SFÂNTUL ILIE

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 6.

Stihirile Sfântului Alipie, glasul 1: Podobie: Prealăudaților mucenici...

LA LITURGHIE

Fericirile din Canonul Praznicului, Cântarea a treia pe patru; și din Canonul muceniței, Cântarea a șasea, pe patru.

Prochimen, glasul al 4-lea: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi... Stih: În biserici binecuvântați pe Dumnezeu...

Apostolul muceniței: Din Epistola către Galateni (3, 23-4, 2): Fraților, mai înainte de venirea credinței... Și Apostolul mucenicului: Din Epistola a doua către Timotei (1, 8-18): Fiule Timotei, nu te rușina... Aliluia, glasul al 2-lea: Preoții Tăi, Doamne,... Stih: Căci Domnul a ales Sionul...

Evanghelia de la Luca (21,12-19): Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că ei vor pune mâinile pe voi...

CHINONICUL

Bucurați-vă, drepților întru Domnul, celor drepți se cuvine lauda.

Preafericite Alipie, din tinerețe ți-ai dat viața ta lui Hristos Dumnezeul nostru. Acesta întărindu-te, ai supus cugetului patimile trupului, partea cea mai rea plecând-o celei mai bune. Pentru aceasta, roagă-te să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Gânditorule de Dumnezeu Alipie, mare luminător te-ai arătat, care, cu strălucirea minunilor și cu dumnezeiești lucrări, luminezi toată lumea cea de sub soare. Pentru aceasta, după adormire, te-a primit Lumina cea neapusă. Deci, roagă-te să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Stâlp neclintit te-ai făcut sihastrilor, înțelepte Alipie, stând deasupra stâlpului, îngreunându-te de arsură, de ger și de multă postire. Pentru aceea ai dobândit dumnezeieștile daruri ale Duhului, a vindeca bolile și a goni patimile cele cumplite. Și acum te roagă să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Alte stihiri, ale Sfântului Nicon, glasul al 6-lea:

Podobie: Toată nădejdea...

Inălțat-au trupul tău ostenelile și chinurile durerilor și purtările le-a înălțat lumina, care, strălucind cu dumnezeiescul Duh, a luminat toate cu putere mai presus de gând. Că minunat s-a mărit sicriul tău, izvorând vindecări credincioșilor. Uimitoare vedere, cum mormântul n-a legat, nici piatra n-a oprit puterea. Ci precum mai înainte de sfârșit strigai nouă «pocăiți-vă», asemenea și acum, după moarte, ne tragi către cunoștință.

Veniți să ne închinăm tot poporul în casa Domnului, unde este trupul cel preasflnțit al preafericitului, pe care cinstindu-l cu cântări veselitoare și cu făclii luminate, să strigăm către dânsul: Sfinte, apucă mai înainte și miluiește pe cei din nevoi și ne răpește din valul și din viforul necazurilor, ca să mărim sicriul tău cel veselitor și preacinstit și să cinstim chipul tău, care izvorăște mir.

Avuție de neluat te are pe tine cetatea Laconelor, fericite vrednic de minune Nicon, care strălucești cu luminări strălucitoare, căreia și acum dăruiește-i pace și o umple cu semne de biruință, smerind trufia vrăjmașilor și taberele lor, cu săgețile rugăciunilor tale, părintele nostru; și umple inimile noastre de împărtășirea ta cea milostivă, care te lăudăm pe tine cu credință, rugându-te cu îndrăznire pentru sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 8-lea:

Mulțimile călugărilor pe tine, îndreptătorule, te cinstim, Alipie părintele nostru. Că prin tine, cu adevărat am cunoscut a umbla pe cărarea cea dreaptă. Fericit ești că lui Hristos ai slujit și ai biruit puterea vrăjmașului, cel ce ești cu îngerii împreună-vorbitor, cu drepții și cu cuvioșii împreună-locuitor. Cu care roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: O, preamărită minune...

Stăpână Fecioară preacurată, care pe Fiul lui Dumnezeu L-ai născut cu trup, pe Acela ca pe un bun roagă-L să ne scoată din ispite și din necazuri pe noi, cei ce cu credință te fericim și cerem al tău ajutor, o, Preacurată! Și ne dăruiește iertare greșelilor celor ce am păcătuit.

A Crucii, a Născătoarei:

Răstignirea Ta, Stăpâne, pe care pentru noi oamenii îndelung răbdând o ai suferit, Fecioara văzând-o, cu plângere a strigat Ție: Fiul meu, cum Te-au pironit pe cruce fiii evreilor și Te-au omorât? Ci scoală, ca să dobândească mărire cei ce cu credință laudă, Cuvinte, cinstitele Tale patimi.

