SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, glasul 1,

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Duhul cel Sfânt care purcede de la Tatăl, prin limba ta Proorocule a hotărât, că va fi venirea lui Hristos cea viitoare, în anii cei de pe urmă, spre înnoirea zidirii. Și acum văzând săvârșirea proorociei tale, Slăvite, cinstim pomenirea ta.

Păcătuind mai înainte cu socotința, firea noastră Iubitorule de oameni, logodindu-Te cu ea ai curățit-o de întinăciune, împreunându-o cu Tine, după unire nedespărțită mai presus de gând. Și acestui lucru făcându-se semn Proorocul Tău, pe cele ce erau mai înainte desfrânate, le-a făcut înfrânate.

Grăitorule de Dumnezeu, Proorocule, văzându-ți acum graiurile tale împlinite prin Har, și stând înaintea Dumnezeului tuturor, roagă-te pentru toți cei ce cu credință săvârșesc pomenirea ta; cerându-le iertare greșelilor, pace și îndreptare vieții.

Alte Stihiri, ale Cuviosului, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz între...

Sudorile ostenelilor sihăstriei, Slăvite, adăugându-se către lupta mucenicilor, au pus în tine, Andreie; dorirea deplin; care cu bun prilej te-ai arătat întru Dumnezeu foarte tare. Roagă-te dar să se izbăvească de stricăciune și de primejdii, cei ce cu credință săvârșesc pomenirea ta cea pururea cinstită.

Prin credință făcându-te ca o piatră de mare preț, nu te-ai sfărâmat; că bătându-te și pe pământ fiind târât, netezind Slăvite calea credinței o ai făcut bună de umblat, și ai răsturnat mintea cea prea-rea a părerii lui Copronim, Fericite, ca pe un temei putred.

Fiind crescut și hrănit cu dogmele Apostolilor, Fericite, și cu învățăturile dumnezeieștilor părinți, ai cinstit chipul lui Dumnezeu celui întrupat, care se vede în sfințite însemnări și în cinstite închipuiri. Pentru aceasta chinuindu-te Fericite pentru El te-ai arătat învățător bunei credințe și podoabă mucenicilor.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei, aceiași Podobie.

De mii de ori am făgăduit că mă voi pocăi de păcatele mele Preacurată, dar nu mă lasă obiceiul cel rău al faptelor rele. Drept aceea strig către tine, cad înaintea ta și mă rog: Scapă-mă Stăpână din această tiranie, îndreptându-mă către cele mai bune și asemenea mântuirii.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușea, care ai născut pe Mielul Cel fără prihană, Care a venit să spele cu sângele Său păcatul a toată lumea, pe Cel ce S-a junghiat pentru noi Preacurată, și a înviat marginile lumii; îmbracă-mă pe mine cel ce sunt gol de nestricăciunea dumnezeiască, făcându-mi îmbrăcăminte a Darului celui dumnezeiesc, din lâna nașterii tale.

Troparul Proorocului, glasul al 2-lea.

A Proorocului Tău Osie, pomenirea Doamne prăznuind, printr-însul te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Slavă..., al Cuviosului, glasul al 4-lea.

Pustnicește mai înainte pedepsindu-te în munte, taberele vrăjmașilor cele netrupești le-ai pierdut cu arma Crucii, întrutot fericite; și iarăși spre chinuire bărbătește te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinței. Pentru amândouă aceste te-ai încununat de la Dumnezeu Cuvioase Mucenice Andreie, pururea lăudate.

Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Din Octoih unul, cu Irmosul pe 6, și două ale sfinților, pe 8:

CANONUL Proorocului.

Facerea lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul 1:

Irmos:

Lui Dumnezeu, Celui ce a ajutat în Egipt lui Moise și printr-însul pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, cântare de biruință să-i cântăm, că S-a preamărit.

