SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Vas preasfințit te-ai făcut Dumnezeiescului Duh, curățindu-ți sufletul de patimi, Preasfințite; pentru aceasta ai luat dumnezeiasca sfântă ungere, făcându-te Arhiereu, și povățuitor poporului celui de Dumnezeu înțelepțit, ca un Mucenic nebiruit al Celui ce pentru noi a răbdat patimi, și a izvorât nepătimire, pătimitorule Elefterie.

N-ai băgat seamă de trup când se chinuia cu bătăi și se apropia de foc; că ți-ai pironit mintea cu neasemănată dorire către podoaba cea preafrumoasă, a Doritului celui dumnezeiesc, cu a Căruia dulce dorire te-ai rănit, lauda Mucenicilor, frumusețea Arhiereilor, împreună vorbitorule cu îngerii; Mucenice Elefterie, rugătorule pentru sufletele noastre.

Văzându-te ceea ce te-a născut, că bine ai săvârșit nevoința, dorind să-și săvârșească și ea călătoria asemenea, îmbrățișându-te în mijlocul priveliștei, s-a junghiat ca o junice. Cu care împreună ne rugăm ție, roagă-te pentru noi Mântuitorului și Domnului, preafericite Elefterie.

Alte Stihiri ale Cuviosului, glasul al 2-lea.

Podobie: Când de pe lemn...

Pavele podoaba călugărilor, creșterea cea frumoasă a pustiei, lauda Cuvioșilor, cinstea Latriei, întărirea credincioșilor, pe cei ce săvârșesc cu dragoste preacinstită pomenirea ta, și sărută sicriul moaștelor tale, păzește-i de toată înconjurarea și de osânda focului, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu.

Locaș Treimii însuți pe tine te-ai făcut, Părinte de Dumnezeu fericite. Biserică întru numele Acesteia ai ridicat, și în pustiile cele neumblate ale Latriei întrând, te-ai sălășluit ca Moise în muntele Sinai; unde luând dumnezeiasca lege, înveți mulțimea celor ce sihăstresc, adevărul, Preaminunate.

Având îndrăzneală către Domnul, roagă-te Preacuvioase, ca turma care o ai întemeiat cu multe sudori, să se păzească de ispitele vrăjmașului, de năpădirea dușmanilor, de foc și de sabie, și de toate meșteșugurile celui viclean. Că pe tine sprijinitor și apărător te avem, și pe tine nădejde după Dumnezeu te-am câștigat, Fericite.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Văzându-te pe tine Elefterie frumusețea Arhiereilor, și slava purtătorilor de nevoință, adevărurile dogmelor, și apărător Bisericii, adunându-ne, după datorie, te lăudăm pe tine, zicând: Bucură-te păstorul uscatului, neapus luminătorule și putere și întărire. Bucură-te că pe Hristos ai iubit și îngrozirile tiranilor, ca pe niște jucării le-ai scuipat. Bucură-te că nu ți-ai cruțat trupul, zdrobindu-se prin feluri de munci, ca și cum ar fi fost străin. Pentru aceasta strigăm ție, Preafericite: Ca cel ce ai îndrăzneală către Hristos Dumnezeu, neîncetat apără pe cei ce cu credință săvârșesc, cinstită și preaslăvită pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Pizmuind vicleanul cel potrivnic turmei tale, Preacurată, pururea se luptă, vrând să o facă luiși mâncare. Ci tu de Dumnezeu Născătoare, apără-ne pe noi de vătămarea lui.

A Crucii, a Născătoarei.

Privindu-te Preacurata pironit pe lemn, strigă: O Fiul meu și Dumnezeule, ce este această a ta preamărită și străină auzire, care o suferi pentru mare mila ta.

STIHOAVNA din Octoih.

Sau acestea, glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Făcându-te Părinte apărător Bisericii, ca o odraslă adevărată a Evantiei celei de Dumnezeu cuvântătoare, și ca un tainic prea-adevărat al Apostolilor, întorci către Dumnezeu popoare, care mai-nainte nebunește dau cinste demonilor ca lui Dumnezeu.

Stih: Preoții Tăi Doamne se vor îmbrăca întru dreptate, și Cuvioșii Tăi cu bucurie se vor bucura.

Fiindu-ți milă Părinte de femeile cele ce vreau a naște, le-ai dat învoire a veni la locașul tău; bună înotare iarăși ai dat altora care cu fierbințeală o cereau, și bolnavilor dai sănătate, strălucind cu minunile.

Stih: Dreptul ca finicul va înflori, și ca cedrul cel din Liban se va înmulți.

Nevoințele muceniciei cu tărie le-ai suferit, neîngrozindu-te de asprele munci ale lui Adrian, cu totul fiind aprins de dorința Ziditorului, Elefterie preaînțelepte; și pe aceea ce te-a născut, împreună nevoitoare luându-o, te-ai suit sus, bucurându-te.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Podoaba Arhieriei tale Cuvioase Părinte, o ai roșit cu curgerile sângiurilor tale; iar în mijlocul priveliștei, care o ai săvârșit cu bărbăție, văzându-te pe tine ceea ce te-a născut și te-a crescut, căzând, săruta pe dulcele ei fiu. Pentru aceasta și tăindu-se de sabie, a intrat în cămările cerești împreună cu tine. O fericită Maică! O sfințiți sâni pe care i-ai supt fericite Elefterie, și ai cunoscut pe Ziditorul firii. Roagă-te dar împreună cu Maica ta, să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Stăpână primește rugăciunile robilor tăi, și ne mântuiește pe roi, de toată nevoia și necazul.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: O preaslăvită minune...

