SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 6 Glasul al 4-lea.

Podobie: Cel ce de sus...

Cel ce ai fost blând cu sufletul și cu inima, când te-a rănit pe tine dragostea cea dumnezeiască, și cu suișuri sfințite te-ai plecat să te ridici de la tulburările cele lumești; atunci întrarmându-te cu puterea Crucii, ai mers împotriva înșelăciunii dracilor, Preafericite, și ți-ai împletit cunună de biruință; și acum ai ajuns la lăcașurile cele luminoase ale sfinților. Cu care împreună cere-ne nouă luminare și pace și mântuire de greșeli.

Cu razele cele dătătoare de lumină ale tămăduirilor tale, minunat luminezi lumea cea de sub soare, Părinte vrednicule de laudă, risipind întunericul cel adânc al bolilor. Pentru aceea te cunoaștem ca pe un alt soare și întărire sihaștrilor, și povățuitor celor ce se mântuiesc prin Dumnezeiescul Duh. Și acum săvârșim pomenirea ta cea luminată și mântuitoare, Cuvioase Ilarioane, luând prin mijlocirea ta iertare greșelilor.

Prin înfrânare ai supus Părinte patimile trupului, părții celei înțelegătoare a sufletului; și fiind împodobit cu aripile nepătimirii, ai luat Dar Cuvioase, a vindeca bolile oamenilor și a goni duhurile răutății, și a păzi pe cei ce se apropie de tine. Pentru aceea te fericesc cetele sihaștrilor, înțelepte vrednicule de laudă, și cinstește toată făptura nevoințele tale, Ilarioane.

Slavă..., glasul al 2-lea, a lui Anatolie.

Din tinerețile tale purtând înțelepciune desăvârșit, te-ai supus pe sine-ți Ilarioane jugului lui Hristos, și râvnind vieții celei dumnezeiești a lui Antonie, asemănându-te lui întocmai la măsurile bunătăților, ți-ai topit trupul care sălta ca un asin încât era dator a se supune sufletului; și ai săvârșit călătoria sihăstriei. Așadar, o preafericite Părinte, și făcătorule de minuni, purtătorule de Dumnezeu, cere pentru cei ce cu dragoste săvârșesc sfântă pomenirea ta, iertare și mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn.

Toată viața mea cheltuindu-o în răutăți eu ticălosul, acum am rămas cu adevărat pustiu de toată fapta bună și văzând că se apropie moartea mă cutremur, Curată, vai mie de judecata Fiului tău și Dumnezeu; din care scoate-mă Fecioară, și mai înainte de nevoia aceea întoarce-mă Stăpână, și mă mântuiește.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Jăratecul, care l-a văzut mai înainte vestitul Isaia dedemult, se întrupează din Maică neispitită de bărbat, cu voia Tatălui care L-a născut; și născându-Se, Se junghie de bunăvoia Lui, ridicând păcatul lumii, ca un Miel fără prihană. Pentru aceea văzându-L Mielușeaua și Fecioara pe Cruce, se rănea de sabia întristării.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Sfântului, glasul al 8-lea:

Fiind plin de Duhul Sfânt Ilarion Preacuviosul, a stricat cugetele cele drăcești; că întrarmându-se cu Crucea, și întru dânsa nădăjduindu-se, toate bolile cu cuvântul le-a tămăduit; încă și patimile sufletului, și toate neputințele trupului. Pentru rugăciunile lui Hristoase, trimite-ne nouă pacea Ta, ca un Iubitor de oameni.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Mucenicii Tăi Doamne...

Eu sunt pomul cel neroditor, ceea ce ești cu totul fără prihană, care nu fac roadă de mântuire; pentru aceea mă și cutremur de tăiere, ca nu cumva să fiu aruncat ticălosul în focul cel nestins. Deci cad către tine, scapă-mă de dânsul Curată, și mă arată aducător de roadă Fiului tău, cu mijlocirea ta.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Nu sufăr Fiul meu a Te vedea adormit pe lemn, pe Tine Cel ce dai tuturor privegherea, ca să dai dumnezeiască și mântuitoare sculare, celor ce au adormit odinioară somnul cel de pierzare, prin călcarea poruncii mâncând din roadă, zicea Fecioara tânguindu-se; pe care o slăvim.

