SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6 ale Apostolilor 3, și ale Cuviosului 3. Stihirile Apostolilor, glas 4

Podobie: Dat-ai semn...

Pe Cleopa și pe Andronic, pe Siluan și pe Agav, pe Anania și pe Filip, pe Prohor și pe Nicanor, pe Ruf și pe Sosten, pe Lin și pe Stahie, pe Ștefan, pe Timon și pe Erman, pe Flegonta și pe Marco, pe Luca, pe Sosipatru, pe Fason și pe Cae, pe Tihic și pe Filimon, cu cântări sfințite, să-i fericim noi credincioșii.

Narcis și Trofim, Kesar, Zina și Aristarh, Marco, Sila și Cae, Ermi și Asincrit, Apolos și Chifa, Clement și Iust, Quart, Erast și Luca, Onisifor, Carp și Evod, Matia și Iacov, Urvano și Aristobul, Tihic și Aristarh, după vrednicie să se cinstească.

Pud și Irodion, pe Arteman și pe Filolog, Olimpan și Rodion, Apelli și pe Amplia, Patrovan și Tit, Tertie și Tadeu, pe Epeneton cel minunat, pe Ahaic, pe Aquila, pe Luchie și pe Varnava, pe Furtunat, și pe Apolo pururea pomenitul, pe Crisc și pe Marco, să-i cinstim, pe propovăduitorii lui Dumnezeu.

Alte Stihiri ale Cuviosului, glas 2.

Podobie: Când de pe lemn...

Când ți s-a rănit sufletul de dumnezeiasca dragoste, Preafericite, cu bucurie ai luat asupră-ți Crucea ta, și ai urmat lui Hristos, și omorându-ți cugetul trupului, cu înfrânarea, ai primit lucrarea Duhului cea vie, ca să risipești viforul bolilor, cu căldura rugăciunilor celor bineprimite. Pentru care cu un glas te fericim.

Când ți-ai curățit Părinte ochiul sufletului, cu rugăciuni neîncetate, lăcaș te-ai făcut Dumnezeirii, Celei în Trei străluciri. Și primind ungerea preoției cea dumnezeiască și sfântă, ai intrat înlăuntru celor neumblate, jertfind pe Cel ce S-a jertfit pentru tine, prin pogorârea Sa cea negrăită.

Arătându-te cu nerăutatea minții, blând și răbdător de cele rele, Părinte Teoctiste, ai moștenit deplin cu adevărat pământul celor blânzi. Și prin împărtășire îndumnezeindu-te, te îndestulezi de desfătare și de veselie, și de bucurie adevărată. Unde nu înceta a pomeni pe cei ce te cinstesc curat, și săvârșesc a ta dumnezeiască adormire.

Slavă..., Și acum..., glas 3:

Strălucit a fost praznicul cel ce a trecut, slăvită este și ziua de acum. Întru acela magii s-au închinat Mântuitorului, iar întru aceasta pe Stăpânul sluga cea mărită L-a botezat. Acolo păstorii fluierând L-au văzut și s-au minunat; iar aici glasul Părintelui, pe Fiul Unul-Născut l-a propovăduit.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glas 8.

Podobie: Mucenicii Tăi Doamne...

Foc nesuferit fiind Tu, Hristosul meu, eu fiind țărână și umbră, ce-mi pleci mie sfânt capul Tău? De Care se cutremură mulțimea îngerilor, zis-a Ioan către Făcătorul când a venit să Se boteze. Mare este pogorârea Ta la noi Milostive dătătorule de viață.

Stih: Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine din pământul Iordanului și al Ermonului din munte mic.

Iată luminarea noastră, scăparea și mântuirea, de voie vine mai înainte la Iordan gol arătat, Cel ce se îmbracă cu apele ca cu un veșmânt, îmbrăcând goliciunea tuturor, ceea ce se golise prin sfatul potrivnicului șarpe.

Stih: Văzutu-Te-au apele Dumnezeule, văzutu-Te-au apele și s-au spăimântat.

Foc nesuferit cu adevărat, mai înainte vine de voie la Iordan, curățindu-mă pe mine cel sfărâmat de cel viclean, prin călcarea poruncii. Ca o ploaie cerească se primește prin mijlocul apei, cea spurcată de multe greșelile mele, ca un Bun și Multmilostiv.

Slavă..., Și acum..., glas 6.

Vine la Iordan Hristos adevărul, să Se boteze de la Ioan, și acela zice către Dânsul: Mie-mi trebuiește să mă botez de la Tine, și Tu vii la mine. Nu îndrăznesc iarbă fiind, să mă ating de Foc. Tu mă sfințește Stăpâne, cu dumnezeiască arătarea Ta.

Troparul Apostolilor, glas 3.

Sfinților Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșale sufletelor noastre.

Slavă..., al Cuviosului, glas 8:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-au făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teoctist, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., al înainte prăznuirii.

Gătește-te Zabuloane, și bine te împodobește Neftalime; Iordane râule stai, primește săltând pe Stăpânul cel ce vine să se boteze. Bucură-te Adame, împreună cu strămoașa, nu vă ascundeți ca mai înainte în rai. Că Cel ce v-a văzut pe voi goi, S-a arătat, ca să vă îmbrace în haina cea dintâi. Hristos s-a arătat, toată făptura vrând să o înnoiască.

LA PAVECERNIȚĂ

Cântăm Canonul

Cântarea 1-a, glas 6:

Irmos:

Cu tăiere s-a tăiat marea Roșie, și adâncul cel hrănit cu valuri s-a uscat, aceeași împreună făcându-se, celor fără de arme trecută și celor preaîntrarmați mormânt. Și cântare lui Dumnezeu cuvioasă s-a cântat; căci cu slavă S-a proslăvit Hristos Dumnezeul nostru.

Cea atot-pricinuitoare și dătătoare de viață, înțelepciunea lui Dumnezeu cea nemăsurată și-a zidit eiși casă din Curata Maică, ceea ce n-a știut de bărbat. Iar acum merge la râurile Iordanului, cerând botez spre înnoirea oamenilor.

Taine învățând înțelepciunea lui Dumnezeu, cheamă pe toți cei din păgâni la lumină, pe cei ce zăceau mai înainte întru întunericul neluminatei necunoștințe, la cunoștința adevărului; scoțându-i la lumină prin Botezul cel ce curățește inimile, și zidește prin Duhul.