Stihoavna din Octoih

TROPARUL, glasul 1:

Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinților celor mai dinainte, cuvioase, lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite și vieții celor fără de trup, fiind în trup, Alipie părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Slavă..., al Sfântului Nicon, glasul al 3-lea:

Se bucură Lacedemonia având sfânta raclă a moaștelor tale, care izvorăște izvoare de tămăduiri, și mântuiește din nevoi pe toți cei ce aleargă la tine cu credință, Părinte Nicon cuvioase. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Și acum..., al Născătoarei: Caută-l la sfârșitul cărții.

LA

lib

UTRENIE

lu e fi- Joi

La Dumnezeu este Domnul..., se cântă troparul sfântului (de două ori), Slavă... al cuviosului, Și acum..., al Născătoarei, de la glasul troparului sfântului.

Sedelnele de rând din Octoih.

Psalmul 50

CANOANELE

Unul din Octoih, cu Irmosul pe 6, și ale sfinților două pe 8.

CANONUL Sfântului Alipie

Alcătuire a lui Iosif.

Cântarea I, glasul al 5-lea:

Irmosul:

«Calul și pe călărașul în Marea Roșie, Cel ce a sfărâmat războaiele cu braț înalt, Hristos i-a scuturat și pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cântă cântare de biruință».

Fiind plin de har, umple sufletul meu de bucurie, ca să laud viața ta și petrecerea ta, Alipie, prin care ai veselit pe toți, deopotrivă cu îngerii nevoindu-te.

Ca pe alt Samuel te-a sfințit Dumnezeu din pântecele maicii tale, Alipie fericite, și te-a făcut a vedea cele ce au să fie, ca pe un prooroc dumnezeiesc, vrednicule de laudă.

Ca să arate Dumnezeu strălucirea ta pe care ai avut-o, pe urmă bine nevoindu-te, când te-ai născut, cuvioase, a umplut locașul de lumină dumnezeiască, mai presus de gând. toți te cinstim pe tine, care după Dumnezeu ne ești nouă ocrotitoare.

A Născătoarei:

Cântarea a 3-a:

Graiul cinstitului prooroc a luat sfârșit, că iată, Fecioara a născut pe Dumnezeu cu trup, Care a ridicat pe oamenii cei ce erau mai înainte zdrobiți de păcatele greșelilor.

Irmosul:

Alt Canon, al Sfântului Nicon

Cântarea I, glasul al 8-lea:

Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Fiindu-ți cuprins sufletul de dragostea patriei cerești și poftind frumusețile cele de acolo și mărirea cea stătătoare, te-ai îndepărtat pe sineți de patria cea de pe pământ și de părinți, Nicon pururea pomenite.

Slavă...

Mutându-te din loc în loc, ai fugit de lucrurile cele trecătoare, lepădând avuția cea lumească, cu mutările de loc, nesuferind, fericite, pe nici unul din cei trupești să-ți ocărască bunul neam al sufletului.

Și acum..., a Născătoarei:

Preamărite s-au grăit în neamurile neamurilor pentru tine, ceea ce ai încăput în pântece pe Dumnezeu Cuvântul și rămânând curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie; pentru aceea

«Cel ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta și ai ridicat neținut pe cel îngreunat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întărește Biserica Ta, Unule, Bunule și Iubitorule de oameni».

Ca un luminător pus pe sfeșnicul faptei celei mai bune, cu virtuțile cele luminoase, părinte, tot sufletul care cu credință s-a apropiat de tine, l-ai luminat cu cugete de dreaptă credință, izbăvindu-l de întunericul păcatului.

Făcându-ți mișcările sfințitului tău gând către paza dumnezeieștilor legi ale duhului, te-ai arătat înger pe pământ, luând viețuirea îngerilor, fiind cu trup, părinte purtătorule de Dumnezeu Alipie.

Cu mintea te-ai arătat înstrăinat de cele supărătoare ale vieții, pururea pomenite, și cu osârdie ai mers către greutățile petrecerii sihăstriei, arătându-ți inima ta a fi locaș Duhului, cuvioase.

A Născătoarei:

«Fecioară, palat curat al Cuvântului, arată sufletul meu casă a Duhului. Și mă adapă cu apa izvorului celui începător de viață pe mine, care mă aprind de arsura păcatului. Ca după datorie să te măresc pe tine. ginea doririlor și credincioșilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni».

Alt Canon, al Sfântului Nicon

Podobie: Plinind rânduiala...

