SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., se pun stihirile pe 6, glasul al 4-lea:

Stihirile Muceniței Anisia.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cu razele fecioriei fiind luminată preaslăvită, cu luptele muceniciei, ai strălucit; că nesupunându-te a te închina soarelui, ai suferit nedreaptă junghiere, și roșită fiind cu sângele tău, ai stătut înaintea lui Dumnezeu și Stăpânului, purtând cunună Anisia; fiind strălucită cu luminările cele ce se trimit de acolo.

Arătând dragostea cea din inimă, udai pământul cu lacrimi de umilință, slăvită Anisia, și cu părul capului ștergeai cele de sub picioarele lui Hristos, socotindu-L ca și cum ar fi de față, văzând mai-nainte pe Acela de care ai dorit, și cu gândul atingându-te de picioare, cu vederea dumnezeiască, ți-ai luminat sufletul.

Și averea risipindu-o și pe săraci îndestulându-i, te-ai logodit Preacuratului tău Mire nestricată, și ca o zestre ai adus lui pâraie de sângiuri preaslăvită, și râvnirea patimii care a răbdat însuși Cel Preaînalt; Care te-a sălășluit în dumnezeiasca cămară, pe tine pururea pomenită Anisia, ca pe o purtătoare de nevoință și Muceniță.

Alte Stihiri ale Cuvioasei Melania, glas același.

Podobie: Cela ce de sus ești chemat...

Ceea ce te-ai unit cu cetele îngerilor, când te-a aprins dorul cel dumnezeiesc, și te-a plecat a zbura mai presus de cele văzute, prin nepătimire și curățire, atunci ai vânat pe bărbatul tău cu cuvinte plecătoare spre Dumnezeu, ca să se lepede de tulburarea vieții cea nestatornică și pieritoare; drept aceea dimpreună cu el ai aflat viața cea veșnică și desfătarea, Melania; rugându-te Stăpânului, să se mântuiască sufletele noastre.

Ceea ce ai poftit viața îngerilor, când ai defăimat dezmierdarea cea îndulcitoare, petrecând întru postire, în priveghere, în zăcere pe pământ și în curăție atunci te-ai făcut vas preacurat al Dumnezeiescului Duh, împodobit de la El cu daruri luminate, preaînțeleaptă. Drept aceea ai tras mulțimea către râvna cea dumnezeiască și o ai adus Melania Stăpânului și Mântuitorului sufletelor noastre.

Ceea ce ești înfrumusețată cu podoabele bunătăților, când ai plinit cuvântul cel de mântuire, risipind ai dat mulțimea aurului tău săracilor și lipsiților; atunci ai luat bogăția cea cerească, îmbogățindu-te cu dreptatea în veac, cu nestricăciunea și cu mântuirea, preacinstită. Pentru aceea cinstim adormirea ta, și cu dragoste te rugăm: Roagă-te Ziditorului, să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., a praznicului glas al 4 la a lui Ioan monahul.

Să se bucure cerurile și pământul să se veselească, că astăzi cu adevărat s-a făcut o adunare îngerilor și oamenilor; o minune! Cel nevăzut se vede, Cel neîncăput Se încape, Cel fără început se începe Fiul lui Dumnezeu Se face Fiu omului, Fecioară neispitită de bărbat se vede Maică lui Dumnezeu și Maica după naștere se află Fecioară. Cuvântul Tatălui cel ce S-a întrupat, este culcat în iesle, și păstorii binevestitori se fac părtași tainei, magii de la răsărit au adus daruri, și povățuiți de stea, s-au închinat Mântuitorului, Celui ce S-a născut. Cu care și noi dimpreună iubitori de praznic, deschizând cu râvnă comorile inimii, să aducem fapte bune, credință, nădejde, dragoste, ca aurul, ca tămâia și ca smirna, strigând Către Dânsul glasul celor fără de trupuri: Slavă lui Dumnezeu, Celui dintru înălțime și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire; Celui ce a venit să mântuiască neamul omenesc din stricăciune.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile praznicului, glas al 5-lea.

Podobie: Bucură te cămara...

Magii împărații răsăritului au adus daruri, închinându-se Celui ce a strălucit din Fecioară Împărăteasă, Dumnezeul tuturor și Ziditorului, Împărat adevărat; către Care spăimântându-se, zicea cea cu totul fără prihană: Spuneți-mi voi, cei ce vă închinați focului și soarelui, și umblați întru întuneric, cum ați cunoscut că a luat trup, Cel ce luminează toate mai presus de pricepere? Și Se naște în peșteră pe pământ, și pentru milostivire dă lumii mare milă?

Stih: Zis-a Domnul Domnului meu, șezi dea dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.

Răspuns-au filozofii către Curata: Noi urmând cuvintelor lui Valaam, păzeam să vină răsăritul unei stele luminoase și curată; și deci văzându-o arătată de curând neobișnuită îndreptându-ne de ea, nu ne-am lenevit a face călătoria. Dar cine este Acesta; pe Care Îl ții în brațele tale ca pe un prunc? Cum te-ai învrednicit să slujești la o taină ca aceasta, cinstită preasfințită? Prin care lumea a aflat mare milă.

Stih: Din pântece mai-nainte de luceafăr Te-am născut.