Să auzim acum glasurile proorocești, cele plinite prin Duhul, căci Cel ce botează cu Duhul și cu foc, Hristos, merge la Iordan. Veniți la Dânsul și vă luminați, că fețele voastre nu se vor rușina.

Cântarea a 3-a:

Irmos:

Domn fiind a toate, și Ziditor, Dumnezeule cel fără de patimă, zidire Ție Ți-ai unit sărăcind, și râurile la care ai voit a veni însuți fiind, popoarelor ai strigat: Apa vieții scoateți, și cu credință vă întăriți.

Darul Botezului cel dezlegător, sufletelor împreună și trupurilor, Mântuitorule vii să-l dăruiești. Pentru aceasta ne dai acum nouă și Dar în loc de dar, strigând: Apa vieții scoateți și cu credință vă întăriți.

Bărbatul nebun, cel ce nu cunoaște pe Dumnezeu, se strică; că pentru izvodirile cele netrebnice, se lipsește de tot binele, și cade din toată mântuirea, de a cărui parte, toți cei ce cunoaștem pe Hristos, să ne mântuim.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Mai înainte văzând Proorocul taina Ta cea negrăită Hristoase, a strigat: Pus-ai Darul Botezului cel tare tuturor, celor ce cu credință îl primesc pe el, spre iertarea greșelilor noastre.

Mergând la Botezul cel ce izvorăște celor muritori iertare, chemi pe toți cei însărcinați cu rele greșeli, care rău viețuiesc întru necurăție, sufletească odihnă să le dai lor, ca un Îndurat făgăduindu-Te.

Cel ce Te-ai împărtășit cu trupul meu, ca să-mi dai mie Dumnezeirea Ta, că chipul Părintelui Tău neschimbat fiind, încapi sub mâinile zidirii Tale, Mântuitorule, fără păcat Om arătându-Te, cu cel asemenea, curățind Cuvinte pe cel asemenea.

Băutură și ungere și Duh sunt cunoștințele peceții Tale, Mântuitorule, și darurile cele de taină, și lucrurile dumnezeieștilor daruri cele vrednice de iubire; că pe Tine Unul-Născut, curățire în lume, Tatăl, Te-a trimis.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Cu legătura temerii fiind cuprins acum Mergătorul înainte se leapădă a boteza pe Hristos, văzându-L cu cucernicie stând gol la ape, pe Cela ce acoperă cu ape cele mai pe deasupra.

Ceea ce ține apa cea neținută și mai presus în văzduh, înțelepciunea lui Dumnezeu, Care oprește adâncurile, și mările înfrânează, vine la Iordan, și Botez ia din mâinile slugii.

Închipuindu-Se în Adam cel dintâi Hristos, vine să-l curățească cu Botezul, Cel ce înfășoară Cerul cu nori, și Se îmbracă cu lumina, gol Se vede în repejunile Iordanului, și cu mână Se cuprinde Cel ce poartă toate.

Cântarea a 6-a:

Irmos:

Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a încunjurat, și viforul nemai-răbdându-l, ca Iona strig către Tine, Stăpânul: Din stricăciune scoate-mă.

Domn știindu-Te pe Tine cerurile, spus-au mărirea Ta, Mântuitorule întru nașterea Ta; iar acum Tatăl te mărturisește Fiu iubit, pe Tine Cel ce Te-ai botezat.

Tot cel ce poartă întinăciune, să o curățească, cu curgeri de lacrimi, și la Hristos cu cutremur să vină, Carele merge să curățească cu foc, și cu Dumnezeiescul Duh firea noastră.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii în Babilon, de văpaia cuptorului nu s-au spăimântat, ci în mijlocul văpăii aruncându-se, fiind rourați, au cântat: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Clătinând cu capul spre vrajbă, nimenea cu înșelăciune să nu se miște, celui de aproape cu rău să-i răsplătească, rău pentru rău gândind. Ci întru dragoste pe Domnul, Cel ce S-a arătat să-L cinstim.

Noi ca niște prieteni ai lui Hristos, puțin rău să pătimim împreună, cu Cel ce S-a închipuit, și S-a arătat ca și noi, și vine să ia Botez spre curățirea chipului.

Cu Mine împreună de se va pogorî cineva, și împreună se va îngropa prin Botez, cu Mine se va desfăta, întru slavă și întru înviere. Hristos acum vestește, pe Carele cu credință să-L întâmpinăm.

Cântarea a 8-a:

Irmos:

Pentru legile părintești, fericiții Tineri în Babilon, mai înainte nevoie pătimind, au scuipat porunca cea nebunească a celui ce împărățea. Și împreunându-se cu focul cu carele nu s-au ars, Celui ce stăpânește, vrednică cântare i-au cântat: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Oaspeții dumnezeieștii hrane, cei ce în Betleem cu cuvântul ne-am hrănit, și cu îngerii am proslăvit, și cu păstorii și cu filozofii pe Cel ce S-a întrupat, să mergem acum în taină la Iordan, să vedem taina cea mare, pe carea Hristos vine să o săvârșească. Pe Carele Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Capul legii și al proorocilor păzind, și cu dragoste întărindu-ne, următori să fim lui Hristos, Celui ce pentru dragostea cea desăvârșită, trup a luat și prin Botez pe noi cu Tatăl ne-a împăcat, și ne-a învățat a cânta: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Primit-a pe Cela ce a venit să curățească păcatele lumii cu ape; dar nu i-ai îngăduit Lui fiind cuprins de frică. Mie îmi trebuiește să mă botez de la Tine, Mirelui împotrivă a zis prietenul, și Cuvântului glasul, și Soarelui sfeșnicul; pe Care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos:

Din ospățul Stăpânului, și din masa cea nemuritoare, cei ce ne-am îndulcit în peștera cea săracă, acum la Iordan să alergăm, să vedem taină străină, care solește spre strălucirea cea de sus.

Mergeți de la Betleem cei ce v-ați îndulcit cu minunile spre partea Iordanului, și acolo veți vedea lucruri cu taină săvârșite, și pe Hristos venind prin Botez să înnoiască pe Adam pentru că S-a întrupat.

Ziditorul născându-Se din Tatăl mai înainte de veci, S-a născut mai pe urmă neschimbat, întrupându-Se din Curata Fecioară dumnezeiasca Fiică, îndoit rămânând, Dumnezeu și Om, ca să înnoiască pe Adam prin Botez.

Ca un om după fire, iar nu după nălucire, ai venit în mijlocul tuturor, cerând Botez, însuți fiind din fire nevinovat, că ai venit să îngropi vinovățiile oamenilor, în ape botezându-Te.

