TIPIC

2026-02-04 — miercuri

Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfințit Mc. Avramie

Ap. 2 Petru 3, 1-18 · Ev. Marcu 13, 24-31 · glas 1

Apostolul — 2 Petru 3, 1-18

2 Petru 3, 1-18

1Iubiților, aceasta este acum a doua epistolă pe care v-o scriu. În ele caut să trezesc, în amintirea voastră, dreapta voastră judecată,

2Ca să vă aduceți aminte de cuvintele cele mai înainte grăite de sfinții prooroci și de porunca Domnului și Mântuitorului, dată prin apostolii voștri.

3Întâi, trebuie să știți că, în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor,

4Și vor zice: Unde este făgăduința venirii Lui? Că de când au adormit părinții, toate așa rămân, ca de la începutul făpturii.

5Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult și că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă și prin apă,

6Și prin apă lumea de atunci a pierit înecată,

7Iar cerurile de acum și pământul sunt ținute prin același cuvânt și păstrate pentru focul din ziua judecății și a pieirii oamenilor necredincioși.

8Și aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiților, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi.

9Domnul nu întârzie cu făgăduința Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toți să vină la pocăință.

10Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui.

11Deci dacă toate acestea se vor desființa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblați întru viață sfântă și în cucernicie,

12Așteptând și grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi!

13Dar noi așteptăm, potrivit făgăduințelor Lui, ceruri noi și pământ nou, în care locuiește dreptatea.

14Pentru aceea, iubiților, așteptând acestea, sârguiți-vă să fiți aflați de El în pace, fără prihană și fără vină.

15Și îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiți-o drept mântuire, precum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel după înțelepciunea dată lui,

16Cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.

17Deci voi, iubiților, cunoscând acestea de mai înainte, păziți-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâți de rătăcirea celor fără de lege, să cădeți din întărirea voastră,

18Ci creșteți în har și în cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum și în ziua veacului! Amin.

Evanghelia — Marcu 13, 24-31

Marcu 13, 24-31

24Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei.

25Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina.

26Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă și cu slavă.

27Și atunci El va trimite pe îngeri și va aduna pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.

28Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și înfrunzește, cunoașteți că vara este aproape.

29Tot așa și voi, când veți vedea împlinindu-se aceste lucruri, să știți că El este aproape, lângă uși.

30Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea.

31Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (marți seara), după Catisma de rând, la Doamne, strigat-am..., se pun Stihirile pe 6: 3 ale Praznicului, glas 1, și 3 ale Cuviosului, Slavă..., Și acum..., a Praznicului. Stihoavna din Minei. După: Acum slobozeșște..., Troparul Cuviosului, glas 8: Întru tine, Părinte... Slavă..., Și acum... al Praznicului, Ectenia întreită și Otpustul: Cel ce în brațele Dreptului Simeon...

La Pavecernița mică, după Cuvine-se cu adevărat... și Sfinte Dumnezeule..., Condacul Praznicului, până la Odovanie.

La Utrenie (miercuri dimineața), la Dumnezeu este Domnul... se cântă Troparul Praznicului (de două ori), Slavă..., al Cuviosului, Și acum..., al Praznicului. După obișnuitele Catisme, se pun Sedelnele Praznicului, din Minei, apoi Psalmul 50. Canoanele pe 12: al Praznicului, cu Irmosul pe 8, și al Sfântului, pe 4. După Cântarea a 3-a, se pun Condacul Sfântului, Sedealna Sfântului, Slavă..., Și acum..., a Praznicului. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul Praznicului, apoi Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, se pune Luminânda Sfântului, glas 2, Slavă..., Și acum..., a Praznicului, același glas: Născându-Se din tine... Stihoavna Laudelor din Minei. După: Bine este a ne mărturisi..., Troparul Cuviosului, Slavă..., Și acum... al Praznicului, Ectenia și Otpustul.

La Liturghie, Fericirile pe 6, din Canonul Praznicului, de la Cântarea a 4-a. Apostolul și Evanghelia: de rând (miercuri, în săptămâna a 34-a după Rusalii, a Vameșului și Fariseului). Axionul și Chinonicul Praznicului.

La masă este dezlegare la toate (Harți).

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 91–92

Mineiul: 4 februarieSursa: Mineiul pe februarie, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

De nu este post, se face slujba praznicului, și a Sfântului Isidor, iar de este post numai a Sfântului.

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6: 3 stihiri ale Praznicului și 3 ale Sfântului.