Voi spune vouă, care mă întrebați cele mai presus de cuvânt și de tot cugetul, a zis Fecioara către magi: Pe voi vă văd că ați venit din porunca Pruncului meu. Noi și minunate, precum vedeți, sunt lucrurile; că Cel ce Se înțelege împreună cu Tatăl fără de ani de bunăvoie S-a îmbrăcat cu sărăcia mea, ca să îmbogățească pe cei ce au sărăcit din neascultare, și au pierdut petrecerea din rai, cea dumnezeiască. Însuși Acesta este Cel ce dăruiește mare milă.

Slavă..., Și acum..., asemenea.

Văzând cea cu totul fără prihană pe Dumnezeu cel mai-nainte de veci, Prunc întrupat dintr-însa ținându-L pe mâini, sărutându-L adesea și fiind plină de bucurie, grăia către El: Dumnezeule Preaînalte, Împărate cel nevăzut, cum Te văd pe Tine, și nu pot înțelege taina sărăciei Tale celei fără măsură? Cum Te încape înlăuntru o peșteră foarte mică, și aceasta străină? Născându-Te și nestricându-mi fecioria, păzind pântecele, ca mai-nainte de naștere, și dând lumii mare milă.

Troparul Muceniței, glas al 4-lea.

Mielușeaua Ta, Iisuse, Anisia, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Slavă..., al Cuvioasei; glasul al 8-lea.

Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Melania, duhul tău.

Și acum..., al praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul praznicului și al Muceniței, Slavă... al Cuvioasei. Și acum..., iarăși al praznicului.

După întâia Catismă, Sedealna glas 1.

Podobie: Piatra fiind pecetluită...

Pe Înțelepciunea și Mintea cea mai-nainte de veci, pe Fiul, Cel ce este de o Ființă cu Tatăl și cu Duhul, Care a voit în vremile cele mai de pe urmă a se naște din Fecioară pentru noi ca să mântuiască lumea din suferința răutății vrăjmașului, să-l lăudăm strigând: Slavă Nașterii Lui celei după trup, slavă bunei voințe a Lui, slavă Celui ce ne-a mântuit pe noi prin Nașterea Sa.

Slavă..., Și acum..., tot aceasta.

După a doua Catismă, Sedealna, glas al 8-lea.

Podobie: Porunca cea cu taină...

Să se bucure Cerul, pământul să se veselească, că S-a născut pe pământ Mielușelul lui Dumnezeu, mântuire dând lumii. Cuvântul, Cel ce este în Sânurile Tatălui, a ieșit din Fecioară fără sămânță; de Care magii s-au minunat, văzându-L în Vitleem născut ca un Prunc; pe Care Îl slăvesc toate.

Slavă..., Și acum..., glas al 3-lea.

Podobie: De frumusețea fecioarei tale...

Minune preaslăvită se vede astăzi; că Mântuitorul nostru vine astăzi în peșteră să Se nască trupește din Fecioară pentru noi. Magii cu daruri ca unui Împărat s-au închinat, păstorii cu îngerii L-au doxologit; cu care și noi strigăm către Dânsul: Slavă Celui ce S-a făcut Om pentru noi.

După Psalmul 50:

CANOANELE

Al praznicului cel al doilea, cu Irmosul de 6 și ale Sfintelor, două canoane pe 8.

CANONUL Sfintei Anisia

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos: Adâncul Mării Roșii...

Trimite-mi lumină, mie celui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Prealăudată, ceea ce stai înaintea Tatălui luminilor, gonind cu bucurie cu rugăciunile viforul greșelilor mele.

Cu sihăstria ogorându-ți arătura cea sufletească, lucrezi spicul muceniciei, păstrându-l în jitnițele Celui ce a suflat putere întru tine, fecioară Muceniță, vrednică de minune.

Cu mâna ta cea bogată împărțind averea cea vremelnică, ai dobândit viață de bogăție, care nicicum nu se strică, și avuție nepieritoare și slavă cerească Muceniță.

A Născătoarei:

Din tine cea neispitită de nuntă, astăzi Se naște cu trup Făcătorul a toată lumea, asemenea ca noi, și Se înfașă în scutece, Cel ce a înfășurat marea cu negură, Maică pururea Fecioară.

Alt CANON al Sfintei Melania.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea.

Irmos: Deschide-voi gura mea...

Fiind înnegrit de negreala patimilor, luminându-mă, curățește-mă Iubitorule de oameni, cu rugăciunile cele dătătoare de lumină ale Cuvioasei Melania, și vrând să o laud, dăruiește-mi mie cuvânt.

Cu fierbințeală ai urmat Celui ce pentru tine a răbdat răstignirea cea de bunăvoie, purtând Preafericită pe umărul tău Crucea ta cu dragoste și ai păzit îndreptările Lui.

De dragostea părinților și de dulceața trupului cu totul te-ai lepădat, îndrăgind numai frumusețea cea nepieritoare a lui Hristos, de care doresc toți a se împărtăși Cuvântului, de Dumnezeu înțelepțită.

Slavă...

Lepădând lanțul viețuirii celei trupești, ai plecat pe soțul tău a purta pe grumazi jugul cel dumnezeiesc împreună cu tine, și a umbla pe calea care duce la locașurile cele fără materie.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel bogat a sărăcit, îmbogățindu-mă cu Dumnezeirea, pe mine care rău am sărăcit pentru neînfrânarea cea dintâi, și Cel fără de început iată că a luat începere, născându-Se acum din Fecioară Curată.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Veselească-se de Tine, Biserica Ta...

