împărtășire fără materie.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce mai presus de făpturile cele văzute și cele de gând, ca un Dumnezeu se înțelege, întrupându-Se a ieșit din pântecele tău, păzindu-te nestricată, precum ai fost mai-nainte de naștere, Maică Fecioară.

Irmosul:

Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către tine: Scoate din stricăciune viața mea, Multmilostive.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...

Fiind râvnitori bunei credințe, ați defăimat pe muncitorul cel rău credincios, ați mustrat sălbătăcia lui cea vărsătoare de sânge, și ați biruit cumplita lui împotrivire; și așa fiind întăriți cu ajutorul lui Hristos, Tirse și Levchie, dimpreună cu cei ce ați pătimit, rugați-vă pentru noi.

ICOS

Să se umple de laudă gura mea precum a zis Proorocul David, pentru Tine Doamne, și precum mai-nainte ai întărit întru credința nevoințelor pe măritul Mucenic, care era păzitor orașului, iar acum s-a arătat nevoitorul Tău, îngrozind pe muncitori, și rugându-se pentru cei ce cu credință săvârșesc pomenirea lui.

SINAXAR

Întru această lună în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfinților lui Hristos Mucenici: Tirs, Levchie și Calinic.

Stih: Cel ce tăia creangă de copac, pe tine Tirse nu te-a nimerit,

Încât lesne să te taie mai-nainte de sfârșii.

Levchie cel luminat cu totul, de sabie se săvârșește,

Și trupul roșu prin sângiuri își vopsește.

Lui Calinic gâtul i sa tăiat,

Și bun biruitor prin lucruri s-a aflat.

Prin fierăstruire Tirse te-ai muncit.

Aceștia au fost pe vremea împărăției lui Deciu și Cumvrichie domnul, care goneau pe creștini spre părțile Nicomidiei, Niceei și Chesariei celei din Vitinia, iar Sfântul Levchie îndemnându-se și pornindu-se din sine-și, merse către dânsul mărturisind pe Hristos și ocărând deșertăciunea idolilor, deci spânzurându-se din porunca ighemonului și strujindu-i carnea cumplit și rămânând întărit spre credința creștinilor, i-au tăiat capul. Apoi mergând ighemonul la Elespont, îl întâmpina marele viteaz Tirs, mărturisind slobod cu toată îndrăznirea pe Hristos, că este Dumnezeu și mustrând pe tiran, că fără de cale cinstește pe cei ce nu sunt dumnezei, pentru aceea l-a bătut cu palmele peste obraz și-i sfărâmară gleznele, și legându-i mâinile și picioarele la un Ioc, i le sfărâmară, și-i băgară undițe în pleoapele ochilor, și-i împunseră ochii, și cu măciuci de aramă i-au frânt picioarele, și i-au turnat plumb topit pe spinare, care turnându-se au vătămat mai mult pe muncitori decât pe Sfântul, de vreme ce prin Darul lui Hristos a rămas nevătămat de toate cumplitele munci ce-i dăduse, apoi l-au legat cu lanțuri de mijloc și cu rugăciunea sfărâma toate închinăciunile idolilor, după aceea l-au băgat într-un vas plin de apă cu capul în jos, și îndată se sparse vasul, și l-au dat de pe zid înalt jos, unde erau puse piroane și țepi de fier ascuțite, și cu puterea lui Hristos a fost păzit, și de acelea nevătămat, după acestea dând și Cumvrichie și Silvan, rău sfârșit vieții lor, s-a pus domn în locul lor Vavdos, care prinzând pe Sfântul, căci ținea credința lui Hristos, I-au băgat într-un sac și l-au aruncat în mare, și spărgându-se sacul din venirea de îngeri, a fost scos Sfântul la uscat și Iarăși I-au luat de i-au dar munci grele, și iarăși Sfântul cu rugăciunea a surpat idolii jos, și l-au dat ca să-l mănânce fiarele, și râmase nevătămat de ele, și iarăși l-au bătut atât cât pica carnea jos, Atunci a tras și pe Sfântul Calinic la credința lui Hristos, care era popă idolesc, socotind cu mintea sa că acela era Dumnezeu mai mare decât toți. Cu al căruia nume cad idolii jos, căci mergând Sfântul Tirs la Apolonia, clinti și doborî jos la pământ cu rugăciunea, idolii dumnezeilor celor deșerți, asemenea minuni făcând și Sfântul Calinic, de a surpat idolul ce se cinstea acolo, i-a tăiat capul, iar pe Sfântul Tirs băgându-l într-un sicriu ca să-l taie cu un ferăstrău, și neputând slugile mai muta fierăstrăul să-l tragă, a rămas nevătămat și și-a dat sufletul la Dumnezeu, făcându-se glas spre dânsul din Cer, care îi arătă binele ce-l așteaptă. Și se face soborul lor la muceniceasca lor casă ce este aproape de Elean.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici: Filimon, Apolonie, Arian și cu tovarășii lui.

Stih: Filimon cel ce mai-nainte pe prieteni, cu fluierele a veselit,

Acum tăiat fiind, străină veselie a dobândit.