Răstignirea Ta o Stăpâne, care pentru noi oamenii cu îndelungă răbdare ai suferit, Fecioara văzându-o, cu plângere striga Ție: Fiul meu cum Te-au răstignit pe Cruce, și Te-au omorât fiii Evreilor? Ci scoală-Te, ca să câștige slavă cei ce cu credință se închină cinstitelor Tale patimi, Cuvinte.

Troparul, glasul al 4-lea.

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Elefterie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., al Cuviosului, asemenea:

Ca cel împreună locuitor cu cei fără de trup, și tuturor Cuvioșilor părtaș, prealăudate Pavele, pe tine te cântăm, și ne rugăm ție: Roagă-te totdeauna pentru noi, ca să aflăm milă.

Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Din Octoih unul cu Irmosul pe 6, și ale Sfinților două pe 8.

CANONUL Sfântului Elefterie:

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul 1,

Irmos:

Cântare de biruință să cântăm toți lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minunate minuni, cu braț înalt, și a mântuit pe Israil, ca S-a preaslăvit.

Fiind robit de negurile patimilor, mântuiește-mă acum pe mine, cu rugăciunile tale cele luminoase, Mucenice Elefterie, ca să te laud cu cântări dumnezeiești, ca pe un rob al lui Hristos.

Strălucit-ai Preasfințite cu dumnezeieștile preacuratele lumini ale muceniciei, vopsindu-ți cu sângele sfințita ta podoabă, și te-ai făcut cu chip luminos prin Duhul.

Lipindu-te de Dumnezeu cu chip preacurat din tinerețe, ți-ai depărtat sufletul de cugetul trupesc, și te-ai îmbogățit cu Dar îndestulat al minunilor.

A Născătoarei:

Ca un scaun în chip de foc porți pe Ziditorul, ca o cămară însuflețită și ca un palat de veselie încapi pe Împăratul, făcându-Se ceea ce suntem noi, fără schimbare și stricăciune.

Alt CANON, al Cuviosului.

Cântarea 1-a, glas același,

Irmos: Hristos se naște slăviți-L...

Cântare nouă de laudă mă nevoiesc a aduce ție prin deschiderea gurii, Pavele de Dumnezeu purtătorule; dă-mi Dar a grăi, cu rugăciunile tale Preacuvioase, ca să vestesc cinstitele tale nevoințe.

Din tinerețe Preacuvioase ai luat jugul Domnului, și în brazdele inimii tale ai semănat grâul cel duhovnicesc, și ai secerat spicele, care întăresc sufletele, de Dumnezeu fericite.

Slavă...

Prin sudorile cele multe ai câștigat Împărăția cea de sus, ca un fără de trup viețuind pe pământ; și acum întru cele mai pe deasupra stând înaintea Treimii, adu-ți aminte și de noi.

Și acum..., a Născătoarei:

Trupul meu cel stricăcios luându-l Cel fără de trup, din sângiurile tale Mireasă dumnezeiască, și în iesle culcându-Se, trupul acesta pe care l-a luat, îl îndumnezeiește Cel Preabun, prin unirea lui, Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 3-a,

Irmos:

Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care peste ape ai întărit Cerul al doilea și ai întemeiat pământul peste ape Atotputernice.

Voind a pătimi pentru Hristos, rabzi răni pe trup, veselindu-te, Înțelepte, întru dureri și întru nevoi. Pentru aceasta acum ai dobândit viața cea fără durere.

Cu dragostea cea fierbinte a Făcătorului întărindu-te pătimitorule, de Dumnezeu înțelepțite, te arunci pe sine-ți în lucrul cel meșteșugit cu foc, răcorindu-te cu focul Duhului, Elefterie.

Arătându-te între preoți preasfințit, și între Mucenici, Mucenic preatare, ai luat cunună îndoită, Fericite, văzând totdeauna fața lui Dumnezeu.

A Născătoarei:

Toiag de putere ai odrăslit pe Hristos, întru Care ne întărim, că pe tine te-a însemnat odinioară toiagul lui Aaron, care a odrăslit, pământule nelucrat, preacurată porumbiță, pururea Fecioară.

Alt Canon,

Irmos: Fiului celui născut...

O bărbăția ta prealăudate! O vitejiile tale cele sufletești! Că dorind să sfărâmi fălcile leilor celor nevăzuți, ai purtat pe umeri două pietre prea-mari, în timpul nopții.

Cine poate să spună după vrednicie nevoințele tale, că tu călătorind căi aspre prin pustietăți, ai mâncat ierburi crude, deprinzându-te a îndulci gustarea ta cu durerile înfrânării.

Slavă...

Dedemult văzătorul de Dumnezeu Moise s-a învrednicit vederii celei de taină în rug; iar preacinstitul Pavel, arătându-se foc de sus, însuși s-a arătat arzând nears.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu firea fără de început ca un Dumnezeu, Cuvinte, și Tatălui fiind întocmai la cinste, ai luat început sub ani, născându-Te din Fecioară, cu trupul Te-ai arătat Om, petrecând ca un prunc înfășat cu scutece.

Irmosul:

Fiului celui născut fără stricare din Tatăl mai-nainte de veci, și mai pe urmă din Fecioară întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-i strigăm: Cela ce ai înălțat cornul nostru, Sfânt ești Doamne.

CONDACUL Cuviosului, glas al 8-lea.

Podobie: Apărătoarei Doamnei...

Din tinerețe, Înțelepte, cele mai presus de minte dorindu-le bărbătește, valul lumii ai lăsat, și te-ai făcut prin dumnezeiasca ta viață locaș Treimii, și ai luminat pe cei ce au venit la tine cu credință. Pentru aceasta strigăm: Bucură-te Pavele preafericite.

Sedealna Mucenicului, glas 1.

Podobie: Mormântul tău...