Iubindu-ți Făcătorul frumusețea sufletului, te-a logodit pe tine luiși mireasă, frumoasă și fără prihană Muceniță.

Iubind patima Celui fără de patimă, Care pentru noi S-a omorât cu moartea, cinstită Muceniță mori cu moarte mucenicească.

Ca o junghiere duhovnicească și ca o jertfă curată desăvârșit s-a adus Ție, Dumnezeule ceea ce a iubit Crucea Ta.

A Născătoarei:

Loc te-ai făcut încăput Ziditorului, Celui neîncăput, încăpându-L pe El cu trup, ceea ce ești plină de Dar, și cu totul fără prihană.

Alt Canon,

Irmos: Nu întru înțelepciune...

Depărtându-te de dorirea celor de jos, toată dorirea voinței tale, cu bunăcredință, o ai tins numai către cele stătătoare și veșnice, Mărită.

Și grăind și tăcând, te-ai arătat învățătoare celor neîntăriți, pildă și întărire sihaștrilor; pentru aceea te lăudăm pe tine, preamărită Melania.

Slavă...

Cu necontenirea rugăciunilor ți-ai îndreptat simțirile cu razele Duhului, și cu totul te-ai făcut în chip de lumină, râvnind viața cea fără materie, fiind în trup, Melania.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce îmbracă Cerul cu nori, de a Sa voie se înfașă ca un prunc pe mâinile Fecioarei, vrând să mă răpească din mâna luptătorului.

Irmosul:

Nu întru înțelepciune și în putere și în bogăție ne lăudăm, ci întru Tine înțelepciunea Tatălui cea ipostatică, Hristoase; că nu este Sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Condacul Sfintei Melania, glasul al 4-lea.

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat...

Luminându-ți-se sufletul cu luminările Celui ce ne-a strălucit nouă din Fecioară, ai strălucit întru bunătăți, ceea ce ești pururea lăudată; că risipind avuția ceea ce se strică în pământ, ai dobândit avuția cea cerească, și în sihăstrie ai strălucit luminat. Pentru aceea cu dragoste te cinstim pe tine, Melania.

ICOS

Fugind de cele veselitoare ale lumii, ai risipit bogățiile de zeci de mii de aur, punându-le în mâinile săracilor cu bunăcredință, și dumnezeieștile locuri înconjurând, tuturor toate ai fost, petrecând viață întocmai cu îngerii; tuturor împărțind untul-de-lemn al facerii de bine, ți-ai luminat sufleteasca candelă și intrând cu Hristos, te desfătezi întru dumnezeiasca cămară a Împărăției Lui. Pentru aceasta te cinstim cu dragoste Melania.

Sedealna Sfintei Mucenițe, glasul al 4-lea

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat...

Peste patimile trupului împărățind, ai împărățit prin suferințe făcătoare de viață, vopsindu-ți din sângele tău prin buna-credință haină nestricată cinstită Anisia. Drept aceea te-ai arătat mireasă fără de prihană Împăratului tuturor. Scapă dar de necazuri, pe cei ce săvârșim cu credință sfântă pomenirea ta.

Slavă..., a Cuvioasei, glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dumnezeieștile porunci săvârșind, cu dragoste risipind, ai împărțit mulțimea aurului la săraci, și ridicând pe umeri Crucea ta Melania, ai mers împreună cu bărbatul tău cu credință, după Hristos Dumnezeul nostru Care S-a născut cu trup.

Și acum..., a praznicului, glas același.

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Veniți să vedem credincioșii unde S-a născut Hristos; să vedem drept aceea, unde merge steaua cu magii împărații de la răsărit; îngerii cântă neîncetat acolo; păstorii fluieră cântare vrednică: Slavă întru cei de sus zicând, Celui ce S-a născut astăzi în peșteră, din Fecioara și de Dumnezeu Născătoarea în Vitleemul Iudeei.

Cântarea a 4-a,

Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te...

Urmând urmelor Tale celor purtătoare de viață, roaba Ta, Stăpâne Hristoase, se rănește cu sulița în coaste, și de sabia care se învârtește, trece nevătămată, lăudându-Te pe Tine, Stăpâne Hristoase.

Strălucind cu razele muceniciei, și încununându-te cu cununa nestricăciunii, stai bucurându-te înaintea lui Hristos Mirelui tău, Muceniță Anisia prealăudată.

Cu împotrivirile cele mucenicești răsturnând, ai surpat pe cel ce a îndrăznit cu înșelăciune la călcâiul Evei cea dintâi, arătându-l neputincios, și bucurându-te, strigai: Slavă puterii Tale, Doamne!

A Născătoarei:

Cela ce a zidit ființele cele fără materie, astăzi Se naște cu trup ca un Om din tine Maica lui Dumnezeu, Căruia cântăm: Slavă puterii Tale, Doamne!

Alt Canon,

Irmos: Cela ce șade în slavă...

Cu înfrânarea omorându-ți poftele trupului, ai avut locuind întru tine însăși Viața tuturor, Preacinstită; către Care mutându-te de pe pământ, te-ai sălășluit, îndulcindu-te de Împărăția Cerurilor.