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut...

Alergând de la Răsărit la Apus, pe toți i-ai aprins cu propovăduirea pocăinței. Pentru aceasta ai aflat numire pe potriva ta, arătându-te purtător de numele pocăinței, cuvioase.

Slavă...

Punând în sufletul tău, părinte, râvna Mergătorului înainte, propovăduiai mai înainte arătarea lui Hristos cea de a doua în lume și ziceai: Faceți din inimă roade vrednice de pocăință.

Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te, ceea ce singură ai născut pe Domnul a toată lumea! Bucură-te, ceea ce ai cauzat viața oamenilor! Bucură-te, munte umbros și netăiat! Bucură-te, ceea ce ești fără prihană, sprijinul credincioșilor!

Irmosul:

Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra bolții cerești și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta, că Tu ești mar-

CONDACUL

glasul al 6-lea:

Sfântului Nicon,

Vieții îngerești urmând, cele frumoase ale lumii ca niște gunoaie le-ai socotit, cărarea pocăinței arătându-ne nouă, de Dumnezeu purtătorule Nicon cuvioase. Pentru aceasta pe tine te cinstim, săvârșind acum pomenirea ta. Că ești cu adevărat izvorul tămăduirilor, icos

Lui Dumnezeu te-ai făgăduit, părinte, din pruncie, fugind de mărirea deșartă a vieții și toată fapta bună din tinerețe alegând, ai pustnicit prealuminat. Crucea Domnului pe umeri luând, pe cărările Lui, Nicon, ai umblat luminat. Și urmând toată îndrăzneala Botezătorului Ioan și râvna pocăinței, propovăduitor te-ai arătat, strigând prin cetăți «pocăiți-vă», apropiatu-s-a împărăția cerească a lui Hristos cea fără sfârșit, celor ce cu credință dreaptă și cu gând curat o primesc acum. Pentru aceasta și sicriului moaștelor tale ne închinăm cu dreaptă credință, că este cu adevărat izvor de tămăduiri.

SEDEALNA Sfântului Alipie, glasul al 8-lea:

Podobie: Pe înțelepciunea...

Alt Simeon te-ai arătat nouă, înțelepte, că înălțându-ți trupul de la pământ pe stâlp, Părinte Alipie, ai biruit cetele demonilor, cugetătorule de Dumnezeu, tânguindu-se amar, și i-ai alungat pe ei în locuri neumblate. Pentru aceea te-ai arătat podoabă dumnezeiască, laudă părinților, întărire sihastrilor. Pentru aceasta, strigăm ție cu credință: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Slavă... a Sfântului Nicon, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău...

Râvnei celei cinstite a Botezătorului ai urmat și în lume ai propovăduit arătarea Ziditorului cea înfricoșătoare și de a doua, și tuturor ai strigat: Acum faceți roade vrednice Domnului și pocăință deplină din inimă, cuvioase, părintele nostru.

Și acum..., a Născătoarei:

Ocârmuiește, Curată, ticălosul meu suflet și te milostivește spre el, cel ce alunecă de mulțimea greșelilor în adâncul pierzării, ceea ce ești cu totul fără prihană și, în ceasul înfricoșătoarei morți, tu pe mine mă răpește de la demonii cei ce mă clevetesc și de hotărârea cea înfricoșătoare.

A Crucii, a Născătoarei:

O, minune înfricoșătoare! O, taină nouă!, striga Curata și cea fără prihană Fecioara, când a văzut pe Domnul întins pe lemn. Cel ce poartă toate în palmă, ca un osândit Se osândește pe Cruce de judecătorii cei fără de lege.

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

«Dumnezeiască pogorârea Ta cunoscând-o Avacum cu mai înainte vederea, Hristoase, cu frică a strigat către Tine: Spre mântuirea poporului Tău ai venit, ca să mântuiești pe unșii Tăi».

Dragoste adevărată, milostivire și credință, nădejde întărită și viețuire neînșelată luând asupra ta, părinte, te-ai făcut slujitor lui Hristos.

Stând în stâlp, neclintit de pornirile cele potrivnice, ai biruit tabăra demonilor și celor ce se clătinau te-ai făcut întărire nemișcată, preafericite.

Făcutu-te-ai plin de ape dumnezeiești și ai răcorit sufletele cele topite de arsura cumplitului păcat, gânditorule de Dumnezeu, întru tot fericite Alipie.

Arătatu-te-ai demonilor cu adevărat, cu totul înfricoșător și neapropiat, chinuindu-i cu biciul sfințitelor tale rugăciuni și departe alungându-i, Alipie.

