SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: 3 din Octoih și 3 ale Sfântului, glasul al 8-lea:

Podobie: Mucenicii Tăi, Doamne...

Făcându-te locaș Dumnezeului tău, Slăvite, și Biserică însuflețită, cu strălucirea și cu traiul vieții ai ridicat Biserică neînsuflețită (care căzuse dedemult preacinstite) Celui ce împărătește lumea; pe Acela roagă-L, ca prin rugăciunile tale, să ne dăruiască tuturor mare milă.

Vas te-ai arătat Duhului, primitor de luminări, primind revărsările de lumină, care ți s-au dat din Cer; pentru aceea proorocești izbăvirea cea de mântuire a tuturor oamenilor; cu rugăciunile tale, cere de la Dânsul să dea tuturor mare milă.

Fiind revărsată peste tine raza cea purtătoare de Dumnezeu, te-ai învrednicit științei, și te-ai arătat plin de lumina cea preacurată și neînserată, Fericite; păzește pe cei ce te laudă, rugând pe însuși Domnul, să dea tuturor mare milă.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Fecioară fără prihană de Dumnezeu dăruită, singură Stăpână, luminează-mi acum inima, cea întunecată cu patimi cumplite, ca să văd lumina cea neînserată, și dumnezeiască a Fiului tău Cel preadulce. Ca să te laud și să te măresc pe tine, singură nădejdea noastră și lauda.

A Crucii, a Născătoarei.

Nu sufăr Fiule a Te vedea pe Tine, Cela ce ai dat priveghere tuturor să dormi pe Cruce, ca să dai celor ce odinioară au adormit somnul pierzării, din călcarea poruncii, priveghere dumnezeiască, și mântuitoare; zicea Fecioara tânguindu-se; pe care o mărim.

Tropar, glas al 2-lea:

Prăznuind pomenirea proorocului Tău Agheu, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih, și al Proorocului pe 4.

CANONUL Proorocului

Făcut de Teofan.

Cântarea 1-a, glas al 7-lea,

Irmos:

Lui Dumnezeu, Celui ce a ajutat lui Moise în Egipt, de a scos pe Israil, Aceluia, Unuia să-i cântăm, că S-a preaslăvit.

Cela ce stai înaintea lui Dumnezeu, cu chip dumnezeiesc, ca un Prooroc adevărat, adu-ți aminte, Fericite, de cei ce laudă cinstită pomenirea ta.

Zidindu-te pe sineți pe temelia cea tare a bunătăților, te-ai făcut locaș însuflețit, de Dumnezeu fericite.

Slavă...

Preacuratul tău gând văzând pururea pe Dumnezeu, pe cât se poate, strălucea luminat cu darurile cele de acolo, Fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Care mai-nainte ai fost fără Maică, zămislindu-Te în pântece Fecioara trupește, Te-a născut fiu fără tată.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Întăritu-s-au prin credință...

Cu putere dumnezeiască dezlegându-ne de robia cea cumplită a dracilor, ne-ai făcut cinstite locașuri Ție, Mântuitorule, strigând: Sfânt ești, Cel ce mântuiești sufletele noastre.

Cela ce locuiește întru înălțime, și umple lumea, te-a arătat pe tine locaș de sfințenie Proorocule; care cânți: Sfânt ești, Cel ce mântuiești sufletele noastre.

Slavă...

Dumnezeiescul Duh, care împarte Darul la toți, locuind în inima ta, te învață a striga: Sfânt ești Doamne, Cel ce mântuiești sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce cu cuvântul a zidit toată lumea cu înțelepciunea, se zidește din tine Maica lui Dumnezeu, făcându-Se om asemenea nouă pentru îndurare Iubitorul de oameni.

Irmosul:

Întăritu-s-a prin credință Biserica lui Hristos, pentru că neîncetat cu laude strigă cântând: Sfânt ești Doamne, și pe Tine Te laudă duhul meu.