Și cealaltă slujbă a Pavecerniței celei mici, după rânduială și Otpustul.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul...: Troparul înainte prăznuirii și al Apostolilor.

Slavă..., al Cuviosului, Și acum... iar al înainte prăznuirii.

După întâia Catismă, Sedealna glas 4.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Iată vine la Iordan Hristos, și cheamă pe Mergătorul înainte: Vino de Mă botează pe Mine, Cel ce curățesc tot păcatul lumii cu apele râului! Tinde-ți mâna ta spre dumnezeiescul Meu creștet; că am venit să vindec greșelile mâinii.

Slavă..., Și acum..., glas același.

Podobie: Cel ce te-ai înălțat...

Împăratul tuturor și Stăpânul, la Botez cu dumnezeiască cuviință venind, credincioșii văzându-L să-L lăudăm. Cărările inimilor noastre să le gătim cu dragoste, spălând întinăciunile cumplitelor greșeli, că iată vine să mântuiască neamul omenesc, în râurile Iordanului.

După a doua Catismă, Sedealna glas 8,

Podobie: Înviat-ai din mormânt...

Botezătorule cel mare al Domnului bucură-te, că a venit Hristos să Se boteze de la tine. Tremuri ca o slugă, căci Stăpânul își pleacă ție capul. Atinge-te de dumnezeiescul creștet a Celui ce ține cu mâna toate, și Dumnezeului celui ce mântuiește cu bunavoință neamul omenesc.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

CANOANELE

Al înainte prăznuirii cu irmosul pe 6 și al Apostolilor pe 4, și al Cuviosului pe 4.

CANONUL înainte prăznuirii

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glas 6:

Irmos:

Ca pe uscat umblând Israil cu urmele prin adânc, pe gonaciul faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-i cântăm.

Să se bucure făptura, moștenirile neamurilor să cânte, Iisus, Împăratul a tot pământul, merge în râurile Iordanului, să facă a noastră curățire.

În haină roșie împărătească, din sângele fecioresc Doamne îmbrăcându-Te cu trupul, la curgerile apei vii gol, ca să îmbraci a mea goliciune.

Fiul Tatălui celui fără început Tu fiind, la fiul Zahariei, Milostive cu umilință vii cerând Botez, ca cu Darul, fii lui Dumnezeu să ne faci pe noi.

Alt Canon, al Apostolilor.

Facerea lui Iosif.

Cântarea 1-a, glas 4:

Irmos: Deschide-voi gura mea...

Făcându-vă ucenici lui Hristos, Carele pentru noi S-a arătat în trup materialnic, prealăudaților, ați luminat toată lumea cu razele bunei credințe, risipind întunericul nedumnezeirii.

Părăsind firea cea stricăcioasă și nestatornică a celor trecătoare, au urmat lui Hristos: Crisc, Prohor, Andronic, Tadeu și Nicanor, făcându-se luminători cu chip dumnezeiesc.

Puterea vrăjmașului o ați biruit slăviților, cu puterea Duhului, și pe cei de tot slăbănogiți de nebunia nedumnezeirii, i-ați umplut de putere și de cunoștință dumnezeiască.

Amplia și Stahie și Filip, au propovăduit pe Domnul, Carele S-a arătat cu adevărat în trup, ca niște Apostoli, ca niște Ierarhi dumnezeiești, și ca niște slujitori lucrurilor celor mai presus de cuget.

Al Născătoarei:

Să cinstim palatul cel dumnezeiesc al Împăratului, întru care a locuit precum a voit. Să slăvim pe cea neispitită de bărbat, și una Născătoarea de Dumnezeu, prin care ne-am îndumnezeit.

Alt CANON al Cuviosului.

Cântarea 1-a, glas 2:

Irmos: Întru adânc au așternut...

Râul desfătării Hristos, vine să Se spele la apele Iordanului ca un rob, munți săltați, măguri încingeți-vă cu bucurie, cei spurcați gătiți-vă către dumnezeiasca curățire.

Pomenirea ta cea luminată astăzi a strălucit nouă, Teoctiste, raze de soare ale faptelor tale, gonind posomorârea patimilor noastre, care pomenire săvârșindu-o, cu credință și cu dragoste te fericim.

Slavă...

Întraripându-te cu dragostea lui Hristos, te-ai înălțat depărtându-te de tulburarea cea lumească. Drept aceea ai alergat către nevoințele cele ostenitoare ale pustniciei, și prin înfrânare ca un înger ai viețuit.

Și acum..., a Născătoarei:

Veniți să fericim cu gând curat pe cea Curată, pe frumusețea lui Iacov, care alegându-o a iubit-o Dumnezeu întru care S-a și sălășluit; să o lăudăm ca pe un cort de sfințenie, ca pe una mai cinstită decât toate făpturile.

Cântarea a 3-a:

Irmos:

Nu este Sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Carele ai înălțat cornul credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Cela ce stăpânești toate ca un Dumnezeu, porți chip de slugă, și la slugă îndurate vii trupește, prin Botezul cel de Dumnezeu lucrat, din robia vrăjmașului scoțându-ne pe noi.

Pentru ce ai venit la râu? Ce fel de curățire voiești! Ce întinăciune cauți să speli Bunule? Laud Cuvinte cea mai presus de minte micșorarea Ta, cea pentru milostivire.

Căutând Hristoase oaia care o a sfărâmat lupul cel sălbatic cu înșelăciune, în curgerile Iordanului ai stătut, strigând Mergătorului înainte: Vino de Mă botează tu.

Alt Canon,

Irmos: Pe ai tăi cântăreți...

Ca pe niște râuri v-a trimis pe voi Cuvântul în tot pământul, ca să-l umpleți pe el cu adăpările Dumnezeiescului Duh și cu Darul să stingeți văpaia nedumnezeirii, preaînțelepților.

Să lăudăm pe dumnezeiescul Timon, pe Sila și pe Siluan, și cu credință să mărim pe Epeneton cel slăvit; pe Urban și pe Agav, pe adevărații propovăduitori ai lui Hristos.

Făcându-vă acum fericiți, ați făcut pe cei mai înainte ticăloși, părtași fericirii celei dumnezeiești; ca cei ce ați avut învățător pe Dumnezeu cel cu adevărat fericit.

A Născătoarei:

Curată mai înainte de naștere, și întru naștere, și după naștere te-ai arătat adevărat, Maică Fecioară, că pe Dumnezeu l-ai născut, pe Carele arătat L-a propovăduit soborul Apostolilor.