A Născătoarei:

Vindecă patimile sufletului meu și-mi luminează gândul și inima mea, Stăpână, ceea ce ai născut pe Hristos, Dătătorul de lumină, pe Domnul cel Preabun.

Alt Canon, al Sfântului Nicon Irmos: Auzit-am, Doamne...

Dorind de cunoștință adevărată, fericite, fapta ți-ai făcut-o treaptă de suiș către socotință, lepădându-te de bârfele păgânilor.

Slavă...

Curățindu-ți-se mai înainte ochii inimii cu fapte dumnezeiești, vesteai mai înainte cele viitoare, având cuget văzător.

Și acum..., a Născătoarei:

Dăruiește-ne nouă iertare greșelilor, ca Cel ce ești fără de păcat, și împacă lumea Ta, Dumnezeule, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

«Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, la Tine vin și către Tine strig: Luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un milostiv».

Fiind dat cu totul la Atotțiitorul, părinte, ai suferit cu osârdie stare îndelungată fără de acoperământ, pătimind tare de ploi și de zăduf.

Stând totdeauna, cuvioase, în laude și în rugăciuni, ai luat harul strălucirii celei în trei lumini prin curăția minții și ai strălucit lumină de vindecări.

Îngrădindu-ți trupul tău în stâlp, nu te-ai oprit să alergi cu gândul către Cel dorit al tău, plin fiind de lumină.

A Născătoarei:

Născut-ai Sfânt, pe Dumnezeu, Sfântă Fecioară, Care S-a făcut om pentru milostivire și sfințește pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, cu credință și cu frică.

Alt Canon

Irmos: Mânecând, strigăm...

Pe cel ce era la tine nerușinat, care era lovit cu rană de Dumnezeu trimisă, l-ai însănătoșit cu rugăciunile tale și l-ai făcut a te cinsti pe tine.

Slavă...

Casă prealăudată ai ridicat Mântuitorului, făcându-te tu mai întâi casă vie și însuflețită, sfinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Viață ne-ai odrăslit nouă, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pe Ziditorul și Domnul, Care în viază toate.

Cântarea a 6-a:

Slavă...

Irmosul:

Ca pe alt Moise te-a cunoscut pe tine Lacedemonia, îngreunând Egiptul patimilor cu bătăile dumnezeieștilor tale învățături ale pocăinței, scoțând-o din răutate.

«Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potolește-o, Stăpâne Hristoase, și din stricăciune mă scoate ca un milostiv».

Duhurile răutății de față împroșcând cu pietre, nicidecum nu te-au clătinat pe tine stând în stâlp și pe piatra cea întărită.

Mult ai răbdat, cuvioase, dându-ți ție Domnul răbdarea cea adevărată și de toate nevoile te-a izbăvit.

În chip uimitor lumină se vedea deasupra stâlpului tău, cuvioase, în toate zilele, luminându-ți simțirile sufletului, făcătorule de minuni.

A Născătoarei:

Tare mângâiere în necazuri, scăpare și ocrotitoare știută, toți te avem pe tine; mântuiește de primejdii pe robii tăi.

Alt Canon

Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule...

Dumnezeul cel ce S-a preaslăvit întru mădularele tale te-a slăvit pe tine, cu minunate minuni. Pentru aceea ți-ai și împlinit lipsa vieții pe stâlp, ca să vorbească cu tine în casa cea dumnezeiască.

Și acum..., a Născătoarei:

Mântuitu-ne-am de cumplite greșeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu, și luăm dumnezeiasca strălucire a Fiului și Dumnezeului tău, Cel ce S-a întrupat negrăit din tine cea fără prihană.

Irmosul:

«Curățește-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică din adâncul răutăților, rogu-mă. Căci către Tine am strigat și mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele».

CONDACUL

glasul al 8-lea:

Cuviosului Alipie,

Podobie: Cao pârgă a firii...

Ca un temei al faptelor bune și împodobire a sihastrilor, Biserica te mărește pe tine astăzi și te laudă, Alipie. Cu rugăciunile tale, dă celor ce cinstesc din dragoste vitejiile și luptele tale, scăpare din cumplite greșeli, ca cel ce ești cu numele neîntristării numit.

Icos

De viața lui Alipie cea dumnezeiască și întocmai cu a îngerilor, veniți de vă mirați preoți, împărați, călugări și mireni și popoarele cele de Dumnezeu înțelepțite. Și să urmăm faptelor lui, ca și părții lui să ne învrednicim, cu rugăciunile lui, o, iubitorilor de praznic. Pentru că acesta cerească laudă cântă neîncetat lui Dumnezeu, ca cel ce este cu numele neîntristării numit.

