SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile, glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Fiind bogat de cunoștința Dumnezeiescului Cuvânt prin credință ai întărit pe credincioși să sufere cu îndrăzneală muceniciile cele de multe feluri și mânia tiranului, pentru viața cea viitoare și pentru veselia cea fără stricăciune. Pentru aceasta te fericim Luchiane vrednicule de laudă, și săvârșim astăzi dumnezeiescul tău praznic.

Închisoare de multă vreme și moarte silnică ai răbdat Cuvioase, legându-te cu curele și zgâriindu-te cu hârburi ascuțite, Fericite, și mult chinuindu-te cu nemâncare și cu sete îndelungată. Pentru aceea te-a primit desfătarea cea cerească, ca pe un Mucenic nebiruit, răbdătorule de chinuri preaviteazule.

Sânul mării primindu-te pe tine slăvite, după treizeci de zile te-a dat la uscat, ca pe Iona odinioară prin slujba fiarei, pentru îngroparea cea cinstită de Dumnezeu, și spre dumnezeiască izvorâre de tămăduiri; pârga mucenicilor, întărirea Bisericii. Pentru aceea te cinstim, rugătorule pentru sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Șterge spurcăciunea ticăloasei inimii mele, Născătoare de Dumnezeu Preacurată și toate rănile, și curățește rănile ei cele din păcate și statornicia gândului meu întărește-o; ca mântuindu-mă eu netrebnicul robul tău, să măresc puterea ta și ajutorul tău cel mare.

A Crucii, a Născătoarei:

Văzând Preacurata Maică pe Hristos omorându-Se și omorând pe cel viclean, plângându-L ca pe un Stăpân, lăuda pe Cel ce a ieșit din pântecele ei, și mirându-se de îndelungă-răbdarea Lui, striga: Fiul meu preadorite nu uita pe roaba Ta, nu zăbovi Iubitorule de oameni, Cel ce ești dragostea mea.

Tropar, glasul al 4-lea.

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Luchian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih și al Sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului.

Facerea lui Teofan.

Cântarea a 1-a, glasul al 4-lea:

Irmos:

Cânta-voi Ție Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe, popor din robia Egiptului, și ai acoperit pe Faraon cu căruțele și cu puterea lui.

Strălucind Luchiane cu înțelepciune, cu Dar și cu putere duhovnicească, ai luminat popoare, și le-ai povățuit Mucenice către cunoștința lui Hristos.

Împlătoșându-te pe tine cu armele bunei credințe ca un Milostiv, Cel ce a purtat neputința noastră, te-a făcut nebiruit de luptele vrăjmașilor, Mucenice.

Slavă...,

Cu mrejele dumnezeieștilor tale dogme, ai tras la înălțimea cerească, pe cel ce căzuse în adâncimea relei credințe, pătimitorule, vrednicule de minuni.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu cuvântul ai zămislit fără sămânță pe Cuvântul Tatălui Cel veșnic, mai presus de pricină și de cuvânt Preacurată, și L-ai născut pentru mântuirea noastră.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Arcul celor puternici...

Casă ai făcut lui Dumnezeu sufletul tău Mucenice, cu lumina faptelor bune, și cu rugăciunile tale ai surpat la pământ capiștile idolilor.

Împroșcându-te cu tot felul de supărări, și chinuindu-te cu durerile muncilor Mucenice, lăudai ca pe un Făcător de bine, pe Cel ce te-a învrednicit de acest fel de bunătăți.

Slavă...,

Trupul ți l-ai dat chinurilor Mucenice, sufletul ti l-ai păzit cu tărie; jertfă cinstită și fără prihană te-ai adus pe tine Stăpânului.