Mulțimea aurului tău ai împărțit săracilor, și l-ai pus în vistieriile care nici odinioară nu se învechesc, ci își păstrează starea prea deplin în veci.

Slavă...

Averea milostivirii tale s-a făcut ca un râu, pururea pomenită, adăpând inimile săracilor, spălând întinăciunea mizeriei, și pricinuindu-ți în ceruri bogăție nerisipită, care nu se deșartă.

Și acum..., a Născătoarei:

Supunându-mă pornirilor patimilor ca un necuvântător, fiind cuvântător m-am asemănat cu animalele. Ci tu ceea ce ai născut pe Cuvântul cel veșnic, nu mă trece pe mine care totdeauna pătimesc.

Cântarea a 5-a,

Irmos: Tu Doamne lumina mea...

Pe Tine Doamne știindu-Te Mucenița Ta izvor de mântuire, a băut paharul muceniciei cu inimă neîndoită.

O mielușea a lui Hristos! O jertfă bine-primită de Dumnezeu, pentru Care ai pătimit! Roagă-te să ne mântuim noi.

Lumină mai luminată te-ai făcut apropiindu-te de lumina cea mare, și luminezi pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină Anisia.

A Născătoarei:

Curgerea stricăciunii a încetat, că Fecioara a născut mai presus de fire pe Cel ce a scos din stricăciune firea oamenilor, cea stricată.

Alt Canon,

Irmos: Necredincioșii nu vor vedea...

Chipurile patimilor celor urâte până la sfârșit ștergându-le de la suflet, Curată, ai zugrăvit în el chipurile postirii, curăția și dragostea nefățarnică.

Ca o oglindă luminoasă fiind cinstită, ai primit feluri de daruri luminate ale Duhului lui Dumnezeu, Mărită, și pe credincioși i-ai luminat cu lumina vieții tale.

Slavă...

Cu postirea stingând pârjolul patimilor, ai aprins făclia sufletului, care te luminează în toată viața și gonește întunerecele dracilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Fecioara a născut pe Dumnezeu Ernmanuil în peștera Vitleemului, pe Acela care a deschis Edenul, care-mi era închis dedemult pentru neoprirea mâncării, prin înșelăciunea șarpelui.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Jertfi-voi ție cu glas...

Luând cuget bărbătesc în trup femeiesc, ai ieșit Muceniță către lupta vrăjmașilor celor fără de trup, și i-ai omorât cu sabia răbdării.

Cu vărsarea sângelui ai uscat marea relei credințe, iar Biserica lui Hristos o ai adăpat cinstită Anisia fecioară, lauda pătimitorilor.

Neînecată și neudată ai trecut furtuna nevoințelor, ocârmuindu-te de mâna Celui ce toate le-a făcut cu cuvântul, și ai ajuns fecioară la limanul mântuirii.

A Născătoarei:

Cel ce a zidit după chipul Său pe om, pentru multa milostivire îl zidește din nou din tine Fecioară Maica lui Dumnezeu, îmbrăcându-Se cu el deplin.

Alt Canon,

Irmos aceiași:

Cu scânteile dragostei tale celei fierbinți către Domnul, s-au ars toate săgețile cele arzătoare ale păcatelor, și răutatea dracilor s-a pierdut până în sfârșit.

Slavă...

Gândul tău cu unirea cea către cel mai bun îndumnezeindu-se s-a despărțit de dragostea trupului cu voia Atotțiitorului; pentru aceea ai purtat toate ostenelile sihăstriei.

Și acum..., a Născătoarei:

Îndumnezeindu-mă, Domnul născându-Se din Fecioară, Se înfașă dând dezlegare păcatelor mele, și încape în peșteră Cel neîncăput în toate.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strică către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Condacul și ICOSUL Praznicului.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintei Mucenițe Anisia din Tesalonic.

Stih: În coasta dreaptă de moarte împungând

Pe Anisia, odrasla coastei lui Adam fiind,

Sulița a împuns pe Anisia,

În coastă în ziua a treizecea.

Aceasta a fost în zilele împăratului Maximian, din Tesalonic având părinți credincioși și bogați, care săvârșindu-se, ea însăși se află și cu viața și cu fapta plăcută lui Dumnezeu, care mergând la biserică după obicei, oarecarele ostaș închinător de idoli, o apucă de o trăgea la capiște, și silind-o ca să jertfească dracilor, ea mărturisi pe Hristos, Ostașul acela pornindu-se cu mânie, (căci îl scuipase în obraz sfânta Muceniță), scoase sabia și o înfipse în coastele ei, și așa fericita Muceniță își primi fericitul sfârșit.

Întru aceasta zi pomenirea Curioasei Teodora celei din Cezareea.

Stih: De legătura, trupului Teodora s-a dezlegat,

De care mai-nainte a se dezlega a dorit.