Avându-ți gândul slobod de patimi, te-ai făcut slugă prea-aleasă lui Dumnezeu, și ai scăpat din rătăcire pe cei ce bine te-au ascultat pe tine, și pătimind ca un preot și ca un Mucenic Elefterie, ai luat cununa îndoită, rugăndu-te să ne mântuim noi.

Slavă..., Sedealna Cuviosului, glas al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Fiind cârmuit cu puterea Dătătorului a toate, și îndreptat cu vetreala Crucii, ușor ai trecut viforul vieții, și ai ajuns la limanul cel adevărat și dumnezeiesc, câștigând multă negustorie de bunătăți; care le-ai adus Stăpânului tuturor, și ai auzit: Bine, slugă bună, și cele ce urmează acestora. Pentru aceasta fericite Pavele roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce cu dragoste cinstesc pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei.

Întru ispite de multe feluri, ale vrăjmașilor celor văzuți și nevăzuți, am căzut, și de furtuna păcatelor mele celor fără de număr fiind ținut Preacurată, ca și către o caldă folositoare, acoperământ și liman al meu, alerg la bunătatea ta. Pentru aceasta Preacurată, roagă pe Cel ce S-a întrupat fără sămânță dintru tine, pentru toți robii tăi, cei ce te lăudăm neîncetat, de Dumnezeu Născătoare Preacurată; mijlocind pururea, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce cântăm cu adevărat mărirea ta.

A Crucii, a Născătoarei:

Fecioară și Maică, dacă ai văzut ridicat pe Cruce pe Cel întrupat din tine, în mijlocul a doi tâlhari, plângând ai strigat: Vai mie preadulce Fiule! Cum Te-ai răstignit de bunăvoie, Cel ce ridici păcatele lumii ca un Milostiv, vrând ca un Dumnezeu, cântări omenești de laudă să-Ți aducem Ție.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Cu duhul văzând mai-nainte Proorocule Avvacume întruparea Cuvântului, ai binevestit, strigând: Când se vor apropia anii Te vei cunoaște, când va veni vremea Te vei arăta; slavă puterii Tale, Doamne.

Nici căscările leilor, nici para focului, nici cumplita certare, n-au slăbit buna întărire a răbdării tale, sfințite tăinuitorule; ci ca un diamant te desfătai întru chinuri, înfierbântându-te de dumnezeiască râvnă.

Umplându-ți-se gura de ape curgătoare de viață, ai izbucnit râuri de învățături dumnezeiești, sfințite Mucenice, care înecau bârfelile celor fărădelege, și adăpau inimile celor ce au cunoscut pe Hristos Dumnezeu.

Tare mărindu-te Ziditorul tău, pentru Care ai voit a pătimi pătimitorule, ți-a trimis o porumbiță, ca să-ți aducă hrană îngerească ție, care te-ai făcut întocmai cu îngerii, prin suferințele cele prealuminate ale nevoințelor.

A Născătoarei:

Spăimântatu-s-au oștile îngerilor, văzând că Cel nevăzut S-a arătat din tine cu chipul nostru, Fecioară Născătoare de Dumnezeu; pe Care roagă-L să învrednicească mântuirii pe toți, cei ce te măresc pe tine cu credință.

Alt Canon,

Irmos: Toiag din rădăcina lui Iessei...

Biruindu-te oarecând somnul în vremea tinereților, și slăbiciunea cea pentru privegherea cea de toată noaptea, văzându-o Petru, cinstitul tău învățător, te-a lovit peste obraz Părinte, și dându-ți lovitura îndată și dă tămăduire.

Cu Dumnezeu deosebi vorbind, și de acesta apropiindu-se fără mijlocire, Pavel, Părintele nostru, niciodată nu s-a biruit de somn, după certarea dascălului; ci ca un fără de trup fiind, deștept pururea a petrecut.

Slavă...

Vas preasfințit te-ai arătat, și ai primit pe, Hristos, Mirul cel ceresc în inima ta, și aprinzându-ți făclia înfrânării tale celei răbdătoare, prin petrecerea cea îmbunătățită, ai alergat către Mirele cel dumnezeiesc.

Și acum..., a Născătoarei:

Cuvinte, având scaun Cerul și pământul dedesubtul picioarelor, în pântecele Fecioarei întrupându-Te ai intrat, și în peșteră sărăcească Te-ai sălășluit, și de la magi împărății perșilor, ca un Împărat, Dumnezeu și Om, daruri ai primit.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Pacea Ta o dă nouă Fiule al lui Dumnezeu; că fără de Tine alt Dumnezeu nu cunoaștem, numele Tău numim. Că Dumnezeu al viilor și al morților ești.

Meșteșugindu-se preavicleanul vrăjmaș să te înșele cu cuvinte viclene, Mucenice, s-a surpat de înțelepciunea ta, născocitorul răutății, și s-a făcut de râs.

Ridicându-te în căruța dumnezeieștilor bunătăți mărite, ai ajuns la înălțimea muceniciei și ai surpat semeția cea înaltă a viclenilor draci.

Dorind să vezi frumusețea lui Iisus, Cuvioase, înfrumusețându-te pe tine cu frumusețile muceniciei, te-ai mutat către Dânsul, încununându-te cu cunună luminată.

A Născătoarei:

Minunează tot cugetul minunea ta Curată, că naști pe Dumnezeu cu trup, și pe Hrănitorul Îl hrănești cu lapte neștiind ispită de bărbat, precum El singur știe.

Alt Canon,

Irmos: Dumnezeu fiind păcii...

De întinăciunea patimilor curățindu-ți mintea, te-ai făcut oglindă nespurcată primind pururea strălucirea Duhului; pentru aceasta s-a rușinat și s-a rănit de tine ispititorul, care a învățat sădirea răutății celei neputincioase.

Înțelept fiind, câștigat-ai locuitor în inima ta pe Hristos Dumnezeu, și ai călcat răutatea maestrului vrăjmaș, care se încerca să te amăgească cu multe feluri de viclenii, Pavele de Dumnezeu înțelepte.