Sedealna, glas al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Arătându-te cu cugetul luminat de Dumnezeiescul Duh, Proorocule, propovăduiești Tainele cele dumnezeiești, descoperind arătarea celor ce vor să fie, și spunând împlinirea lucrurilor, Aghee preafericite. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: De frumusețea fecioriei...

Necuprinderea zămislirii, și netâlcuirea nașterii văzându-o Isaia, striga cu grai dumnezeiesc, că Preasfântul Duh a venit peste tine, Născătoare de Dumnezeu, ca odinioară în rug, păzindu-te nearsă. Drept aceea împreună cu îngerul strigăm: Bucură-te locașul lui Dumnezeu.

A Crucii, a Născătoarei:

Dacă Te-a văzut cea neispitită de bărbat pironit pe lemn Stăpâne, vărsând lacrimi și adesea suspinând, striga: Vai mie! Soare al slavei, nașterea fecioriei mele, cum Te-a spânzurat pe lemn poporul cel fărădelege, pe Tine, Făcătorul tuturor și Stăpânul? Laud bunătatea Ta cea desăvârșită.

Cântarea a 4-a,

Irmos:

Auzit-am auzul Tău, și m-am temut; înțeles-am lucrurile Tale, și m-am spăimântat, Doamne.

Arătat-ai Hristoase, Proorocului Tău pe Fecioara locaș plăcut Ție, însuflețit; cu care împreună strigăm: Slavă puterii Tale, Doamne.

Adunat-ai pe cei lepădați Doamne, scăpându-ne din robia vrăjmașului, precum zice Proorocul cel primitor de Dumnezeu.

Slavă...

Arătat-ai Proorocului Tău, Hristoase, mântuirea neamurilor, ceea ce era să fie mai pe urmă; care strigă: Slavă puterii Tale, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Schimbat-ai spre binecuvântare Stăpână blestemul lui Adam, născându-ne nouă pe Hristos, către Care strigăm: Slavă puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină ești, și poruncile Tale s-au făcut vindecări robiilor Tăi, Iubitorule de oameni.

Învrednicește, Fericite, pe cei ce săvârșesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, să se facă locaș lui Dumnezeu celui viu; întărindu-i pe piatra dogmelor tale, cu rugăciunile tale.

Ca un Făcător de bine dă-ne Doamne pacea Ta, pacea care este pentru paza sufletului, care dumnezeiescul Agheu cu Dumnezeiescul Duh o a proorocit.

Slavă...

Mare va fi slava Bisericii, cu mult mai mare decât cea mai dinainte sinagoga lui Israil, întrupându-Se Cuvântul, și unindu-Se cu oamenii.

Și acum..., a Născătoarei:

Binecuvântată preaslăvită Maică neispitită de bărbat, înviază sufletul meu cel omorât de păcate, și îngropat în neastâmpărarea patimilor.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Iona din pântecele...

Bărbătește învățând buna-credință, Fericite, ai ridicat Biserică sfințită Stăpânului tuturor, făgăduind îndestulare de bunătăți.

Scos-ai Mântuitorule, din robia cea îndelungată pe om, dintru adâncul cel mai de jos, și l-ai adus pe el la cetatea cea de sus, ca un Iubitor de oameni.

Slavă...

Cu raza Duhului veselindu-te Proorocule, ai proorocit cuvintele celor ce erau să se facă, și ne-ai învățat pe noi îndreptările bunei credințe.

Și acum..., a Născătoarei:

Căzând Adam cu mintea lui, s-a scos din rai, iar Cuvântul întrupându-Se din Fecioară, l-a rechemat și l-a mutat către desfătarea cea de sus.

Irmosul:

Iona din pântecele iadului a strigat: Scoate din stricăciune viața mea! Iar noi strigăm Ție: Întrutot puternice, Mântuitorule, miluiește-ne pe noi.

CONDAC, glasul 1.

Podobie: Piatra fiind...

Cela ce ca un Dumnezeu toate le vede și le știe, luminându-ți ochiul cel curat al sufletului, prealăudate Proorocule, te-a arătat lumii povățuitor. Pentru aceasta săvârșind sfântă pomenirea ta, te aducem pe tine rugător către Dumnezeu, Aghee.

