TIPIC

LMaMiJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

2026-12-29 — marți

Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sf. Cuv. Marcel și Tadeu

Ap. Evrei 12, 25-29 · Ev. Marcu 10, 2-12 · glas 5

Apostolul — Evrei 12, 25-29

Evrei 12, 25-29

25Luați seama să nu vă lepădați de Cel care vorbește. Căci dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi - îndepărtându-ne de Cel ce ne grăiește din ceruri -

26Al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: "Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerul".

27Iar prin aceea că zice: "Încă o dată" arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite.

28De aceea, fiindcă primim o împărăție neclintită, să fim mulțumitori, și așa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie și cu sfială.

29Căci "Dumnezeul nostru este și foc mistuitor".

Evanghelia — Marcu 10, 2-12

Marcu 10, 2-12

2Și apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-și lase femeia.

3Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise?

4Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărțire și să o lase.

5Și răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoșarea inimii voastre, v-a scris porunca aceasta;

6Dar de la începutul făpturii, bărbat și femeie i-a făcut Dumnezeu.

7De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa.

8Și vor fi amândoi un trup; așa că nu mai sunt doi, ci un trup.

9Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă.

10Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăși despre aceasta.

11Și El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta, săvârșește adulter cu ea.

12Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, săvârșește adulter.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (luni seara), se pune Catisma de rând. La Doamne, strigat-am..., punem 6 Stihiri: 3 ale Sfinților Prunci și 3 ale Cuviosului, Slavă..., a Pruncilor, Și acum..., a Praznicului. Stihoavna toată din Minei. După: Acum slobozește..., Troparul Pruncilor, Slavă..., al Cuviosului, Și acum..., al Praznicului. Ectenia întreită și Otpustul: Cel ce în peșteră S-a născut...

La Utrenie (marți dimineață), la Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului (o dată) și Troparul Pruncilor (o dată), Slavă..., al Cuviosului, Și acum... al Praznicului. Obișnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului și Psalmul 50. Canoanele pe 14: cel dintâi al Praznicului, cu Irmosul, pe 6, apoi Canonul Pruncilor, pe 4, și Canonul Cuviosului, pe 4. După Cântarea a 3-a, Condacul și Icosul Praznicului și Sedealna Pruncilor, Slavă..., a Cuviosului, Și acum..., a Praznicului. După Cântarea a 6-a, Condacul Pruncilor, alt Condac, Icosul și Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, Luminândele glas 2: a Pruncilor, altă Luminândă a Pruncilor, Slavă..., a Cuviosului, Și acum..., a Praznicului. Laudele, cu Stihirile Pruncilor, pe 4, Slavă..., a Pruncilor, Și acum..., a Praznicului. Stihoavna toată din Minei. După: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Troparul Pruncilor, Slavă..., al Cuviosului, Și acum..., al Praznicului. Ectenia întreită și Otpustul: Cel ce în peșteră S-a născut...

La Liturghie, Fericirile, pe 8: 4 ale Praznicului, din Cântarea a 6-a, și 4 ale Pruncilor, de la Cântarea a 6-a. Apostolul și Evanghelia: 1. de rând (marți în săptămâna a 31-a după Rusalii); 2. ale Pruncilor. Axionul Praznicului, Chinonicul: Bucurați-vă, drepților, întru Domnul...

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 588–589

Mineiul: 29 decembrieSursa: Mineiul pe decembrie, 1927 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., Stihirile pe 6: 3 stihiri ale sfinților și 3 ale Cuviosului.

Stihurile Sfinților Prunci, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Comoara cea ascunsă căutându-o cel prea fărădelege, astăzi a jertfit pe pruncii cei fără de răutate; și Rahela era fără de mângâiere, văzând junghierea cea fără dreptate, și moartea cea fără vreme, și a plâns durându-o la cele dinlăuntru; dar acum se veselește pentru ei, văzându-i în sânurile lui Avraam.

Pe Împăratul cel fără ani, Care s-a făcut sub ani, Îl căuta împăratul cel fărădelege, și neaflându-L să-L omoare, a secerat mulțimea pruncilor, care nu știau de răutate; pe care i-a făcut Mucenici și cetățeni Împărăției celei de sus; care surpă nebunia lui în veci.

Născându-Te Tu, Doamne cel mai-nainte de veci, din Fecioară, și pentru bunătate făcându-Te Prunc, Ți s-a adus Ție prin sânge ceată de prunci Mucenici, fiindu-le sufletul luminat și netulburat; pe care după dreptate i-ai sălășluit în locașurile celor vii, pierzând răutatea lui Irod și nebunia lui cea crudă.