Stihirile Praznicului, glasul 1:

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Acum prăznuim Darul cel mântuitor al arătării de Dumnezeu celei nespuse. Că făcându-Se din Fecioară, Prunc neschimbat Hristos Dumnezeu, Se aduce de Maica Sa în Biserică lui Dumnezeu și Tatăl, pe Care luându-L Simeon L-a îmbrățișat.

Proorocilor Te-ai arătat cât era prin putință Iisuse a Te vedea odinioară, iar acum Cuvinte al lui Dumnezeu, Te-ai arătat de bunăvoie în toată lumea cu trup din Fecioara Maria, Hristoase, arătând mântuirea Ta tuturor celor din Adam, ca un Iubitor de oameni.

Cel ce ai așezat dedemult Legea în muntele Sinai, plinești acum cele ale Legii în cetatea Sionului, căci ca un Prunc, Hristoase, cu mâinile Născătoarei de Dumnezeu ai voit a Te aduce cu trupul în Biserică, pe mâinile lui Simeon, cu arderile de tot.

Alte Stihuri, ale Sfântului, glasul al 4-lea

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cu privire prin gând, și cu faptele înălțându-te către Dumnezeu, în toată viața ai petrecut, Preaînțelepte, înfingându-ți faptele ca niște suișuri, către vederea de Dumnezeu, și iubind cu înțelepciune dragostea cea desăvârșită, unde ajungând, ai încetat a mai dori, acum învrednicindu-te sfârșitului celui fericit și Luminii celei în trei Sori.

Cu revărsarea Darului și cu ploile cuvintelor tale, adăpi pe toți cei cugetători de Dumnezeu, că punându-ți gura la paharul înțelepciunii celei de sus, ca dintr-un izvor ai tras băutură din-destul, și o ai împărțit, trimițând și învățând pretutindenea razele dogmelor tale, și îndreptând gândurile, vrednicule de minune.

Cu înfrânarea ai omorât cugetarea trupului, îmbrăcându-te cu omorâre aducătoare de viață, și starea sufletului lățindu-o, Preacuvioase, arătat o ai făcut desăvârșit încăpătoare darurilor Duhului, și te-ai făcut vas de învățăturile cele de Dumnezeu insuflate, și lăcaș Înțelepciunii celei mai presus de cuget.

Slavă..., Și acum..., glasul al 7-lea.

Lumină spre descoperirea neamurilor, ai venit pe pământ din Cer Mântuitorul nostru, și ieșind din Fecioară, Te-ai odihnit în brațele dreptului Simeon. Că trebuia Dătătorule de viață al tuturor, să Te cunoști de bătrânul, că ai venit să-L slobozești pe el, după cuvântul Tău, Cela ce ai mare milă.

VEZI: De este post, Slavă..., Și acum..., a Născătoarei sau a Crucii a Născătoarei, caută-le în 12 zile.

LA STIHOAVNĂ

Podobie: Casa Eufratului...

Primește o Simeoane, pe Domnul slavei, precum ți s-a vestit ție, de la Duhul Sfânt; că iată a venit.

Stih: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace.

Purtând Curata și prea-neîntinata Fecioară, pe Făcătorul și Stăpânul ca pe un Prunc în brațe, în Biserică intră.

Stih: Lumină spre descoperire neamurilor și slavă norodului Tău Israil.

Mare și înfricoșată și străină taină, Cela ce cuprinde toate, și pruncii zidește ca un Prunc în brațe Se poartă.

Slavă..., Și acum... glasul al 2-lea, a lui Ghermano.

Astăzi Simeon, primește în brațe pe Domnul slavei pe Care mai-nainte sub nor L-a văzut Moise, când în muntele Sinai i-a dat lui tablele. Acesta este Cela ce a grăit prin prooroci, și Făcătorul legii; Acesta este pe Care David mai-nainte L-a vestit. Cela ce este tuturor înfricoșat, Care are mare milă.

Troparul Sfântului, glasul al 8-lea:

Întru tine Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Isidore, duhul tău.

Slavă..., Și acum..., al praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul praznicului și al Sfântului, după rânduială.

După întâia Catismă Sedealna, glasul 1.

Podobie: Ceata îngerească...

Cela ce este împreună cu Tatăl pe Scaunul cel Sfânt, venind pe pământ, S-a născut din Fecioară, și Prunc S-a făcut Cel ce este cu anii nehotărât, pe Care luându-L Simeon în brațe, bucurându-se a zis: Acum slobozește Milostive veselind pe robul Tău.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

După a doua Catismă, Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină.

