SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Preot după lege te-ai făcut, pătimitor preasfințit, o Ianuarie, nu cu sângele altuia, ci mai ales cu al tău, intrând la ceruri unde este mergătorul înaintea tuturor Iisus, neîncetat uitându-te la Dânsul, Părinte, și văzând cele ce văd îngerii.

Și pielea luându-ți-se, și în foc aruncându-te, și la fiare dându-te, și în temniță închizându-le în multe zile, prin dumnezeiasca putere ai rămas cu gând nesupus, vrednicule de laudă, și ai săvârșit nevoința, pătimind după lege, sfințite purtătorule de minuni, cela ce ești întocmai cu îngerii.

Pe Disiderie, pe Procul, pe Sosson, pe Faust, cu Eutihie, și pe Ianuarie cel pururea pomenit, și pe înțeleptul Acution, cu un glas să-i cinstim, ca pe niște înțelepți lucrători de cele sfinte, ca pe niște Mucenici purtători de chinuri, ca pe niște cetățeni ai sfintei cetăți și ca pe unii ce sunt rugători adevărați pentru cei ce-i fericesc pe dânșii.

Alte stihiri ale Sfântului Teodor, glasul al 4-lea,

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Stând înaintea divanului celui fără dreptate, nedumnezeirea idolilor ai înfruntat, mare Mucenice Teodore, și fără dreptate ai fost bătut, și întinzându-te pe grătar ars, și cumplit arzându-te, te-ai stropit cu roua Duhului, Celui ce cu tărie te-a întărit pe tine, ca să risipești iuțimea potrivnicului.

Căruță a Dumnezeului nostru descoperit te-ai arătat, purtând pe acesta în inima ta cea curată, Fericite, și legat fiind de căruță, pe cei ce te-au legat pe tine, i-ai dezlegat din legături, și-i legi de dragostea lui Hristos, cu care împreună fiind aruncat în cuptor, nu te-ai ars Teodore, slăvind cu dânșii pe Domnul, vrednicule de minune.

Asemănându-te Celui ce Și-a întins mâinile pe Cruce, te-ai răstignit fericite Teodore, și ai fost spânzurat trei zile, până când ți-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, și ai săvârșit curgerea pătimirii, Verhovnice al mucenicilor, stâlpul cel dintâi al Bisericii, înfrumusețarea credincioșilor, și împreună-locuitorule cu îngerii.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Rourează Stăpână cu adâncul milostivirii tale și inima mea cea arsă de zăduful patimilor, ca o milostivă, adapă-o Fecioară, și o fă rogu-mă, ca neîncetat să izvorască pâraiele umilinței, prin care să mă învrednicesc mângâierii, care vor dobândi cei ce plâng cu adevărată inimă, Preacurată.

A Crucii, a Născătoarei:

Cea Preacurată văzând răstignit pe Hristos Iubitorul de oameni, și coasta pătrunsă cu sulița, plângând striga: Ce este aceasta fiul meu? Ce Ți-au răsplătit Ție nemulțumitoarele noroade, pentru bunătățile cele ce ai făcut lor? Și Te sârguiești să mă faci pe mine lipsită de Fiu, preaiubite! Mă minunez bunule îndurate de răstignirea Ta cea de bunăvoie.

Troparul, glasul al 4-lea.

Dumnezeul părinților noștri, care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

LA UTRENIE

CANONUL Sfântului Ianuarie.

Cântarea a l-a, glasul al 4-lea:

Irmos: Pe voievozii cei tari...

Fiind împreună cu oștile îngerilor celor fără materie, și de împărtășirea luminii celei neapuse luminându-te Sfințite, la suflet, luminează-mi inima mea celui ce-ți laudă astăzi praznicul cel purtător de lumină, fericite Ianuarie.

Din pruncie ai fost cu totul preasfințit, crescând împreună cu bunătățile și primind ungere sfințită, te-ai preoțit, păstorind norodul, și cu sângele muceniciei luminându-te ai strălucit mai mult decât soarele, Preacuvioase.

Luminându-ți-se inima cu lumina cea dumnezeiască, bărbătește ai intrat la luptă, având râvnă dumnezeiască, și surpând toată înșelăciunea idolească, ai primit cununa biruinței, pururea pomenite.

A Născătoarei:

Fericit este norodul cel ce te slăvește pe tine cu adevărat Maica lui Dumnezeu, și te fericește pururea Născătoare de Dumnezeu, precum ai zis mai-nainte, proorocind cu sfințire, când purtai pe Hristos în pântecele tău Preacurată.

Alt CANON al Sfântului Teodor

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea:

Irmos: Deschide-voi gura mea...

Dar bineplăcut și iubit Stăpânului, și podoabă mucenicilor te-ai arătat Teodore; pentru aceasta ca un dar cântare aduc ție, dă-mi ajutorul tău.

Fiind împodobit cu duhul, și înfrumusețat cu trupul, ai depărtat pe cel viclean, și pe acesta vătămându-l, ai primit cununa biruinței.