Alte Stihiri ale Cuviosului, glasul și Podobie aceleași:

Pildă înfrânării călugărilor te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu Marcele, izvod de nevoință și stâlp de smerenie ridicat de la pământ către Cer; adevărat păzitor curăției și liniștei celei adevărate; bărbăției stâlp însuflețit, și îndreptător adevărat spre bunătăți.

Îndreptându-te spre socotința cea mai bună Părinte Marcele, ai trecut cu vederea toate cele pământești și trecătoare, și încă fiind cu trupul pe pământ, ți-ai agonisit viețuire fără materie, slăvind pe Hristos. Pe Care roagă-L să se mântuiască din stricăciune și din primejdii, cei ce cu credință săvârșesc pomenirea ta cea pururea cinstită.

Întraripatu-ți-ai sufletul și trupul cu dumnezeieștile bunătăți, o Marcele, și te-ai făcut părtaș celor fără de trupuri, arătându-te neîmpărtășit cu cele de veselie ale pământului, pentru dragostea Ziditorului tău. Pe Care roagă-L, să se ferească de stricăciune și de primejdii, cei ce cu credință săvârșesc pomenirea ta cea pururea cinstită.

Slavă... a Sfinților, glasul al 8-lea, a lui Andrei Criteanul.

Irod cel fărădelege văzând steaua în toată lumea mai minunată, se tulbura, și răpea prunci sugători de lapte din brațe de maică, iar Elisabeta luând pe Ioan, se ruga pietrei, zicând: Primește maică cu prunc; și muntele a primit pe Mergătorul înainte, iar ieslea păzea acea comoară, care o a vestit steaua, filozofii se închinau, Doamne slavă Ție.

Și acum..., a praznicului asemenea: A lui Ioan monahul.

Preaslăvită taină se săvârșește astăzi; firea se înnoiește și Dumnezeu, Om se face; ce a fost a rămas, și ce n-a fost a luat; nici amestecare răbdând, nici despărțire.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile praznicului glas al 6-lea.

Podobie: A treia zi ai înviat...

Înfricoșată taină văd; că Dumnezeu care cuprinde în palmă toată lumea, Se cuprinde cu trup în ieslea celor necuvântătoare și Se înfașă în scutece, Cela ce înfășoară marea cu negură.

Stih: Zis-a Domnul Domnului meu, șezi dea-dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.

Dumnezeu cel neîntrupat Se întrupează, și ia începere Cel fără început, și Cel plin acum Se deșartă în peșteră mică din Fecioară; și Prunc se hrănește cu lapte, Cel ce hrănește toată suflarea.

Stih: Din pântece mai nainte de luceafăr Te-am născut.

Saltă păstorii de Nașterea lui Hristos, și-L slăvesc împreună cu îngerii, și steaua vestește, filozofii se închină, și oamenii mântuindu-se, slăvesc pe Născătoarea de Dumnezeu.

Slavă... a Sfinților, glasul al 8-lea, a lui Andrei Criteanul.

Născându-se Iisus în Vitleemul Iudeei, stăpânirea Iudeilor a încetat; să salte pruncii, care s-au junghiat; pentru Hristos, Iudeea să se tânguiască că în Rama s-a auzit glas de plângere. Rahela plânge pe pruncii săi precum este scris; că Irod cel fărădelege omorând pruncii plinește Scriptura, umplând Iudeea de sânge nevinovat; pământul se roșea de sângele pruncilor, iar Biserica cea din limbi se curățea tăinuit, și se îmbrăca cu podoabă; că a venit adevărul, Dumnezeu s-a arătat celor ce șed în umbră, născându-Se din Fecioară, ca să ne mântuiască pe toți.

Și acum... a Praznicului, asemenea a lui Ioan monahul:

Doamne venit-ai în Vitleem, și în peșteră Te-ai sălășluit; Cela ce ai Cerul scaun, în iesle Te-ai culcat; pe Care Te înconjură oștile îngerești, împreună cu păstorii Te-ai smerit, ca să mântuiești neamul nostru ca un Milostiv, slavă Ție.

Troparul Sfinților, glasul 1:

Pentru durerile sfinților care pentru Tine au pătimit, fii milostiv Doamne, și toate durerile noastre le vindecă Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ție.

Slavă..., a Cuviosului, glas al 8-lea:

Întru tine Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Marcele, duhul tău.

Și acum..., a praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul praznicului și al Sfinților, Slavă..., al Cuviosului. Și acum..., tot al praznicului.

După întâia Catismă, Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Porunca cea cu taină...