Ca un grăitor de Dumnezeu cu adevărat, o Proorocule Osie, stând înaintea Dătătorului de viață, roagă-te neîncetat, să izbăvească de primejdii pe toți cei ce te laudă cu credință.

Curățind vederea sufletului tău de spurcăciune, te-ai învrednicit a vedea și a spune mai înainte foarte bine, fără minciună și luminat, cele viitoare, care erau să se împlinească.

Izvorul cunoștinței celei mai de înainte, înțelepciunea lui Dumnezeu, a arătat pe grăitorul de Dumnezeu Osie, râu de proorocie, care izvorăște tuturor dumnezeieștile învățături.

A Născătoarei:

Pe Hristos, Cel ce S-a arătat pentru noi din Fecioară, L-a chemat de față Tatăl din Egipt, precum a spus dedemult Osie văzătorul de Dumnezeu.

Alt CANON al Preacuviosului.

Facerea lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 2-lea:

Irmos: Întru adânc a așternut...

Robindu-ți bărbătește patimile trupului Părinte sub cuget, ca unul ce ești numit cu numele bărbăției, ai biruit cruzimea tiranilor, și ai pătimit după lege. Pentru această adunându-ne cu credință, toți cu un glas te fericim.

Înfierbântându-te ca un jeratec înțelegător, cu înfierbântarea Dumnezeiescului Duh, ai topit înghețul patimilor, și cu pâraiele sângiurilor ai stins focul cel străin al necredinței, mare Andreie mărturisitorule, de Dumnezeu fericite.

Slavă...,

Legându-te cu dragostea lui Hristos, Părinte, din tinerețe cu bucurie luându-ți Crucea, i-ai urmat Lui, lepădându-te de sine-ți prin pustnicie, prin mărturisire și prin suferințe, prea desăvârșit.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiindu-mi îngreuiat sufletul totdeauna cu somnul lenevirii, alerg către sprijinirea ta, Preacurată Maică Fecioară; deșteaptă-mă către privigherea pocăinței, izbăvindu-mă atunci de munca cea veșnică.

Cântarea a 3-a:

Irmos:

Întărește-mă Hristoase pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, și mă luminează cu lumina feței Tale; că nu este sfânt fără numai Tu, Iubitorule de oameni.

Fiind învățat în arătările cele dumnezeiești cu învățătură Cuvioasă lui Dumnezeu, arătat ai proorocit chemarea limbilor Proorocule, fiind însemnat de Duhul Sfânt.

Învrednicindu-te gânditorule de Dumnezeu, a vedea mai înainte cele ce vor să fie ca și cum ar fi fost de față, arătat ai spus mai înainte căderea evreilor, și mutarea lor din lege.

Spus-ai mai înainte că, Israil se va mântui, nu cu război, nici cu arc, nici cu toată întrarmarea, ci în Domnul Dumnezeu Atotțiitorul, însemnându-ne prin aceasta întruparea Cuvântului.

A Născătoarei:

Bucură-te cinstită Fecioară, ceea ce ai zămislit pe Cuvântul Cel ce S-a întrupat, care cu sfânt sângele și trupul Său ne-a scăpat de înșelăciune.

Alt Canon,

Irmos: Pe piatra credinței întărindu-mă...

Întărindu-ți pașii gândului pe piatra dragostei lui Hristos Părinte, nicicum nu te-ai clintit de suflarea vânturilor celor potrivnice strigând Ziditorului tău: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este sfânt afară de Tine Doamne.

Izvorând tămăduiri și înaintea sfârșitului și după sfârșit, ajuți pe cei cu neputințe, și gonești duhurile cele necurate, Cuvioase Andreie, strigând Ziditorului tău: Nu este sfânt afară de Tine Doamne.