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-au făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarioane, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

După obișnuitele Catisme, sedelnele Octoihului.

Psalm 50.

CANOANELE

Amândouă din Octoih, fără mucenicine și al Sfântului pe 6.

CANONUL Sfântului

Facere a lui Teofan.

Cântarea a 1-a, glasul al 2-lea:

Irmos:

Întru adânc a așternut dedemult toată oastea lui faraon, puterea cea prea-întrarmată; iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prea-rău; Domnul cel preamărit, căci cu mărire S-a preamărit.

Poftind cu bucurie a lăuda viața ta, Fericite, cea purtătoare de lumină și cu chip luminat, roagă-te să mă luminez eu Părinte cu blândețea luminii tale, și gonește de la mine întunericul păcatelor.

În tot chipul, Fericite, ai mers către Dumnezeu bucurându-te, făcându-te afară de trup și de lume, și ți-ai păzit gândul netulburat, întărindu-te prin înfrânare; logodindu-ți prin aceasta nepătimirea cea îndumnezeită.

Slavă...,

Luminându-te cu razele prealuminate ale Dumnezeirii celei preastăpânitoare și nezidită, nebăgând în seamă nedumnezeirea cea părintească, te-ai lepădat de necunoștința ei cea mult-tulburătoare, unindu-te numai cu Treimea.

Și acum..., a Născătoarei:

Răsărind Soarele din tine Maică pururea Fecioară, Cel ce a fost mai înainte de veci din Tatăl, Cel nevăzut și cuprins minunat de trupul cel văzut, a luminat pe oameni cu lumina bunei-credințe.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Pe piatra credinței întărindu-mă...

Vindecând pornirile patimilor, le-ai veștejit, tămăduindu-le cu sihăstria, Ilarioane pururea pomenite, strigând: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, și nu este drept fără numai tu Doamne.

Hainele cele de piele ale omorârii le-ai rupt cu sabia înfrânării, și ți-ai țesut haină de mântuire, strigând Ziditorului tău: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este drept fără numai Tu Doamne.

Slavă...,

Întărindu-te cu nădejdea celor veșnice, și aducându-te lui Dumnezeu prin mâinile gânditorului de Dumnezeu Antonie, căruia asemănându-te purtătorule de Dumnezeu, te-ai făcut luminător, strălucind întru minuni Cuvioase Ilarioane.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce numai cu voia cea dumnezeiască a închipuit toate, a voit să ia chipul omului, zămislindu-Se în pântecele tău Maica lui Dumnezeu; Căruia strigăm acum: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este sfânt, fără numai Tu Doamne.

Irmosul:

Pe piatra credinței întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmașilor mei, că s-a veselit Duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, și nu este drept afară de Tine Doamne.

SEDEALNA, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Râvnind duhovnicește vieții celei îmbunătățite a dumnezeiescului Antonie, ai luat pe umerii tăi Crucea Domnului tău, și părăsind toată grija vieții, cu omorârea patimilor, ai trăit cu Duhul. Pentru aceasta ai și umplut făptura cu semne minunate, prin Darul Duhului, Cuvioase Ilarioane Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. (De două ori)

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Pe ceea ce este ușă cerească și sicriu, munte cu totul sfânt, nor luminos, să o lăudăm; scară cerească, rai cuvântător, izbăvirea Evei, și vistierie mare a toată lumea. Că într-însa s-a lucrat mântuirea lumii și iertarea greșelilor cele dedemult. Pentru aceasta strigăm către dânsa: Roagă pe Fiul tău și Dumnezeu, să dăruiască iertare de greșeli, celor ce se închină cu credință preasfintei nașterii tale.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea.