Să se bucure Cerul, pământul să se veselească, că S-a născut pe pământ Mielușelul lui Dumnezeu, dând lumii mântuire. Cuvântul, Cel ce este în Sânurile Tatălui, a ieșit din Fecioară fără sămânță; de care magii s-au minunat, văzându-L în Vitleem născut ca un Prunc; pe Care toate Îl slăvesc.

Slavă..., Și acum..., tot aceasta.

După a doua Catismă, Sedealna glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Cer te-ai arătat mie astăzi pământule; că pe tine Se naște Făcătorul, și în iesle Se culcă în Vitleemul Iudeei; împreună cu îngerii Îl laudă și păstorii neîncetat: Slavă întru cei de sus și lumii pace, că filozofii au văzut steaua călătorind, și degrab alergau înainte, ca să-și aducă darurile: aur, smirnă și tămâie, ca unuia ce este Dumnezeul tuturor, Împărat veșnic și Ziditor a toată lumea; Care în peșteră S-a arătat oamenilor pentru îndurarea Sa.

Slavă..., Și acum..., tot aceasta.

CANOANELE

Al praznicului cel dintâi cu Irmosul pe 6, al Sfinților Prunci pe 4, și al Cuviosului pe 4.

CANONUL Pruncilor

Cântarea 1-a, glas al 8-lea

Irmos: Celui ce a sfărâmat...

Cu vărsarea sângiurilor a împodobit astăzi Biserica lui Hristos, pruncii cei cu totul lăudați, fiind străluciți cu credința.

Biserica lui Hristos, culegând astăzi sângiurile ca niște flori bine înflorite, din ramurile cele de curând odrăslite, cu veselie se bucură de dânsele și se împodobește.

De față se înfruntează de prunci astăzi nebunia lui Irod; că fără dreptate a scos la iveală trufia răutății lui.

A Născătoarei:

Roagă totdeauna Născătoare de Dumnezeu, pe Cel întrupat din tine, cu iconomie negrăită, să mântuiască pe robii tăi de toate relele.

Alt CANON al Cuviosului.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos: Adâncul Mării Roșii...

Luând viață cerească pe pământ, și părăsind toate ale pământului, te-ai unit cu cei fără de trup, și petreci împreună cu dânșii, și te îndulcești de privirea cea nematerialnică, și de bucuria cea veșnică.

De la Dumnezeu luând cunoștință adevărată și negreșită Părinte, L-ai căutat prin viață cinstită, Marcele, și i-ai slujit Lui cu fapte bune îndumnezeite.

Slavă...

Noian bunătăților te-ai arătat Cuvioase, umblând pe calea cea strâmtă, uscând cu postirea înecările patimilor, și neudându-te de păcate, ai intrat la liman neviforat.

Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeiască întărire și perete nesfărâmat, pod înțelegător, și turn neclintit, anghiră și acoperământ, prin care toți suntem păziți de primejdii, pe tine te știm arătat cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a,

Irmosul: Tu ești întărirea celor ce...

Toți credincioșii să cinstim pe pătimitorii, ca pe cei de o vârstă și Mucenici ai lui Hristos Dumnezeul nostru, și ca pe niște surpători ai lui Irod și întărire credinței, și nouă zid nesfărâmat.

Veselească-se astăzi tainic Biserica, că se înfrumusețează luminat cu sângele pruncilor, ca cu porfiră și cu vison; neîncetat slăvind pe Hristos biruitorul și Dumnezeu.

Picați norilor dulceață de veselie pe pământ, că din nor de lumină a răsărit Hristos în peșteră trupește, născându-Se mai presus de tot gândul.

A Născătoarei:

Fecioară ai născut, ceea ce ești neispitită de nuntă, și Fecioară ai rămas Maică fără mire, Născătoare de Dumnezeu Marie; roagă-te lui Hristos Dumnezeului nostru să se mântuiască sufletele noastre.

Alt Canon.

Irmos: Cela ce ai întărit tunetul...

În livada ostenelilor cu minte ai intrat Părinte, și din florile bunătăților culegând cele mai alese, ți-ai arătat inima ca un fagur de miere strângător, cu postirea.

Arătatu-te-ai întru ajutor săracilor și ispitit întru milă, și risipind avuțiile cele nerisipite ale inimii tale, ai cules dreptate stătătoare, Marcele.

Slavă...

Cu tăria sufletului întrarmându-te gânditorule de Dumnezeu, împotriva vrăjmașilor celor înțelegători, taberele lor ai tăiat întru putere, și te-ai încununat cu biruință Marcele.