Această Cuvioasă s-a nevoit în mânăstirea sfintei Anna, ce se zice Righidion; și era pe vremea împărăției lui Leon, tatăl lui Constantin Copronim, fiind de neam strălucit și slăvit; având tată cu numele Teofil, patriciu cu dregătoria, iar Maica sa Teodora. Această Teodora întru mulți ani tânguindu-și sterpiciunea sa, și rugând pe Dumnezeu și pe preacurata de Dumnezeu Născătoarea, ca să-i dăruiască fii, a auzit Dumnezeu rugăciunea ei și i-a dat darul ce cerea prin mijlocirea sfintei și cinstitei Anna, maicii Născătoarei, de Dumnezeu. Deci născându-se prunca și ajungând la măsura vârstei, s-a adus la biserica sfintei Anna, și a fost primită în mânăstire ca un dumnezeiesc dar, și după ce cu blagocestie s-a rânduit de către stareța, s-a învățat și sfințitele Scripturi, Iar cinstita tânără bine viețuind, n-a suferit vicleanul diavol a se vedea de dânsa călcat, ci a îndemnat pe luptătorul de Dumnezeu Leon împăratul, sa o ia femeie lui Christofor fiului său, pe care îl proclamase Cezar. Și cu silă și tiranie, smulgându-o din mânăstire o a silit a merge la Constantinopol. Și adusă fiind, s-a săvârșit cele pentru nunta și cămara acesteia s-a gătit; și scopul lui Leon acesta era. Iar Dumnezeu care oarecând a îngrozit pe egipteanul cel ce turbase împotriva Sarei, și a biruit pe Tiridat, pentru Ripisimia, acesta, și pe aceasta neîntinată, o păzește de împărtășire și de amestecare cu logodnicul. Căci nenădăjduit sciții ostășindu-se în părțile apusului, cu grăbire fu trimis mirele, ca să se împotrivească barbarilor, care și la cea întâi lovire, a fost dat morții. Atuncea luând deplin încredințare, nestricata mielușea Teodora și pe taină despre toți cei din palat luând aur și argint, mărgăritare și haine scumpe, și intrând în corabie, s-a întors la mânăstire bucurându-se și mulțumind Dumnezeului a toate, iar după ce s-a vestit cea pentru ea, venind al doilea fiu al celui cu numele de fiară Leon, și aflându-o tunsă și cu haină zdrențuroasă îmbrăcată, pronia lui Dumnezeu ajutând-o a lăsat-o. Și luând desăvârșit voie și libertate, atâta de mult și-a omorât trupul, încât i se vedea și încheieturile oaselor sale. Și hrana ei era o uncie de pâine și aceasta îi era pe două sau trei zile, și altceva nimic. Iar haină avea una, ce era de lână. Iar părul ei deasupra era acoperit cu o treanță de lână, sub care erau așternute pietre, și așa își săvârșea chinuitul ei somn. Adeseori însă și nopți întregi petrecea fără somn. Nu s-a îndestulat numai cu luptele acestea, ci și înfășurându-și trupul ei cu lanțuri de fier. Așa nevoindu-se întru toate faptele bune, cu toată fapta și cugetul, întru mulți ani, s-a mutat către viața cea neîmbătrânită și fericită.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului martir Fileter.

Stih: Fileter după legea nevoitorilor a pătimit,

Deși din viață nu ca un nevoitor s-a pristăvit.