Slavă...

Biruind graiurile celui rău credincios, Teodore, descoperit te-ai arătat pe tine plăcut Domnului, și ostaș Împăratului Hristos, și Mucenic desăvârșit.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel neapropiat cu firea sălășluindu-Se în pântecele tău, ne-a arătat pe noi locuitori raiului prin negrăită milostivire, din care am fost izgoniți prin înșelăciunea șarpelui, Preacurată Fecioară.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Arcul celor puternici...

Fiind înflorit cu lumina Sfântului Duh, dănțuiai în mijlocul cuptorului, asemănându-te cu cuvioșii tineri cei mai dinainte, Preafericite.

Cete de puteri sfințite dănțuiau împreună cu tine în mijlocul cuptorului, cu care împreună lăudai pe Făcătorul de bine, rămânând nears de foc, cugetătorule de Dumnezeu.

Având pe Hristos întru ajutor, stând în mijlocul tiranilor, erai fără frică; și răbdând munci, te-ai arătat Mucenic preaslăvit.

A Născătoarei:

Rupe lanțurile păcatelor mele, Mireasă a lui Dumnezeu, ceea ce ai rupt legăturile iadului cu nașterea ta, și toate le-ai umplut de bucurie.

Alt Canon,

Irmos: Pe ai tăi cântăreți...

Făcându-te lăcaș Dumnezeiescului Duh, înțelepte, ai surpat capiștile idolilor cele pierzătoare, și cu cuvinte ai înfruntat aducerile cele spurcate ale celor fărădelege, Teodore.

Cu mânie bătându-te judecătorul cel fărădelege, ca pe unul ce întăreai legile Dumnezeului nostru, Teodore; pe care văzându-L înaintea ta, ai rămas neclintit.

Slavă...

Cu osârdie te-ai pus în tigaie arsă, și te-ai aprins de dumnezeiască dragoste Teodore, aprinzându-te cu râvna lui Dumnezeu celui Atotțiitor.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel fără de ani cu firea S-a văzut din tine sub ani, născându-Se cu adevărată asemănarea trupului, văzând mai-nainte, prin milostivirea cea negrăită păcatele mele în ani.

Irmosul:

Pe ai tăi cântăreți Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvor viu și îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întărește-i, și întru dumnezeiască slava ta, cununilor slavei învrednicește-i.

Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Cel ce te-ai înălțat...

Cu vopselile sângiurilor tale vopsind haina Preoției, o ai arătat mai luminoasă, slugă a lui Hristos. Drept aceea te-ai suit la veșnicele lăcașuri, izvorând noianuri de tămăduiri celor ce te cinstesc, și rugându-te totdeauna lui Dumnezeu, să dea tuturor iertare păcatelor.

Slavă..., a Sfântului Teodor.

Pe cel cu un nume numit al darului Mântuitorului, pe moștenitorul fericirii acestuia, ca pe cel întocmai Mucenic al lui Hristos Dumnezeu, veniți să-l lăudăm prăznuind acum cinstită pomenirea lui, și să strigăm către dânsul: Mare Mucenice Teodore, roagă-te ca să se dăruiască nouă iertare de greșeli.

Și acum..., a Născătoarei:

Nu vom tăcea niciodată noi nevrednicii, a vesti puterile tale Născătoare de Dumnezeu; că de nu ne-ai fi părtinit tu, cine ne-ar fi mântuit pe noi dintru atâtea primejdii? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine Stăpână, că tu mântuiești pe robii tăi pururea de tot felul de răutăți.

A Crucii, a Născătoarei:

Ceea ce în vremile cele de pe urmă Te-a născut cu trup, Hristoase, văzându-tTe spânzurat pe Cruce pe Tine Cel născut din Tatăl fără început, striga: Vai mie preaiubitul meu Fiu! Ce răsplătire ți-a dat norodul iudeilor? Ci, scoală-te și mântuiește pe cei ce au crezut întru Tine, ca un Iubitor de oameni.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Pentru dragostea chipului...

Pe Sosson levitul și purtătorul de chinuri, și pe cinstitul Faust, și pe marele Procul, și pe Desiderie, toți cu un glas să-i cinstim.

Nedormitând nicicum cu dormitarea necredinței, prin dumnezeiești privegheri, ai adormit gândul cel rău al celor fără de Dumnezeu, Mucenice Procule.

Pe ostașii cei viteji ai adevărului, pe Procul, Faust, Sosson, pe Eutichie și pe Ianuarie, toți să-i cinstim cu laude.

A Născătoarei:

Să slăvim pe ceea ce una este binecuvântată, prin care Cel Preabun, care S-a născut dintr-însa, cu adevărat, din-destul a binecuvântat pe toți.

Alt Canon,

Irmos: Cela ce șade în slavă...