Slavă...,

Fiind spălat cu lacrimile sihăstriei, te-ai împodobit cu mucenicescul sânge și arătându-te întrutotul preafrumos, ai alergat în sus către Cel dorit, strigând: Nu este sfânt afară de Tine Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cel ce S-a făcut asemenea nouă cu trup, pe Dumnezeu Cuvântul Cel de o Ființă cu Tatăl, l-ai născut cu totul fără prihană, mai presus de cuvânt, rămânând Fecioară după naștere; pentru aceasta cu credință te fericim.

Irmosul:

Pe piatra credinței întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmașilor mei; că s-a veselit Duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, și nu este drept afară de Tine Doamne.

SEDEALNA Proorocului, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Plecatu-ți-ai urechea Proorocule la Cel ce te-a chemat, și învățându-te cunoștința tuturor celor ce vor să fie, ai însemnat mai înainte venirea lui Hristos cea dumnezeiască. Pentru aceea astăzi prăznuind sfântă pomenirea ta, lăudăm pe Mântuitorul Cel ce te-a mărit pe tine.

Slavă..., a Cuviosului, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Ca un purtător de numele bărbăției, Andreie, cu adevărat te-ai întărit în buna și dreapta credință, Mucenice vrednicule de laudă; ca unul ce ai urmat lui Hristos, ai luminat cetele sihaștrilor cu faptele, și te-ai arătat întocmai măririi cuvioșilor. Drept aceea supunându-te luptelor mucenicești, vitejește te-ai chinuit pentru lege, și ai biruit, tu cel ce ești de un nume cu cel întâi chemat, Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Alunecându-mă cu cugetele cele viclene, am căzut în noian de păcate, și suspinând, strig ție din inimă Preacurată: Minunează întru mine mila ta cea bogată și luciul cel nemărginit al milostivirii tale, și bogăția cea nemăsurată a îndurărilor tale, și-mi dă pocăință și iertare greșelilor; ca să strig ție cu dragoste: Roagă-te Fiului tău și Dumnezeu, să-mi dea iertare de greșeli; că pe tine te am nădejde eu robul tău.

A Crucii, a Născătoarei:

Trăgându-te Cuvinte la Cruce, de bărbații cei fărădelege cu gând cumplit, și văzându-Te Maica Ta, cu amar lăcrămând și rupându-i-se cele din-lăuntru, tânguindu-se striga, și de necazul inimii glăsuia suspinând: Cum pătimești fără dreptate preabunule Cuvinte? Cum rabzi lovituri cu palma peste obraz de a Ta bunăvoie? Și iarăși, cum suferi scuipările, și moartea cea fără dreptate? Vai mie ceea ce Te-am născut Fiule, pe Tine care Te văd pironit cu cuie pe Cruce. Ci pătimești acestea voind, Cel ce din fire ești Iubitor de oameni.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Cunoscut-am Atotputernice iconomia Ta, și cu frică Te-am preamărit Mântuitorule.

Osie cel ce ești ochiul cel văzător de Dumnezeu al proorociei, mântuiește de primejdii pe cei ce te laudă.

Lăcașule cel prealuminat și întărit al Duhului, roagă-te să mântuiască pe cei ce te laudă.

Cel ce stai înaintea Judecătorului tuturor, ca un Prooroc îndumnezeit, mântuiește-mă de patimi cu rugăciunile tale.

A Născătoarei:

Întrecut-ai pururea Fecioară, pe cetele îngerilor, purtând în pântece pe Ziditorul lumii.

Alt Canon,

Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Făcându-te ascultător poruncilor lui Hristos, cu veselie te-ai închinat la închipuirea Lui, Părinte. Pentru aceea cel fărădelege, cu multe feluri de munci te-a omorât.

Făcându-te bun miros de bunătăți, zăcând acum în mormânt și izvorând mir, umpli de bun miros fețele celor ce se apropie de tine cu inimă neîndoită, Părinte Cuvioase.

Slavă...,

Bolnăvindu-se cu ticăloșia mamona cel plin de toată răutatea, Cuvioase, de față i-ai înfruntat eresul, făcându-te pătimitor bărbaților celor dreptcredincioși, vrednicule de laudă.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca o roadă bună ai odrăslit Spicul cel ce hrănește pe toți cei ce te cinstesc pe tine, cu dreaptă credință Stăpână prealăudată, și pe Cuvântul Cel ce S-a întrupat din tine.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

De noapte mânecând te lăudăm pe Tine Hristoase, Cel ce ești împreună fără început cu Tatăl și Mântuitorul sufletelor noastre; pace lumii dăruiește, Iubitorule de oameni.

Plecând cu milostivire, ne-ai învățat pe noi îndelungă-răbdarea, milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu, prin care îngăduiește pe toți Proorocule, grăitorule de Dumnezeu.

Hristos a înviat omorând moartea, precum a vestit înțeleapta ta proorocie, mai înainte descoperitorule de cele dumnezeiești, și a dăruit viață sufletelor celor din iad.

Răpește-mă cu rugăciunile tale Proorocule Osie, din adâncimea greșelilor mele, având neînfruntată îndrăzneală către Hristos, gânditorule de Dumnezeu, Preafericite.

A Născătoarei:

Domnul și Împăratul tuturor, Cel împreună fără început cu Tatăl, S-a făcut sub vreme, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și S-a arătat cu trup.

Alt Canon,

Irmos: Luminarea celor ce zac...

Scârbindu-te Părinte de întunericul păcatului și strălucind cu nepătimirea, te-ai arătat cu totul lumină, și luminezi cu razele vindecărilor, prin Darul cel dumnezeiesc, pe cei ce se apropie cu credință de dumnezeiescul tău mormânt.

Cu totul te-ai arătat lăcaș lui Dumnezeu, bine-viețuind și nevoindu-te Părinte cu cuget vitejesc. Și acum zăcând în mormânt, petreci întreg și netopit, Fericite, dezlegând patimile tuturor credincioșilor.

Slavă...,

Vitejește bătând război împotriva dracilor, Preafericite, și împotriva oamenilor eretici te-ai învrednicit măririi celei veșnice și cununilor, Andreie. Pentru aceasta toți credincioșii cu dragoste te fericim.

Și acum..., a Născătoarei:

Porți în mreje cu nespusă naștere, pe Hristos care îmbrățișează pe cei ce s-au înșelat de răutate și ticăloșește au robit înșelătorului, Fecioară prealăudată. Pentru aceea ca pe Maica lui Dumnezeu te mărim.

Cântarea a 6-a:

Irmos:

Pe Proorocul l-ai mântuit din chit Iubitorule de oameni, și pe mine mă scoate dintru adâncul păcatelor, rogu-mă.

Proorocind cele ce vor să fie, Osie preafericite, ai arătat pogorârea Cuvântului către oameni.

Pe cei ce au fost omorâți cu greșelile, viața cea nemuritoare, i-a scos din laturile iadului precum ai proorocit.

Luarea în laturi a celor legiuite, căderea iudeilor, și chemarea limbilor ai arătat Proorocule.

A Născătoarei:

Din pântecele tău a răsărit Dumnezeu Cuvântul, ceea ce ești fără prihană, îmbrăcându-Se negrăit cu trup pentru noi, ca un Milostiv.

Alt Canon,

Irmos: Întru adâncul greșelilor...

În temniță pentru Stăpânul te-a aruncat cel fărădelege, ca să fii în pază Andreie, căci păzești neatinsă voia Lui cea dumnezeiască.

Spărgându-ți-se trupul cu tăieturile bătăilor, Fericite, n-ai băgat seamă; ci ai răbdat ca și cum ar pătimi altul, întărindu-te dumnezeiește.

Slavă...,

Fiind ascuns ca o comoară de mult preț, te arăți Părinte stând înaintea celor binecredincioși, și pe toți cei ce te cinstesc pe tine îi îmbogățești cu minunile.

Și acum..., a Născătoarei:

Sfeșnic înțelegător te vedea mai înainte Proorocul dedemult, ținând Curată dumnezeiasca făclie pe Hristos; prin Care toți ne-am luminat.

Irmosul:

Întru adâncul greșelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; scoate-mă din stricăciune Dumnezeule.

CONDAC, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi...

Prăznuiește astăzi cetatea cea împărătească, strălucitul praznic al pomenirii tale celei de lumină purtătoare, chemând la sine toată cetatea și latura; și se bucură, căci a dobândit vistierie mare, mult-pătimitorul tău trup, Andreie Mucenice, luminătorule al ortodoxiei.

ICOS.

Crucea luând în loc de armă preamărite, și în loc de platoșă îmbrăcându-te cu credința, ai ieșit Mucenice la luptă asupra vrăjmașilor celor văzuți și nevăzuți, de sine-ți chemat; și ai surpat taberele lor cu puterea Duhului. Prin aceasta umplându-te din-destul Cuvioase, dă-mi și mie puțin dar, să-mi lumineze gândul, ca să laud după vrednicie nevoințele tale cele viteze, luminătorule al ortodoxiei.

SINAXAR

În această lună în ziua a șaptesprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Osie.

Stih: În a șaptesprezecea zi fiind,

Osie s-a îngropat murind.

Acesta se tâlcuiește mântuit, păzitor sau umbritor. Era fecior lui Beyri din Balemot, din neamul lui Isahar. Și proorocind multe asupra lui Israil, a răposat, și s-a îngropat în pământul lui cu pace. El a dat semn că va veni Domnul pe pământ, și va locui cu oamenii, când va apune soarele spre Silom, și se va împărți în două părți. Și se vor face doisprezece copaci, urmând și ascultând lui Dumnezeu, Celui ce se va ivi pe pământ; și printr-însul se va mântui tot pământul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Preacuviosului Mucenic Andrei cel din Crit.

Stih: Dintre amândouă picioarele, Andreie unul ți s-a tăiat.

Și calea nevoinței o ai săvârșit arătat.

Acest fericit Părintele nostru Andrei, a fost născut și crescut în cetatea Critului cea aleasă, din părinți binecredincioși și iubitori de fapte bune, și se creștea cu bune învățături, și era cu mare căldură lucrător poruncilor lui Dumnezeu. Deci când a fost pe vremea împărăției lui Constantin Copronim, văzând turma lui Dumnezeu că se strică cu eresul luptătorilor de icoane, a venit în Constantinopol, și mărturisi cu îndrăzneală adevărul înaintea împăratului, mustrând fără de nici o frică păgânătatea lui. Iar acesta nesuferind îndrăzneala lui, îl opri numaidecât asupra vorbei, și porunci celor ce stau înaintea lui să-l prindă; și aceștia îl doborâră jos la pământ pe cel înalt cu gândul, și nu-l lăsară până a nu-l târî, cât însuși împăratul după ce-și răzbună de ajuns pentru îndrăzneala Sfântului, porunci să-l lase. Vorbind atunci și alte multe Sfântul către împăratul pentru sfintele icoane, între altele îi zise: De vreme ce pe cei ce ocărăsc chipurile împărătești, îi certați de moarte la câtă urgie și pedeapsă dumnezeiască vă veți osândi voi cei ce ocărâți icoana lui Dumnezeu? Atunci tiranul foarte aprinzându-se de mânie, porunci de-l dezbrăcară și-l întinseră cu legături de ștreanguri, și atâta îl bătură de rău, cât se roșise locul sub el de curgerile sângelui. Deci dacă îl sculară văzând că nici cu daruri nici cu înfricoșări nu-l pot înfrânge pe viteazul, iarăși îl puseră la munci cumplite și fără de omenie; și-i pătrunseră coastele, și-i zdrobiră gura cu pietre; apoi îl băgară în temniță. Și a două zi, iarăși aducând pe Sfântul înaintea lui, și văzându-l mai îndrăzneț de cum era, porunci de-l bătură iarăși, și-i strujea carnea și-l pătrundea cu rănile, de se rupeau și cădeau bucăți de pe trupul lui. Iar în cea de apoi, legându-i fericitele picioare cu ștreanguri, îl traseră pe pământ târându-l prin tot târgul. Deci târându-se Mucenicul așa, un pescar cum, ieși din mare cu pește, pornindu-se din îndemnarea drăcească, luă satârul cel de măcelărie, și tăind un picior de la trupul Sfântului, conteni alergătura nevoinței Mucenicului, și-l trimise la cereștile lăcașuri. Iar cinstitele sale moaște aruncate la locul făcătorilor de rele, aflându-se multă vreme amestecate cu trupurile care erau acolo, doisprezece oameni îndrăciți, din multe părți ale cetății adunați, se duseră acolo, ca și cum ar fi fost sfătuiți, și găsiră cinstitul trup zăcând negrijit și fără de cinste; care atingându-se de dânsul, întru acel ceas se tămădui; și luându-l îl duseră de-l îngropară la un loc sfințit ce se numea Crisis; întru mărirea Domnului nostru Iisus Hristos, Amin.

Tot în această zi, aducerea cinstitelor moaște ale Sfântului dreptului Lazăr.

Stih: Cetatea porțile prietenului lui Hristos ridicând.

Îi zice: Lazăre vino afară pe Hristos urmând

Fericitul, între împărați, preaînțeleptul Leon, pornindu-se din dumnezeiasca râvnă, ca din dumnezeiască insuflare, întâi a zidit o biserică frumoasă dreptului Lazăr; după aceea trimițând la insula Cipru, a aflat sfintele sale moaște zăcând în pământ în cetatea Chitieilor, fiind trecuți ca la o mie de ani, într-o raclă de marmură, în care erau săpate litere într-altă limbă: Lazăr cel de patru zile mort, prietenul lui Hristos. Deci îndată ridicând odorul cel scump, și punându-l într-un sicriu de argint, îl duseră la Constantinopol

La așezarea cinstitelor lui moaște:

Stih: Roma cea nouă, moaștele lui Lazăr ascunzând:

Ni s-a arătat altă Betanie închipuind.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici, și buni frați fără de arginți, Cosma și Damian, Leontie, Antim și Evprepie.

Stih: Din neam Arabi, iar din sabie prea răbdători.

Știu pe cei fără de argint dumnezeiești biruitori.

Leontie înșelăciunea a pierdut tăindu-se.

Furnicoleu precum zice cartea lui Iov arătându-se.

Antim cu Evprepie tăiați fiind,

Preastrălucit și bine potrivit înflorind.

Trei sunt perechile sfinților fără de arginți Cosma și Damian, ce se numesc tot cu acest nume, și lucrează meșteșugul doctoresc, având numele fără de arginți. Unii au fost fii Teodotei, femeii celei bune și credincioase care au răposat cu pace, și s-au îngropat în locul ce se cheamă Fereman. Alții se aflau în Roma având dascăl viclean. Care suindu-i cu înșelăciune într-un munte, ca să culeagă ierburi, i-a ucis cu pietre. Iar alții sunt aceștia a căror și pomenire, facem, care au fost din Arabia, foarte învățați la meșteșugul doctoresc, și umblau prin toate cetățile și orașele, tămăduind bolnavii, neluând plată; și cu prilejul meșteșugului propovăduiau pe Hristos. Iar în zilele lui Dioclețian și Maximian, merseră la Egea cetatea Lisiei, și stând înaintea ighemonului Lisiei, și bătându-i fără de milă îi aruncă în adâncul mării; și cu vrerea lui Dumnezeu aflându-se pe uscat, și prinzându-i iarăși, îi aruncară într-un cuptor ars; și păziți fiind nevătămați, îi răstigniră pe Cruce. Și după aceasta le tăiară capetele acestor fericiți cinci frați.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii lui Avraam, în cuptor Treimea închipuind, văpaia focului în rouă o au prefăcut, și cântând strigau: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Cu lumină mai presus de ființă, luminându-ți-se gândul Osie, te-ai îmbogățit, Fericite, cu cunoștința celor ce vor să fie strigând Stăpânului: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Asemănatu-Te-ai în mâinile Proorocilor, Nemuritorule, înmulțind vedeniile, Mântuitorule, în multe feluri închipuindu-Te celor ce cu credință strigă Ție: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Tu ești izvorul lui Israil, care verși ape de mântuire, propovăduind mai înainte pe Hristos râul păcii, Osie; Căruia strigăm: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

A Născătoarei:

Cel ce a strălucit din Tatăl Cel fără de început, din tine S-a întrupat Fecioară Maică a lui Dumnezeu, pentru nespusa milostivire, pe care lăudându-L strigăm: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Alt Canon,

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Valurile viclenirii înălțându-se, n-au mișcat gândul tău Andreie Cuvioase, fiindu-ți starea pe piatra cunoștinței lui Hristos. Pentru aceea te-ai făcut liman fără de valuri, tuturor celor cu adevărat înviforați.

Fiind întunecat la gând cugetătorul de viclenire, se ispitea, să te înșele cu întrebări nebunești pe tine, cel ce erai împodobit cu luminările dogmelor. Dar a rămas de râs, umplându-se de rușine cu îndrăzneala ta de față înțelepte.

Slavă...,

Gândul tău fiind împodobit cu dumnezeieștile insuflări, Andreie vrednicule de minune, te-ai arătat tuturor stea cu totul luminoasă, luminând totdeauna cu minuni, pe credincioșii cei ce te laudă pe tine.

Și acum..., a Născătoarei:

Fost-ai lăcaș lui Dumnezeu celui viu Fecioară prealăudată, întru care și-a făcut negrăit sălășluirea, Cel ce locuiește în Ceruri, și a primit să Se facă om, pentru multa Sa bunătate.

Cântarea a 8-a:

Irmos:

Pe Cel ce a păzit pe tineri în văpaia focului în cuptorul cel ars, și în chip de înger S-a pogorât la dânșii. Pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Lucrarea cea mai înainte cunoscătoare, și cunoașterea celor ce vor să fie, care s-a dat Proorocilor din Darul cel dumnezeiesc, mai presus de pricepere, îi făcea a cânta. Lăudați pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Având gura de Dumnezeu insuflată, și limbă grăitoare de cele dumnezeiești Osie, care luminându-te cu raza credinței cântai: Lăudați pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cu propovăduire luminată ai spus mai înainte celor de pe pământ măririle lui Dumnezeu, cunoștința celor ce vor să fie, Proorocule grăitorule de cele dumnezeiești, cântând: Lăudați pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

A Născătoarei:

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel pururea de o Ființă cu Dumnezeu, întrupându-Se din Sfântul tău pântece Fecioară Curată, S-a arătat celor ce cântă: Pe Domnul lăudați, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: Cuptorul oarecând în Babilon...

Omorând mai înainte patimile trupului înțelepte, cu nevoințele cele pustnicești, te-ai chinuit foarte tare, cu cinste, sărutând Fericite, totdeauna chipul Mântuitorului, și al Fecioarei și al sfinților.

Fiarele cele cu turbare nebunească împotriva lui Hristos, ca niște sălbatice s-au pus asupra ta Părinte să te omoare. Drept aceea târându-te și bătându-te, te-au aruncat în prăpastie, făcându-te mărturisitor al adevărului arătat.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cu minunile adapi pe credincioși ca și cu niște ape, Preafericite, și gonești duhurile viclenirii, și pierzi bolile, luând Darul tămăduirii de sus, de la Hristos Dumnezeul nostru.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai mai desfătată decât cerurile Fecioară, încăpând pe Dumnezeu în pântecele tău, pe Cel neîncăput întru toate. Pe care roagă-L, să ne izbăvească de necazul cel pierzător de suflet preacurată Stăpână, pe cei ce te lăudăm cu bunăcredință.