SINAXAR

Întru această lună în ziua a șaisprezecea, pomenirea Sfântului și măritului Prooroc Agheu.

Stih: Agheu vas plin de daruri s-a arătat.

Iar ca materialnic după vreme s-a sfărâmat.

Întru a șaisprezecea zi,

Pe Agheu pământul primii.

Acesta a fost din neamul lui Levi, și s-a născut la Babilon, pe vremea robiei, și încă tânăr fiind de vârstă, a venit de la Babilon la Ierusalim, și a proorocit cu Zaharia, treizeci și șase de ani. Fost-au aceștia mai-nainte de întruparea lui Hristos cu patru sute șaptezeci de ani; și a proorocit arătat, pentru întoarcerea poporului, și a apucat de a văzut și o parte din zidirea Bisericii, și murind s-a îngropat alăturea cu preoții, cu mărire ca și dânșii, de vreme ce și el era de neam preoțesc, și era bătrân având barbă rotundă, cinstit la stat, vederos și luminat în bunătăți, era iubit și cinstit de toți, ca un mare prooroc. Numele i se tâlcuiește sărbătoare sau serbat.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Marin.

Stih: Marin cu sabie capul își împodobește,

Căruia de la Domnul cununa bine i se gătește,

Acesta a fost pe vremea împăratului Carin, roman cu neamul, din tânără vârsta sa, împărtășindu-se la sfatul și cinstea sfatului împărătesc. Deci pârât fiind, că este creștin, s-a înfățișat la cercetare, și fiindcă n-a voit să jertfească idolilor, a fost spânzurat și bătut cu toiege; apoi a fost întins pe o scară de fier înfocată, după aceasta a fost pus pe o tigaie în foc roșită și a fost băgat într-un cazan plin de apa fiartă; s-a păzit însă de toate acestea nevătămat. Mai pe urmă, aruncat fiind spre mâncarea fiarelor, a rămas nevătămat de ele cu dumnezeiescul Dar, După aceasta înșelând pe împăratul, ca va merge la capiștea idolilor ca să le aducă jertfă, mergând acolo, prin rugăciunea sa a surpat idolii; deci pentru asemenea pricină i s-a tăiat capul, și a luat de la Domnul cununa muceniciei, iar tatăl său și maică-sa, îl petreceau și-i urmau până la locul de osândă, fericindu-l că s-a învrednicit să ia sfârșit fericit.

Tot în această zi, Sfinții Prov și Ilarion, prin foc s-au săvârșit.

Stih: Zicând Prov că văpaia este iarbă.

Așa preaiubite Prove Ilarie zicând adeverează,

Și târnosirea Bisericii Sfântului Mucenic Hristofor aproape de Sfântul Polieuct.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei și de minuni făcătoarei Teofana împărăteasa, care a fost femeia preaînțeleptului Leon împărat al Constantinopolului.

Stih: Teofana împărăteasa de Domnul apropiată.

Prin bunele fapte a stătut strălucită.