Slavă...

Fiu zilei cu adevărat făcându-te, vas luminii te-ai arătat, și pe începătorul întunericului l-ai înșelat, care se pornea ca un leu asupra ta, cu cutremurarea pământului, cu sfărâmarea pietrelor, și cu năluciri înfricoșându-te, Cuvioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Izgonindu-se din Eden Adam cel dintâi, S-a întrupat din tine Cuvântul, Cel fără de început, Mireasă dumnezeiască pururea Fecioară, și în ieslea animalelor culcându-Se ca un Prunc, a scăpat neamul nostru din robia celui străin.

Cântarea a 6-a,

Irmos:

Proorocului Iona urmând strig: Scoate viața mea din stricăciune Bunule, și mă mântuiește, Mântuitorul lumii, pe mine cel ce strig: Slavă Ție!

Berbecele cel ales al țarinii lui Hristos, păstorul cel cuvântător, cel cu petrecerea în chinuri, se mărește, pentru că a slăvit pe Dumnezeu în mădularele sale.

Întărindu-te înțelepte cu privirile cele către Dumnezeu, ai slăbit tare pe vrăjmașul cel cu multe măiestrii pururea pomenite, lauda Mucenicilor, îndreptarea preoției.

Chinuri răbdând, către foc însuți mergând, ai adormit pornirile fiarelor celor sălbatice, avându-ți neadormită dragostea către Ziditorul.

A Născătoarei:

Ceea ce te-ai făcut cort de sfințenie Marie, sfințește ticălosul meu suflet, care este spurcat cu dezmierdările, și mă fă părtaș dumnezeieștii slave.

Alt Canon,

Irmos: Din pântece pe Iona...

După cum Mântuitorul Hristos, Dumnezeul nostru, cu puține pâini a săturat mulțime de popor, așa și Pavel tăinuitorul lui Hristos, cu un vas mic de lut cu puțină apă, mulțime a veselit până la săturare și îndestulare.

Oprit-ai arsura soarelui cu rugăciunile tale, Minunate, și ai dezlegat foametea cea grea, cu apele ce s-au vărsat de sus adăpând pământul, care a crescut și s-a îmbogățit cu Darul, și ai înmulțit rodurile lui.

Slavă...

Viața cea fără durere, întru dureri o ai câștigat, și oprești răutatea durerilor celor cumplite, ale celor ce cu credință cer să dobândească tămăduire, de la tine, Preacinstite, podoaba părinților. Pentru aceasta, dezleagă durerile mele cele sufletești și trupești, rogu-mă.

Și acum..., a Născătoarei:

Cuvinte al Tatălui, Fiule al lui Dumnezeu, Cel fără de ani și preaveșnic, Care Te-ai născut din Maica curată Fecioară dumnezeiască, și Prunc făcându-Te, ai încăput în peșteră, Cel ce ești neîncăput. Pentru aceasta toți minunându-ne, ne închinăm tainei celei prea-mari.

Irmosul:

Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării precum l-a primit; și în Fecioară sălășluindu-Se Cuvântul, și trup luând a ieșit păzindu-o nestricată. Că Cel ce n-a pătimit stricăciune, pe ceea ce L-a născut, o a păzit nevătămată.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...

Ca pe o podoabă a preoților, Cuvioase, și îndemnare a purtătorilor de chinuri, toți te lăudăm și te rugăm sfințite Mucenice Elefterie, scapă pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi; Rugându-te neîncetat pentru noi toți.

ICOS

Caută Milostive, Dătătorule de viață, ca Cela ce însuți ești Iubitor de oameni și îndurat Dumnezeu, spre întunecarea sufletului meu, și cu dreapta Ta cea atotputernică Cuvinte, mă slobozește de rușinea patimilor, ca să laud pe ierarhul Tău, Elefterie; că acesta din pântece s-a cunoscut de Tine cu adevărat, s-a sfințit și s-a făgăduit, ca Samuil de sfințită maica sa, Ție, Ziditorului, rugându-se neîncetat pentru noi toți.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a cincisprezecea, pătimirea Sfântului sfințitului Mucenic Elefterie.

Stih: Elefterie ca cel firește cu mintea nerobit.

Săbiile văzând de înșelăciune nu s-a robit.

Pe Elefterie cel ce dumnezeiesc s-a aflat.

În a cinsprezecea zi, sabia viața i-a luat

Acesta a fost din Roma, foarte tânăr rămânând orfan de tată, având numai Maică ce se chema Antia, care era învățată credința în Hristos de Sfântul Apostol Pavel. Deci s-a adus de dânsa Sfântul Elefterie la Anichit episcopul, de l-a dat să învețe sfânta carte, și s-a pus la rânduiala clericilor, iar la cinsprezece ani ai vârstei sale, s-a hirotonisit diacon; și la optsprezece ani preot, și ajungând la douăzeci, s-a hirotonit episcop Iliriculul, făcând mai-nainte, pentru nespusele bunătăți, multe minuni; și de vreme ce pe mulți învăța, și-i întorcea la credința lui Hristos, trimise Adrian împăratul de-l aduse înaintea lui, și mărturisind luminat pe Hristos Dumnezeu tuturor, porunci să-l culce pe un pat de aramă, și să-i dea dedesubt foc. Apoi îl puse pe un grătar foarte ars, și iarăși într-o tigaie plină de untură și seu, și smoală foarte fierbinte; și cu puterea și Darul lui Hristos, a fost păzit de toate nevătămat. Apoi au făcut un cuptor care avea de amândouă părțile ostii întru care întâi Coremon, care dăduse planul, a intrat luminându-se de Duhul Sfânt, și pe Hristos Dumnezeu, a fi mărturisindu-l, și ieșind nevătămat i s-a tăiat capul. Iar Sfântul Elefterie s-a băgat într-o tigaie, și stingându-se focul, a ieșit sănătos. A fost apoi legat de un car cu cai sălbatici, și slobozindu-se de înger, s-a dus într-un munte înalt, unde locuia cu fiarele sălbatice, care se îmblânzeau, povestindu-le el cuvinte dumnezeiești, După aceea boteză pe slujitorii ce au fost trimiși ca să-l prindă, cu care au botezat și pe alții ce au crezut în Hristos, ca la vreo cinci sute. Deci aducându-se la împăratul, și dându-l să-l mănânce fiarele, și ferindu-se nevătămat, l-au ucis doi slujitori, ce au mers asupra lui cu porunca ighemonului, iar Maica sa Antia îmbrățișând mort pe Sfântul, și sărutându-l se ucise și ea de sabie.

Tot în această zi, Sfânta Antia, Maica Sfântului Elefterie, îmbrățișând trupul cel mort al fiului ei, de sabie s-a săvârșit.

Stih: Podoabe de îngropare Maica fiului hărăzește

Pe sineși, fiindcă împreună de sabie se săvârșește.

Tot în această zi, Coremon eparhul, crezând în Hristos și botezându-se, de sabie s-a săvârșit.

Stih: Coremon saț de nevoință n-a luat,

Până ce grumazul de sabie i s-a tăiat.

Tot în această zi, cei doi muncitori, ce au crezut în Hristos, de sabie sau săvârșit.

Stih: Alți muncitori cu săbiile pe cei doi muncitori, au tăiat,

Care te-au cunoscut pe tine Mântuitorule Dumnezeu adevărat.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Pavel cel tânăr, care s-a nevoit în zilele lui Porfirogenet la muntele Latrului.

Stih: Deși nou cu viața Pavel s-a arătat

Ci însă întocmai cu cei dinainte părinți s-au aflat.

Tot în această zi, chinuirea Sfintei Mucenice Sosana.

Stih: Sosana ceea ce vechi și cea nouă s-a aflat,

Acum de cursele mincinoșilor pârâți n-a scăpat,

Aceasta era în anii împăratului Maximian, de loc din Palestina, fiică din Părinte elin, iar din Maică evreică; deci fugind de păgânătatea amândurora, a năzuit la credința lui Hristos și a primit Sfântul Botez de la episcopul Silvan. Deci după ce au murit părinți ei, a împărțit fericita, toată averea ei la săraci și slobozindu-și robii și roabele, s-a îmbrăcat în haine bărbătești, apoi tunzându-și capul s-a dus la o mânăstire de bărbați, ce se afla în cetatea Ierusalimului, și s-a numit Ioan, care pentru multe bunătățile ei, s-a făcut arhimandrit mânăstirii aceleia. Iar după ce a petrecut întregi douăzeci de ani, a căzut într-o cumplită năpastă, căci o pustniciță intrând în mânăstire și socotind că este bărbat o îndemna pe ea spre păcat, și fiindcă Cuvioasa n-a primit, a fost pârâtă de aceea ca și cum ar fi silit-o, iar sfânta a primit cu mulțumire năpasta aceasta și a cerut pocăință pentru vina ce i s-a fost pus, deci înștiințându-se despre aceasta, episcopul Elevterupolei, s-a dus la mânăstire și a dojenit pe ighemonul, pentru ce lasă să se facă în mânăstire niște asemenea nerânduieli, iar ighemonul a socotit, sa ia schima de la prihănitul Ioan. Atuncea venind în nevoie fericita Sosana, a cerut două fecioare și două femei servitoare, și ducându-se îndeosebi, cu lucrul a încredințat pe ele că este femeie. Deci făcându-se aceasta cunoscută episcopului, s-a spăimântat și o a hirotonit pe ea diacon, și de atunci multe minuni făcea fericita întru numele Domnului. Deci fiindcă ighemonul Alexandru ducându-se la Elevterupoli a adus jertfa idolilor, pentru aceasta sfânta Sosana s-a dus de sine la el, și cu singură rugăciunea ei, a surpat idolii. Deci mergând de față la ighemonul, a mărturisit pe Hristos, pentru care i s-a tăiat sânii, și fiindcă aceștia iarăși s-au făcut întregi și sănătoși cu puterea lui Dumnezeu pentru aceasta văzând minunea gealații ce i-au tăiat, și crezând în Hristos, li s-au tăiat capetele și au luat cununile muceniciei, iar în gura fericitei Sosana, au turnat cu leica (pâlnia) plumb topit, care a ajuns înlăuntrul măruntaielor ei, s-a păzit însă cu Darul lui Dumnezeu nevătămată. Apoi a fost bătută și în foc fiind aruncată, acolo și-a dat sufletul la Dumnezeu, și așa s-a dus către cel ce-l dorea, Mirele său Domnul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Elefterie Cubiculariul.

Stih: Elefterie slobozindu-se din lume.

A aflat slobozenia cea mai presus de lume.