SINAXAR

în această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stâlpnicul.

Acesta a trăit în zilele împăratului Heraclie, în anii 608, și se trăgea din cetatea Adrianopolei paflagonilor. Mai înainte de a se naște el, s-a arătat prin niște semne dumnezeiești maicii sale în ce chip vrea să fie. Și după naștere a mirat atât pe oamenii cei de atunci, cât și pe cei de acum, cu vederea și cu auzirea lui. Că se arătă maică-sa când era grea cu dânsul, că ținea în brațe un mielușel frumos, care avea în cornițele lui făclii aprinse. Acesta era semn al virtuților și strălucirii ce avea să aibă el mai pe urmă, căci s-a luptat cu toată nevoința și a întrecut pe mulți cu răbdarea, că a stat pe stâlp în soare 53 de ani. De aceea rănindu-l și pe el vicleanul diavol, ca și pe Iov, cu rană, pentru aceasta Sfântul în pizma vrăjmașului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a răbdat 13 ani, de nu s-a mai întors pe cealaltă parte, până când și-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieții lui a fost o sută de ani.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, numit și «Pocăiți-vă».

Acesta se trăgea din țara Armeniei, fiind fiu al unui oarecare om mare. Deci, auzind dumnezeiescul glas ce zice: «Tot cel ce va lăsa pe tată sau pe mamă» și celelalte, și-a lăsat tot și s-a dus la o mănăstire, unde a arătat tot felul de nevoințe și a întrecut pe toți monahii cei mai dinainte de dânsul, cu desăvârșită aspră petrecere. Iar tatăl său aflând că se află la mănăstire, cerceta toate locașurile călugărilor. Iar Sfântul, ieșind din acea mănăstire, a colindat tot Răsăritul propovăduind tuturor și zicând: «Pocăiți-vă». Deci s-a dus și în insula Creta la toate cetățile și orașele din ea; apoi s-a dus la cetatea Lacedemoniei, în care a făcut multe minuni și a zidit o biserică în numele lui Hristos, Mântuitorul nostru. Unde, aflându-se până în sfârșit, s-a mutat către Hristos cel dorit, luând cununa nevoinței.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul.

Acesta a fost sfințit din pântecele maicii sale și s-a făcut locaș Duhului Sfânt. Pentru aceasta, împărțindu-și bogăția la săraci și făcându-se monah, a covârșit pe toți monahii cei de atunci prin nevoință obositoare și viețuire aspră. Apoi s-a dus în pustie, și a intrat într-o peșteră în care primea hrană de la un dumnezeiesc înger. Și s-a făcut doctor de felurite nevindecate patimi. Căci, când urma boală aducătoare de moarte și mureau pruncii, și părinții rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credință numele acelui Sfânt Stelian și zugrăveau sfânta lui icoană, iarăși nășteau alți prunci, însă și prunci bolnavi izbăvea de boală. Deci, așa viețuind pururea-ponicnitul și vindecări și minuni multe săvârșind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara.

Acest cuvios era într-o mânăstire ce se afla în Asia. Și când era tânăr cu vârsta ducea sihăstrească viață. Avea îndrumător și stareț pe un monah foarte leneș și neînfrânat. Deci, atâtea necazuri și supărări răbda de la el fericitul, încât la mulți poate par necrezute. Căci uneori avea ochiul negru de lovituri, alteori gâtul și alteori avea rănit chipul. Iar după ce au trecut nouă ani, sub ascultarea acelui nemilostiv bătrân, s-a mutat către Domnul și a fost îngropat în cimitirul părinților. Atunci bătrânul său s-a dus la un mare și înțelept părinte și i-a zis: Fratele Acachie a murit. Iar acel părinte n-a crezut cuvintelor lui, dar bătrânul iarăși i-a zis: Vino de vezi. Deci s-au dus amândoi la cimitir. Atunci, acel mare părinte a întrebat pe Cuviosul Acachie ca pe un viu așa: Frate Acachie, ai murit? Iar mereu-mulțumitorul și desăvârșit-ascultătorul a arătat încă și după moarte supunerea sa, căci, răspunzând, a zis: Cum este cu putință, părinte cuvioase, să moară omul făcând ascultare? Atunci, îndrumătorul și starețul de mai înainte îngrozindu-se de această preamărită minune a căzut cu fața la pământ în lacrimi. Și făcându-și chilie lângă mormântul cuviosului, acolo și-a petrecut viața, cu înfrânare, mărturisindu-se părinților pentru bătăile ce le dădea Sfântului și zicând cuvântul acesta «Ucidere am făcut».