Aceasta a fost născută și crescută în Constantinopol, trăgându-se din sânge împărătesc din vestiții Martiniachi, fiică lui Constantin Ilustrie și maică-sa Annei; care se trăgeau de la Anadol. Deci aceștia neavând prunc, pe toată ziua se mâhneau, și rugau pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu, pururea adică zăbovindu-se la preacinstita ei biserică, care se afla la locul numit Vascu, fierbinți rugăciunile lor aducându-le. Dezleagă-se Stăpână, zicând, Doamna lumii, dezleagă-se nenașterea de prunci care ne mâhnește, și ne usucă pe noi robii tăi. Drept aceea, fiindcă cereau cu credință, pentru aceasta au câștigat prunc parte femeiască, pe împărăteasa aceasta Teofana. Deci aceasta după ce s-a oprit de la sân și s-a făcut de șase ani, s-a învățat Sfintele Scripturi, și s-a împodobit pe sine cu tot felul de bunătăți, Deci văzând părinții ei că era asemenea îmbunătățită, se bucurau și săltau, nădăjduind că în curândă vreme vor câștiga rodul a acestui fel de bună pruncă. Deci în vreme ce aceasta cu daruri tânăra, în vreme cu vârsta sporea la mai mari bunătăți și creștea la mai înalte bunuri, a fost căutare de la împăratul Vasilie Machedon o tânără frumoasă și îmbunătățită. Deci la Teofana aceasta aflând pomenitul împărat, toate bunătățile împreună adunate, o a însoțit pe ea prin legiuită cununie cu fiul său Leon înțeleptul și împăratul; și dar era plin tot Constantinopolul de bucurie și de veselie, pentru acest fel de împărătească și cinstită nuntă. N-a trecut multă vreme, și diavolul a semănat pe limba lui Santavarin, o neghină, și un viclean cuvânt; deci înștiințându-se despre aceasta tatăl său Vasilie, a pus la închisoare trei ani, atât pe fiul său Leon, cât și pe soția sa aceasta Teofana. Dar când a ajuns înnoirile bisericii proorocului Ilie, atunci iarăși s-a împăcat cu fiul, și împreună cu el a ieșit afară și a făcut obișnuita ceremonie. Dar îmbolnăvindu-se împăratul, a propovăduit de sineși stăpânitor și împărat, pe acestași fiul său Leon. Deci de atunci, această cinstită împărăteasă petrecând în palaturile împărătești, se osârduia pentru mântuirea sufletului ei; iar slava împărăției ca o nimic o socotea, și pe toate cele de bucurie ale acestei vieți, le socotea ca țesăturile păiajenului. Pentru care nu contenea pururea pomenita, ziua și noaptea, a sluji lui Dumnezeu, cu psalmi și cu laude, cu milostenii și cu tot felul de înfrânare. Și după cele de afară și văzute, purta hlamida împărătească. Iar după cele dinlăuntru și întru ascuns purta haine aspre de păr, și cu acestea își chinuia trupul. Și mesele cele bogate le ura, hrană având fericita, proastă și nefelurită: Pâine adică și buruieni, și cu aceasta se mulțumea, ca cu cea mai mare desfătare, împărțea însă la săraci oricâți bani iar fi căzut în mâini, încă și podoabele și scumpele ei haine vânzându-le fericita, împărțea banii la săraci. Da văduvelor și orfanilor, cele spre trebuință și îndestularea lor. Îmbogățea mânăstirile și lăcașurile pustnicilor cu bani și cu acareturi. Se silea pentru slugi, ca și când i-ar fi fost frați. Niciodată nu chema pe om cu singur numele ci adăuga pururea domnule, adică domnule Gheorghe. N-a vorbit niciodată jurământ prin gura sa. N-a grăit minciună cu buzele ei sau clevetire împotriva cuiva. N-a contenit vreodată de a jeli pe ascuns întru inima sa și de a uda așternutul său cu lacrimi. Și măcar că patul său era așternut numai covoare țesute cu fir și cu podoabe împărătești, ea însă după ce înnopta, lăsa patul și se odihnea pe fața pământului, așternută cu o singură rogojină sau cu țesături de păr, de pe care adeseori se scula și își înălța rugăciunile sale către Dumnezeu. Deci din multa ei aspră viață, și rea pătimire, o a stăpânit pe ea boala trupească, ci însă fericita întrebuința boala pricină de înfrânare. Pentru aceasta, câte bucate se găteau pentru boala ei, ea le împărțea la cei flămânzi. Gura fericitei acesteia obișnuită la procitirea dumnezeieștilor cuvinte, nu contenea vreodată, de a rosti psalmii lui David. Nu se trecea cu vederea de ea lauda Domnului cea de șapte ori în zi, nici a dormit fără lacrimi fericita, pentru una adică, căci împreună se mâhnea la întâmplările celorlalți; iar pentru alta, căci cu lacrimile îmblânzea pe Domnul și-l făcea milostiv, atât pentru sine cât și pentru ceilalți. Deci ca cea de acest fel, împreună pătimitoare și milostivă, ușura întâmplările celor învăluiți. Ajuta pe cei fără ajutor, și mângâia pe cei ce pătimeau scârbe și supărări, și ca să zic pe scurt, împărăteasa aceasta pentru Domnul s-a lepădat de lume, și de cele pricinuitoare de bucurie în lume, și ridicând pe umeri Crucea lui Hristos, și jugul lui cel ușor, urma lui cu osârdie, pentru care nu s-a lipsit ne nădăjduitele veșnice bunătăți. Pentru aceasta venind către sfârșit, a cunoscut mai-nainte ceasul morții sale și a chemat pe toți, ca să o sărute, pe care și ea asemenea sărutându-i cu sărutarea cea mai de pe urmă, așa și-a dat cu pace fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, cel dintru Sfinți Părintele nostru Memnon arhiepiscopul Efesului, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Dumnezeiescul Memnon, pe Dumnezeu pomenea.