Și acum..., a Născătoarei:

Prunc se naște din Fecioară, Cel ce a făcut veacurile cu voirea; pe care ca pe o Născătoare de Dumnezeu o lăudăm, și neîncetat o fericim.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit, și cei neputincioși s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

SEDEALNA, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Cu cuvântul Darului ungând inimile credincioșilor Luchiane, i-ai pregătit a se nevoi și a birui pe tiranul; și bine săvârșind călătoria cea dumnezeiască, te-ai învrednicit măririi Mucenicilor. Pentru aceasta adunându-ne astăzi, cinstim sfântă prăznuirea ta pururea pomenite, mărind pe Mântuitorul, purtătorule de chinuri prealăudate. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Ca pe o Fecioară și ca pe ceea ce singură ai născut pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omenești te fericim; că întru tine S-a sălășluit Focul Dumnezeirii, și ca pe un Prunc ai aplecat pe Ziditorul și Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc și omenesc, cu cuviință mărim preasfântă nașterea ta, și cu un glas strigăm către tine: Roagă-te Fiului și Dumnezeului tău, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce cu credință și cu dragoste laudă preasfântă nașterea ta.

A Crucii, a Născătoarei:

Stând Fecioară înaintea Crucii, și văzând răstignit pe Fiul tău și Dumnezeu Preacurată, strigai zgâriindu-ți fața, și cu lacrimi udând-o ziceai: Cum voi suferi acestea, și celelalte ocări? Oțetul și bătăile cu trestia, loviturile cu palma, împungerile și străpungerea coastei, eu ceea ce Te-am născut fără durere? Iar acum chinurile Tale îmi amărăsc sufletul văzând patimile, care suferi Stăpâne de bunăvoie.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Cel ce șade în mărire, pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor ușor a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată; și a mântuit pe cei ce strigă: Mărire Hristoase puterii Tale.

Tare te-ai arătat împotriva înșelăciunii, Fericite; și multora îndemnător către dumnezeieștile nevoințe totdeauna, și cu răbdarea muncilor, ai smerit puterea cea neputincioasă a vrăjmașului.

Întinzându-te pe lemn, și cu curele trăgându-te, și de foamea și de setea cea în vreme îndelungată topindu-te, și cu hârburi ascuțite zgâriindu-te, ai răbdat Mucenice vrednicule de laudă Luchiane.

Slavă...,

Vestind legea dumnezeiască, ai întors pe cei fărădelege, și i-ai plecat a bea paharul muceniciei cu osârdie. Cu care împreună te-ai sălășluit în curțile cele dumnezeiești, îndulcindu-te de lemnul vieții, pururea pomenite.

Și acum..., a Născătoarei:

Strălucind din pântecele tău Soarele Dumnezeirii, Fecioară, a luminat pe cei din întunericul a multor dumnezei și pe cei din umbra morții i-a strălucit, Căruia strigăm: Mărire Hristoase puterii Tale.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Necredincioșii nu vor vedea mărirea Ta Hristoase, iar noi pe Tine Unul-Născut strălucirea Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

Arzând mărăcinii patimilor Cuvioase prin osteneli sihăstrești, cu curgerile sudorilor tale, ai stins cuptorul păgânătății, cu totul fericite.

Împresurându-te cu chinurile și cu durerile gerului, petreceai uitându-te la Dumnezeu, Cel ce poate mântui, sfinte; întru ale Căruia mâini ai pus Duhul tău veselindu-te.

Slavă...,

Pe păgânii cei depărtați de Dumnezeu i-ai înfruntat, Fericite, și fiind cuprins de întristări îndelungate și de dureri, te-ai apropiat de Hristos, ale Căruia patimi le-ai închipuit.

Și acum..., a Născătoarei:

După naștere ai rămas nestricată Preacurată, și ai mântuit de stricăciune neamul omenesc, ca una ce ai născut pe Dumnezeu. Pentru aceea cu credință și cu dragoste te fericim.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas de laudă...

Neudat ai trecut furtuna muncilor, și cu dreapta cea atotputernică s-a mântuit trupul tău de adâncime, păzindu-se nevătămat pentru cei ce doreau de el, de Dumnezeu fericite.

Aprinzându-te de dragostea lui Hristos, Mărite, ai stătut până la moarte împotriva tiranului, preaînțelepte. Pentru aceea veselindu-te, te-ai învrednicit Împărăției Cerurilor.

Slavă...,

Cel ce a scos pe Iona a treia zi din pântecele Chitului, te-a mântuit și pe tine de adâncimea mării după treizeci de zile, slujind la aceasta fiarele cele din mare.

Și acum..., a Născătoarei:

Curată porumbiță și singură nespurcată, te-a aflat pe tine Cuvântul Cel curat, și din tine a binevoit a Se naște, preasfântă Maică a lui Dumnezeu Fecioară fără prihană.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Pe cea întru rugăciuni.

Pe cel ce a strălucit mai întâi întru pustnicie, și apoi s-a luminat prin munci, toți să cinstim pe Luchian cu cântări întru mărire, ca pe un luminător prealuminos, care nu încetează a se ruga pentru noi toți.

ICOS.

Cu dumnezeiasca cunoștință fiind întrarmat, și la minte cu dumnezeiasca mărire fiind luminat, și cu Duhul strălucit, nevoitorule, sabie ascuțită te-ai făcut, tăind împreună toate neghinele, adică învățăturile cele de alt fel ale ereticilor; te-ai arătat încă și propovăduitor adevărului, îndreptând spre viață pe toți cei ce se apropie către tine cu bună credință și scapi din nevoi și necazuri, rugându-te neîncetat pentru noi toți.

SINAXAR

În această lună în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului martir Luchian preotul Antiohiei cei mari.

Stih: Luchian cu curaj lipsă de pâine suferi

De pâinea cea vie voind a nu se lipsi.

Luchian în a cincisprezecea zi,

De foame se săvârși.

Acesta fiind fiu din părinți credincioși, după moartea lor risipindu-și averea la săraci, se nevoia cu citirea dumnezeieștilor scripturi; prin care a tras pe mulți jidovi și elini către credința cea în Hristos. Lăsându-și apoi casa și mergând la Nicomidia, îndemna spre nevoință pe cei ce de frica muncilor se lepădau de credință. Și știind a scrie frumos, a lăsat Bisericii Nicomidenilor o carte scrisă în trei stâlpi care cuprinde tot Testamentul vechi și nou. Și atâta se făcuse mai presus decât tot omul, prin înălțimea faptelor celor bune și a nevoinței, cât trecând prin cetate, numai celor ce vrea le era văzut, iar celorlalți le era nevăzut. Deci aflând de dânsul Maximian și rușinându-se a-l vedea la față, ca nu cumva prin puterea cuvântului lui să se defaime, a grăit cu dânsul de după perdea, și cunoscând nemutarea gândului lui, îl osândi la închisoare, cu foame îndelungată. Deci multe zile nici mâncând, nici bând, s-a săvârșit în închisoare. Și trupul lui din porunca ighemonului s-a aruncat în mare. Iar din voia lui Dumnezeu un delfin ținându-l pe umeri l-a scos la uscat

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Savin Episcopul.

Stih: Savin viață îngerească viețuind.

Cu ceata lor s-a însoțit murind.

Fericitul Savin pentru nespusa lui bunătate se făcu episcop, și urând certele fugi și se depărtă, și atâta se nevoi cât se făcu și făcător de minuni; tămăduia bolile, gonea dracii și spunea mai înainte cele ce era să fie. Și pe mulți folosind, și plecându-i a părăsi lumea și părinții și a sluji lui Hristos, cu pace a răposat

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru, și mărturisitorul Vars Episcopul Edesei.

Stih: Nici patul lui Vars nu-l trece cu vederea:

Căci și acesta izvorăște darul de tămăduire.