Luând Simeoane în brațe cu mâinile tale cele bătrâne pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce S-a făcut Prunc cu trup din Maică neispitită de bărbat, ai luat hotărârea săvârșirii cu slavă, și ai primit Darul minunilor, cel pururea curgător. Pentru aceea după datorie toți te slăvim.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

CANOANELE

Al praznicului cu Irmosul pe 8, și al Sfântului pe 4,

CANONUL Sfântului.

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea,

Irmos: Ca pe uscat umblând Israil...

Suspinul inimii mele celei zdrobite ascultându-l, Stăpâne, vindecă zdrobirea sufletului meu cea cumplită, Hristoase, cu rugăciunile Cuviosului Tău, ca un Atotputernic.

Prin lucrarea bunătăților, ca un înțelepțit de Dumnezeu, Isidore, suindu-te la vedere de Dumnezeu curată, arătat te-ai îmbogățit de arătarea cea veselitoare, fiind împreună cu Dumnezeu totdeauna.

Slavă...

Apropiindu-ți gura de paharul înțelepciunii, prea înțelepțește ai scos de acolo curgerea darurilor, cântând lui Dumnezeu cântare de biruință.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca la un nor ușor a venit la tine Ziditorul, Stăpână Curată, ca să surpe ca un Puternic cele făcute de mână ale Egiptului, Hristos, Cel ce este Atotputernic.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne...

Cu istețimea cugetului, văzând pururea pomenite arătat firea lucrurilor, printr-însa ai ajuns nerătăcit la pricina cea începătoare, ca un curat de Dumnezeu cuvântător.

Punându-ți viața arătat ca o gândire de moarte, purtătorule de Dumnezeu de trei ori fericite, ai omorât pricinile patimilor celor trupești, fiind cuprins de dragostea nepătimirii.

Slavă...

Bucurându-te ai urmat după Hristos, purtând Crucea Părinte cu nevoință tare, și cu Dânsul te-ai asemănat, cât a fost cu putință prin curăția vieții.

Și acum..., a Născătoarei:

Peste legile firești născând pe Stăpânul, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ai stricat blestemul neascultării celei dedemult, izvorând izvorul binecuvântării.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălțat cornul credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

CONDACUL Sfântului, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Alt luceafăr pe tine Biserica aflându-te întru sine, cu fulgerele cuvintelor tale luminându-se strigă către tine: Bucură-te preafericite de Dumnezeu înțelepțite Isidore.

Sedealna, glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea...

Carte a înțelegerii învățăturii alcătuită cu bogăția credinței, te-ai arătat prin Duhul Cel Preacurat, descoperind cele dumnezeiești, celora ce le trebuiește, și învistierind viață, celor ce poftesc. Părinte Cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă..., Și acum..., a praznicului, glasul al 8-lea.

Podobie: Înviat-ai din morți...

Născutu-Te-ai din Maică, Cuvinte cel fără început, adusu-Te-ai în Biserică, Împăratul slavei, și bătrânul bucurându-se Te-a primit în brațe, strigând: Acum mă slobozește, pe cela ce l-ai păzit după cuvântul Tău, Cel ce bine ai voit să mântuiești ca un Dumnezeu neamul omenesc.

VEZI: De este post, Slavă..., Și acum..., a Născătoarei sau a Crucii a Născătoarei. Caută-le în 20 de zile.

Cântarea a 4-a,

Irmos: Hristos este puterea mea...

Supunându-te lui Hristos, Cuvioase, averea care ți s-a dat, ca un rob bine-plecat din-destul o a împărțit, și Stăpânul tău te-a învrednicit pe tine bucuriei celei negrăite.

Trecând deplin noianul înțelepciunii, ai câștigat mărgăritarul cel frumos, ca un bun neguțător, și te-ai îmbogățit numai cu această comoară nesfârșită.

Slavă...

Luminându-te de Dumnezeiescul Duh, tuturor ai trimis ca un soare razele cuvintelor tale, poftind mântuirea credincioșilor, descoperitorule de cele dumnezeiești.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu adevărat sunt negrăite și nepricepute la cei de pe pământ, și la cei din Cer tainele nașterii tale celei cuvioase lui Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară.

Cântarea a 5-a,

Irmos: Cu dumnezeiască strălucirea Ta...