Suindu-te pe tigaie, îngerul din Cer stând înainte, te-a rourat, păzindu-te pe tine nears, Teodore; prin curgerile apelor, cu cutremur și cu sunet și cu înfricoșate arătări.

Lucrând tu minuni, Dioscor cel învățat cu înșelăciunea, îndată ca o piatră tăvălindu-se către credință, s-a numărat în ceata mucenicilor, ca cel ce s-a sfârșit prin foc.

Ca un păzitor poruncilor Ziditorului te-ai pus în temniță, și ai păzit lui Dumnezeu credința, care din pruncie ai avut, și cu înțelepciunea cea desăvârșită ai lepădat pe cei fără de minte, care nu păzeau credința cea dreaptă.

Slavă...

Suferind ispitele muncilor celor cu multe dureri, te-ai învrednicit a tămădui multe boli, Mucenice, și te-ai făcut moștenitor lăcașurilor celor fără durere și vieții, și îndulcirii celei cu adevărat fără întristare.

Și acum..., a Născătoarei:

Fără durere ai născut pe Dumnezeu cel fără de trup, pe Cel ce a dezlegat durerile strămoașei Eva, și a mântuit din durerile iadului, pe păcătoșii cei ce aveau viață cu durere.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Tu Doamne lumina mea...

Cu sânge sfințit ai făcut haina ta mai luminoasă, și la Biserica cea de sus te-ai suit ca un preot, Preafericite.

Curgând la pământ sângele tău cel de mult preț, s-a făcut râu de tămăduiri, care usucă pâraiele patimilor, Părinte.

Făclia cea cu șase lumini a mucenicilor luminând a ars zecile de mii ale dracilor, iar pe credincioși îi luminează cu Dumnezeiescul Dar.

A Născătoarei:

Lăudămu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, prin care a răsărit celor dintru întuneric Lumina neapusă, Stăpânul tuturor, și cu dragoste te fericim.

Alt Canon,

Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Înșelăciunile nedumnezeirii ai înfruntat, pentru aceasta fiind legat de o căruță, ai rămas întreg, ridicându-te cai de foc ca pe slăvitul Ilie, Teodore.

Mâniindu-se cel fărădelege, te-a aruncat pe tine dimpreună cu Socrat și cu dumnezeiescul Dionisie, într-un cuptor ars cu care împreună ai cântat cântarea Proorocilor cea sfințită, ca un viteaz Teodore.

Slavă...

Dumnezeiescul Dionisie împreună cu viteazul Socrat, cei ce în mijlocul cuptorului s-au rănit cu sulița, întru cântări să se laude, ca niște tari Mucenici, cei ce s-au plecat dumnezeieștilor învățături ale lui Teodor.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce cu adevărat ești Preacurată, una de Dumnezeu Născătoare, întărește-mă ca să stăpânesc patimile cele ce m-au robit pe mine, ca bucurându-mă, cu cuget curat să te fericesc pe tine mântuirea credincioșilor.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Venit-am întru adâncurile...

Mulțimea călcătorilor de lege, văzându-te că faci minuni cu cuvinte, învățătorule de cele sfinte, alerga către Făcătorul cu tot sufletul, luminându-se minunat.

Arătatu-te-ai Ierarhe, și mai înaintea sfârșitului, și după dumnezeiescul tău sfârșit făcător de mulțime de minuni, căci din pruncie ai luat Darul Sfântului Duh.

O Ființă în trei fețe cinstind Părinte, ai stricat înșelăciunea dumnezeilor celor mulți, și chinuindu-te, te-ai numărat cu adunările cetelor celor nenumărate.

A Născătoarei:

Spre facerea de bine a oamenilor S-a întrupat Dumnezeu Cuvântul din curate sângiurile tale, pe care roagă-L neîncetat Maica lui Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

Alt Canon,

Irmos: Înțelepții lui Dumnezeu...

Cu dumnezeiască pogorârea îngerului s-a stins văpaia cuptorului, iar inima ta Preafericite umplându-se de îndrăzneală, se răcorea, cu chemarea cea către Ziditorul.

Auzind muncitorul graiurile cele sfinte ale celeia ce te-a născut pe tine, sabiei o a dat pe dânsa, săvârșindu-și curgerea cu dumnezeiască mucenicie.

Slavă...

Dorind Filipia ca să moară dimpreună cu fiul, cu grăbire a venit nechemată înaintea divanului, și a primit mărirea mucenicilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Iată muntele cel sfânt, iată puitoarea de mir a Duhului, și podul care trece pe toți către Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu Fecioara, pe care o slăvim.

Irmosul:

Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârșind acest praznic dumnezeiesc, și cu totul cinstit al maicii lui Dumnezeu, veniți să plesnim cu mâinile slăvind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintru dânsa.

CONDAC, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi...