Pe lemnul Crucii văzând Maica cea fără prihană pe Mântuitorul, se tânguia lăcrimând, cu amar grăia, cu durere de inimă își smulgea părul, și către dânsul striga: Fiul meu și Doamne, cum Te pironește pe Cruce fără dreptate poporul evreiesc cel fărădelege, pe Tine Cel ce ești fără păcat? Și cum suferi de voie pălmuirile obrazului, oțetul, și pătrunderea coastei, fierea și piroanele? Vai mie îndelung-răbdătorule Doamne! Ci slavă iconomiei Tale celei dumnezeiești Mântuitorul meu.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Te laud pe Tine, că aud: Am auzit Doamne, și m-am spăimântat; că ai venit până la mine căutându-mă, pe mine cel rătăcit. Pentru aceea preamăresc multă pogorârea Ta cea către mine, Multmilostive.

Omorând cugetul trupului și fugind de pârâul nelegiuirii Cuvioase Ilarioane și de meșteșugirile dracilor, te-ai odihnit în liniștea Dumnezeiescului Duh dimpreună cu drepții Părinte.

Cu curgerile lacrimilor adăpându-ți Cuvioase Ilarioane arătura sufletului, ai arătat-o tuturor cu multă roadă, prin lucrarea Mântuitorului aievea, înmulțind adunările sihaștrilor.

Slavă...,

Întărindu-te cu împărtășirea Sfântului Duh purtătorule de Dumnezeu, duhurile răutății le-ai surpat; și cu puterea lui Hristos ai tămăduit pe bolnavi, îmbogățindu-te cu curăția proorocească.

Și acum..., a Născătoarei:

Lăcaș și cămară însuflețită te înțelegem pe tine, Maica lui Dumnezeu binecuvântată; masă gândită și sfeșnic înțelegător, din care a răsărit celor din întuneric strălucirea Ființei Părintești.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Luminarea celor ce zac întru întuneric, mântuirea celor deznădăjduiți Hristoase Mântuitorul meu; către Tine mânec Împăratul păcii; luminează-mă cu strălucirea Ta; că alt Dumnezeu afară de Tine nu știu.

Ca un fulger fiind cu curăția și cu petrecerea viețuirii în lume, asemenea cu strălucirea celor fără de trup, gonești pe domnul întunericului, luminându-te cu lumina bunei-credințe, de Dumnezeu fericite

Strălucind, gânditorule de Dumnezeu, cu tot felul de minuni și fiind luminat cu Dumnezeiescul Dar, la toți te-ai cunoscut a fi comoară de tămăduiri, celor ce te doresc pe tine Părinte Ilarioane de Dumnezeu purtătorule; cunoscându-te ca un Prooroc al lui Dumnezeu.

Slavă...,

Cu strălucirea faptelor tale preablându-le Părinte, ai gonit puterile vrăjmașului cele întunecate și răpind din nebunia acelora pe cei ce năzuiesc la tine, i-ai luminat cu dumnezeieștile străluciri, către credință.

Și acum..., a Născătoarei:

Un ipostas care se vede în două ființe, ne-ai născut nouă negrăit singură binecuvântată, pe Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, pentru nespusa milostivire. Pe Acesta roagă-L, să păzească pe cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Întru adâncul păcatelor...

Slujind însă începătoriei Dumnezeirii celei fără început, ai înfruntat multa începătorie, stricând cu Darul idoleasca credință, gânditorule de Dumnezeu.

Odrăslind ai înflorit ca un finic în Biserică, Părintele nostru Cuvioase, veselind plinirile credincioșilor cu dulceața rodurilor.

Slavă...,

Arătatu-te-ai surpător nebiruit duhurilor vicleniei, pururea pomenite, primind de la Hristos Daruri făcătoare de minuni, Ilarioane fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Neispitită de bărbat ai născut Fecioară, și în veac ești Fecioară, arătând semnele Dumnezeirii celei adevărate, a Fiului și Dumnezeului tău.

Irmos:

Întru adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; scoate-mă din stricăciune Dumnezeule.

CONDAC, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi...

Ca pe un luminător neapus al Soarelui celui înțelegător, adunându-ne astăzi, te lăudăm cu cântări; căci ai luminat celor ce erau în întunericul neștiinței; pe toți ridicându-ne către dumnezeiasca înălțime Ilarioane. Pentru aceasta strigăm: Bucură-te Părinte, cel ce ești întemeierea pustnicilor.