Iar cinstitele moaște ale Cuviosului Acachie au fost păzite prin dumnezeiască putere mai presus de toată stricăciunea și de fireasca dezlegare. Și au rămas întregi multe înconjurări de ani. S-a întâmplat odată ca să iasă monahii acelei mănăstiri să secere, vremea la aceasta chemându-i, și numai doi frați au rămas în mânăstire. Unul ca să păzească, iar celălalt pentru că era bolnav. Și s-a întâmplat că a murit cel bolnav, iar celălalt frate singur fiind, nu putea să-i sape mormântul și să facă și celelalte trebuincioase spre îngropare. Așadar, deschizând mormântul cel gata al Sfântului Acachie, a pus acolo pe fratele cel mort împreună cu Sfântul. A doua zi, mergând la mormânt, a aflat pe fratele cel mort aruncat afară din mormânt; și iarăși l-a băgat în mormânt. Și fiindcă iarăși l-a aflat pe el aruncat afară, se tânguia către Sfântul, îndreptându-se și zicând: Auzit-am, Sfinte Acachie, că nimeni altul n-a sporit întru ascultare ca tine. Dar acum, precum văd, te-ai făcut atât de neascultător și mândru, încât nu primești pe fratele în mormântul tău, ci îl arunci afară. Deci, sau lasă-l pe el să se afle cu tine într-un mormânt, sau, de-l vei arunca pe el iarăși afară, mai mult nu te voi suferi, ci te voi scoate eu afară din mormânt. Și a pus pe fratele iarăși în mormântul Sfântului și s-a dus. Iar a doua zi ducându-se iarăși, pe fratele cel mort l-a aflat zăcând în mormânt, iar pe Sfântul Acachie nu l-a aflat. Și așa până astăzi se vede deșert mormântul care poartă numele Sfântului Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov Pustnicul.

Acest fericit Iacov, ducându-se la muntele ce este la treizeci de stadii de la orașul Cirului, zăbovea neavând peșteră, nici cort, nici colibă, ca prin acestea să scape de fireștile nevoi. Trupul lui era legat cu lanțuri foarte grele pe sub cămașa sa cea de păr, cu care erau legate și gâtul și mijlocul său. Asemenea, avea lanțuri spânzurate împrejurul gâtului său, două pe partea dinainte și două pe partea dinapoi, care, petrecându-se prin cercul de jos de alături, închipuiau litera H; și pe la coatele mâinilor avea câte un lanț de fier. Hrana lui era, seara, linte muiată. Iar din aceste osteneli el a secerat darurile Duhului Sfânt. Căci pe un prunc mort, pe care îl plângea tatăl său, care zicea către Sfântul: Știu, robule al lui Dumnezeu, că poți, numai nu te îngreuia a face rugăciune. Sfântul, înduplecându-se de lacrimile tatălui, l-a înviat pe copil și l-a dat sănătos în mâinile tatălui său. Din multele fapte ale Sfântului acestuia numai una să pomenim. Un oarecare aducea Sfântului apă de departe, de două ori pe săptămână. Și închipuindu-se diavolul pe sine întru asemănarea Sfântului, întâmpina pe la mijlocul căii pe cel ce ducea apa și, luându-i apa, îl trimitea acasă, pentru ca prin lipsa de apă să pună pe Sfântul în nedumerire. Iar odată venind aducătorul de apă și nesimțindu-l spurcatul diavol, l-a văzut bătrânul și i-a zis: Ce este aceasta, fiule? Multă vreme a trecut de când n-ai adus apă, și am ajuns nu în mică supărare pentru lipsa de apă. Iar acela i-a răspuns: Pururea părinte, la ceasul și ziua rânduită, eu aduc apă, dar tu, întâmpinându-mă, când într-un loc, când într-altul, nu-mi îngăduiai ca să vin aici. Iar Sfântul a zis către dânsul: De acum înainte, măcar de mii de ori de mă vei vedea că te întâmpin și te opresc, sau te cert pe tine, fiule, să nu-mi dai vasul până ce nu vei ajunge la locul acesta. Așa nevoindu-se și mare făcător de minuni făcându-se, întru bucurie s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil, episcopul Corintului din Persida.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis, și pomenirea Sfatului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a pătimit la anul 1807.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

«Domnul părinților cel preaînălțat văpaia a stins-o, pe tineri i-a rourat, pe cei ce cântau cu un glas: Dumnezeule, binecuvântat ești».

Prearăbdătorul și tarele Alipie, întru mulți ani îngreunându-se de înghețuri, se încălzea cu căldura Duhului preaslăvit.