Și acum..., a Născătoarei:

Din tine S-a arătat fără de tată, Domnul, Cel fără Maică, mai-nainte de veci. Se zidește mai presus de fire, și dăruiește celor din Adam renaștere de îndumnezeire, Fecioară neispitită de nuntă.

Irmosul:

Cela ce întărești tunetul și zidești duhul, întărește-mă Doamne, ca să Te laud pe Tine adevărat, și să fac voia Ta; că nu este Sfânt afară de Tine Iubitorule de oameni.

Condacul și ICOSUL praznicului.

Sedealna Sfinților Prunci, glas al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Celui ce S-a născut astăzi din Fecioară, ca unui Făcător și Împărat, se aduc acum junghieri bineprimite oastea pruncilor jertfită, înaintea lui Hristos prin credință.

Slavă..., a Cuviosului, glas al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu cărbunele curățindu-ți mai-nainte sufletul, ți-ai întărit trupul spre puterea nepătimirii, Părintele nostru Marcele. Pentru aceea te-ai arătat locaș dumnezeiesc, gonind bolile și luminând pe cei ce cu credință se apropie către tine și te laudă.

Și acum..., a praznicului, glas al 4-lea.

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Spăimântatu-s-a împăratul Irod cel cumplit înțelegând și căutând pe Cel ce S-a născut pe pământ, pe Împăratul cel nou, Hristos; și fiind cuprins de frică și de multă temere, trimite oaste cu mânie, să ucidă pruncii în Vitleem, ispitindu-se să ucidă împreună cu ei pe Ziditorul, Care a sărăcit pentru milostivire. Că a venit din pântecele Fecioarei, vrând să mântuiască neamul nostru.

Cântarea a 4-a,

Irmos: Auzit-am auzul Tău Doamne...

Acum s-a plinit proorocia Ieremiei, care a vestit mai-nainte săvârșirea pruncilor în Rama.

Acum vă veseliți în Rai, Sfinți Prunci, arătându-vă sfârșitul prin sânge pentru Hristos.

A Născătoarei:

Maică fără prihană binecuvântată Curată Fecioară, pe cei ce te laudă păzește-i de toată nevoia.

Alt Canon,

Irmos: Auzit-am Dumnezeule auzul Tău...

Întărindu-ți picioarele sufletului tău pe piatra bunătăților, ai împiedecat pașii patimilor Părinte și ai ajuns la calea păcii.

Slavă...

Oile cele cuvântătoare ale turmei tale, ca un izvor cu patru râuri din Eden, și ca o gârlă au străbătut, adăpând toată lumea, Preafericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Zămislind în pântece pe dumnezeiescul Cuvânt, ai născut cu trup pe Cel veșnic, mai presus de cuvânt, ceea ce ești cu totul fără prihană. Pentru aceea ca pe o Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

Cântarea a 5-a,

Irmos: Din noaptea necunoștinței...

Născându-Se cu trup în Vitleem, Ziditorul și Împăratul veacurilor, a încununat astăzi pătimirile pruncilor cu cununi.

Credința pruncilor astăzi a încetat nedumnezeirea cea veche a lui Irod, și turma lui Hristos o a luminat.

A Născătoarei:

Arătându-te mai cinstită decât Heruvimii, Fecioară prealăudată, roagă-te Fiului tău, să mântuiască sufletele celor ce te laudă pe tine.

Alt Canon,

Irmos: Răsare-mi mie Doamne...

Cei ce pătimesc în noianul bolilor celor nevindecate avându-te pe tine liman fără valuri Marcele, scapă de furtună și se adăpostesc spre sănătate liniștită, cu credință.

Slavă...

Izvorât-ai untdelemn săracilor Cuvioase, și candela sufletului tău păzindu-o neadormită prin focul Duhului, ai ajuns la lumina și la viața cea de sus.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu raza rugăciunii tale Născătoare de Dumnezeu, Curată, luminează întunecarea sufletului meu, ca ceea ce singură ai răsărit pe luminătorul Domnul, și Soarele slavei Hristos.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Haină luminoasă dă-mi mie...

Lipsindu-se de la sânii cei de maică Sfinții Prunci, s-au alcătuit cu Hristos, și au luat cununi nestricăcioase.

Veseliți-vă popoarelor duhovnicește, că s-a adunat ceată de prunci, nu cu lapte hrănită, ci cu credința lucrată.

A Născătoarei:

Ceea ce singură prin cuvânt ai născut pe Cuvântul cu trup, rugămu-ne, izbăvește de cursele vrăjmașului sufletele noastre.

Alt Canon,

Irmos: Adâncul păcatelor...