Fiind odinioară împăratul Dioclețian la Nicomidia, în anii două sute opt zeci și șase, i s-a făcut lui cunoscut de oarecari elini, pentru un creștin cu numele Fileter; iar împăratul a trimis îndată și l-a adus înaintea sa, și văzându-l pe el, s-a înspăimântat numai din singură vederea, căci era Sfântul mare cu trupul și frumos. Iar perii capului și a bărbiei sale erau luminați și străluceau mai mult decât aurul; deci din spaima sa, Dumnezeu, și nu om l-a numit pe el Dioclețian. Și a zis către dânsul: Spune nouă, de unde ești, cum îți este numele, și care-i meșteșugul tău? Iar Sfântul a răspuns: În cetatea aceasta a Nicomidiei sunt născut și crescut, și sunt fiu de eparh, sunt și creștin cu credința; iar numele îmi este Fileter. Atuncea împăratul chemând pe Sfântul pe nume, îl măgulea căutând să-l despartă de credința lui Hristos; și încă a început să și vorbească cuvinte hulitoare împotriva Domnului nostru Iisus Hristos. Iar Sfântul auzindu-le, îndată și-a ridicat ochii săi spre Cer, și a zis: îngrădească-se gura aceea care vorbește hule împotriva Hristosului meu și o minune! îndată cu cuvântul, s-a făcut un atât de înfricoșat tunet și cutremur, încât împăratul cu toți cei ce erau împreună cu el s-au înspăimântat. Apoi după porunca tiranului, s-a aprins un cuptor cu foc, și întru acela a fost aruncat nevoitorul lui Hristos; întru care făcând rugăciune Sfântul, a împrăștiat focul cuptorului, și cu totul l-a stins, din care cuptor a ieșit nevătămat. Această minune văzându-o împăratul, s-a cucerit de Sfântul, de frumusețea lui, și de strălucirea neamului său iar mai mult de minunea mai sus zisă. Deci I-a lăsat să trăiască slobod unde va vrea. Iar când împreună cu Dioclețian au împărățit ginerele său Maximian, în anii două sute optzeci și opt, a fost pârât Sfântul către el. Și din poruncă aducându-se înaintea lui, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat, și făcător a toate. Deci mai întâi a fost bătut cu toiege atât de tare, încât ostașii cei ce-l băteau, au obosit și au căzut pe pământ morți pe jumătate. Iar mărturisitorul adevărului, întărit fiind de Hristos, atât de vitejește sta, încât se părea că pătimește în trup străin și nu al său. După aceea spânzurându-l din poruncă, a fost sfâșiat atât de tare, încât muncitorii ce-l sfâșiau au obosit și au căzut pe pământ. După acestea a fost dat fiarelor spre mâncare, iar fiarele o minune! se tăvăleau la picioarele sale ca niște oi blânde. Apoi a fost adus la capiște ca să se închine idolilor, dar el prin rugăciunea sa i-a zdrobit pe ei. În sfârșit a hotărât împăratul ca să-i taie capul, și îndată s-a uscat mâna gealatului ce era să-i taie capul. Deci luând alt gealat sabia, și ridicându-o ca să-l lovească, asemenea a pătimit și acela. Deci a fost aruncat Sfântul la închisoare și iarăși de acolo s-a adus spre cercetare. Și fiindcă Sfântul a arătat vederat că cu cercarea muncilor niciodată nu se va lepăda de Hristos, pentru aceasta a fost legat cu lanțuri și a fost surghiunit la Priconison (care acum se numește Marmara). Deci purtându-se, cu lanțurile făcea pe cale nu puține minuni: izgonind draci, leproși curățind, tot felul de boli vindecând, idolii cu singur cuvântul surpându-i și în țărână și apă prefăcându-i. Apoi ducându-se la Niceea legat, îndată ce numai s-a atins de o vestita capiște idolească, au căzut toți idolii pe pământ și s-au zdrobit. Deci prin asemenea minuni mulți au crezut în Hristos, împreună cu care era și comitul cetății și șase ostași ai săi Deci dar ajungând Sfântul la părțile Sigrianei, care se află la Midia, multe minuni a făcut și acolo. Iar cei ce se aflau acolo, au înștiințat pe Sfântul că, acolo lângă ei se află un om creștin, Evviot cu numele, care a suferit adică feluri de pedepse și de munci, de la boierul pentru credința lui Hristos, însă a fost păzit nevătămat și nebiruit ca un diamant și a făcut înfricoșate și mari minuni. Deci acestea auzindu-le Sfântul Fileter, a voit să vadă pe Evviot, pentru aceasta îngerul Domnului, a mers la Evviot, și-a zis lui: Ieși puțin din chilia ta, și du-te la cutare loc, ca să întâmpini pe Sfântul Fileter cel împreună cu tine Mucenic. Deci Evviot a ieșit din chilia sa, și se pogorî de pe muntele Sigrianiei. Iar Sfântul Fileter, povățuit fiind de un om de loc calea ce mergea la chilia Sfântului Evviot, se suia pe același munte al Sigrianiei împreună cu comitul ce crezuse și cu cei șase ostași ai săi. Deci suindu-se puțin, a văzut pe fericitul Evviot că se pogora către el. Pentru aceea heritisindu-se unul pe altul și de bucurie multă umplându-se, s-au suit toți împreună la chilia Sfântului Evviot, și acolo ei zăbovindu-se șapte zile, a adormit fericitul Fileter somnul cel dulce și dorit și s-a mutat către doritul său Hristos, dându-și sufletul său în mâinile lui, pe care la îngropat Sfântul Evviot la chilia sa. Asemenea și comitul și cei șase ostași ai săi, au adormit și aceștia după unsprezece zile a mergerii lor acolo, și s-au îngropat și aceștia lângă mormântul Sfântului Fileter, iar cele pentru Sfântul Evviot, s-au scris mai-nainte în optsprezece zile ale acestei luni.

Tot în această zi, Sfinții cei ce prin Sfântul Fileter au crezut în Hristos, comitul și cu dânsul șase ostași cu pace s-au săvârșit.

Stih: Pe calea ce le-a stătut înainte spre bun sfârșit.

Cei șapte pe aceasta în ceruri au sosit.

Tot în această zi, Preacuviosul Leon arhimandritul, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Hristoase, Leon din viața aceasta curgătoare mutându-se,

Te vedea pe tine pui de leu din Iuda, bucurându-se.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos: Cel ce ai mântuit...

Casa cea de gând Muceniță, fiind întărită pe mărturisirea lui Hristos, pornindu-se pâraiele muceniciei, nicicum nu o au mișcat, ci strigai: Dumnezeule bine ești cuvântat!

Știind pe Soarele dreptății, Muceniță, nu ai vrut să jertfești soarelui după porunca răului credincios tiran; ci cântai: Dumnezeul nostru bine ești cuvântat.

Din sfințite sângiurile tale vopsindu-ți ție haină mohorâtă, ți s-a încununat capul cu cunună de biruință Muceniță; și acum stai înaintea lui Dumnezeu, Împăratul cel nemuritor, veselindu-te.

A Născătoarei:

Cela ce înfășoară Cerul cu nori, și pământul cu negură, născându-Se din pântecele tău cu scutece Se înfașă și Se culcă în iesle, Maică a lui Dumnezeu fără prihană, mântuind din supărarea greșelilor pe cei ce te știu pe tine Născătoare de Dumnezeu.

Alt Canon,

Irmos același:

Dimpreună cu bărbatul tău purtând jugul lui Hristos, purtătoare de Dumnezeu v-ați ogorât sufletele cu plugul rugăciunilor voastre, și arătura bunătăților lucrându-o, vă îndulciți de mărirea cea de sus în veci.

Ca măslinul sădindu-te în casa lui Dumnezeu, după cum zice psalmistul, cu untul-de-lemn al ostenelilor tale, ungi tăinuit inimile și fețele celor ce cu credință laudă suferințele tale, Cuvioasă.

Slavă...

Cu roua postirii stingând cuptorul patimilor, a izvorât cu ploaia rugăciunilor tale noianuri de vindecări, care îneacă supărarea patimilor, ale celor ce te cinstesc pe tine Melania.

Și acum..., a Născătoarei:

Lână te-a numit David, Preacurată, ca una ce ai primit Ploaia cea cerească, Care usucă pâraiele nelegiuirii, și adapă cugetele credincioșilor cele înțelenite în păcate.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Mâinile întinzându-și Daniil...

Săracilor și văduvelor, lipsiților și tuturor celor ce au trebuință, ai împărțit averea, iubind poruncile cele nestrămutate ale Atotțiitorului, și căutând să afli cinstitul pahar al muceniciei, bându-l ai încetat a mai dori cinstită fecioară.

Ca o zestre ai adus lui Hristos postirea, lacrimile, omorârea patimilor, vărsarea sângelui, și împungerea coastei. Pentru aceea și El ți-a dat cunună care nu se învechește, și cămara ce nu se strică, și mărire nemuritoare.

Dimpreună cu îngerii locuiești în lumină, cu cetele fecioarelor și cu adunările mucenicilor împreună prăznuiești, văzând fața Mirelui tău, și împărtășindu-te de mărirea cea luminată, strigi bucurându-te: Toate lucrurile lăudați pe Domnul.

A Născătoarei:

Iată acum a lipsit domn și povățuitor din neamul Iudei; că tu cea fără prihană ai născut pe Cel mai-nainte proorocit, pe Hristos așteptarea neamurilor, Căruia cântăm: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul.

Alt Canon,

Irmos: Pe Tinerii cei binecredincioși...

Săvârșindu-ți inima și trupul locaș Treimii Celei mai presus de Dumnezeire, ai zidit case dumnezeiești, vrednico de laudă în care ai adunat cete de fecioare și coruri și ai întrunit adunări, care cu un glas laudă și slavoslovesc pe Hristos în veci.

Strălucind cu înțelepciunea, cu bărbăția, cu curăția și cu dumnezeiasca dreptate, ai avut umilința ceea ce duce la înălțime, care te-a înălțat pe tine către Cer și prin care ai surpat pe șarpele cel mult lăudăros, Cuvioasă. Pentru aceea te cinstim ca pe o adevărată purtătoare de biruință.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cu milostenia ai câștigat milă și risipind ai dat celor lipsiți; dreptatea ta rămâne în veci, și dobânda cea de la dânsa rămâne neînvechită, Cuvioasă Melania purtătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta te cinstim ca pe o adevărată purtătoare de biruință.

Și acum..., a Născătoarei:

Întreitele valuri ale patimilor mă tulbură, adâncimea deznădăjduirii mă îneacă; mântuiește-mă Maică ceea ce ești fără prihană, care ai purtat în pântece pe Mântuitorul Domnul, Cel ce S-a născut ca un prunc în iesle; pe Care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm...

Pe Tinerii cei binecredincioși în cuptor, Nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ți cânte. Ție: Pe Domnul lucrurile lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Hristos Piatra cea netăiată...

Cei ce dau închinăciune pietrelor, iar nu Ziditorului, nesuferind a te vedea plecată lui Dumnezeu, Mărită, te-au tăiat cu sabia, logodindu-ți prin moarte dumnezeiasca nemurire.

Cetatea Tesalonicenilor se laudă cu scutecele și cu nevoințele Muceniță, iar Biserica cea de sus a celor întâi născuți, are pe dumnezeiescul tău Duh, veselindu-se cu drepții.

Tămâie și aur și smirnă, au adus filozofii cu credință Celui ce S-a născut în Vitleem; iar nevoința Anisiei a adus chinuirea cea prin sânge, rugându-se Lui pentru noi.

A Născătoarei:

Toiag ai odrăslit din rădăcina lui Iessei Născătoare de Dumnezeu, născându-ne nouă astăzi floarea Dumnezeirii, pe Hristos, Preacurată, pe Cela ce ca un Dumnezeu este neîncăput, iar acum ca pe un Prunc înfășat cu scutece, Îl slăvim.

Alt Canon,

Irmos: Eva adică prin boala...

Cu adevărat la înălțimea desăvârșirii celei curate te-ai suit fericită Melania, și ai ajuns cetele celor fără materie, câștigându-ți dorirea cea adevărată, unde te veselești de izvorul bunătăților; pentru aceea toți te fericim.

Împreună cu cetele sihaștrilor te veselești, care s-au postit, și patimile și-au omorât; și vezi frumusețea lui Dumnezeu, cu față luminată care mai-nainte o aveai curată, prin curăția minții, Melania pururea lăudată.

Slavă...