Cu ungerea preoției și cu sângele muceniciei v-ați împodobit mărite Ianuarie și Teodore, și întru cele de sus locuind, pretutindenea străluciți. Căutați spre noi, cei ce am venit în Biserica voastră, și într-însa neîncetat strigăm: Păziți-ne pe noi pe toți, rugând pe Dumnezeu cel Iubitor de oameni.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și una, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Ianuarie episcopul, și cei împreună cu dânsul: Procul, Sosson, și Faust Diaconii, Disiderie Citețul, Eutihie, și Acution.

Stih: Pe Ianuarie viteazul bărbat,

Luna lui Ianuarie l-a văzut tăiat,

Împreună cu Procul pe Sosson, încă și pe Faust,

Procule plecându-se sabia i-a tăiat.

Disiderie dând grumazul sabiei,

A suferit tăierea și s-a înfățișat Domnului.

Ascultă glasul lui Acutie.

Ce zice, suferă împreună cu mine tăierea Eutihie,

În a douăzeci și una zi,

Ianuarie tăierea capului suferi.

Aceștia, au fost în zilele împăratului Dioclețian și a lui Timotei stăpânitorul Campaniei, care s-au dat la multe munci, și mai pe urmă neînfricoșându-se, nici plecându-se poruncilor păgânești, li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul Ianuarie fu băgat în cuptor, și mântuindu-se dintr-însul, i s-a tăiat vinele, de aceea tăindui-se și lui capul cu sabia, își primi sfârșitul. Iar o oarecare femeie văduvă, anume Maximina, având numai un fiu unul născut, care se întâmplă de muri, și plângând ea fără mângâiere, pentru lipsirea lui. Mai pe urmă își veni în fire oarecum, și căutând deasupra la ușa Bisericii, văzu o pânză în care era zugrăvit chipul Sfântului Ianuarie. Și aducându-și ea aminte de ceea ce făcuse oarecând Proorocul Elisei, de a înviat pe feciorul Samaritencei, pornindu-se de la Dumnezeu, făcu și el asemenea; că tocmindu-și binișor trupul copilului, închipui și asemănarea Sfântului Ianuarie, și puse la ochii copilului ochii icoanei Sfântului, și la urechi și la gură, și alcătuind asemenea și alte mădulări, zicea cu plâns și cu fierbinți lacrimi: Robul lui Dumnezeu fie-ți milă de mine, și înviază pe fiul meu, că-mi este singur născut iar Sfântului făcându-i-se milă de dânsa l-a dat pe copil viu femeii nevăzut. Această minune văzându-o toți, câți se strânseră la îngroparea copilului, s-au cutremurat slăvind și binecuvântând pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pătimirea Sfântului sfințitului Mucenic Teodor celui din Perghia Pamfiliei și celor împreună cu dânsul.

Stih: Teodore, părtaș patimii te-ai arătat,

A celui ce a pătimit și decât patimile este mai înalt.