Ca un pom bine înflorit, te-ai sădit în mijlocul Bisericii, Cuvioase, prin postire, și prin dogme ai odrăslit roduri, prin care se ard până la cenușă neghinele lui Arie.

Slavă...

Lăudând pomenirea ta după vrednicie, cinstim mormântul tău; moaștelor ne închinăm, și țărâna o cinstim cu credință, prin care cerem vindecare bolilor Marcele.

Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeiescul tău Fiu, Preasfântă, a tăiat blestemul care a odrăslit în Rai, și deschizând oamenilor cărarea lemnului vieții, le-a izvorât binecuvântarea.

Irmosul:

Adâncul păcatelor, și viforul greșelilor mă tulbură, și întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă; ci tinde-mi și mie mâna Ta cea tare ca lui Petru, o Îndreptătorule! și mă mântuiește.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Steaua pe magi i-a trimis la Cel ce S-a născut; și Irod nedreaptă oaste a trimis cumplit, gândind să ucidă pe Cel ce S-a culcat în iesle ca un Prunc.

Alt CONDAC glasul al 6-lea.

Podobie: Plinind rânduiala...

În Vitleem la Împăratul Cel ce S-a născut, magii de la răsărituri cu daruri au venit, povățuiți fiind prin stea din înălțime; dar Irod s-a tulburat, și a secerat pe prunci ca niște grâu, temându-se că stăpânia lui va cădea curând.

ICOS

Ca un soare al dreptății ne-ai strălucit nouă, celor din întunericul vieții; și născându-Te Mântuitorule în Vitleem ca un Om, ai arătat lumii stele noi, pe cei ce au strălucit cu raza luminii celei negrăite; că Sfinții Prunci strălucesc morți ca și cum ar fi vii. Pe care cu dragoste lăudându-i cu cântări îi mărim, cinstind dumnezeiască pomenirea lor, și pe Hristos rugând, ca pe Cel ce mântuiește pe cei ce-i cântă cu credință.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a douăzeci și noua, pomenirea Sfinților patrusprezece mii de Prunci, care s-au ucis de Irod.

Stih: Prin sabie a omorât pe ai maicilor prunci,

Vrăjmașul Pruncului celui făcător de prunci.

În a douăzeci și noua zi se tăiau,

Pruncii cei ce plângeau.

Poruncind Irod regele Iudeilor magilor, ca să se întoarcă să-i spună pentru Împăratul ce s-a născut, pe care îl însemnă steaua căreia ei au urmat, ca să se închine și el cu dânșii, și zicându-le lor îngerul, să nu se întoarcă pe la Irod, și să meargă pe altă cale în țara lor; și făcând ei așa, văzu Irod că fu amăgit de dânșii, și se mânia foarte, și socotind foarte cu amănuntul vremea stelei ce s-a ivit, și trimițând ostași, a omorât pe toți pruncii Vitleemului, și de primprejurul lui, de la doi ani și mai mici, socotind în gândul său, că de va ucide pe toți pruncii, fără de greșeală va pieri și acela ce va să împărătească. Dar în zadar s-a trudit nebunul și nepriceputul, necunoscând că om nu poate să oprească sfatul lui Dumnezeu. Ci acelora se făcu pricină a moșteni Împărăția Cerurilor, iar lui își făcu pricină a moșteni munca de veci.

Tot în această zi, pomenirea tuturor creștinilor fraților noștri, cei ce s-au săvârșit de foame și de sete și de sabie și de frig. Și se face soborul lor în Halcopratia la Biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, unde este sfânta raclă.

Stih: Tu Mântuitorule a se mântui toți oamenii voind,

Spre aceasta chipuri preaînțelepte ești meșteșugind.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Marcel, egumenul mânăstirii neadormiților.

Stih: Spre nedormire toată vremea vieții tale dând,

Marcele dormi puțin acum în mormânt.

Acest preacuvios Părintele nostru Marcel, era din cetatea Apamia, care se afla în a doua Sirie, din neam slăvit și luminat. Care petrecu toată învățătura filozofiei, și ca o nimica socotindu-o, își lăsă moșia, și se duse la Efes, și primindu-se acolo de niște creștini evlavioși; și intrând într-o mânăstire, și petrecând bine spre nevoință, se duse de află pe Sfântul Alexandru la mănăstirea neadormiților, aflând de cea dumnezeiască și înaltă lui petrecere. Deci petrecând la cea mânăstire, și întrecând pe toți cu cea din toate zilele procopseală, ce făcea spre fapta bună, după ce a răposat Alexandru și Iacov, ce urmă aceluia ce fusese egumen, luă acesta păstoria mânăstirii, arătând și cu Darul lui Hristos multă putere de minuni, adormi întru acea mânăstire, și se odihni în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Tadeu mărturisitorul.