Alt Canon,

Irmos: Pe piatra credinței...

Cel ce a făcut adâncurile apelor cu porunca, Cel ce acoperă cu ape cerurile, vine la ape să Se boteze. Suflete priveghează, curățește-te de patimi, aducând odraslele bunătăților.

Dulce la miros ca trandafirul, ai odrăslit Teoctiste mirosire în grădina postniciei, cu lucrarea Duhului, umplând totdeauna de bună mireasmă, pe cei ce cântă lui Dumnezeu. Nu este Sfânt afară de Tine, Doamne.

Slavă...

Ca un măslin roditor ai odrăslit în casa Domnului Teoctiste, cu untuldelemn al ostenelilor tale, veselind fețele noastre Cuvioase, ale celor ce cântăm: Nu este Sfânt afară de Tine, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Mulți sunt cei ce se luptă cu mine din văzduh, întru dureri mi-a lipsit viața, cufundatu-m-am în prăpastia greșelilor. Mântuiește-mă Stăpână, nu mă trece cu vederea, că pe tine te am ajutătoare nebiruită.

Irmosul:

Pe piatra credinței întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmașilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este Sfânt ca Dumnezeul nostru, și nu este drept, afară de Tine, Doamne.

CONDACUL înainte prăznuirii, glas 4.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

La repejunile Iordanului astăzi venind Domnul, către Ioan a strigat: Nu te teme a Mă boteza, că am venit să mântuiesc pe Adam cel întâi zidit.

ICOS

Nu te silesc pe tine Botezătorule ca să treci hotarele. Nu-ți zic ție: Spune-mi cele ce grăiești celor fărădelege, și vezi pe păcătoși, numai mă botează tăcând, și așteptând cele din Botez; că vei să aibi pentru aceasta învrednicire care nu a fost îngerilor. Că decât Proorocii mai mare te voi face. Că dintru aceia niciunul arătat pe Mine nu M-a văzut, ci întru închipuiri și în umbre și visuri; iar tu înaintea Mea stând M-ai văzut. Că am venit să mântuiesc pe Adam cel întâi zidit.

Sedealna Apostolilor, glas 3.

Podobie: Dumnezeieștii credințe...

Stâlpi neclintiți Bisericii, și temelii bunei credințe fiind ucenicii Dumnezeului nostru, păziți-o pe ea nevătămată, gonind smintelile celui viclean, și rugând pe Hristos Dumnezeul nostru totdeauna, să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă..., a Cuviosului, glas 1:

Podobie: Piatra fiind pecetluită...

Păstorind cu dumnezeiască plăcere turma Domnului cu fluierul Cuvântului, purtătorule de Dumnezeu Teoctiste, la pășunea nepătimirii și a vieții, mântuită ai adus-o lui Dumnezeu, și la Dânsul mutându-te plata ostenelilor cea vrednică ai luat. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui ce te-a încununat! Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Și acum..., a înainte prăznuirii. Podobie asemenea.

Iisus născându-Se din Fecioara Maria, și în Iordan botezându-Se de la Ioan, Duhul S-a pogorât peste Dânsul văzut în chip de porumb. Pentru aceasta Proorocul cu îngerii a grăit, strigând: Slavă venirii Tale, Hristoase! Slavă Împărăției Tale! Slavă rânduielii Tale, unule Iubitorule de oameni!

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință cântă, strigând: Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Când Te-a văzut pe Tine apa Iordanului Doamne, s-a întors, și firea noastră cea spurcată de multe patimi, la ceruri s-a întors, închinându-se Ție.

Spăimântează-se soarele văzându-Te pe Tine Soare golindu-Te trupește, și în taină luminând toată firea cea întunecată ce s-a golit pentru neascultare, Stăpâne.

Iată curățirea, iată mântuirea și înnoirea tuturor, și luminarea a venit la ai Săi. Deci să ne lipim de Dânsul prin curăția vieții.

Alt Canon,

Irmos: Sfatul cel neurmat...

Marea păgânilor o a tulburat intrând într-însa preaînțelepții ca niște cai, ucenicii Mântuitorului, și pe credincioși i-a mântuit cu apă sfântă și cu Duh.

Strălucit-au ca soarele pe pământ, Pud, Apelie și Filolog și Irodion, Ruf și Patrova, și pe credincioși i-au luminat, scăpându-i din întunericul necunoștinței.

Încordându-vă v-a trimis pe voi Cel Milostiv, ca pe niște săgeți ascuțite, ca să zdrobiți săgețile vrăjmașului, și pe cei răniți cumplit, măriților, cu Darul lui Dumnezeu să-i vindecați.

Laudă să aducem Mântuitorului cu cântări, mărind pe Rodion de Dumnezeu grăitorul, și pe lăudatul Ermie, pe înțeleptul Asingrit, pe dumnezeiescul Lin și pe Caius.

A Născătoarei:

Pe tine preafericită, ceata proorocilor dedemult prin Duhul, cu dumnezeiești graiuri sfințite, cu dumnezeiască cuviință te-a numit Preacurată, ușă și munte umbrit.

Alt Canon,

Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Picat-a dulceață sudorile ostenelilor tale, pierzând amărăciunea dracilor, Preafericite, depărtând umezelile cele sărate ale bolilor, vrednicule de laudă.

Îndumnezeindu-te cu curățiri neîncetate Cuvioase, te-ai făcut luminător prealuminat postnicilor și izvor iscusit, și îndreptător și turn nemișcat.

Slavă...

Despărțit-ai mările cele sărate ale patimilor Teoctiste, cu toiagul credinței, și ai înecat Părinte pe faraon cel nevăzut, ajungând la pământul făgăduinței, Cuvioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Striga-voi ziua și noaptea către tine Preacurată, și mă voi mântui. Și voi trece peste zidul desfătărilor, și voi scăpa de bântuielile dracilor cu mijlocirea ta.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greșelilor.

Roadă să aducem lui Hristos, viață curată, că vine curățind spurcăciunea păcatelor prin ape cu Darul, unul Făcătorul de bine și Cel fără păcate.

Norodule cel ce ședeai dedemult întru întunericul necazurilor, lumina cea neapusă s-a arătat ție, vezi și cu dumnezeieștile raze te luminează, și laudă Darul Celui ce S-a arătat.

Mare taină săvârșind, la marele Mergătorul Tău înainte vii, o Dătătorule de lucruri mari Doamne! Firea omenească cea micșorată, negrăit mărindu-o prin Botez.