ICOS

Iubind dumnezeieștile porunci ale lui Hristos, urând desfătarea trupului și a lumii, ai venit către Dânsul cu osârdie, și te-ai făcut luminător, luminând toate marginile, cu razele Duhului. Pentru aceea căzând la tine te rog: Luminează-mi și mie ochii sufletului, ca să laud luptele tale, care ai arătat pe pământ pentru viața ce va să fie; de care acum îndulcindu-te, adu-ți aminte de cei ce strigă: Bucură-te Părinte, întemeierea pustnicilor.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și una, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru llarion cel mare.

Stih: Semănând cu lacrimi și osteneli mai înainte jos,

Ilarion bucurându-se, seceră acum sus mănos.

Mai pe urmă llarion adormi,

În a douăzeci și una zi.

Acest preacuvios, a fost pe vremea împărăției marelui Constantin, născut și crescut în cetatea Gazenilor, fecior din părinți necredincioși. Iar pentru dragostea învățăturii, a mers în Alexandria; și pedepsindu-se și primind credința în Hristos, se făcu următor marelui Antonie, și a rămas lângă dânsul multă vreme; după care întorcându-se la patria sa după moartea părinților săi, își împărți toată averea la săraci. După aceea mergând la pustie, și făcând nevoință desăvârșită, a fost făcător de multe minuni; și umblând prin multe cetăți, orașe și locuri, așa își săvârși viața, trăind de toți anii săi optzeci.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Gaie, Dasie și Zotic.

Stih: Tustrei bărbați în apă sărată murind,

Apă dulce din pârâul desfătării acum se află bând.

Acești sfinți aflându-se în Nicomidia propovăduind, și luând îndrăzneală, surpară cele ce se aflau în capiștile idolești; și dacă se dovediră, suferiră tot felul de munci, adică spânzurați pe lemn, și frecați pe coaste cu târsâni. După aceea legându-li-se pietre de grumazi, îi aruncară în mare.

Tot în această zi, Sfinții și din nou arătații Mucenici: Andrei, Ștefan, Pavel și Petru.

Stih: Ștefan acum are trei de cunună purtători.

Pe cei ce prin aceeași sabie s-au arătat nevoitori.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Teodota, și Socrate Prezbiterul.

Stih: Socrat să se arate ție Cuvinte, aleargă,

Și fiind tăiat Socrat cunună purtă.

Altele ale Muceniței.

Stih: Pe Teodota cea prin ascuțită sabie tăiată,

O am cunoscut adusă lui Dumnezeu jertfă curată.

Sfânta Teodota a fost în zilele împăratului Alexandru Sever, din părinți de bun neam din părțile Pontului. Deci mergând la un schit, și petrecând sihăstrește, a fost vădită. Și prinzându-se de către domnul Capadociei pentru mărturisirea lui Hristos, a fost spânzurată în două rânduri, strujită, și băgată într-un cuptor aprins. Și fiind păzită cu Darul lui Hristos, a fost adusă de Domnul la Bizantia; după aceea la Angira, unde se află presbiterul Socrat; care, făcând elinii un praznic dracilor, cu tot poporul, și închinându-se idolilor, umplându-se de dumnezeiasca râvnă, și răsturnând vatra jertfelor, i s-a tăiat capul. Iar sfânta Teodota fiind silită ca să jertfească la idoli, și nesupunându-se, de sabie își primi sfârșitul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Evcrat, care de sabie s-a săvârșit.

Stih: Amestecând sângele grumazului cu ploile lacrimilor celor de mai înainte,

Alcătuiești întocmită amestecare, Fericite.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Filoteiu, cel ce s-a nevoit în muntele Atonului.

Stih: Viețuind după dumnezeiasca plăcere Filoteiu,

Viață nesfârșită a aflat împreună cu plăcuții lui Dumnezeu.

Tot în această zi, Cuviosul Mucenic Zaharia, care în mare s-a săvârșit.

Stih: Cărările mărilor psalmicește Zaharie trecând,

Alergi căile Cerului cu bucurie ajungând.

Tot în această zi, Cuviosul Varuh, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Dumnezeiescul Varuh lăsând greutatea locuinței,

A locuit acolo în locul verdeții.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Azis, care prin foc s-a săvârșit.

Stih: Azis deși prin văpaie s-a săvârșit,

Însă viețuiește viață ce nu cunoaște sfârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel de la Monemvasia, care s-a săvârșit în munci la Tesalonic, în anii o mie șapte sute șaptezeci și trei.

Stih: Legile păzind în biruitoarea vreme cu dorință,

Ți-ai jertfit viața o Ioane fericite, cu credință.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri, roua Duhului; Cel ce este binecuvântat și preamărit.

Graiul cuvintelor tale și Darul cel dumnezeiesc al minunilor, au ieșit în tot pământul Părinte Cuvioase, vărsând peste toți alinarea tămăduirilor, cu strălucirile bunei-credințe.

Fiind îngrădit cu Crucea Mântuitorului, ai rămas nevătămat de trufia dracilor, care s-a pornit fără dreptate asupra ta preaînțelepte; că știe preaînaltul Dumnezeu a-și păzi sluga Sa.

Slavă...,

Ca un stâlp nemișcat, cu statul până la Cer, ca un turn neclintit te-ai arătat prin sihăstrie, luminând cu minunile, dând vindecări, izvorând dogme dumnezeiești, din izvorul cel pururea curgător, al Scripturilor celor de Dumnezeu insuflate.

Și acum..., a Născătoarei:

Norul Fecioară, Te-a născut pe Tine Soarele dreptății, rămânând iarăși fecioară; împreunându-Te cu patima trupului, făcându-Te om Hristoase, pentru milostivire și smerenie.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Cuptorul cel cu foc...

Scaun simțitor te-ai făcut cu adevărat, luminându-te cu dumnezeiască pricepere și îndreptându-te cu dumnezeieștile porunci, și cu faptele bune luminându-te; Cuvioase Ilarioane, podoaba sihaștrilor, ai strigat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Căruță tainică te-ai arătat Cuvioase, purtând numele Domnului prin strălucirea faptelor, prin arătarea minunilor, și prin viață curată, Cuvioase llarioane, locuitorule împreună cu cei fără de trupuri, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Fiu făcându-te prin Dumnezeiescul Dar, te-ai făcut moștean împreună cu Hristos, și ai luat dumnezeiescule, avuția cerească a împărăției celei nepieritoare, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Născut-ai Fecioară Fiu numit, Mir înțelegător nedeșertat, umplând de bun miros cu roua Dumnezeirii pe oameni, și scoțând din stricăciune pe cei ce strigă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările și-a despărțit cu dumnezeiasca poruncă; pe haldei arzând, iar pe credincioși răcorind; pe cei ce cântau: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea 9-a:

Irmos: Fiul Părintelui celui...

Învrednicitu-te-ai a umbla prin lăcașurile sfinților, petrecându-ți viața cu sfințenie Cuvioase; și fiind cu adevărat blând, ți-a răsărit lumina cea cu trei străluciri, și a ei soție, veselia, te-a primit.

Primind de la Dumnezeu darurile chinuirii, și câștigând arătat viața cea veșnică, și bine împărtășindu-te cu frumusețea cea mai presus de gând, Părinte Ilarioane, roagă-te Stăpânului, pentru cei ce te laudă.

Slavă...,

Înălțându-te prin bunătate ca un cedru cu ramurile înalte, te-ai sădit în curțile lui Dumnezeu Ilarioane, și te-ai arătat ca o grădină închisă, ca un rai bine-înflorit, și ca o fântână ce izvorăște tămăduiri.

Și acum..., a Născătoarei:

Cămară de mire ai fost, întrupării celei mai presus de gând a Cuvântului, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, îmbrăcată și împodobită întru mărirea bunătăților. Pentru aceasta pe tine te vestim fără prihană, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Fiul Părintelui Celui fără de început Dumnezeu și Domnul, întrupându-Se din Fecioară S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate și să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cel ce ai împodobit...

Blândețea ta Părinte și curăția cea aleasă, văzându-o cel ce știe gândurile tuturor, te-a arătat luminător în lume, pe tine cel ce ești lauda sihaștrilor.