Irmos: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările și-a despărțit cu dumnezeiasca poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioși răcorind, pe cei ce cântau: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a:

Irmos:

Bucură-te lauda fecioriei, bucură-te Maică preacurată, pe care toată făptura cu dumnezeiești cântări te mărim.

Luat-ai răsplătire ca un Prooroc Osie, primind cununa cea cu bună podoabă de la Dumnezeu, Preafericite.

Fiind luminat cu toată lumina lui Hristos, prea-alesule, cu rugăciunile tale fă-L pe El blând, către cei ce te laudă pe tine.

Dimpreună cu cetele îngerilor stai, cu laude cinstind pe Stăpânul, viețuind viață întocmai cu îngerii, Osie.

A Născătoarei:

Vrând să mântuiască pe om, Mântuitorul și Domnul, S-a îmbrăcat cu trupul nostru, din tine Fecioară preacurată.

Alt Canon,

Irmos: Fiul Părintelui Celui fără...

Iată Părinte Cuvioase, că ți-ai săvârșit călătoria, păzind credința cea pravoslavnică fără de prihană, prin care nevoindu-te după lege ai luat cunună îndoită de sus, ca un Mucenic nebiruit, ca un pustnic nesupărat.

Ca un crin cu dulce miros, ca un trandafir, ai înflorit Părinte, în livada dumnezeieștii sihăstrii arătat, și bine-mirosind, fiind împodobit mucenicește, ca un cedru, preafericite Andreie, podoaba sihaștrilor.

Fiind împodobit cu semne și cu minuni arătat, ai rămas nestricat, stând înaintea tuturor fericite Andreie, și luminând sufletele, celor ce cu credință fierbinte se apropie de tine, și pururea te fericesc.

Slavă...,

Săvârșind astăzi sfințită pomenirea ta, ca o zi de praznic, și plină de veselie, cu credință strigăm ție Părinte: Cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, izbăvește-ne pe noi pe toți, de primejdiile vieții.

Și acum..., a Născătoarei:

Făcutu-s-a pântecele tău lăcaș Luminii, care a luminat lumea cu strălucirile Dumnezeirii, și a gonit de tot de pe pământ întunericul necunoștinței, Fecioară fără prihană. Pentru aceea te mărim.

Irmosul:

Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu și Domnul, întrupându-Se din Fecioară S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate și să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Foarte preaminunat este Darul cel plin de Duh, care ți s-a dat de la Dumnezeu, Osie grăitorule de Dumnezeu, prin care ai spus Proorocule pe față, întruparea Mântuitorului din Fecioară, și răstignirea și patimile, și cinstita și dumnezeiasca înviere: Iar lui Israil celui ce era cu cuget deșert, pierderea de tot.

Alta a Cuviosului, asemenea.

Pe Andrei bunul biruitor toți credincioșii cu dragoste să-l lăudăm, prăznuind dumnezeiește cinstita lui pomenire: Că acesta ne-a propovăduit nouă cu toată buna-credință, să cinstim cinstitele icoane ale Mântuitorului, și ale tuturor sfinților: Pentru aceea a primit cunună din Cer, dănțuind împreună cu îngerii.

A Născătoarei, asemenea.

Pe tine te-a arătat mai înainte Preacurată, că va ieși din coapse neroditoare toiagul cel fără de umezeală al preotului, care preaslăvit a odrăslit: Pe tine te propovăduiau Proorocii și legea, Maica Stăpânului și Făcătorului tuturor, pe care roagă-L Preacurată, Preasfântă, să se mântuiască cei ce te laudă pe tine Născătoare de Dumnezeu fără prihană.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială, și otpustul.