Cu omorârea patimilor, Preaînțelepte făcându-te afară din trup, prin dragoste ai vorbit cu Dumnezeu, Cel ce este Lumina cea preacurată și prealuminată, Care numai curățire cere de la om.

Cu dumnezeiască lumina Ta, Bunule, luminându-se acum purtătorul de Dumnezeu, s-a făcut stâlp cu totul luminos, trimițând tuturor dumnezeieștile raze ale dumnezeieștii lumini, și gonind întunericul necunoștinței.

Slavă...

Cela ce voiește ca un Bun să se mântuiască toți, te-a arătat pe tine, Preaînțelepte, povățuitor celor rătăciți, ca să întorci pe mulți spre calea mântuirii, Isidore de trei ori fericite, Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Întru adevăr cu gura și cu sufletul te mărturisim pe tine, cu totul fără prihană, preabună Stăpână a lumii, că ai născut pe Dumnezeu întrupat, și pe tine Curată te pun înainte cu credință apărătoare vieții.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Marea vieții văzându-o...

Cu engolpionul cercărilor împodobindu-te ca un preot, purtătorule de Dumnezeu, cu trupul, și cu sufletul, cu aceiași socotință înțelepțește ai hotărât a supune pe cel rău, celui mai bun, vrednicule de laudă.

Slavă...

Egiptul patimilor, și al desfătării cercându-l, tare l-ai bătut Mărite, cu lovirile înfrânării Părinte, lauda sihaștrilor, netezind petrecerea credincioșilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce poartă toate cu putere dumnezeiască, și le ține împreună ca un Milostiv, întrupându-Se Preacurată, Se ține ca un Prunc în brațele tale, Cel împreună veșnic, și de o Ființă cu Tatăl.

Irmosul:

Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea mult-Milostive.

CONDACUL și ICOSUL Praznicului.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a patra. Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isidor Pelusiotul.

Stih: Pelusiotule bucură-te, de multe ori mie (este a zice), bucură-te,

Străină bucurie dobândind, și de țărână dezbrăcându-te.

În a patra zi pe Isidor l-au pus,

În mormânt întunecos.

Acest sfânt fiind egiptean de neam, se răspândea fecior de binecredincioși părinți și iubitori de Dumnezeu, și era rudenie cu Teofil, și cu Chiril Arhiepiscopii alexăndrenilor. Acesta făcând multă procopseală la învățătura cărții și dumnezeieștii înțelepciuni, și celei de afară a lăsat multe scrisori minunate, și vrednice de pomenire iubitorilor de învățătură. Că lăsând tot telul de avuție și strălucirea neamului, și bună-norocirea vieții, ajunse la muntele Pelusiotului, și se făcu monah, și acolo îndeletnicindu-se, și vorbind cu Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieștile lui cuvinte toată lumea, întorcând pe păcătoși, și întărind pe cei ce îndreptau faptele cele bune, și pe cei neascultători cu tăietura dumnezeieștilor dojeniri spre bunătăți îi întorcea. Încă și împărați către folosul lumii dojenea, și le aducea aminte, și în scurt să zicem, tâlcuia și dezlega foarte cu înțelepciune tuturor celor ce-l întrebau, cuvintele și mărturiile dumnezeieștii Scripturi, și epistolele lui se zice a fi ca zece mii. Așadar preabine trăind, și dumnezeiește purtându-se, își săvârși în adânci bătrâneți viața sa.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicolae mărturisitorul Studitul.

Stih: Cel ce a pus măsuri vieții, a socotit aceasta,

Ca și Nicolae din viață a se muta.

Acest cuvios s-a născut în ostrovul Critului, și vrând ca să vadă pe rudenia sa Teofan, s-a dus la Constantinopol, și aflându-l pe el în mânăstirea Studiților numărat cu ceilalți frați, s-a îmbrăcat și acesta cu schima monahicească. Și după ce a trecut toată duhovniceasca învățătură, și s-a învățat prea cu amăruntul, care sunt semnele monahiceștei petreceri, și după ce a ajuns la vârful bunătăților, atunci fu hirotonisit preot. Și ce a urmat după aceasta, a fost izgonit fericitul acesta Nicolae, împreună cu Sfântul Teodor, egumenul mânăstirii Studiților. În urmă au fost chemați amândoi din izgonire, apoi au fost bătuți cu vine de bou, din porunca împăratului Leon Armeanul, luptătorul de icoane, căci se închinau sfintelor icoane, și așa au fost puși în temniță. Și iarăși fiind întrebați, și adeverind închinăciunea sfintelor icoane, iarăși au fost bătuți, și legându-i i-au aruncat iarăși în temniță, întru care rămânând trei ani, și luptându-se cu foamea și cu setea, și cu goliciunea, de acolo au fost trimiși la Smirna; unde iarăși fiind bătuți, și aruncați în temniță, li s-au pus și picioarele în butuc. Iar după trecerea de douăzeci de luni, a murit Leon Armeanul, și atunci fericiții slobozindu-se din temniță, s-au dus la Calcedon, și acolo întâlnindu-se cu de trei ori fericitul Nichifor Patriarhul Constantinopolului, petreceau împreună cu el. Iar după puțină vreme, când după Armeanul a împărățit Mihail Travlul și luptătorul de icoane, atunci au fost izgoniți la Prusa din porunca zisului Mihail, și de acolo la Acrita ce se află lângă Calcedon, unde petrecând Sfântul Teodor, s-a mutat către domnul. Iar după ce a murit Mihail Travlul, și a primit împărăția Teofil fiul său iarăși s-a pornit goană asupra drept-credincioșilor închinători ai sfintelor icoane. Și după ce s-a dus din viață și Teofil, s-au făcut următori pe tronul împărăției drept-credincioasa împărăteasă Teodora împreună cu fiul său Mihail, atunci s-a făcut pace statornică între dreptcredincioși. Iar după ce s-a făcut împărat Vasile Machidon, atunci cu multe îndemnări, a înduplecat pe Cuviosul acesta și mult-pătimitorul Nicolae, și l-a așezat igumen mânăstirii Studiților. Deci cu acest fel, și cu atâtea lupte petrecându-și viața sfințitul acesta Părinte, și de multe rele pătimiri fiind chinuit, s-a odihnit cu pace, viețuind ani șaptezeci și cinci.

Tot în această zi, Sfântul sființitul Mucenic Avramie, episcopul Arvilului din Persia.

Stih: Unde este această îngrozitoare nevoitorilor Domnilor,

Zicea Avramie arătând la sabia călăului.

Pe la al cincilea an al goanei ce s-a făcut în Persia împotriva creștinilor, a fost prins Sfântul acesta Avramie, Episcop fiind uneia din cetățile Persiei, numită Arvil, de mai-marele vrăjitor al împăratului, și a fost silit de el să se lepede de Hristos, și să se închine soarelui; iar fericitul Avramie, îi zicea lui: Nenorocite și ticălosule, cum nu te temi a mă îndemna, să fac cele ce nu se cuvin? Și este cu putință să las pe Făcătorul soarelui, și al tuturor făpturilor, și să mă închin soarelui, care este făcut de Dumnezeu? Aceste cuvinte foarte au tulburat pe tiranul împotriva Sfântului. Și îndată a poruncit să fie scos afară, pe pământ aruncat, și cu toiege vârtoase să se bată. Și aceasta făcându-se, după ce maimarele vrăjitorilor a văzut pe Sfântul că suferea vitejește; iar mai vârtos că se și ruga pentru cei ce-l băteau, zicând: Doamne nu le pune lor păcatul acesta, că nu știu ce fac, a poruncit să i se taie capul cu sabia. Și s-a săvârșit Sfântul Avramie, în satul ce se zice Telman, prin tăierea cea de sabie.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan cel din Irinopoli, unul din Sfinții Părinți cei de la Niceea.

Stih: Și Ioan pentru ortodoxie râvnind.

Cu îndrăzneală pe rău credincioși era mustrând.

Tot în această zi, pomenirea Sfântul Mucenic Teoctist.

Stih: Cu dumnezeiești armele dumnezeieștii credințe fiind acoperit,

Teoctist, la sabie grumazul și-a descoperit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului și făcătorului de minuni Iasim, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Însă a lui Iasim și singură proastă țărână fiind,

Bolnavilor vindecătorul Dar este dând.

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Iosif de la Halep, care a mărturisit la anul o mie șase sute optzeci și șase; prin sabie s-a săvârșit.

Stih: Sufere Iosife tăierea prin sabie bărbătește,

Și de la Dumnezeu cunună nestricăcioasă primește.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos: Dătător de rouă cuptorul...