Alt Canon,

Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Luând voi putere, ca niște Apostoli, a lega și a dezlega, prealăudaților, pe cei legați cu legătura relei credințe i-ați dezlegat. Pentru aceasta pomenirea voastră prăznuim cu credință dănțuind.

Cu dumnezeiești cântări Aristarh să se cinstească, Tertie, Iason și Sosten, Kesar și Marco, Luca, Sosipatru, Quart și dumnezeiescul Apelie, Olimp, Epafrodit și preaînțeleptul Erast.

Pe voi ca și pe cei doisprezece v-a trimis Domnul, ca să dezrădăcinați toată nedumnezeirea, între toți oamenii sădind arătat dumnezeiasca cunoștință, măriților Apostoli, cei rugători pentru sufletele noastre.

A Născătoarei:

Luminează-mi ochii inimii mele, Fecioară; strălucește-mi raza pocăinței, de întunericul cel veșnic mă scapă, ceea ce ești ușa Luminii, și scăparea tuturor creștinilor, celor ce cu credință te laudă pe tine.

Alt Canon,

Irmos: Lumina celor din întuneric...

Cu plugul rugăciunilor, ogorând pământul inimii, ai semănat într-însul sămânța Cuvântului, Părinte cugetătorule de cele dumnezeiești, și ai cules roadă bună din-destul, care hrănește sufletele tuturor credincioșilor celor ce te laudă.

Aducând totdeauna gând priveghelnic, Părinte, cugetătorule de cele dumnezeiești, ai adormit patimile cele pierzătoare de suflet, grăbindu-te a ajunge la zorile cele dumnezeiești, către strălucirea Luminii celei neapuse, unde este lăcașul celor ce se veselesc.

Slavă...

Ca un luminat de Dumnezeu, și purtător de lumină, plin fiind de Darurile dumnezeiescului Duh, Părinte, arătând firea cea curată a nerăutății, descoperind tuturor că ai viețuit în trup ca un înger.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai Preacurată ușa răsăritului Celui ce S-a arătat dintru înălțime, și scaun înalt până la Cer al Împăratului, și scară înaltă pe care S-a pogorât Hristos, și a vorbit cu oamenii cei mântuiți.

Cântarea a 6-a:

Irmos:

Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea Multmilostive.

Cela ce ești plin de ape de taină, ca un izvor al păcii, însuți Doamne la râu ai venit, de la o picătură mică cerând să Te botezi, Cela ce unul ești fără păcat.

Minunatu-s-a ceata îngerilor de sus, văzând gol pe Cel ce acoperă Cerul cu nori, și a strigat: Ce este această a Ta multă umilință pentru oameni.

Cel plin S-a deșertat, Cel nevăzut iată întrupându-Se, S-a arătat, Iordane râule veselește-te, curgerile tale umple-ți, ca să speli pe înnoitorul tuturor.

Alt Canon,

Irmos: Înțelepții lui Dumnezeu...

În toată lumea ați stropit apa vieții cea de mântuire, nori însuflețiți arătându-vă Apostoli, și inimile credincioșilor ați rourat.

Puterea dumnezeieștilor voastre cuvinte, a biruit pe cea multă iuțime a ritorilor și pe cei neînțelepți care înnebunise prin cunoștința înșelăciunii, i-ați înțelepțit preaînțelepților.

Dumnezeiescul Pud și Trofim, Filimon slăvitul și Aristarh, Onisifor și Tihic cel prea-ales, ca niște ucenici ai Cuvântului, să se mărească.

A Născătoarei:

Pe tine te laud ceea ce una ești lăudată, mărescu-te pururea de Dumnezeu mărită, și te fericesc pe tine, ceea ce neamurile neamurilor te fericesc, Fecioară de Dumnezeu fericită.

Alt Canon,

Irmos: Întru adâncul greșelilor...

Duhurile vicleniei le-ai supus, arătându-te lăcaș Sfântului Duh, Celui ce a suflat întru tine putere, purtătorule de Dumnezeu preafericite Teoctiste.

Slavă...

Cu toiagul tău cel cuvântător Cuvioase, ai hrănit turma ta cea cuvântătoare Părinte la verdeața sihăstriei, și ai povățuit-o către staulul cel ceresc.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce a întins Cerul cu voia, te-a arătat pe tine alt Cer pe pământ Născătoare de Dumnezeu, Curată, și din tine S-a arătat celor dintru întuneric.

Irmosul:

Întru adâncul greșelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.

CONDACUL Apostolilor, glas 2.

Podobie: Căutând cele de sus...

Ceata ucenicilor lui Hristos celor șaptezeci, să o lăudăm dumnezeiește credincioșii astăzi și să o prăznuim. Că printr-înșii toți ne-am învățat a cinsti Treimea cea nedespărțită; că sunt luminători dumnezeieștii credințe.

ICOS

Ceata celor șaptezeci de Apostoli, să o lăudăm cu un glas credincioșii întru sfințite cântări. Pe Ștefan, pe Prohor și pe Sila, pe Nicanor, pe Timon, și pe Amplie, pe Parmena, pe Apelie, pe Iacov, pe Filip, pe Aristarh pe Matia și pe Irodion, pe Crisc, pe Flegont, pe Varnava, Lin și pe Olimp, pe Anania, pe Luca și pe Asigcrist, pe Iason, pe Tit, pe Tadeu, pe Kesar și pe Clement, pe Chifa, pe Iust, pe Erast și pe Cleopa, pe Andronic, pe Ruf, pe Agav, pe Marco, pe Sosten și pe ceilalți, că sunt luminători dumnezeieștii credințe.

SINAXAR

Întru această lună în ziua a patra, pomenirea și soborul Sfinților slăviți, celor șaptezeci de Apostoli.

Stih: Ceata preaaleasă a Apostolilor de șapte ori zece fiind,

În ceruri acum dimpreună cu nevoitorii este dănțuind...

Întru a patra zi laud eu,

Pe bărbații cei mult slăviți ai lui Dumnezeu.

Acești șaptezeci de Apostoli, fiind aleși de puterea cea atotstăpânitoare, au fost trimiși în toată lumea, ca să smulgă pe oameni din înșelăciunea și nebunia idolească, și să-i întoarcă către cunoștința cinstire de Dumnezeu. Pentru aceasta toți cu feluri de chinuri nevoindu-se pentru adevăr, s-au mutat către Domnul precum se arată în viața fiecăruia.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Teoctist, egumenul lăcașului celui din Cucumia Siciliei, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Nezidite Cuvinte al lui Dumnezeu parte îi dai,

Lui Teoctist în pământul cel pururea cu verdeață al Edenului.