Umblând pe cărarea cea strâmtă, ai ajuns la lățimea cea desfătată a raiului, unde este bucuria celor ce prăznuiesc, unde este lemnul vieții; neîncetat adu-ți aminte de noi care săvârșim praznicul adormirii tale.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce Se poartă minunat pe umerii Heruvimilor, acum șade în brațe de Fecioară Curată, și cu scutece Se înfașă, dezlegând legăturile răutăților noastre, și ca un prunc cu lapte Se hrănește, Cela ce hrănește toată suflarea.

Irmosul:

Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla care ai purtat în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit. Pentru aceasta toți te slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți glas...

Sicriul moaștelor tale, izvorăște mir de bun miros, vindecând bolile oamenilor fecioară Muceniță mărită Anisia. Pentru aceea prăznuind pomenirea ta cea purtătoare de lumină, te rugăm: Roagă-te lui Hristos pentru cei ce te laudă.

Slavă..., a Cuvioasei, asemenea:

Melania pururea pomenită, lauda călugărițelor, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, curățește-mă luminându-mă pe mine, care despre amândouă părțile m-am înnegrit cu negreala patimilor; ca să te cinstesc luminat, și să prăznuiesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină.

Și acum..., a praznicului asemenea:

Dumnezeu, Cel ce a fost pururea mai-nainte de începere și este împreună cu Tatăl, acum din Duhul Sfânt se naște negrăit din tine Fecioară, în Vitleem, în dumnezeiasca peșteră, și înfășându-Se este culcat în ieslea celor necuvântătoare, dezlegând legăturile greșelilor mele.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glas al 6-lea.

Podobie: Îngereștile puteri mergeți înainte...

O ce taine mai presus de minte și negrăite! Cum Cel neîncăput înfășându-Se în scutece este culcat în ieslea celor necuvântătoare, ca un Prunc; mântuind pe toți de necuvântare, și suindu-ne la ceruri, pe noi care strigăm Lui: Binecuvântat ești Dumnezeul nostru Cela ce Te-ai născut, slavă Ție! De două ori.

Pe Emmanuil, Care S-a născut în peșteră, steaua L-a vestit de sus filozofilor, fiind El Soare al dreptății necuprins, și în iesle cuprins, fiind îmbrăcat cu trup material; către Care strigăm: Binecuvântat ești Dumnezeul nostru Cel ce Te-ai născut slavă Ție.

Acum pe pământ S-a arătat Prunc, Cela ce din Tatăl s-a născut mai-nainte de veci. Bucură-te toată zidirea! Cerurile să se veselească, văzând pe cei amăgiți mai-nainte, iarăși uniți cu Dumnezeu și strigând Lui: Binecuvântat ești Cel ce Te-ai născut, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Slavă...

Voind Te-ai pogorât plecând cerurile Doamne, și Te-ai sălășluit negrăit în pântece fecioresc, și Prunc Te-ai cunoscut născându-Te în peșteră, și Te-ai amestecat cu oamenii, arătând calea aleasă celor ce strigă Ție: Binecuvântat ești Cel ce Te-ai născut. Dumnezeul nostru slavă Ție!

Și acum..., asemenea:

Nestricată, Curată, cunoscându-se pe sineși Fecioara după minunata și netâlcuita ei naștere, strigă: Necuprinsule de cuvânt Doamne! Prunc înfășat Te țin pe Tine, și Te slavoslovesc împreună cu păstorii, strigând cu credință: Binecuvântat ești Cel ce Te-ai născut, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 6-lea,

Podobie: Îngereștile puteri...

Cu toiag de fier te vei păstorii iudeule, ca un neascultător și potrivnic proorocilor, că Fiului care S-a născut îi dă Tatăl în moștenire neamurile și stăpânirea a tot pământul; iar pe tine te va lepăda vărsătorule de sânge, că nu te pleci a striga: Împăratul lui Israil, Hristos a venit.

Stih: Zis-a Domnul Domnului meu, șezi dea-dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.

Strigă o Davide, strămoșule și Proorocule, pe cine numești Stea luminoasă, care a strălucit înaintea luceafărului? Pe Cel ce S-a născut mai presus de fire din Fecioară, Căruia strigăm popoarele întru bucuria Născătoarei de Dumnezeu: Binecuvântat ești Cel ce Te-ai născut, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Stih: Din pântece mai-nainte de luceafăr Te-am născut.

Grăiește de față o Isaie: Iată o Fecioară va lua în pântece fără de bărbat, și va naște fără de sămânță pe Ziditorul și Stăpânul tuturor veacurilor. Căruia strigăm întru bucuria Născătoarei de Dumnezeu, cântând luminat: Binecuvântat ești Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Dumnezeul nostru slavă Ție!

Slavă..., Și acum..., glas al 5-lea:

Văzându-Te toată zidirea că Te-ai născut cu trup în Vitleem, pe Tine lucrătorul și Ziditorul tuturor, se înnoiește iarăși și se zidește din nou. Soarele și-a întins lumina, și pământul se veselește, și filozofii împărații de la Persia, din stea pricepându-se; păstorii spăimântându-se foarte, se miră, și se închină lui Dumnezeu, dimpreună cu ceea ce L-a născut cu trup; o minune! Hrănitorul se hrănește din Maică Preacurată, pentru mântuirea și zidirea lumii.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile din Canonul praznicului, Cântarea a 8-a, pe 6.