Întru împărăția lui Antonin, stăpânind Teodot ighemonul în Perghia Pamfiliei, alegea la rânduiala ostășească pe tinerii cei frumoși și tari cu trupul spre slujba împărătească. Deci cu acei de bun neam tineri au luat împreună și pe acest fericit Teodor, frumos la vedere și la ighemonul Teodot l-a dus; iar ighemonul a pus pe dânsul ca și pe ceilalți tineri semnul cel ostășesc. Iar Sfântul Teodor pe semnul acela îndată l-a aruncat de la sine-și, zicând: Eu însemnat sunt din pântecele maicii mele, cu împăratul meu cel ceresc, cu Domnul Iisus Hristos, și nu voiesc ca să fiu ostaș la alt împărat. Și l-a întrebat pe el ighemonul: căruia împărat te-ai făcut ostaș? Răspuns-a Sfântul: M-am făcut ostaș aceluia ce a făcut Cerul și pământul. Și îndată ighemonul cunoscându-l pe el că e creștin, i-a zis: Au nu vei aduce dumnezeilor noștri jertfe? Răspuns-a Sfântul: Eu dracilor celor necurați jertfă niciodată n-am adus, nici voi aduce. Deci a poruncit ighemonul ca să-l bată pe el, și foarte bătându-l, iarăși l-a întrebare l-a pus înainte, și i-a zis: Acum oare plecatu-te-ai, și mai cu blândețe ne vei răspunde nouă, și te vei închina dumnezeilor. Răspuns-a Sfântul: De ai fi cunoscut tu pe Dumnezeul cel ce te-a făcut pe tine, singur ai fi voit ca să te închini aceluia. Și a poruncit ighemonul ca să aprindă un foc, și să aducă o tigaie mare de fier, și să topească multă smoală, pucioasă și ceară, și să pună în tigaie pe Mucenicul gol, și să toarne peste dânsul cele topite. Și făcându-se aceasta, de năpraznă a făcut Dumnezeu o minune preaslăvită; pentru că un vuiet mare ridicându-se, și făcându-se cutremur, a crăpat pământul în două în acel loc, unde se afla focul și tigaia, și apă multă din crăpătura pământului a izvorât, și a stins focul și tigaia, iar Sfântul Mucenic cu totul a rămas sănătos, și către ighemonul a zis: Iată vezi că nu al puterii mele este lucrul acesta, ci al lui Hristos Dumnezeului meu, Căruia eu slujesc; iar tu de voiești ca să cunoști puterea dumnezeilor tăi, clădește alt foc și tigaia iarăși o arde, și poruncește ca pe unul din ostașii tăi să-l întinză pe dânsul întru numele dumnezeilor tăi, și atunci vei vedea puterea lor, și pe tăria cea întru toate a Dumnezeului meu o vei cunoaște. Iar ostașii cei ce-i stau înainte auzind acestea, au zis către ighemonul: Nu Domnule, să nu ne faci nouă aceasta, ci mai ales popii dumnezeilor să-i faci așa; pentru că de-asemenea va asculta tigaia pe popa, ca și pe Teodor, și nu-l va arde pe acela precum și pe dânsul. Iar ighemonul îndată poruncind să cheme pe un popă, l-a întrebat pe el: Cum îți este numele? Răspuns-a popa Dioscor îmi este mie numele. Zis-a către dânsul ighemonul: Cu ce fel de vrajă și buruiană se ung creștinii, și intră cu îndrăzneală în foc, și nearși rămân, precum și Teodor acum de foc nevătămat este? Răspuns-a Dioscor: Creștinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este așa de puternic încât unde se cheamă acela, acolo toată buruiana și basnele cele vrăjitorești se strică, și dracii se cutremură. Zis-a ighemonul: Au doară mai tare este Hristos decât Dia al nostru? Răspuns-a Dioscor: Dia și ceilalți dumnezei cu dânsul, idoli sunt surzi, și nesimțitori, și te rog pe tine, nu mă sili pe mine ca să mă sui pe tigaie, ci de voiești ca să știi puterea lui Dia, pe acela singur mai ales să-l pui pe foc. Zis-a ighemonul: Și cine poate să o facă aceasta? Pentru că cine va îndrăzni ca să pună pe dumnezeu în foc? Zis-a Dioscor: Poruncește-mi mie, și eu voi face aceasta. Și de se va împotrivi mie Dia, atunci îl voi crede pe el, că este Dumnezeu, și poate să se apere pe sineși de foc. Zis-a ighemonul: Cu adevărat de acum nu mai ești tu popă de vreme ce unele ca acestea asupra dumnezeilor le grăiești. Răspuns-a Dioscor: Am fost popă, asemenea ție întru credința păgânească, însă văzând acum pe fericitul Teodor de muncile ce i se dau lui de la tine nebiruit, și de foc nears am cunoscut puterea lui Hristos, și neputința mincinoșilor dumnezei o am înțeles, și m-am întărit întru credința lui Hristos, și voiesc astăzi să mă fac împreună ostaș cu Teodor. Zis-a către dânsul ighemonul: Dacă așa grăiești Dioscore, apoi suie-te pe tigaie, ca și Teodor. Atunci Dioscor căzând către Mucenicul lui Hristos, a zis: Robule a lui Hristos, adevăratului Dumnezeu Teodore, roagă-te pentru mine; și s-a rugat Sfântul pentru Dioscor. Deci a dezbrăcat pe Dioscor, și pe tigaia cea înfocată întinzându-l, tare a strigat: mulțumesc ție Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul lui Teodor, că cu robii tăi mă rânduiești pe mine, deci primește cu pace sufletul