Acest sfânt Părinte al nostru a strălucit prin faptele sale cele bune nu numai la Edesa, ci și la Fenicia și la Egipt, și la Tebaida. Valentinian însă care era atunci împărat, informându-se că Sfântul era râvnitor dreptelor dogme, întâi îi porunci să-l ducă să locuiască în insula Aradului; dar aflând că mergea către dânsul mult popor, îl trimise în exil la o cetate egipteană ce se cheamă Oxirinh; și acolo asemenea pe toți i-a pornit vestitul său nume. Deci în cea de apoi, acest vrednic preot al celor cerești, a fost exilat într-un târg al barbarilor, ce se megieșa acolo. Și zic că până astăzi stă patul lui la Arad, având mare cinste; căci bolnavii culcându-se pe dânsul cu credință, se tămăduiesc. Deci făcând nenumărate minuni precum am zis mai sus, către Domnul s-a dus.

Tot în această zi, nevoința unui oarecare monah și Mucenic; povestire folositoare.

Stih: Totodată neascultător și nevoitor fiind:

De unii te gonești, iar de alții te primești voind.

Un oarecare monah se afla la schit, și era supus la un Părinte câțiva ani. Acesta din zavistia vrășmașului diavol, căzând de sub ascultarea bătrânului, se duse de la acel bătrân fără de nici o pricină călcându-și legătura; pentru că era legat cu legătura ascultării, ca să nu se lepede de ascultare. Deci pogorându-se la Alexandria, se prinse ca un creștin de Domnul Cel de acolo, și dezbrăcându-l de chipul monahicesc, îl silea să facă jertfă la idoli; și el nevrând nicidecum să se supună, întâi îl bătu fără de milă cu vine de bou, apoi porunci să-i taie capul, aruncându-i trupul câinilor afară din cetate. Iar oarecari creștini iubitori de Hristos îl luară noaptea, și înfășurându-l cu miruri și giulgiu, îl puseră într-un sicriu, și-l așezară ca pe un Mucenic în altarul Bisericii. Deci făcându-se sfânta Liturghie, și strigând sfințitul cleric: Câți sunteți chemați ieșiți; cei chemați ieșiți! Vedeau toți că ieșea sicriul singur neapucat de mână de om, și sta în tinda Bisericii, până la apolisul sfintei Liturghii; apoi iarăși intra înlăuntru singur și sta în locul unde îl așezase să stea. Deci făcându-se de multe ori un lucru ca acesta, se minunau toți cei ce vedeau; despre care aflând și un oarecare din părinții cei mari purtători de Dumnezeu ce atuncea viețuia, s-a rugat lui Dumnezeu pentru aceasta, și degrab a primit dezlegare; căci venind îngerul îi zise: ce te miri de aceasta? Au n-au luat Apostolii lui Hristos, precum știi, puterea de a lega și a dezlega, și de la dânșii iarăși pe rând ucenicii lor? Deci acest frate ce și-a vărsat sângele pentru Hristos, și nu se iartă ca să stea la jertfelnic, când se aduce sfânta jertfă, ci se scoate până în tinda Bisericii, căzând din ascultarea cutărui sihastru ce a sihăstrit cu el, ucenic fiindu-i, fiind legat de dânsul cu dreptate, el s-a înstrăinat, de acolo legat. Și ca un Mucenic a luat cunună; iar ca un legat nu se iartă a sta înlăuntru când se face sfânta liturghie, până nu-l va dezlega cel ce l-a legat. Acestea auzind dumnezeiescul acela bătrân, luându-și toiagul, se duse la acel sihastru, și povestindu-i toată istoria, se pogorâ cu dânsul la Alexandria. Și mergând la Biserica unde se aflau moaștele Mucenicului, deschizând sicriul puțintel, i-au dat amândoi iertare, și sărutându-l, stătură la sfânta liturghie, și rămase Mucenicul neclintit în altar, de atunci până astăzi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Cel ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam, și ai ucis pe Haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepți; prealăudate Doamne, binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Pornirea graiurilor tale înțelepte nesuferindu-o tiranul, te și omoară și în adâncul mării te aruncă, nesocotind că-ți pricinuiește împărăția cea de sus în veci și dumnezeiasca mărire.