Având viețuire către cereasca înălțime, n-ai băgat în seamă trupul, ca pe cel ce era să se strice, și când acest trup putrezea, n-ai băgat în seamă durerile.

Nu te-ai îngrijit de osteneli, de toată patima dulce te-ai lepădat, părinte, și, luptându-te cu frigul și cu zăduful, te-ai nevoit în văzduh, cântând: Dumnezeule, binecuvântat ești.

A Născătoarei:

Cel necuprins a luat trup cu minte și cu suflet din tine, pururea Fecioară, ca să mântuiască pe cei ce strigă: Dumnezeule, binecuvântat ești.

Alt Canon

Irmos: Din Iudeea venind tinerii...

Suindu-te părinte pe cele patru virtuți ca într-o căruță, ai alergat la înălțime ca alt Ilie, cântând Mântuitorului tău: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești.

Slavă...

Ca un râvnitor ți-ai lăsat, părinte, haina celor ce te iubesc, întru care necăjindu-ți și îngreunându-ți trupul, îți odihneai sufletul, strigând: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce ești înțelepciunea cea ipostatică a Celui Preaînalt, umple de înțelepciune și de putere dumnezeiască, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu, pe toți cei ce cu credință cântă Ție: Dumnezeul părinților noștri, binecuvântat ești.

Cântarea a 8-a:

Irmosul:

«Tie, Făcătorule a toate, tinerii în cuptor danț a toată lumea împreună cântau: Toate lucrurile pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii».

Nou Samuel te-ai arătat, Alipie, văzând mai înainte cu curăția minții ceea ce va să fie, și spunând tuturor mai înainte, ca un prooroc dumnezeiesc, cele ce ți s-au arătat ție de la Domnul, părinte.

Stâlpul Bisericii cel cu chip de lumină, turnul cel neclintit, zidul cel nemișcat al tuturor oamenilor care cred în Dumnezeu, sluga lui Hristos, Alipie să se cinstească.

Bine ai adormit părinte cu somnul, care este rânduit tuturor drepților, adormind mai înainte multe feluri de patimi, cu rugăciunile și cu privegherea. Pentru aceasta, avându-te acum pe tine ocrotitor neadormit ne-am îmbogățit.

A Născătoarei:

Nașterea ta a făcut pierdut acum rodul păcatului, care s-a născut prin înșelăciunea șarpelui, Fecioară, ceea ce singură ești pierderea blestemului. Pentru aceasta te cinstim întru toți vecii.

Alt Canon

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Îmbrăcămintea sufletului cea curată și nespurcată, trupul tău cel răbdător și fără patimă, avându-l Lacedemonia ca o comoară dumnezeiască, cere sănătate durerilor celor trupești și sufletești, cântând cu un glas: Tineri, binecuvântați, preoți, lăudați, popoare, preaînălțați pe Hristos în veci.

Mormântul, izvorând daruri de tămăduiri, vindecă toată durerea bolilor și a patimilor, și tot felul de răutate și toată slăbiciunea tuturor celor ce cu credință cântă: Tineri, binecuvântați, preoți, lăudați, popoare, preaînălțați pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Înduplecă pe Mântuitorul și Domnul pentru noi, cei ce scăpăm la acoperământul tău, cuvioase, ca unul ce ești cu numele biruinței și stai înaintea lui Dumnezeu, să ne scape de toată răutatea și supărarea vrăjmașilor demoni și de boli, pe cei ce cu credință te lăudăm întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Mintea nu poate să spună lucrul cel înfricoșător al nașterii tale, cum naști și feciorești după naștere, Preacurată, precum însuși Domnul tuturor știe. Pe Care nu înceta rugându-L, Fecioară, să se mântuiască cei ce cu credință strigă Fiului tău: Popoare, preaînălțați pe Hristos în veci.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

«De șapte ori cuptorul tiranul haldeilor l-a ars nebunește cinstitorilor de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului a strigat: Tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare, preaînălțați-L întru toți vecii».

Cântarea a 9-a:

Irmosul:

«Isaia dănțuiește, Fecioara a avut în pântece și a născut fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu și Omul. Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim».

Viața ta cea sfințită, din scutece s-a arătat lui Dumnezeu, strălucind cu lumina virtuților, fericite. Iar moartea ta s-a făcut scumpă înaintea lui Hristos, părinte Alipie, vârful sihastrilor.

Ca un luminător prealuminat luminezi tot pământul, alungând înșelăciunea patimilor și risipind întunericul păcatului; și cu dumnezeieștile străluciri de tămăduiri, luminezi pe cei ce te laudă pe tine.