A Născătoarei:

Fecioară, ceea ce ai născut pe Făcătorul veacurilor, și Stăpânul îngerilor; pe Acela roagă-L, să arate pe robii tăi stătători în partea cea dea dreapta.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 6-lea.

Toată nădejdea punându-și...

Fiind cu totul plecat totdeauna Domnului, trupul ți l-ai omorât cu nevoința bunătăților, din tinerețe; iar ochiul sufletului ți l-ai întraripat întru socotință dătătoare de lumină, Părinte. Pentru aceasta făcându-te primitor Darurilor celor dumnezeiești, te-ai îmbogățit de haruri tămăduitoare, și de minuni dumnezeiești; împărțind din-destul tuturor celor ce aveau trebuință de daruri, și cu îndrăzneală rugându-te pentru sufletele noastre. (De două ori)

Primind luminat strălucirea cea în trei luminători Cuvioase Ilarioane, ca soarele cel văzut ai pătruns marginile pământului, semănând tuturor razele minunilor tale. Pentru aceea, cei ce s-au împărtășit facerii tale de bine, și s-au îndestulat de tămăduirile tale, de Dumnezeu gânditorule, te numeau pe tine Prooroc și făcător de minuni, și dumnezeiesc și cuprins de Dumnezeu, dobândind mântuire prin învățăturile tale.

Trecând cu Darul dulceața vieții și toate cele văzute, și mutându-te către cele înțelegătoare, și nemișcate Cuvioase, te-ai unit curat cu însuși Cel Curat, prin istețimea gândului și prin curăția sufletului ai viețuit ca un înger, măcar că erai cu trup. Și acum stând înaintea lui Hristos Stăpânului tuturor, roagă-te cu îndrăzneală, să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

Slavă..., glasul al 2-lea.

Văzându-ți Hristos blândețea Părinte, viața cea curată, smerenia și firea cea lină, Și-a făcut lăcaș întru tine. Și te-ai arătat dumnezeiască sălășluire. Și pentru aceea petreci în ceruri împreună cu îngerii, Fericite.

Și acum..., a Născătoarei.

Podobie: Când de pe lemn...

Cu totul sunt al dezmierdărilor celor stricăcioase, cu totul sunt plin de tot felul de răutăți, cu totul din copilărie până la bătrânețe, necontenit sunt spurcat eu ticălosul, cu răutățile cele obișnuite. Ci tu ceea ce ai născut negrăit pe Cel ce ridică păcatele lumii, roagă-L să-mi dea iertare greșelilor.

A Crucii, a Născătoarei asemenea:

Văzându-Te cea neispitită de bărbat pe lemnul Crucii, Iisuse, plângea și zicea: Fiul meu preadulce, pentru ce m-ai părăsit, pe mine ceea ce Te-am născut; Lumina cea neapropiată a Tatălui Celui fără de început? Grăbește și Te mărește, ca să dobândească dumnezeiasca fericire cei ce măresc dumnezeieștile Tale patimi.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Sfântului, glasul al 8-lea:

Mulțimile călugărilor te cinstim pe tine îndreptătorul, Ilarioane Părintele nostru. Că prin tine am cunoscut a umbla pe cărarea cea dreaptă. Fericit ești, că lui Hristos ai slujit, și puterea vrăjmașului ai biruit; cel ce ești cu îngerii împreună-vorbitor, cu drepții și cu cuvioșii împreună-locuitor. Cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Mucenicii Tăi Doamne...

Gândurile îmi sunt necurate, buzele viclene, și lucrurile mele cu totul spurcate; și ce voi face? Cum voi întâmpina pe Judecătorul? Stăpână Fecioară, roagă pe Fiul și Ziditorul tău și Domnul, ca să-mi primească duhul întru pocăință, ca Cel Unul Milostiv.

A Crucii, a Născătoarei asemenea.

Preacurata dacă Te-a văzut spânzurat pe Cruce de bunăvoie, înțelegând puterea Ta, era cuprinsă de întristare Hristoase, și tânguindu-se striga Ție: Fiul meu nu mă părăsi pe mine ceea ce Te-am născut; dă-mi cuvânt Fiule; nu mă trece cu vederea, Cuvinte al lui Dumnezeu pe mine roaba Ta!

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.