Neînchinându-te celor ciopliți, și neplecându-ți genunchii la idoli, te-ai aruncat în foc de muncă, și ai intrat în cuptorul ispitelor, răcorindu-te prin Duhul, cu puterea Dătătorului de rouă, de Dumnezeu înțelepțite Mucenice.

Slavă...,

Fiind neamurile ucise și întunecate întru adâncul nedumnezeirii păgânești, le-ai scos cu cuvintele tale cele purtătoare de viață, vrednicule de laudă, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Și acum..., a Născătoarei:

Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, ceea ce una ești binecuvântată între femei; pe care bine-L cuvintează oștile cerești și adunările oamenilor, Cel ce ne-a izbăvit pe noi de blestemul cel dintâi, ceea ce ești binecuvântată.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioși...

Pe cei topiți de foamea cea înțelegătoare i-ai întărit cu pâinea cuvintelor tale, și le-ai arătat să cinstească numai pe Domnul, care este Pâinea Vieții noastre Luchiane; Căruia toți cântăm: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Călcând prin pătimirea ta măiestriile cele viclene ale vrăjmașului celui înșelător, te-ai ridicat, Mărite, către înălțime, vrednicule de laudă, și ai ajuns cetele îngerilor, strigând: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl.

O ce lucruri minunate s-au săvârșit întru tine Luchiane Mucenice, pururea pomenite! Că primind sânul mării trupul tău cel sfânt, nu l-a stricat; ci l-a dat pe uscat fără stricăciune; ca să izvorască pâraie de tămăduiri, celor ce te iubesc.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu limba și cu inima te propovăduim Născătoare de Dumnezeu, Fecioară curată; că ai născut pe Domnul îmbrăcat cu trup, și înțelegându-Se în două firi. Pe care toate puterile cerurilor Îl laudă întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe tinerii cei binecredincioși în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ți cânte ție: Pe Domnul lucrurile lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Eva adică prin boala neascultării...

Strălucește-ți înțelepte sfințita pomenire, risipind norul patimilor cu razele Duhului, și luminând adunările credincioșilor, arde oștile dracilor, și păzește-ne pe noi care prăznuim.

Dezlegatu-te-ai de legăturile trupului, Fericite, și bucurându-te ai zburat către înălțimea Cerului, și te-ai arătat Făcătorului împodobit cu frumusețile rănilor; Căruia și stai înainte veselindu-te împreună cu Mucenicii.

Slavă...,

Mucenicul Luchian ne-a adunat pe noi astăzi, să-i lăudăm patimile și luminata nevoință, vitejia cea până la sfârșit, și darul cel bogat al minunilor. Pe care după vrednicie îl fericim.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai lăcaș înțelepciunii, mai presus de gând preacurată Fecioară, și scaun însuflețit și ușă. Pentru aceea te măresc adunările oamenilor, și oștile îngerilor, ceea ce singură ești mai aleasă decât toate.

Irmosul:

Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla ce ai purtat în pântece, ai înflorit lumii binecuvântare. Pentru aceasta toți te mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Ca unul ce ești plin de Dar duhovnicesc și de înțelepciune, Luchiane cu totul lăudate, toată Scriptura cea de Dumnezeu insuflată, o ai tâlcuit Mucenice iar înșelăciunea elinilor cea de mulți dumnezei, și știința cea cu nume mincinos înfruntându-le, ai veselit Biserica lui Hristos, purtătorule de chinuri; luminând cu cuvintele tale mulțimile dreptmăritorilor.

A Născătoarei:

Lăcaș te-ai făcut Preacurată a toată Dumnezeirea; că negrăit ai născut pe Unul din Treime, cu fire îndoită, într-un Ipostas, Fecioară. pe care roagă-L neîncetat, să mântuiască de supărări și de primejdii, pe cei ce te laudă Stăpână Născătoare de Dumnezeu; căci ție strigăm: Bucură-te părtinitoarea lumii.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.