Și celor de sub el aceasta și a face poruncea.

Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinți Părintelui nostru Nicolae patriarhul Constantinopolului.

Stih: Nicolae sa arătat că mai mult el scaunul l-a cinstit,

Decât că de la acela însuși el s-ar fi cinstit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin,

Cântarea a 7-a,

Irmos:

În cuptorul cel cu foc, aruncați fiind Cuvioșii Tineri, focul în rouă l-au prefăcut prin cântare, așa strigând: Bine cuvântat ești Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Curățindu-ți gândul, arătat ai primit luminile Duhului, Proorocule, arătat pre-spunând și strigând: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Văzându-te Dumnezeu, că petreci viață preasfințită, te rânduiește mai-nainte Prooroc, ca să vestești tuturor venirea Lui; binecuvântat ești Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce în cuptorul cel cu foc a păzit pe cei trei Tineri, Fecioară, Acela sălășluindu-Se în pântecele tău, mântuiește pe cei ce nădăjduiesc într-însul, care strigă: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Pe însuși împăratul...

Cu cântări te slăvim pe Tine, Stăpânul tuturor, pe Care văzătorul de Dumnezeu, Proorocul Agheu ne-a arătat să ne închinăm Ție, și să cântăm: Preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl...

De față ai vestit mai-nainte, văzătorule de Dumnezeu, Proorocule, că se va arăta Cuvântul cel fără început, în vremile cele mai de pe urmă, strigând: Preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce mai-nainte a fost nevăzut și neîncăput din fire, încăpând în pântecele tău, S-a văzut, Preacurată; Căruia cu credință strigăm: Preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe Împăratul slavei, Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvintează puterile cerurilor, de Care se cutremură cetele îngerilor, lăudați-L preoți, popoare preaînălțați-L în veci.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Întrutot lăudată...

Gustând din vederea de Dumnezeu cea mai presus de cuvân,t Proorocule, te-ai lepădat de grijile cele de pe pământ, și ai stătut după vrednicie înaintea prealăudatului Dumnezeu. Pentru aceasta toți credincioșii te fericim.

Viața ta cea îndumnezeită și minunată, te-a arătat stătător înaintea lui Dumnezeu, Fericite, de Dumnezeu înțelepțite, și împreună cu cetele cele fără de trup te veselești în veci. Pentru aceasta toți credincioșii te fericim.

Slavă...

Ca unui învățător de bunăcredință, ți se cădea a fi cu Dumnezeu, și a te împărtăși de Lumina Lui cea preacurată; pe Care roagă-L acum, Preafericite, să se ferească de supărări sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Tu cu adevărat te-ai făcut locaș mai presus de fire Împăratului tuturor, Născătoare de Dumnezeu; sicriu în chip de aur, având întrupat pe puitorul legii, Hristos.

Irmosul:

Întrutot lăudată, cea mai înaltă decât cerurile, care ai zămislit mai presus de fire pe Cuvântul Cel fără de început, și ai născut oamenilor pe Dumnezeu întrupat; pentru aceea pe tine toți te slăvim.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.