Tot în această zi, șase Sfinți Mucenici, care cu pace s-au săvârșit.

Stih: Șase suflete luminate, din viață zburând,

Stau de față împreună cu îngerii cei câte cu șase aripi fiind.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici, Zosima monahul și Atanasie Comintarisie.

Stih: Atanasie împreună cu Zosima murind,

Dulce îi este și a viețui împreună cu el înlăuntrul pietrei fiind.

Acest sfânt Zosima era din Cilicia, și locuia în pustie împreună cu fiarele. Deci fiind prins de boierul Dometian, și mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, a fost ars prin urechi cu fiare înfocate, și a fost pus într-un cazan plin de împuțiciuni clocotite. Apoi fiind spânzurat cu capul în jos, cu chip preamărit, de toate s-a păzit nevătămat. Căci s-a arătat un leu în priveliște, carele cu glas omenesc a vorbit pentru Dumnezeirea lui Hristos. Deci dintru aceasta, a tras la credința lui Hristos pe Atanasie Comintarisie. Deci fiind Sfântul slobod de tiranul, s-a dus iarăși în pustie și în munți, unde petrecea mai înainte, și catehisind, a botezat pe pomenitul Atanasie. Deci acolo aflându-se ei, s-a despicat o piatră în chip minunat, întru care intrând amândoi, și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Apolinaria celei din Singlit.

Stih: De pe pământ pe Apolinaria o ridică,

Căci în ceruri a locui era vrednică.

Pururea pomenita aceasta Apolinaria, a fost pe vremea împăratului Leon celui mare, cel poreclit machelie, în anii patru sute cincizeci și șapte, fiica lui Antemie, care era rânduit de împăratul a fi cârmuitor Romei. Care cu frumusețea și cu înțelepciunea covârșea pe multe femei din timpul acela. Și din tânără vârsta sa a dorit fecioria, și se ruga lui Dumnezeu ziua și noaptea, ca să-și câștige dorința sa, adică să rămână fecioară până la moarte. Pentru aceasta s-a rugat părinților săi, ca să o lase să se ducă la Ierusalim. Și câștigându-și voia, luând fericita slugi și slujnice, asemenea și aur și argint și haine scumpe și astfel s-a dus la sfânta cetate. Acolo le-au împărțit toate pe la săraci. Iar după ce s-a închinat sfintelor locuri, și-a slobozit robii și roabele, a oprit cu sine numai un bătrân și un famen pe care luându-i, a pornit să meargă la Alexandria. Și ajungând la un loc șes, au hotărât să șadă acolo, ca să se odihnească puțin de osteneala căii. Și după ce oamenii săi au adormit, atuncea de trei ori fericita defăimând pe toate, a fugit pe ascuns și a intrat în lunca ce se afla acolo. Unde a rămas mulți ani, atâta încât pielea trupului ei s-a făcut vârtoasă ca de broască țestoasă din mușcăturile țânțarilor ce se aflau acolo. Apoi s-a dus la un schit unde erau mulți sfinți părinți, și acolo fățărnicindu-se că este famen, s-a numit pe sine Dorotei. Iar Cuviosul Macarie ce se afla acolo, a primit-o pe ea, și i-a dat chilie, întru care închizându-se de trei ori fericita, se ruga lui Dumnezeu ziua și noaptea. Însă tatăl său Antemie avea și altă fiică, care pătimea de duh necurat. Și pentru aceasta a trimis-o pe ea la părinții schitului ca să o vindece. Iar pentru fiica sa aceasta Apolinaria, a obosit căutându-o și mai mult nu cerceta pentru ea. Deci părinții, au trimis pe cea îndrăcită la sora sa, care se fățărnicea că se numește Dorotei, precum am spus mai sus. Și în puține zile a scăpat tânăra de dracul, și s-a trimis de părinți la tatăl său sănătoasă. Însă după puține zile, a început tânăra a se arăta că este îngreunată. Iar tatăl ei socotind că s-a îngreunat de Ava Dorotei, a trimis îndată călăreți grabnici, și l-a adus pe el înaintea sa. Atunci sfânta, arătându-se prin oarecare semne, că era fiica lui Antemie, a făcut pe toți să se minuneze și să se înfricoșeze; și mai ales pentru minunea ce făcuse la însuși sora sa. După acestea rămânând puține zile cu părinții săi, s-a întors iarăși la chilia sa, fără să se înștiințeze cineva de ceea ce s-a făcut. Iar după ce s-a săvârșit, atunci s-a cunoscut de monahi, că este femeie. Pentru care toți s-au spăimântat, și s-au îndemnat să mulțumească lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eftimie cel nou, care se află aproape de Sfântul Mochie.

Stih: Vesel, nevoindu-se prin osteneli Eftimie,

Vesel se duce la lăcașurile cele de veselie.

Tot în această zi, Cuviosul Eftimie egumenul Mânăstirii Vatopedului, care a înfruntat pe împăratul Mihail latino-cugetătorul, și pe patriarhul Becul, care întru adânc s-a săvârșit.

Stih: Înecat-a apa pe Eftimie cel vestit,

Carele înșelăciunea latino-cugetătorilor a rușinat.

Tot în această zi, cei împreună cu Eftimie doisprezece monahi vatopedeni, care pe cei mai de sus latino-cugetători, i-a înfruntat, care prin sugrumare s-a săvârșit.

Stih: Douăsprezecimea monahilor, strălucite cununi a luat.

Căci înșelăciunea latino-cugetătorilor a înfruntat.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici, Hrisant și Eftimia aproape de Sfântul Acachie.

Stih: Hrisant roadă preadulce înflorind,

Care s-a arătat mult mai presus și decât aurul fiind.

Cuvântul pe tine Eftimio arătat.

De bună lauda cea nemuritoare te-a învrednicit.

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Onufrie, care a mărturisit în Hio, la anii o mie opt sute optsprezece.

Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioșilor Tineri, iar pe haldei arzându-i, porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Cum Te vor primii repejunile râului, pe Tine Cela ce ești izvorul desfătării Hristoase? Cum Mergătorul înainte își va tinde mâna spre Tine, Cel ce cu mâna l-ai zidit pe el, și din mâna celui viclean ne-ai izbăvit pe noi.