meu, și aceasta zicându-o, și-a dat duhul, și a luat într-un ceas cununa muceniciei, ca și tâlharul pe Cruce raiul. După săvârșirea fericitului Dioscor, pe Sfântul Teodor l-a aruncat în temniță. După aceea întru altă zi, de picioare împiedicându-l, și de un cal sălbatic legându-l, îl târî pe ulițele cetății, gonind foarte tare pe calul acela; deci calul fără de rânduială purtându-se, peste prăpăstii căzând s-a sfărâmat, și a pierit, iar Mucenicul cu nevăzută puterea lui Dumnezeu păzindu-se, și din legare dezlegându-se, a rămas întreg și fără de vătămare, toți mirându-se de o minune ca aceea. Iar doi din ostași: Socrat și Dionisie, cei ce legase pe Sfântul de cal povesteau o vedenie oarecare minunată. Că gonindu-se calul, a văzut o căruță de foc din Cer pogorându-se la Mucenic, care pe Mucenicul cel târât l-a luat în sineși și-l trăgea, și l-a pus pe acela în divan întreg. Acești doi ostași spunând aceasta la toți, au strigat: Mare este Dumnezeul creștinilor. Aceasta auzindu-o ighemonul, a poruncit ca și pe aceia împreună cu Sfântul Teodor în temniță să-i închidă, și gătea un cuptor trei zile cu foc mare arzându-l pe el. După aceea în cuptorul acela a aruncat pe Mucenicul, și pe amândoi ostașii cei ce crezuse întru Hristos, pe Socrat și pe Dionisie, și îndată niște rouă dumnezeiască s-a pogorât de sus, și i-a rourat pe dânșii, și văpaia o a răcorit, și ședeau Sfinții în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vânt răcoros și vorbeau unul cu altul. Deci și-a adus aminte Sfântul Teodor de fericita Maica sa, care mai înainte de trei ani se robise de cei de alt neam, și în țară străină cu alții mulți o dusese, și s-a rugat pentru dânsa lui Dumnezeu, zicând: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi mie pe Maica mea, precum tu știi, cu dumnezeiască puterea ta. Pentru că doresc ca să o văd pe ea, iar ție toate îți sunt cu putință, arată-mi mie pe aceea, ca și ceilalți să cunoască măririle tale. Așa Sfântul rugându-se, se stingea văpaia prea încet fiindcă încă și ploaie cu rugăciunile Mucenicului se pogorâse, și foarte a stins cuptorul, și se plecau Sfinții spre somn întru dânsul, și acum era noapte. Și în vis îngerul stând înaintea Sfântului Teodor, i-a zis: Nu te mâhni Teodore pentru Maica ta, că iată o vei vedea pe ea, și deșteptându-se Sfântul din somn, a spus prietenilor săi vedenia cea din vis. Și încă el aceea spunându-o a stătut în mijlocul cuptorului Maica Sfântului, care se numea Filipia, și văzându-și pe fiul său cel iubit, s-a bucurat, și l-a sărutat pe acela cu dragoste, și pe ostașii cei ce erau împreună cu dânsul, și le-a spus de unde și cum a venit, cu nevăzută mână purtându-se. Iar Sfântul Mucenic Teodor la Cer mâinile ridicându-și, mulțumirea cea cuviincioasă a dat lui Dumnezeu. Iar a doua zi ighemonul din somn sculându-se, a zis către ai săi: Mi se pare mie că nici un os n-a rămas în cuptor de ale lui Teodor și ale ostașilor celor aruncați împreună cu dânsul. Acestea acela grăindu-le, unul din străjerii cei ce păzeau cuptorul, a mers la ighemonul, spunându-i, că vii sunt mucenicii în cuptor, și focul încă de aseară tot s-a stins, de o ploaie care peste cuptor de sus s-a vărsat stingându-se, și Maica lui Teodor de la robie fără de veste venind, șade în cuptor ca într-o cămară cu fiul și cu ostașii vorbind pentru Dumnezeul lor. Aceasta auzindu-o ighemonul s-a spăimântat, și singur sculându-se a mers la cuptor, și chemând pe fericita Filipia, a zis către dânsa: Oare tu ești Maica lui Teodor? Răspuns-a fericita: Eu sunt. Zis-a către dânsa ighemonul: Învață pe fiul tău ca să se închine dumnezeilor, ca nu și singur rău să piară, și pe tine fără de fiu să te facă. Iar ea a răspuns: Fiul meu, precum de dânsul mai înainte de zămislirea lui de la Domnul meu înștiințare am luat, răstignit va fi de tine, și va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă. Zis-a ighemonul: De vreme ce tu singură ai hotărât fiului tău moarte de Cruce, așadar să și fie. Și îndată a poruncit ca pe Sfântul Teodor să-l răstignească, iar sfintei Filipiei cu sabia să-i taie capul, iar pe cei doi ostași, pe Socrat și pe Dionisie să-i împungă cu sulițele. Și așa sfinții Mucenici cununile sale și-au luat. Iar Sfântul Teodor trei zile pe Cruce spânzurând viu, după aceea către Domnul s-a dus. Atunci oarecari din dreptcredincioși luând trupurile Sfinților, le-au învelit pe acelea cu cinstite giulgiuri cu aromate, și la loc însemnat le-a pus cu cinste, slăvind pe Tatăl, și pe Fiul, și pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Filipia Maica Sfântului Teodor, care de sabie s-a săvârșit.