Fii pierzării, morții celei de sabie au dat,

Pe Apolonie cel cu punere fiu Celui Preaînalt,

Pe Arian, cei ce de viclenie s-au ațâțat.

Nebunește în mare l-au aruncat.

Acești sfinți, erau în anii împăratului Dioclețian și Arian ighemonul Tebaidei din Egipt Iar chipul muceniciei lor a stătut așa: Treizeci și șapte de creștini au fost prinși și s-au adus la ighemonul însă unul dintre ei Apolonie cu numele, anagnost fiind bisericii de acolo, înfricoșându-se către amarele munci ale muceniciei, a dat patru galbeni, împreună și hainele sale lui Filimon care juca jocul numit siravlion, ca el îmbrăcând hainele lui Apolonie și închipuindu-se în felul lui, să jertfească idolilor în locul lui. Iar Filimon luând hainele lui Apolonie și îmbrăcându-le, îndată se îmbrăca gânditor, împreună și cu credința lui Hristos. Deci intrând în priveliște, sub închipuirea lui Apolonie, i-a fost poruncit ca să jertfească idolilor; iar el a mărturisit că crede în Hristos, Atunci a poruncit ighemonul ca să vină Filimon să cânte jocul mai sus zis, ca prin dulceața cântării aceluia, să se îndemne cel ce mărturisea pe Hristos, sub chipul lui Apolonie, ca să cinstească mai mult bunătățile lumii și să se lepede de Hristos, adică să jertfească idolilor. Acestea auzindu-le Filimon a arătat că el este Filimon cel ce se căuta, care s-a închipuit cu chipul lui Apolonie. Ci elinii îl îndemnau pe el să se lepede de Hristos. Însă viteazul Filimon nu s-a înduplecat, pentru care pricină, ighemonul l-a mustrat pe el zicând că în zadar se ostenește zicându-se pe sine creștin, dacă mai întâi nu se va boteza, căci este oprit, îi zice, a se numără cu creștinii, cel ce nu va lua Botezul; fiindcă îl mustră, zic pe Filimon. Pentru aceasta el a făcut rugăciune și a căzut ploaie peste singur el numai, încât toți cei ce stau de față s-au înspăimântat, Iar Sfântul s-a încredințat că ploaia aceea s-a făcut botezul său de la Dumnezeu, pentru că nici un creștin nu îndrăznea ca să-l boteze pentru frica ighemonului, Apoi a făcut rugăciune Sfântul ca să se piardă uneltele acelea a cântecului mai sus zise, pe care le dăduse lui Apolonie, când a primit de la el galbenii precum s-a arătat mai sus, și deoarece venind foc din Cer, le-a ars pe ele în mâinile lui Apolonie. Deci fiindcă dumnezeiescul Apolonie, a stătut pricină ca să creadă Filimon în Hristos, pentru aceasta a fost adus înaintea ighemonului și a mărturisit credința lui Hristos, pentru care i-a tăiat vinele picioarelor și l-a târât pe el prin toată cetatea, iar Filimon spânzurat fiind de un măslin, a fost săgetat, însă săgețile nu s-au atins de el, ci una dintre ele venind la ighemonul, a împuns ochiul său și l-a orbit, pe care Sfântul Filimon iarăși l-a făcut sănătos, căci i-a spus lui mai-nainte că după mărturisirea mea, de vei lua țărână de la mormântul meu și o vei pune pe ochiul tău, îl vei avea pe el sănătos. Deci după ce li s-au tăiat capetele amândurora și Sfântului Filimon și Sfântului Apolonie, atunci s-a dus ighemonul Arian la mormântul Mucenicului Filimon, și luând țărână de acolo s-a făcut sănătos, după mai-nainte spunerea Sfântului. Deci dintru o pricină ca aceasta a crezut în Hristos, el și cei împreună cu dânsul patru protectori și s-au botezat toți. Despre aceasta înștiințându-se Dioclețian, a trimis și a adus pe ighemonul Arian, și legându-l pe el cu lanțuri de fier și spânzurându-i o piatră de gât, l-a pogorât pe el într-o prăpastie și acolo cu țărână l-a astupat, și l-a acoperit. Și după ce a făcut aceasta rău credinciosul, și-a așezat scaunul său peste prăpastia aceea, și a poruncit oștenilor să joace zicând: Să vedem de va veni Dumnezeul lui Arian și-l va scoate pe el din prăpastia aceasta. După aceea întorcându-se la palat a mers la patul său, și o minune lanțurile și piatra ce le purta Sfântul Arian, vedea că erau spânzurate deasupra patului său și pe însuși Sfântul Arian, culcat pe patul său. Deci s-a temut socotindu-l că este vrăjitor, dar auzind pe Sfântul că-i vorbea cu glas liniștit și-i zicea: Eu sunt Arian pe care tu l-ai băgat în prăpastia aceea, zicând împreună și hulitoare cuvinte împotriva Hristosului meu. Acestea auzindu-le Dioclețian, s-a înspăimântat și a rămas fără de glas multă vreme, apoi abia venindu-și întru sine nebunul, pe lucrarea minunii o socotea vrajă. Deci l-a aruncat pe el în mare împreună cu cei patru protectori ce crezuse. Pe câte cinci îi băgase în cinci saci cu nisip. Deci un prea mare delfin trăgând sacii câte cinci și luându-i pe spinarea sa, i-a scos pe ei la țărmurile mării Alexandriei, iar slugile Sfântului Arian, așteptând acolo la țărmuri după porunca lui, și văzând moaștele sfinților aducându-se pe spinarea delfinului, s-au minunat; apoi luându-le pe ele cu evlavie și intrând în caic, prin înotare pe râul Nilului, s-au apropiat de Mitropolia andinoiților, unde prin glasul ce a venit de sus, înștiințându-se de locul unde se cuvine a se îngropa sfintele moaște, au înștiințat în cetate preaslăvită această minune, de unde au alergat toți, cu tot poporul cu făclii și cu cântări și așa le-au îngropat pe ele cu cinste la loc însemnat.