Stih: Și Tadeu tare împotriva înșelăciunii a stătut

Ca cel ce mare mărturisitor s-a văzut.

Acest dintru sfinți Părintele nostru Tadeu, s-a făcut mai întâi slugă Cuviosului Teodor, care cu împărătească putere a luat mânăstirea Studiților, și o a făcut pe ea chinovie. Iar mai pe urmă s-a slobozit din robie; apoi tunzându-și perii capului său întru aceeași mânăstire a Studiților, s-a făcut monah, și având petrecere plăcută lui Dumnezeu, a fost iubit de toți. Acesta se zăbovea în posturi și în multe privegheri. Avea înfrânarea limbii sale, avea luarea aminte la dumnezeieștile cuvinte, se culca pe pământ. Era foarte ascultător, și cu mare sărăcie, căci nimic alt avea fericitul decât hainele ce purta. Și fiindcă atunci după slobozirea lui Dumnezeu, împărățea rău credincioșii luptătorii de icoane împărați: Mihail zis Travrul, și fiul său Teofil; pentru aceasta toți pravoslavnicii episcopi și egumeni ai mânăstirilor, unii erau închiși prin închisori, iar alții prin izgoniri. Deci unul dintre aceștia era și marele nevoitor Teodor, stăpânul și egumenul Cuviosului acestuia Tadeu. Deci odată s-a dus împreună cu Sfântul Teodor, și Cuviosul acesta la palatul împărătesc; și fiindcă s-a aprins de dumnezeiască râvnă, a mustrat pe rău credinciosul împărat, înaintea boierilor singlitului. Iar împăratul a poruncit, ca sfânta Icoana Mântuitorului să fie adusă acolo, și să o pună pe pământ; iar Cuviosul să fie ținut tare de bărbați vârtoși, și să fie pus peste sfânta Icoană. Și așa stând acolo nemișcat să o calce și fără să voiască. Deci aceasta făcându-se, vezi, a zis tiranul către Cuviosul: Vezi cum ai călcat în picioare icoana Hristosului tău; deci pleacă-te la cuvintele mele. Atuncea cel întru adevăr luminat cu sufletul, a răspuns către el: Eu, prea rău credinciosule tirane și plinule de toată necurăția, n-am făcut aceasta din voința mea, să nu fie, căci aceasta a stătut aflare a vicleniei tale, și nedreptei judecăți. Iar eu mai ales mă închin sfintei Icoane a Hristosului și Dumnezeului meu, și o sărut pe ea, și pentru ea aleg să mor cu osârdie. Din cuvintele acestea mult s-a rușinat spurcatul tiran, și mai ales că s-a ocărât de un prost, și scit cu neamul. Deci a poruncit să se arunce Cuviosul pe pământ înaintea sa, și să fie bătut fără milostivire, și atâta de tare a bătut pe fericitul cu toiege groase, încât toți gândeau că a murit; pentru care I-a și târât pe el afară. Apoi legându-l de picioare, îl trăgeau ca pe un stârv și necurat prin tot târgul, și aruncându-l pe el lângă zidul cetății, spre partea ce era fântână cu apă, s-au întors și s-au spălat, ca și când ar fi apucat lucru necurat. Iar fericitul Tadeu, toate cele mai sus, bărbătește și cu mulțumire suferindu-le, a mai trăit trei zile, și după aceasta s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, înnoirea Bisericii Sfinților patruzeci de Mucenici aproape, de Halcutetrapil.

Tot în această zi, Cuviosul Părintele nostru Veniamin cu pace s-a săvârșit.

Stih: Cu cei ce în bătrânețe bune viața și-au lăsat

Și pe bunul Veniamin să-l împreunăm arătat.

Tot în această zi, Cuviosul Părintele nostru Atinodor, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Lui Antinodor de la mine cuvântul este dăruire,

Căci dumnezeiescului bărbat și mort i se cuvine cuvântare.

Tot în această zi, Cuviosul Gheorghe episcopul Nicomidiei, făcătorul oarecărora cântări, canoane și tropare, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Prăznuitorul lucrurilor celor mai presus de minte.

Gheorghe dănțuiește acum, împreună cu îngerii, Cuvinte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin,

Cântarea a 7-a,

Irmos: Cel ce ai mântuit...

Cela ce pe pământ ai minunat cu Darul pe Sfinții Tăi, Prunci, binecuvântat ești în veci Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Cela ce ai arătat pe prunci tari biruitori tiraniei vrăjmașului, binecuvântat ești în veci Doamne Dumnezeul părinților noștri.