Acest sfânt avea patria Constantinopol, strălucind adică cu buna credință, iar cu bogăția și slava, covârșind pe toți din acea vreme, slăviți boieri; căci de mic fiind crescut în palaturile împărătești, de acolo avea și cele întâi cinuri. Însă fiind rănit de dragostea bunătăților celor nestricăcioase și veșnice, pe toate cele pământești, întru nimic le-a socotit fericitul, și a ales mai mult a fi aruncat, adică a avea cel mai de jos Ioc în sălașele Domnului, decât a avea cel mai întâi loc în locașurile păcătoșilor, precum zice dumnezeiescul David. Deci către Dumnezeu având întins ochiul sufletului său, se îndeletnicea pe toată ziua la laude și la slavoslovii dumnezeiești și întrebuința toată fapta bună. Ci stricătorul sufletelor noastre diavolul, n-a suferit să vadă bunătățile acestea; deci a întrebuințat organ pe sluga Sfântului (căci după socotința unui înțelept, slugile sunt pururea vrăjmașe stăpânilor lor), și printr-însul s-a apropiat, la cel atunci rău credinciosul împărat, și a pârât pe Sfântul zicând: Stăpânul meu Elefterie, s-a botezat cu botezul creștinilor și a zidit biserică și cinstește adică pe cei răstignit, iar poruncile împărătești le urăște și se întoarce despre ele, și având casă ascunsă sub pământ, aduce lui Hristos privegheri de toată noaptea, și-și ticăloșește trupul său cu posturi și cu lacrimi. Acestea povestindu-le sluga, s-a aprins împăratul de mânie, și trimițând a adus pe Sfântul, care stând înaintea sa, l-a întrebat pe el cu cuvinte de râs și de măgulire zicându-i: Cum ne-ai lăsat, o Elefterie, atâta vreme și ai defăimat dragostea noastră cea prea mare către tine și împărăteștile noastre palaturi? Sfântul a răspuns, pentru că am o împărate, trupul ticăloșit de multe boli, pentru aceasta am voit ca să petrec în aer și în loc curat, spre înnoirea sănătății mele. Și pentru ce singur tu, a zis împăratul, te desfătezi întru curatul aer și Ioc; au nu vom câștiga și noi bunătățile acestea, întâlnindu-ne cu tine? Iar Sfântul la acestea nicicum n-a răspuns. Deci împăratul către seară trecând râul Sagaris, s-a dus la casa Sfântului, căci acolo locuia, și văzând o ușă ascunsă, prin aceea află o groapa alcătuită în chip de puț, și prin aceia pogorându-se, a aflat o biserică împodobită, și deși s-a îngrețoșat păgânul pentru aceea: Căci urâciune este păcătoșilor buna cinstire de Dumnezeu. N-a îngrozit însă pe Sfântul, ci a început să-l măgulească, cu cuvinte îmbunătoare, vrând ca cu acestea să domoale gândul Sfântului cel întărit, dar fiindcă cu toate acestea, se părea că bate văzduhul după Parimie, apucându-se să înduplece pe cel neînduplecat. Pentru aceasta a poruncit să taie capul Sfântului și cinstitul său trup, să-l arunce la câini și la păsări ca să-l mănânce. Deci tăindu-i-se capul, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, iar cinstitul său trup lepădat aflându-se, un cucernic și iubitor de Dumnezeu creștin, împodobit cu vrednicia preoției l-a luat pe el, și cu miruri miresmându-l, l-a îngropat la loc însemnat.

Tot în această zi, Sfântul Vach cel nou.

Stih: Pe Vach cel nou cine va să nu-l pună.

Al doilea între nevoitorii cei prin sabie.

Acest sfânt Vach, ce trăgea din Palestina, fiind în anii lui Constantin și a Irinei, pravoslavnicilor împărați, iar părinții lui erau creștini din strămoșii lor. Deci tatăl Sfântului acestuia avea femeie creștină prea râvnitoare, însă amăgindu-se de deșarta slava lumii, s-a lepădat vai! de adevărată și cea de la părinți predata credința creștinească, și s-a dus de sine la spurcată credința agarinească, după care în urmă, a născut șapte copii pe care-i creștea, după râu credincioasa; înșelăciune a turcilor. Deci fiindcă el a murit în păgânătate, au rămas fiii săi împreună cu Maica lor din care al treilea fiu cu numele Dahac (care va să zică Ghelasie) s-a păzit pe sine și nu s-a însurat, ci și mai-nainte de a muri lepădatul de Hristos tatăl său, el cugeta să primească credință creștinească, iar după ce a murit acolo, atunci și-a împlinit, dorința sa. Căci descoperind maică-sa scopul său, o a aflat pe ea unită, și mai ales îndemnându-l spre aceasta, căci era credincioasă. Deci ieșind din patria sa, s-a dus la Ierusalim și acolo povățuit de un monah, s-a dus la lavra Sfântului Sava, unde primind Sfântul Botez în loc de Dahac s-a numit Vach, apoi rugându-se monahilor, a fost îmbrăcat în schima monahicească. Deci viețuind cu posturi și cu înfrânări și împodobindu-se pe sine cu celelalte bunătăți, din porunca ighemonului a ieșit din mânăstire, căci se temea egumenul, să nu se vădească pricina la agareni, care stăpâneau atunci Ierusalimul. Deci de la întâmplare sau mai bine zicând după dumnezeiască iconomie mergând Vach la Ierusalim află pe maică-sa, și-i arătă ei toate cele pentru el, adăugând și aceasta că foarte se mâhnește pentru frații săi, că se află întru rea credință. Iar acest cuvânt auzindu-l de la maică-sa frații lui, s-au făcut și aceia creștini. Unul numai singur a rămas întru rătăcire, care s-a dus la agareni, și a vândut pe fratele său acesta Vach, că s-a făcut creștin, iar agarenii înștiințându-se despre aceasta, și aflându-l l-au prins și l-au adus pe el la Amiran a sfintei cetăți. Iar Amiran l-a trimis pe el la cel mai însemnat lângă feldmareșal și la judecători. Deci înaintea acestora, Sfântul Vach a mărturisit pe Hristos, Dumnezeu adevărat, iar credința agarenilor o a defăimat ca deșartă și mincinoasă, și-și bătea joc de ea. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, și așa a luat neveștejită cununa muceniciei.