Tot în această zi, pomenirea celor patru protectori ce au mărturisit împreună cu Sfântul Arian.

Stih: Protectorilor străină afundare marea este,

Îmbrăcați cu saci, ca cu podoabe luminate.

Tot în această zi, pomenirea celei cu iubire de oameni ce s-au făcut la noi înfricoșatei groaze a cutremurului de la care fără de toată nădejdea ne-a izbăvit pe noi Iubitorul de oameni Dumnezeu.

Stih: Clătit-ai pământul Cuvinte, dar iarăși l-ai oprit,

Căci decât spre urgie mai mult spre îndurare ești pornit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, Cuvioșilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Cu ploile cele dumnezeiești ați stins cuptorul mulțimii dumnezeilor, fiind aprinși de dumnezeiasca dragoste, și acum cântați cu bucurie pătimitorilor: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Pe cel ce vă gonea, prinzându-l în mreaja cea dumnezeiască, vrednicilor de laudă, l-ați scos din adâncimea rătăcirii, și l-ați adus lui Hristos, cântând călduros: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Cutremurat-ați temeliile înșelăciunii, arătând pătimitorilor minte bărbătească, și neplecată voire, și acum cântați cu bunăcredință: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Zămislirea ta este mai presus de cuvânt, Mireasă a lui Dumnezeu, că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, Care izbăvește pe oameni din necuvântare, și le dă cuvânt a striga: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Din văpaie cuvioșilor...

Cu pavăza bunei credințe fiind acoperit, și Crucea ca o suliță luându-o, taberele vrăjmașilor celor nevăzuți le-ai tăiat Tirse, slava cea dumnezeiască a vitejilor Mucenici.

Fiind aprins cu dragostea Atotțiitorului, ai intrat bărbătește întru nevoințele Mucenicilor, și cu tărie chinuindu-te, ai surpat pe balaurul cel mare, Filimoane pătimitorule.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Arătând puterea vrăjmașului cufundată întru adâncimea bărbăției și a răbdării tale o Ariane, te-ai învrednicit Împărăției celei nemișcate întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Adevărat Născătoare de Dumnezeu mărturisindu-te strigăm ție cu credință, cuvântul îngerului: Bucură-te, că singură ai născut pe pământ bucuria, ceea ce ești plină de Dar, pururea binecuvântată.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

În văpaie Cuvioșilor rouă ai izvorât, și jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Pe Dumnezeu a-l vedea...

Închipuind patima lui Hristos, ați răbdat ispite de multe chinuri, fericiților, și tăindu-vi-se capetele v-ați unit cu cetele cele cerești, luminându-vă cu slavă, și îndumnezeindu-vă cu razele cele frumoase.

Din sângiurile tale ți-ai vopsit porfiră, înțelepte Tirse, și împodobindu-te cu dânsa, și ținând ca un sceptru dumnezeiasca Cruce, veselindu-te împreună cu toți pătimitorii, acum împărățești împreună cu Hristos, de Dumnezeu fericite.

Slavă...

De nevoințele voastre fericiților și de împotriviri, de moartea cea silnică, și de răni, s-au mirat puterile îngerilor; cu care împreună petrecând, aduceți-vă aminte de cei ce săvârșesc pomenirea voastră prealăudaților.

Și acum..., a Născătoarei:

Întru asemănare de trup omenesc S-a văzut născut Cuvântul din pântecele tău, și a tras la Sine mulțime de Mucenici, răbdând patimă prea Bunul, Preacurată Fecioară Marie, de Dumnezeu dăruită.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngerești; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Care mărindu-L cu oștile cerești, pe tine te fericim.

LUMINÂNDA

Podobie: Privind ucenicii te-ai înălțat...

Dorind nevoitorii a vedea strălucirea Treimii, nu s-au arătat nicicum îngroziți de munci, iar murind s-au sălășluit în ceruri, desfătându-se negrăit, întru dumnezeiasca strălucire.

A Născătoarei:

Marie Preacurată, cădelniță de aur, ceea ce ai fost încăpere Dumnezeirii celei neîncăpute, întru care Tatăl a binevoit, Fiul, S-a sălășluit, și Duhul Cel Preasfânt umbrindu-te pe tine Fecioară, te-a arătat de Dumnezeu Născătoare

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.