La întărirea credinței te-a pus Stăpânul pe tine Părinte ca pe un soare, ca să luminezi cu lumină înțelegătoare sufletele, celor ce neîncetat strigă: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Spălat-ai spurcăciunile trupului și ale sufletului, Fericite, cu curgerile lacrimilor, și făcându-te lumină celor de pe pământ, purtătorule de Dumnezeu, pe toți ai învățat să strige: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Și acum... a Născătoarei:

Stând pe temeiul cel neclintit al credinței, pe tine Maica lui Dumnezeu cea fără prihană te mărturisim Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de fire. Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, Preacurată.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Din văpaie cuvioșilor...

Ca o jertfă cuvântătoare ai adus toată viața ta, Părinte, spre miros de bună-mireasmă lui Hristos Dumnezeu, Care S-a spânzurat pe Cruce; pe Care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Având ca o moștenire de mult preț cuvintele tale cele însuflețite, înmulțești avuția și după moarte la toți credincioșii, care înalță pe Hristos întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Înfrumusețatu-te-ai Preafericite cu frumusețea cuvintelor tale, că te-ai arătat condei Duhului Sfânt, scriind cu bunăcredință cunoștința Lui cea dumnezeiască, celor ce preaînalță pe Hristos întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Către acoperământul tău năzuiesc, ceea ce ești cu totul fără prihană, și sprijinitoare vieții mele te pun acum înainte pe tine, care mai presus de minte ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, pe Care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Din văpaie cuvioșilor rouă ai izvorât, și jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Pe Dumnezeu a-l vedea...

Ca o rază a luminii a strălucit cuvântul Darului în sufletul tău, Preafericite, și prin tine tot pământul s-a umplut de lumina lui; de care cei ce ne împărtășim lăudăm comoara înțelepciunii tale, Părinte.

Urmând învățăturilor celor părintești, cugetătorule de Dumnezeu, cu gând dumnezeiesc ne-ai învățat a ne închina unei Firi în trei Fețe, și a o cinsti teologhisind, nezidită, fără începere, Care izvorăște lumină tuturor credincioșilor.

Slavă...

Aflând răsplătirile ostenelilor tale, și apucând în ceruri viață nesfârșită, cere mântuire, celor ce laudă pomenirea ta preaînțelepte fericite Isidore, stând înaintea scaunului Mântuitorului, împreună cu îngerii.

Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeu Cuvântul luând fără stricăciune chip stricăcios, pe oameni i-a îmbrăcat cu nestricăciune, sălășluindu-Se cu bunăvoirea Tatălui, întru tine cea plină de Dar. Pentru aceea cu totul fără prihană, împreună cu oștile cele cerești pe tine te slăvim.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putință oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngerești; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Care slăvindu-L cu oștile cerești, pe tine te fericim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți glas...

Cu sudorile sihăstriei ai stins văpaia patimilor, și către înălțimea nepătimirii suindu-te de Dumnezeu purtătorule, acum cu bucurie stai înaintea Scaunului lui Hristos, rugându-te pentru noi, care săvârșim preasfântă pomenirea ta, Isidore.

Slavă..., Și acum..., a praznicului.

Născându-Se din tine, Născătoare de Dumnezeu, Ziditorul Cerului și al pământului negrăit, precum știe, acum S-a adus la Biserică ca un Prunc pe brațe, pe Care primindu-L Simeon, striga: Dumnezeu ești Stăpâne, mântuitor și izbăvitor neamului omenesc, Hristoase al meu.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea,

Podobie: Casa Eufratului...

Născutu-S-a Hristos din Fecioară fără întinăciune, precum din Tatăl fără stricăciune, născut Fiu mai-nainte de luceafăr, Cel ce a mântuit pe Adam.

Stih: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne după cuvântul Tău în pace.

Porțile cerurilor, deschideți-vă, că Hristos în Biserică ca un Prunc, Se aduce lui Dumnezeu, Tatălui, de Maica Fecioară.

Stih: Lumină spre descoperire neamurilor, și slavă norodului Tău Israil.

Mare și înfricoșată și străină taină: Cel ce păzește toate, și pruncii zidește, ca un Prunc Se ține în brațe.

Slavă..., Și acum..., glasul al 2-lea:

Pe Cel sfințit, sfințita Fecioară L-a adus în Biserică preotului, și tinzându-și mâinile Simeon, L-a primit pe El bucurându-se, și a strigat: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, Doamne.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.


Versiunea: 0.4.4 · 377c326 / 06.10.2026 - 11:46