Tot în această zi, Sfântul Părintele nostru Ioan Gură de Aur, s-a hirotonit patriarh Constantinopolului, întru care zi a început a se face de dânsul și Praznicul Nașterii lui Hristos până la douăzeci și cinci ale lunii, venind unii despre părțile apusului și spunându-i, drept aceea s-a și grăit de dânsul cuvânt de răspuns foarte frumos și prea de folos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos:

De Tinerii Tăi cei din cuptor Mântuitorule, nu s-a atins, nici i-a supărat focul. Atuncea acei trei ca cu o gură cântau și binecuvântau, grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Mărească-se acum în trupul meu Hristos, strigai Înțelepte, chinuindu-te, nu mă tem de înfierbântarea căldărilor, nu mă îngrozesc de moarte, nici de pornirile fiarelor, pentru viața ceea ce va să fie.

Numai frumusețea lui Dumnezeu caut, numai slava lui doresc să o dobândesc; muncească-mă arzându-mi-se tot trupul, strigai Slăvite, scăparea de aici caut, care mă face rob lui Hristos.

Uitându-te la viața cea statornică, Fericite, cu adevărat lumii te-ai omorât, și ca aurul înfierbântându-te, ai strălucit prin lămurirea chinurilor, păzindu-te în comorile locașurilor cerești.

A Născătoarei:

Pe tine singură aflându-te foarte curată, Cuvântul lui Dumnezeu cel Preacurat, ceea ce ești fără prihană, S-a născut din pântecele tău, a curățit pe credincioși de spurcăciunea care ni se adăuga din neoprirea patimilor, Mireasă a lui Dumnezeu.

Alt Canon,

Irmos: Tinerii în buna-credință...

Ca un soare strălucind, ai luminat răsăritul de-îndată, și pe stâlp suindu-te, ca prin mijlocul cerurilor ai stătut, și toată lumea o ai veselit, cu învățăturile tale, strigând: Dumnezeul părinților bine ești cuvântat.

Depărtatu-te-ai fugind de tulburările lumești, după cum zice Psalmistul, și în pustie sălășluindu-te fericite de Dumnezeu, ai primit pe Acesta în inima ta ferindu-te, prin păzirea îngerului.

Slavă...

Văzut-ai munca cea de acolo, cu ochii cei de gând, și cu sufletul tău cel iubitor de oameni; dorit-ai din inimă cu lacrimile udându-ți pururea așternutul, ca David în vremea nopții.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel fără trup se întrupează, și Cel fără de ani se face sub ani, și cu scutece Se înfașă pentru noi, Domnul cel ce înfășoară pământul cu negură, însuși trup S-a arătat neschimbat, mai presus de cuprindere, din cea neispitită de bărbat.

Cântarea a 8-a,

Irmos:

De care se înfricoșează îngerii și toate oștile, ca de Făcătorul și Domnul, lăudați-L preoți, preaslăviți-L tineri, bine-L cuvântați popoare, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cu lumina pătimirii ai înflorit, ca un pom frumos, podoaba Mucenicilor, și acum te-ai arătat floare raiului, trimițând dumnezeiasca bună mirosire.

Maica ta amestecă sângele ei cu curgerile sângiurilor tale celui născut dintr-însa, cu cinste îmbrățișând moaștele tale, se săvârșește de sabie, și viețuiește în veci.

Sicriul tău, Înțelepte, revarsă ape de vindecări și râuri de minuni, celor ce au trebuință; care spală întinăciunea patimilor celor pierzătoare de suflete; pentru aceasta te lăudăm Mucenice Ierarhe întru toți vecii.

A Născătoarei:

Ca ploaia S-a pogorât în pântecele tău, Hristos, și cu adevărat a adăpat lumea, uscând Fecioară, pâraiele cele tulburi ale nebuniei idolești, înșuși Făcătorul de bine.

Alt Canon,

Irmos: Cuptorul cel răcorit...

Cântare bine alcătuită, și prea glăsuitoare dimpreună cu David ai cântat, zicând: Mângâierile Tale, Împărate a toate, au veselit sufletul meu cu cuviință dumnezeiască, prin voia iubirii de oameni. Pentru aceasta bucurându-te ai strigat: Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Ziditorul, Cela ce ți-a dat ție cele ce sunt pricinuitoare dragostei, păzindu-te cu dreapta Sa din tinerețe, și cu trei lăptuci te-a hrănit cu cuviință dumnezeiască, și ca celui ce din pruncie ai călcat toate poftele, prin mâna îngerului ți se dau acestea, ca unuia ce ai râvnit viața îngerească, cântând Celui preaslăvit de tine Pavele, de Dumnezeu purtătorule: Toată făptura să laude pe Domnul, și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Au putut să scape de osândire cei trei bărbați legați spre pedeapsă, că fugind de la slujba cea de obște, din legături s-au dezlegat nevăzut, cu numele tău Părinte preaslăvite.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai născut pe Soarele dreptății, Care prin stea cheamă pe magi, cu aur și cu smirnă și cu tămâie, cu nouă cuviință închinându-se fără întoarcere, Celui ce S-a făcut Prunc; pe Care păstorii L-au lăudat și mulțimea îngerilor cântându-L, L-a preaslăvit, ca pe Cela ce este după ființă Dumnezeu, și cu firea Om.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire, că nu a ars pe Tinerii pe care ia primit; precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta cântând să strigăm: Binecuvinteze toată făptura pe Domnul, și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos:

Izvorul cel primitor de viață, și pururea curgător, sfeșnicul Darului cel de lumină purtător, Biserica cea însuflețită, cortul cel preacurat, care este mai desfătată decât cerurile, și decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioșii o mărim.

Făcându-te gură lui Dumnezeu, răpind din gura celui străin pe poporul cel cu cuget deșert, l-ai arătat moștean Darului, și tare pătimind, locuiești împreună cu preoții, și cu pătimitorii, Elefterie.

Vasul de mir cel curat al Duhului, locașul cel veselitor al bunătăților, mielul cel fără răutate, luminătorul cel neapus, temelia Ierarhilor și a Mucenicilor, să se laude cu credință Elefterie.

Cu adevărat locuiești în lumina cea neînserată, făcându-te lumină mai luminată decât soarele; pentru aceea pe cei ce săvârșesc astăzi pomenirea ta cea purtătoare de lumină, scapă-i de negura patimilor, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, Elefterie.

A Născătoarei:

Păzește-ne pe noi robii Tăi, Doamne, care lăudăm nașterea Ta cea negrăită din Fecioară, scăpându-ne din supărări, de patimi și de nevoi cu rugăciunile ei, ca un Iubitor de oameni și Făcător de bine.

Alt Canon,

Irmos: Taină străină...

Vestește îndrăzneala ta către Dumnezeu, și cele ce ai săvârșit după călătoria ce ai făcut către Dânsul, lucrurile cele minunate; că pe mulți cu untuldelemn din candela ta de feluri de neputințe i-ai scăpat.

Avându-ți sufletul prealuminat Cuvioase, tot te-ai adăpat cu Darul ca cu niște mir; cu untuldelemn dracii gonești, leproșii curățești, și rana capului și durerea cea cumplită a râiei o potolești.

Slavă...

Surpându-se ca de satana cel prea-viclean, în chip de fiară prea sălbatică, văzându-te pe tine întins, de frică fiind ținut a pierit, și untuldelemn al candelei tale ca niște mir, spre tămăduirea a feluri de boli s-a făcut.

Și acum..., a Născătoarei:

Zămislit-ai nestricat în pântecele tău, întru anii cei mai de pe urmă, pe Fiul pe Care Tatăl l-a născut mai-nainte de veci, Maică neispitită de bărbat; pe Acesta prin stea cerurile Îl arată, și în peșteră pământul.

Irmosul:

Taină străină văd și preaslăvită, Cer fiind peștera, scaun de Heruvimi, Fecioara, iesle sălășluirea, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cela ce ai împodobit Cerul...

Lui Hristos ai adus Părinte turme de credincioși ca un păstor, și de tine vițelule apropiindu-se ca o junice ceea ce te-a născut, s-a omorât împreună cu tine; cu care acum te laud pe tine Elefterie.

Slavă..., a Cuviosului,

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

După cuvântul lui David, înflorit-ai în casa lui Dumnezeu ca un finic, Părinte Preacuvioase; rodurile ostenelilor tale însutit acum le-ai înmulțit; pentru aceasta înecând tabăra dracilor în izvoarele lacrimilor tale, Pavele fericite, ai luat de la Hristos cinste și cunună de biruință, și Dar de faceri de minuni, din-destul preaînțelepte.

Și acum..., a Născătoarei:

Și pe tine Preasfântă Fecioară, te pun înainte mijlocitoare către Cel născut din tine, ca să mă izbăvesc de tot iadul, și de muncile cele veșnice, eu ticălosul.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 6-lea.

Podobie: A treia zi ai înviat...

Luând de la Hristos Dumnezeu, Darul cinstiților Mucenici, Arhiereule, calea Lui o ai săvârșit cu osârdie; pentru aceasta pe tine după vrednicie te lăudăm, Elefterie.

Minciuna prin cuvintele tale înfruntându-o, Elefterie, prin pătimire, ai omorât pe aflătorul minciunii; și pe acela punându-l sub picioarele tale, ai ridicat împotriva lui semne de biruință.

Cu ploile sângiurilor tale, adapă-ne pe noi gânditor, Arhiereule, cei ce te cinstim pe tine cu credință, și săvârșim dumnezeiască pomenirea ta cu dragoste, și lăudăm pe Dumnezeul nostru.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Preot preasfințit, prea legiuit ai fost până la sfârșitul tău, fericite Elefterie. Căci sfințit săvârșind dumnezeieștile și negrăitele Taine, sângele ți-ai vărsat pentru Hristos Dumnezeu, și jertfă bine-primită pe sineți te-ai adus. Pentru aceasta îndrăzneală având către Dânsul, cu dinadinsul roagă-te pentru cei ce cu credință și cu dragoste săvârșim pomenirea ta cea pururea cinstită; și ca cei ce o cinstesc pe ea, să se izbăvească de supărări, și de tot felul de primejdii și de întâmplări.

Și acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieții; ție ne rugăm: Roagă-te Stăpână cu Sfinții Apostoli, să miluiască sufletele noastre.

A Crucii, a Născătoarei:

Preacurata, dacă Te-a văzut pe Tine pe cruce spânzurat striga: Ce taină străină este aceasta ce văd Fiul meu? Cum mori spânzurat cu trupul pe lemn, Dătătorule al vieții?

STIHOAVNA din Octoih, Slavă..., a Sfântului Elefterie, glasul al 2-lea:

Ca unul ce ești cu numele dumnezeieștii sloboziri Părinte, te-ai învrednicit sfințitei preoții, și bărbătește învățând buna-credință, ne-ai învățat faptele cele cuvioase, pentru aceea săvârșind lupta ta cea mucenicească, din amândouă ai luat laudă Elefterie. Nu înceta rugându-te lui Hristos, să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca un măslin foarte roditor, Te-a odrăslit Fecioara pe Tine, pe Rodul vieții, ca să rodești lumii mare și bogată milă.

A Crucii, a Născătoarei:

Când te vedea Mielușeaua pe Tine, Mielul ei pe Cruce împungându-Te cu sulița, cu lacrimi amare își uda obrazul, și suspinând zicea: Miru-mă de judecățile Tale cele negrăite Stăpâne! Cum pătimești de la oameni fărădelege, patimi de ocară? Vrând să spargi zapisul lui Adam, și să mântuiești omenirea.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.