A Născătoarei:

Cela ce Te-ai sălășluit în pântecele Fecioarei, și întru dânsa ai zidit din nou pe Adam, binecuvântat ești în veci Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Alt Canon,

Irmos: Tinerii evreiești în cuptor...

Fulgeră luminat ca soarele pomenirea ta, luminând pe toți cei ce strigă: Binecuvântat cela ce singur ești Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Călugărilor ești întărire și pildă, credincioșilor podoabă Cuvioase, celor ce strigă: Binecuvântat ești, Cel ce singur ești Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te limanul pocăinței cel neînviforat, la care năzuind Născătoare de Dumnezeu, strigăm: Binecuvântat ești, Cel ce singur ești Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Pe Împăratului slavei...

Pe Cela ce a încununat din Cer pe prunci și pe Irod l-a umplut de rușine, lăudați-L preoți, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Pe Cel ce a rupt semeția lui Irod și a mântuit mulțimea pruncilor, lăudați-L preoți, popoarelor preaînălțați-L întru toți vecii.

A Născătoarei:

Ca pe ceea ce este scaun preacinstit și prea înălțat, al Celui Preaînalt, să o lăudăm popoarelor, pe ceea ce singură după naștere este Maică și Fecioară.

Alt Canon,

Irmos: De care se spăimântează...

Ca o lumină neadormită a postirii, să se laude Cuviosul Marcel, ca un păzitor curăției și temelia rugăciunii; și ca un stâlp al smereniei prin care întărindu-ne toți strigăm: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Să salte astăzi păstorii cei mai mari ai sihaștrilor, să bată din mâini cu bucurie cetele călugărilor, să se veselească cetele cinstitei Biserici, întru pomenirea lui Marcel, și să strige: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Fecioara a născut pe Cela ce L-a spus mai-nainte Isaia; toiagul lui Iessei a odrăslit fără sămânță, năstrapa a încăput pe Cela ce a dat mana; că pe tine preacinstită pruncă neispitită de bărbat, însemnându-te mai înainte Proorocii, te laudă ca pe o Curată Maică a lui Dumnezeu.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm...

De Care se spăimântează îngerii și toate oștile, ca de Făcătorul și Domnul, lăudați-L preoți, slăviți-L tineri, bine-L cuvântați popoare, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Cu gând de bunăvoie făcându-Te Prunc, Hristoase Dumnezeule, ai dăruit putere bărbătească pruncilor, ca să surpe semețiile vrăjmașilor.

De toată veselia s-a umplut Efrata, și Rahela dănțuiește cu credință, aducând lui Dumnezeu jertfă pe prunci, ca și Avraam.

A Născătoarei:

Binecuvântă-mu-Te pe Tine, Dumnezeul lui Israil, Care Te-ai arătat lumii din Fecioară, și ai înălțat cornul nostru.

Alt Canon,

Irmos: Pe cel ce a arătat...

Având noian de milostivire Marcele, ai mântuit pe ucenicii tăi, care pătimeau în viforul patimilor, și i-ai adăpostit la liniște cu rugăciunile tale.

Slavă...

Dănțuiește oastea celor fără de trup și neamul omenesc, de Dumnezeu insuflate, întru pomenirea ta, povestind mulțimea bunătăților tale și minunile cele înfricoșate.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu nașterea ta Fecioară ne-am îndumnezeit credincioșii, că porți ca pe un prunc și alăptezi pe Dumnezeu hrănitorul tuturor, pe Cel de o slavă cu Tatăl, o minune străină!

Irmosul:

Pe Cel ce a arătat dătătorului de lege, în munte și în foc, și în rug, nașterea pururea Fecioarei, spre mântuirea noastră a credincioșilor, cu cântări fără tăcere să Îl slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Crucea este păzitoare...

Fiind Irod vrăjmaș lui Dumnezeu, trimițând ticălosul, a secerat holda cea verde a pruncilor necoaptă; iar pe Domnul, Care S-a născut, neputând să-L omoare, se umple de toată rușinea.

Altă Luminândă:

Vitleeme nu te întrista, ci te veselește pentru omorârea Sfinților Prunci, că s-au adus Stăpânului Hristos jertfă desăvârșită; că junghiindu-se pentru El, împreună cu Dânsul împărățesc.

Slavă... asemenea:

Săltările trupului prin toată postirea le-ai adormit, purtătorule de Dumnezeu; și ai rânduit la mânăstirea ta să se săvârșească slavoslovie cu neîncetată priveghere în toată noaptea Marcele, spre lauda lui Hristos, Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe pământ pace și întru oameni bunăvoire, s-a făcut Născătoare de Dumnezeu. Îngerii dănțuind strigă întru cele din înălțime: Slavă Ție, Celui ce nespus Te-ai născut, în Vitleem din Fecioară.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 8-lea.