Ședere pe stâlp ai făcut, înțelepte, în cincizeci și trei de ani nevoindu-te cu osârdie ca un pătimitor, cu căldura și cu iarna necontenit fiind îngreunat.

Sfântă pomenirea ta ne sfințește pe noi, înțelepte, cu Sfântul Duh, săvârșind-o pe ea sfințit și pe tine lăudându-te, părinte, cu credință întru dânsa, ca pe un sprijinitor și ocrotitor al sufletelor noastre.

A Născătoarei:

Dăruiește-mi mie lumină, ticălosului și păcătosului și celui ce sunt în întunericul patimilor, și mă izbăvește pe mine de lucruri rele și de văpaia care mă așteaptă pe mine, Stăpână preacurată, ocrotitoarea celor ce te laudă.

Alt Canon

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

De față îndulcindu-te, părinte, de viață, pentru care te-ai nevoit pe pământ, după putință încuviințându-te cu viață îngerească, și mutându-te, fericite Nicone, către petrecerile cele fără de materie, roagă-te, purtătorule de Dumnezeu, să se mântuiască cei ce cu credință aleargă la Biserica ta.

Slavă...

Te bucuri în cer cu îngerii, stând înaintea Dumnezeului tuturor. Și pe pământ izvorăște daruri sicriul, în care cu cinste zace sfântul și cinstitul tău trup, celor ce cu credință se apropie și cu frică se ating de moaștele tale, Preafericite Nicone.

Și acum..., a Născătoarei:

Întru tine s-a cinstit curăția fecioriei, Prealăudată Marie, că numai tu, zămislind pe Dumnezeu în pântecele tău, mai presus de fire, L-ai născut întrupat, rămânând fecioară preaadevărată. Pentru aceea, mai ales, Născătoare de Dumnezeu te lăudăm pe tine, și ne închinăm ție și te mărim.

Irmosul:

«Spăimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat. Că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești, te mărim».

LUMINÂNDA

Sfântului Alipie.

Podobie: Femei, auziți...

Mai presus de om te-ai luptat, părinte cuvioase, cu puterea lui Hristos. Că ai stat pe stâlp ani cincizeci și trei, înțelepte Alipie, strâmtorându-te de pretutindeni, și acum ai aflat săvârșirea tuturor virtuților, fericite.

Slavă..., a Sfântului Nicon:

Sicriul unde zace trupul tău cel cu bună laudă izvorăște daruri de tămăduiri din destul tuturor celor ce vin cu credință către tine pururea, purtătorule de Dumnezeu, Nicone.

Și acum..., a Născătoarei:

Toate cetele îngerilor și ale Arhanghelilor te laudă pe tine, Fecioară, Maica lui Dumnezeu celui Preaînalt, și tot neamul omenesc te preamărește pe tine cu dragoste.

A Crucii și a Născătoarei:

Pe cei ce se închină cu toată inima și cu toată cucernicia Crucii și patimilor Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, părtași slavei și locuitori raiului îi arată.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul 1:

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Îndestulându-te de cele dorite, cuvioase, luminezi cugetele tuturor celor de pe pământ, care cu credință săvârșesc pomenirea ta, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru. Și s-au adunat la dumnezeiasca ta Biserică, cu toată buna-credință, preafericite (de două ori).

Urmând tu râvnei Mergătorului-înainte, strigai tuturor, preafericite: Pocăiți-vă din toată inima, că a sosit împărăția lui Hristos; pe Care roagă-L neîncetat pentru noi, care cu credință te mărim pe tine.

De la Răsărit ai alergat, părinte, la Apus și pe toți i-ai luminat cu cuvintele pocăinței, cunoscându-te cetatea ta, Lacedemonia, ca pe alt Moise, tăind acum Egiptul patimilor cu învățăturile pocăinței.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Cuvioase părinte, în tot pământul a ieșit vestea isprăvilor tale. Pentru aceasta, în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele demonice le-ai pierdut, cetele îngerești ai ajuns, a căror viață fără prihană ai urmat; îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Prefacerea celor scârbiți, izbăvirea celor neputincioși fiind, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, păzește cetatea și poporul, pacea celor din războaie, liniștea celor înviforați, una ocrotitoare a credincioșilor.

A Crucii și a Născătoarei:

Dacă Te-a văzut Preacurata pe Cruce spânzurat, tânguindu-se, striga ca o maică: Fiul meu cel preadulce și Dumnezeul meu, cum suferi patimă de ocară?

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și otpustul.