Izvorul bunătății fiind Tu, Doamne, cum vii la curgerile Iordanului, căutând să adapi cu apele nestricăciunii pe cei căzuți în stricăciune pentru mâncarea cea amăgitoare, prin pizma șarpelui.

Să picure munții bucurie, și dealurile să sălteze veselindu-se, râurile să plesnească cu mâinile; că S-a arătat Hristos și merge să cufunde în apă greșelile oamenilor.

Alt Canon,

Irmos: N-au slujit făpturii...

Vânând cu cuvântul, ați scos dintru adâncul nedumnezeirii pe păgânii cei mult risipiți. Cu semne și cu minuni întărind mințile lor înțelepților Apostoli cei ce ați fost povățuitori celor rătăciți.

Intrând în limanul cel prealin, celor învăluiți în marea celor cumplite, mântuitori v-ați arătat și îndreptători înțelepți cântând: Doamne al părinților și Dumnezeule bine ești cuvântat.

Toți pe Evod, și pe Carp să-i fericim, pe Tihic și pe Chifa, pe Iust, pe Artemie și pe slăvitul Zina, ca pe niște ucenici ai lui Hristos, cântând: Doamne al părinților și Dumnezeule bine ești cuvântat.

În chipul fulgerului, prin Duhul făcându-vă Apostoli ai lui Hristos, pe cei ținuți în noaptea necunoștinței i-ați izbăvit și la lumina vieții ați îndreptat pe cei ce strigă totdeauna: Dumnezeule bine ești cuvântat.

A Născătoarei:

Curățire te-ai făcut celor ce pururea greșesc, ceea ce ești cu totul fără prihană, născând mai presus de fire pe Hristos, Cel ce a ridicat păcatul lumii, Căruia strigăm: Doamne al părinților, și Dumnezeule bine ești cuvântat.

Alt Canon,

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Cu vărsările lacrimilor stingând ațâțările patimilor fericite Teoctiste, ai izvorât râuri de minuni pururea curgătoare, cu care se spală bolile sufletelor și ale trupurilor pururea pomenite.

Slavă...

Râvnind blândeților lui David, Părinte, ai câștigat nevinovăția și răbdarea lui Iov, nefățărnicia lui Iacov, credința lui Avraam, și dragostea cea fierbinte a lui Petru, cu care împreună sălășluindu-te, adu-ți aminte de noi.

Și acum..., a Născătoarei:

Născându-ne nouă Viața cea înființată, Care cu moartea a încetat pe moarte Fecioară, fiind eu omorât de înecările relelor, înviază-mă cu rugăciunile tale Curată binecuvântată și preaslăvită.

Cântarea a 8-a:

Irmos:

Din văpaie rouă ai izvorât cuvioșilor, și jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.

Cu cojocul a despărțit Elisei curgerile râului, Darul Botezului mai înainte întunecat însemnându-l. Care Hristos l-a făcut suindu-se într-însele, unul Făcătorul de bine.

Însemnat-a oarecând slăvitul Prooroc, Darul Botezului, cu care apele cele mai înainte neroditoare, făcându-se mult roditoare cu puterea Dumnezeului nostru Celui ce S-a arătat.

Toată valea de dumnezeieștile Daruri se va umple, și dealul cel potrivnic se va smeri, și cele strâmbe, în drepte se vor întoarce, cu arătarea lui Dumnezeu Celui ce S-a întrupat.

Alt Canon,

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioși...

Arând mințile cele înțelenite, cu plugul Cuvântului, ați semănat semințe de mântuire, preaslăviților, și spicul bunei credințe însutit l-ați secerat, adică mulțimea celor ce s-au mântuit, Apostoli ai Domnului preaînțelepți.

Cu laude dumnezeiești pe Iacov, pe Cleopa și pe Varnava și pe Ștefan, pe Narcis preaînțeleptul, pe Marco, pe Aristobul, și pe Apelie să-i cinstim, ca pe niște Apostoli ai lui Hristos strigând: Pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Crucea în loc de pavăză purtând împotriva tuturor taberelor balaurului bărbătește v-ați oștit, preaînțelepților Apostoli. Și pe acelea pierzându-le, pe oamenii pe care-i robise, i-ați vânat prin credință, și Stăpânului și Dătătorului de viață i-ați adus.

A Născătoarei:

O minune mai presus de minuni, cum ai născut și ai rămas Fecioară, Preacurată dumnezeiască Mireasă! Că ai născut pe Cuvântul cel împreună fără început cu Tatăl, Căruia toți cântăm: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: Pe cel ce s-a pogorât...

Săvârșindu-ți viața adevărat întru nerăutate, cugetătorule de Dumnezeu, Părinte Teoctiste, ai surpat răutatea vrăjmașului cu gând desăvârșit strigând: Lăudați pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Acum securea îngrozește tăierea credincioșilor; suflete al meu grăbește, și tăind spinii patimilor, adu Domnului roduri coapte la vreme, mântuindu-te, prin rugăciunile purtătorului de Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Din toate neamurile pe tine te-a ales Hristos, spre a Sa sălășluire Născătoare de Dumnezeu, înnoindu-ne cu unire dumnezeiască pe noi care eram stricați. Pentru aceea te lăudăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreiești, și văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudați-L lucrurile și-L preaînălțați întru toții vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos:

Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putință oamenilor, spre Carele nu cutează a căuta cetele îngerești; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Care slăvindu-L cu oștile cerești, pe tine te fericim.

Hristoase, Cela ce cu mâinile ai zidit pe om, sub mâna Mergătorului înainte Te pleci ca un om, smerindu-Te, ca să mă înalți pe mine cel dedemult smerit și pierit. Slavă înfricoșatei și măritei rânduielii Tale.

Curățirea sufletelor se gătește, luminarea și dezlegarea din cele rele a venit. Iordane râule veselește-te, dănțuiește făptura toată, și pământule și mare bucurați-vă, slăvind pe Preabunul Hristos.

Cela ce ești plinirea tuturor bunătăților, ai venit strigând către sluga Ta cea plină de sfințenie, carele s-a mirat de a Ta umilință. Apropie-te, botează-mă că voi să umplu firea celor pământești de sfințenie, și de curățenie.

Alt Canon,

Irmos: Tot neamul pământesc...

Vindecă Hristoase patimile inimilor noastre, pentru rugăciunile celor ce Te-au iubit și Te-au propovăduit tuturor păgânilor pe Tine, Dumnezeu împreună și Domn, și Făcător a toate, și a gonit toată înșelăciunea idolilor cu lumina propovăduirii.