Stih: Iubesc pe Filipia ca pe Maica nevoitorului celui lăudat,

Și ca pe purtătoarea de chinuri cu adevărat.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Alexandra împărăteasa, și a slugilor ei: Apolo, Isachie și Codrat.

Stih: Alexandra se bucura de întunecoasa închisoare.

Așteptând ca să-i pricinuiască cunună strălucitoare.

Doi nevoitori suferă moartea cea prin nemâncare,

Și scapă de sugrumarea drăcească, cea de suflete pierzătoare.

Codrate zemurile oalei sudorile tale,

Tăiat fiind tu prin sângiuri îndulcește-Ie ca cu sare.

Alexandra Mucenița lui Hristos Dumnezeu era soție împăratului Dioclețian; deci văzând pe Sfântul Gheorghe că se muncea, și se rănea în pântece cu sulița, fără să se vatăme; după aceea întins pe o roată ce avea cuie de fier ascuțite și că s-a aruncat peste o râpă, și trupul în multe bucăți i s-a tăiat; și iarăși a rămas sănătos, și s-a înfățișat împăratului, în vremea ce făcea jertfă idolilor, și că cu preamărită aceasta priveliște, pe mulți a făcut să creadă în Hristos; din care unora li s-au tăiat capetele afară de cetate, iar alții au fost puși la închisori, acestea zic văzându-le, a lăsat mărirea împărăției, și crezând în Hristos s-a mărturisit pe sine creștină înaintea împăratului. Deci fu pusă la închisoare; după acestea dându-se hotărâre ca să fie tăiați Gheorghe și Alexandra, aflându-o ea aceasta în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu, și și-a dat sufletul. Iar Apolos, și Isachie, și Codrat, fiind slugi împărătesei Alexandrei, și văzându-o pe ea că a defăimat vremelniceasca și stricăcioasa împărăție, și pe muritorul împărat, și că crezând în Hristos a și murit pentru el, au crezut și ei în Hristos. Și înfățișându-se cu îndrăzneală au mustrat pe împăratul numindu-l călcător de lege și sălbatic, și că nu i-a fost milă de însăși femeia sa, cu care a făcut copii. Deci mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, și aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea cu ce moarte îi va pierde, iar dimineața scoțându-i din temniță, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iar Apolos și Isachie, iarăși să fie puși la închisoare, și să se omoare cu foamea; care după câteva zile fiind istoviți de foame, și-au dat sufletele lor Domnului.

Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinți Părintelui nostru Maximian Patriarhul Constantinopolului.

Stih: Fiind uns cu untul-de-lemn al Duhului mai înainte de sfârșit,

De duhurile înșelăciunii Părinte te-ai arătat nebiruit.

Acesta era din Roma veche, fiu de părinți bogați și de bun neam; deci din oarecare trebuințe lăsând Roma s-a dus la Constantinopol, unde strălucind cu bunătatea vieții, și cu cealaltă deplinătate, și cunoscut fiind de isteț cu mintea și foarte învățat, fu hirotonisit Preot de fericitul întru pomenire Patriarhul Sisinie. Deci ajungând el până în vremea ereticului Nestorie, care a fost în urma Preasfântului Sisinie, a fost prohorisit Patriarh în Constantinopol, prin alegerea împăratului și a tot norodul. Deci bine păstorindu-și turma sa doi ani și cinci luni, și Biserica nevătămată de sminteli păzindu-o, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Anastasie Sinaitul.

Stih: Nou Moise fiind în Sinai Anastasie cel mare,

Poate vedea pe Dumnezeu și mai înainte de mutare.

Acest dintru sfinți Părintele nostru lăsând lumea și cele din lume, și luându-și Crucea sa pe umeri, după cuvântul Domnului, tunzându-se, urma lui Hristos cu osârdie; deci dorind de mai mari nevoințe de fapte bune, s-a dus la Ierusalim, și închinându-se cinstitelor locuri și cu credință sărutându-le s-a suit la muntele Sinaiului; și acolo aflând monahi foarte desăvârșiți în sihăstrească petrecere, a rămas împreună cu ei supunându-li-se și slujindu-le. Deci făcându-se foarte smerit cugetător, a luat de la Dumnezeu darurile cunoștinței și multei înțelepciuni. Prin care scriind vieți ale sfinților Părinți, și cuvinte de suflet folositoare alcătuind, ajungând la adânci bătrânețe s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Cei trei tineri...

Cu cei trei tineri te-ai asemănat în mijlocul văpăii, o Ianuarie, dănțuind împrejur cu pogorârea îngerilor, și lăudând cu cântări de taină pe Mântuitorul.

Stătut-ai înaintea divanurilor celor tirănești Mucenice, pătimind foarte tare, și rușinând pe cei cu credință rea, și arătând adevărul tuturor celor rătăciți.

Purtând tu în trupul tău omorâciunea cea purtătoare de viață, și după moartea ta ai înviat mortul ca și cum ar fi fost viu Părinte; mărindu-te pe tine Dumnezeu, pătimitorule Ianuarie.

A Născătoarei:

Omoară-mi mișcările trupului Preacurată, ceea ce ai născut Viața, înviază-mi sufletul meu Fecioară, care este omorât de patimi, și de multe păcate.

Alt Canon,

Irmos: N-au slujit făpturii...

Păzindu-te cu roua Duhului ca cei trei tineri, ai rămas nears în mijlocul focului, de Dumnezeu înțelepțite Teodore, împreună cu dânșii cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Înșelăciunea elinilor, cu cuvântul Darului care îndestulat izvora din buzele tale, o ai înfruntat, Mucenice Teodore, și ai strigat: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Slavă...

Mai-nainte de zămislire cunoscând chemarea și pătimirea ta, ceea ce te-a născut pe tine, mare Mucenice și mult pătimitorule Teodore, a strigat: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Și acum..., a Născătoarei:

Fii mie curățire către Cel ce S-a născut din tine Preacurată, mijlocindu-mi dumnezeiască intrare întru Împărăția lui Dumnezeu și îndulcirea hranei și împărtășirea luminii, tămăduindu-mi datoriile cele cumplite.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Mântuitorule al tuturor...

Să se laude acum marele Procul și dimpreună cu Eutihie, Acutie și dumnezeiescul Disiderie, Faust și Sosson cel cu cuget viteaz, mucenicii cei măriți ai Mântuitorului.

Ceata pătimitorilor cea mărită, avându-te pe tine începător, sfințite învățătorule, a călcat capetele dracilor, și semeția nedumnezeirii cea înaltă o a surpat, Mărite.

Bine săvârșindu-ți nevoința, și păzindu-ți credința, prin chinuri și prin tăiere ai ajuns la cetele celor de sus, Preamărite, și ai dobândit slava Domnului.

A Născătoarei:

Cel ce S-a sălășluit negrăit în pântecele tău Preacurată, și-a făcut lui și lăcaș pe cei cu bună credință, Căruia îi strigăm neîncetat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: Pe tinerii cei bine credincioși.

Suindu-te pe Cruce, trei zile ai fost spânzurat pe dânsa, arătat închipuind patima Stăpânului tău cea pururea pomenită, care a fost peste trei ceasuri; pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Fiind pus pe lemn, și primind durerile rănilor, ai vătămat pe șarpele cel luptător, care prin gustarea lemnului a pricinuit lui Adam, și strănepoților lui moartea cea cu durere. Pentru aceasta te cinstim întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Perghia laudă nevoințele tale, durerile, răbdarea, rănile și pătimirea cea fericită, prin care prin moartea cea cinstită, către viața cea fără de moarte te-ai mutat Teodore, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

O adâncimea tainei celei negrăite! Cel ce odinioară a zidit pe om cu mâna, Se zidește întrupat, sălășluindu-Se în pântecele pururea Fecioarei, și mă mântuiește pe mine cel ce cu frică strig: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe tinerii cei binecredincioși în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ți cânte ție: Pe Domnul lucrurile lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii,.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Eva cu adevărat...

Luptele cele de cinste ale lui Ianuarie, chinurile și rănile, lupta cea până la sânge, durerile și moartea cea silnică, și noianul cel necuprins al minunilor, cu veselie le mărim.

Arătatu-te-ai la înălțimea cinstitei mucenicii ca un soare neapus, pururea fericite, aducând mulțimea mucenicilor ca pe niște stele dumnezeiești, și acum luminați marginile pământului cu luminile patimilor celor mari.

Cu cântări să săvârșim credincioșilor ziua de praznic, lăudând pe Acution, pe Procul cu Sosson, și cu Faust, pe Eutihie înțeleptul cu Disiderie și pe Ianuarie, ca pe cei ce se roagă acum pentru toți.

A Născătoarei:

Cu strălucirile luminii, care este întru tine, luminează sufletul meu cel orb Fecioară, și mă povățuiește, ca să umblu pe căile cele mântuitoare, și să scap de poticnelile rătăcirii, ca cu credință să te fericesc.

Alt Canon,

Irmos: Tot neamul pământesc...

Urmând urmelor lui Hristos, preaînțelepte, ca Mucenicul cel dintâi, ai suferit răstignirea, primind legături și rănile piroanelor, și te-ai înălțat de pe pământ către cele cerești, și ai primit soarta purtătorilor de cununi, și Împărăția lui Dumnezeu cea nefurată.

Stând în mijlocul focului, ca aurul cel strălucitor, lumină te-ai arătat Teodore, că aprinzându-te de dorirea Stăpânului, prin pogorârea îngerului celui cinstit, ai rămas nears; cu care împreună ai cântat cântare de mântuire, luminat bucurându-te.

Să stăm în casa Dumnezeului nostru cu bună cuviință, mărind cu credință pe pătimitorul cel ce prin cuget bărbătesc s-a nevoit, și a primit de sus cununa biruinței.

Slavă...

Cu bucurie suindu-te către lăcașurile cele de sus, ai ajuns la cetele celor fără de trup, Mucenice Teodore, și în trup biruind cu tărie pe dracii cei fără trup, te rogi pentru cei ce cu credință te cinstesc pe tine, ca să ia iertare datoriilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Luminează ochii sufletului meu Preacurată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu mă cuprindă întunericul cel greu al păcatului, nici să mă acopere pe mine adâncul deznădăjduirii, ci ca ceea ce ești mijlocitoarea cea nerușinată a credincioșilor, izbăvește-mă și mă îndreptează pe mine.

Irmosul:

Tot neamul pământesc, să sălteze cu Duhul fiind luminat, și să prăznuiască firea minților celor fără de trup, cinstind sfințita prăznuire a Maici lui Dumnezeu și să strige: Bucură-te Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată pururea Fecioară.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.