Podobie: O preaslăvită minune...

Vai de orbirea lui Irod! Că revoltându-se împotriva lui Dumnezeu, Care S-a făcut Prunc cu trup, își varsă mânia asupra pruncilor Vitleemului, și pe toți îi dă sabiei omorâtorilor, socotind să lipsească de viață pe pricinuitorul vieții lor, cu sângele junghierii, pierzătorul cel cumplit al neamului firii. De două ori.

Magii de la Persia ajungând la Ierusalim, au tulburat pe Irod și nebunindu-se ticălosul, a junghiat pe prunci, și ca niște struguri s-au adus lui Hristos, măcar că s-au smuls de la sânii maicilor, tinerii Mucenici care au spăimântat pe Irod. Pentru aceea rugați-vă lui Hristos cu credință, să ne izbăvim noi.

Rahela își plânge pruncii, și în Rama se aude mare glas, Irod se nebunește și se tulbură cel fără Dumnezeu, Ioan fuge în munți, piatra primește pe maică împreună cu fiul și Zaharia se omoară în Biserică, iar Hristos fuge, lăsând pustii locașurile evreiești.

Slavă... glas al 8-lea:

Irod cel fărădelege văzând steaua cea în toată lumea minunată, se tulbură, și răpește pruncii sugători din brațele maicilor lor. Iar Elisabeta luând pe Ioan, se ruga pietrei zicând: Primește maică cu prunc! Muntele a primit pe Mergătorul înainte, iar ieslea păzea Comoara, care o vestise steaua; magii se închinau, Doamne slavă Ție.

Și acum..., glas același:

La Vitleem împreună au alergat păstorii, vestind pe Păstorul cel adevărat, Care șade pe Heruvimi și S-a culcat în iesle, chip de prunc pentru noi luând; Doamne slavă Ție.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile Sfinților Prunci, glas 1, a lui Ciprian.

La Nașterea Ta cea preacurată Hristoase Dumnezeule, s-au făcut întâi pruncii jertfă; iar Irod vrând să Te prindă pe Tine, Cel nepipăit de mână, n-a cunoscut că aduce Ție ceată de Mucenici. Pentru aceea Te rugăm, pe Tine care Te-ai făcut Om, să mântuiești sufletele noastre.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui, Dumnezeul lui Israel.

Glas al 2-lea:

La urechile Domnului Savaot a intrat junghierea voastră cinstiților prunci, că pentru Dânsul v-ați vărsat sângele, și în sânurile lui Avraam vă odihniți; și răutatea lui Irod în veac o ați lepădat, cu puterea lui Hristos, Celui ce S-a născut.

Stih: Sfinților celor de pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale într-înșii.

Glas al 3-lea:

Urâtă a fost uciderea de prunci a lui Irod, pentru vărsarea de sângiuri ce a făcut, și cinstită este junghierea pruncilor, ca unii ce au fost de o vârstă cu Hristos, jertfindu-se mai-nainte, și pătimind mai-naintea junghierii celei noi; nu plânge Rahela pe prunci, aducându-ți aminte de sânurile lui Avraam, unde este locașul tuturor, celor ce se veselesc.

Slavă..., a Cuviosului, glas al 5-lea:

Cuvioase Părinte, n-ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, până ce sufletul și trupul de patimi ți-ai slobozit, și pe tine însuți te-ai gătit lăcaș Duhului; că venind Hristos cu Tatăl, sălășluire întru tine a făcut, și Treimii Celei de o Ființă slugă făcându-te propovăduitorule de lucruri mari Marcele. Roagă-te pentru sufletele noastre.

Și acum..., a praznicului asemenea a lui Ioan monahul.

Magii împărații perșilor, cunoscând arătat pe Împăratul Ceresc, Cel ce S-a născut pe pământ, povățuiți fiind de stea luminată, au ajuns în Vitleem, daruri alese aducând: aur, tămâie și smirnă, și căzând s-au închinat, că au văzut în peșteră Prunc culcat, pe Cel fără de ani.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile praznicului, Cântarea a 7-a, pe 4, și ale Pruncilor, Cântarea a 6-a, pe 4. Apostol către Evrei: Fraților, cela ce sfințește, și cei ce se sfințesc, dintru unul sunt toți... Evanghelia de la Matei: Iar după ce s-au dus magii... CHINONICUL: Bucurați-vă drepților întru Domnul...


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23