Ca niște fulgere a strălucit în lume Luca împreună cu Ermi, Marco, și Anania și cu Matia sfințitul Olimp, și plinirea credincioșilor arătat a luminat-o pe care cu credință astăzi să-i cinstim cu sfințite și cu cinstite cântări.

Cu bună cuviință să stăm în casa Dumnezeului nostru, și să fericim pe sfințiții propovăduitori și învățători, care sunt înțelepți ca îngerii și îmbogățitori, mântuitori, apărători și folositori tuturor celor ce cinstesc pomenirea lor.

Strălucitu-s-a cu lumina cea fără materie a Duhului, Achila, Ahaic, și Luchie cel mărit și Furtunat, împreună cu cei șaizeci și șase de slujitori ai lui Hristos, și sfințiți ucenici, și inimile tuturor le luminează astăzi, pomenirea lor cea purtătoare de lumină.

A Născătoarei:

Strălucirea luminării nașterii tale a strălucit, și a luminat toată partea cea de sub Cer, și pe maimarele întunericului l-a pierdut Născătoare de Dumnezeu Preacurată, ceea ce ești lauda îngerilor și mântuirea tuturor oamenilor, celor ce te laudă pe tine cu neîncetate glasuri.

Alt Canon,

Irmos: Fiul Părintelui cel fără...

Zidire curată lui Dumnezeu te-ai arătat Teoctiste, neîntinându-ți frumusețea sufletului Cuvioase cu întinăciunea păcatelor. Ci cu totul te-ai înfrumusețat pe tine, cu înmulțirea bunătăților, pentru aceasta te cinstim.

Cu bunătăți împodobindu-te, cu dragostea luminându-te cu felurile bunătăților strălucindu-te, te-ai mutat către părinții tăi, la bătrânețe adânci, Părinte înțelepte, păzindu-te în jitnițele cele dumnezeiești ca niște grâu copt la vremea lui.

Slavă...

Turma ta astăzi dănțuiește prăznuind pomenirea cea purtătoare de lumină a adormirii tale, care și după mutarea ta să nu încetezi, de trei ori fericite, a o binecuvânta din Cer, stând înaintea lui Dumnezeu împreună cu îngerii, Preafericite.

Și acum..., al Născătoarei:

Ceea ce ai născut Viața, spre izbăvirea oamenilor, înviază sufletul meu care este omorât de greșeli, Fecioară Curată, ca o milostivă, și ca o singură folositoare celor ce scapă la acoperământul tău Preacurată.

Irmosul:

Fiul Părintelui celui fără de început Dumnezeu și Domnul, întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate și să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o slăvim.

LUMINÂNDA

Părăsind lumea cei șaptezeci, Cuvinte, s-au făcut ucenici prin dragoste Ție Cuvântului și Învățătorului, curățind prin credință lumea din necunoștință.

Slavă..., altă Luminândă.

Apostoli prealăudați și ucenici ai lui Hristos celui Îndurat și văzători de Dumnezeu, nu încetați rugându-vă pentru noi, cei ce săvârșim cu dragoste pomenirea voastră, ca să dobândim iertare greșelilor, și Darul cel dumnezeiesc în ziua judecății.

Și acum..., a înainte prăznuirii:

Gătește-te Zabuloane, înfrumusețează-te Neftalime, ridică Iordane pe Ziditorul tuturor și Dumnezeu, carele vine cu trup către tine, vrând ca să spele păcatele noastre.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glas 6:

Podobie: Îngereștile puteri...

Pe Carele mai înainte l-a însemnat glasul celui ce strigă, venit-a Hristos la curgerile Iordanului, și Mergătorului înainte i-a zis: Vino de Mă spală cu ape, botează-mă pe Mine Cel ce M-am pogorât acum. Că am venit să spăl pe Adam, din căderea cea dintâi. Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Înălțarea Cerului, nicicum nu am cercat, nici numărul stelelor, nici pământul nu am măsurat, și cum mă voi atinge cu mâna de creștetul Tău? Mergătorul înainte a zis Stăpânului. Și cum Te voi boteza pe Tine, Cel ce porți făptura cu mâna? Pentru aceasta strig către Tine: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat Dumnezeul nostru slavă Ție.

Înecat-ai oarecând păcatul pe vremea lui Noe, deschizând jgheaburile cerești cu cuvântul. Și cum va suferi Iordanul văzându-Te? Că iată curgerea își întoarce, cunoscându-Te pe Tine toată făptura și eu strig Ție: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Venit-a Hristos la repejunile Iordanului, cerând Botez, Cel ce a șters păcatele, tot pământul să sălteze, cerurile să se veselească. Bucură-te Biserica cea din păgâni, care te-ai logodit cu Împăratul, și cu credință strigă: Bine ești cuvântat Cel ce ai venit, ca să mântuiești toate.

Slavă..., asemenea.

Ca să se plinească bunăvoința Tatălui, am venit pe pământ, îmbrăcându-mă în sărăcie. Cerul îmi este Mie scaun, și pământul așternut, și ție grumazii îmi plec, că la aceasta am venit, botează-mă pe Mine, și întru Mine se vor curăți greșelile oamenilor.

Și acum..., Podobie aceeași.

Tu, Cela ce cu lumină ai povățuit pe Israil mai înainte, prin stâlp și prin nor, și l-ai rourat în pustie, Tu, Cel ce stăpânești toate, Cel ce ești din fire negrăit, în chip de rob cum Te-ai îmbrăcat? Nu mă voi atinge de Tine, Focule, eu iarba. Însuți mă botează, că mie îmi trebuiește să iau curățire de la Tine.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glas 2.

Podobie: Casa Eufratului...

Arătatu-s-a Raza slavei Tatălui, în repejunile Iordanului, cu Botezul curățind, întinăciunea sufletelor noastre.

Stih: Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine din pământul Iordanului și al Ermonului din munte mic.

Primește ca o slugă, Proorocule Ioane, pe Mântuitorul lumii, și botează pe Făcătorul, spre înnoirea oamenilor.

Stih: Văzutu-Te-au apele Dumnezeule, văzutu-Te-au apele și s-au spăimântat.

Venit-a luminarea, mântuirea S-a arătat la Iordan; veniți să ne adunăm, ca să ne curățim, și să lăudăm cele dinaintea prăznuirii.

Slavă..., Și acum..., asemenea.

Astăzi Hristos, dezlegare de mântuire, dăruiește oamenilor. Întinăciunea sufletelor curățind, cu focul Botezului.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul