SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am... trei Stihiri din Octoih și trei ale sfinților.

Glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Vopsindu-ți haina cu sângele muceniciei Slăvite Zenovie, ai făcut-o sfințită cu Harul, cu care ai intrat în Sfintele Sfinților ca un arhiereu înțelept; aducându-te jertfă fără de prihană și prinos preacurat și desăvârșit, Celui ce S-a jertfit pentru tine Preasfințite.

Strujindu-ți-se trupul, frumusețea sufletului tău cea prealuminată, mai frumoasă ai arătat-o vrednicule de laudă, sfințite Mucenice, de Dumnezeu gânditorule Zenovie, frumusețea preoților, lauda pătimitorilor, izvorul cel pururea curgător al minunilor, gonitorul duhurilor celor necurate, și rugătorule pentru sufletele noastre.

Fiind la un gând cu tine sora ta cea de un sânge, Zenovia preaînțeleapta, a voit să pătimească împreună cu tine; că fierberile căldărilor, îngrozirea focului și moartea cea silnică, le-a răbdat bărbătește. Pentru aceasta împreună cu tine a dobândit cununile biruinței și împărăția cea de sus, sfințite tăinuitorule Zenovie.

Slavă..., glasul al 6-lea.

Facere a lui Ioan Monahul.

Ceată de cântăreți să adunăm astăzi o iubitorilor de Mucenici, la pomenirea prealăudaților pătimitori, Zenovie și Zenovia. Că aceștia s-au făcut apărători Treimii, și la luptă cu bărbăție au înecat pe vrăjmașul cel nevăzut, întru cinstit sângele lor, și cu slavă au luat cununa biruinței. Pentru aceasta strigăm către ei: Însoțire sfântă a Domnului, binecuvântată și luminată pereche, rugați-vă Mântuitorului, pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Sprijin și acoperământ, îmi ești mie de Dumnezeu Născătoare fără prihană; că pe tine te am ajutătoare în supărări, în boli și în nevoi, și pe tine te cânt, ceea ce ești nevinovată.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Văzând Născătoarea de Dumnezeu cea fără prihană, viața noastră spânzurată pe lemn, ca o Maică tânguindu-se, striga: Fiul meu și Dumnezeul meu, mântuiește pe cei ce cu dragoste Te laudă pe Tine.

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih și al sfinților pe 4.

CANONUL sfinților.

Facerea lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos:

Cântare să înălțăm popoare, minunatului Dumnezeului nostru, Celui ce a scăpat din robie pe Israil, care cânta cântare de biruință și striga: Să cântăm Ție, Unuia Stăpânului.

Stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, ca un preot bineprimit, și ca un Mucenic prea-ales, Zenovie de trei ori fericite, apără de smintelile vieții, pe cei ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta cea purtătoare de lumină.

Luminându-te înțelepte cu strălucirea Luminii celei în trei luminători, ai risipit întunericul păgânătății, luminând pe toți cu lumina cuvintelor tale; și acum te-ai mutat către lumina cea neapusă.

Slavă...,

Arătatu-te-ai cărbune înțelegător, aprins de focul Dumnezeiescului Duh, și ai aprins inimile tuturor către dumnezeiasca dragoste, sfințite tăinuitorule, și ai ars toată înșelăciunea.

Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te lăcașul cel preasfânt, lâna cea cu rouă dumnezeiască, fântână pecetluită a Râului celui nemuritor; păzește turma ta Stăpână, de tot felul de vrăjmași.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Frica ta Doamne o sădește...

Fiind uns Zenovie cu mirul ungerii Duhului, ai preoțit ca un înger, împodobindu-te la sfârșit cu cununi mucenicești.

Luând purtarea de grijă a sufletelor, cu lucrarea cea dumnezeiască, Preacuvioase, le-ai arătat întru-totul roditoare. Pentru aceasta te-ai învrednicit viei Domnului.

Slavă...,

La un cuget cu tine s-a arătat sora ta Zenovia, că a ales a pătimi împreună cu tine Zenovie, ca și cu tine să dobândească și mărirea cea dumnezeiască.

Și acum..., a Născătoarei:

Născut-ai pe Unul din Treime, Care S-a îmbrăcat cu omenirea, preasfântă Maică Fecioară; pe care roagă-L să se mântuiască cei ce te laudă pe tine.

Irmosul:

Frica Ta Doamne, o sădește în inimile robilor Tăi, și fii nouă întărire, celor ce întru adevăr te chemăm pe Tine.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Înțeleapta frăție a pătimitorilor, să o lăudăm toți cu credință; pe Mucenicul Zenovie cel nebiruit, împreună și pe Zenovia, perechea cea cinstită: ca pe niște pahare care varsă ape dumnezeiești. de la care, totdeauna peste an luăm tămăduiri cu credință, strigând cu cucernicie, pătimitorilor prealăudați: Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce cu iubire prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Căzând la grea slăbiciune și împilându-mă cu dureri cumplite, nu mai pot răbda bolnăvirea lenevirii mele. Ci Tu Mântuitorule, Cel ce știi neputința fiecăruia, și ca un Părinte pedepsești pe cei ce Ți-au greșit prin cunoștință, ridică-mă, Tu care ești puternic a vindeca bolile trupurilor și ale sufletelor noastre; ca pururea să strigăm Ție: Mari sunt lucrurile Tale Mântuitorule, și minunile înfricoșătoare că mântuiești pe cei credincioși din nevoi, pentru rugăciunile singurei pururea Fecioarei.

A Crucii a Născătoarei, asemenea.

Văzând Maica cea fără prihană, pe Mântuitorul pe lemnul Crucii, se tânguia lăcrimând, și cu amar grăia, și de întristarea inimii își smulgea părul, și striga către El: Fiul meu și Doamne cum Te pironesc fără dreptate pe Cruce, pe Tine cel fără de păcat, poporul iudeilor cel fărădelege? Și cum voind rabzi pălmuiri peste obraz, piroanele și împungerea coastei, fierea și oțetul? Vai mie îndelung-răbdătorule! Ci slavă dumnezeieștii iconomiei Tale Mântuitorule.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Încălecat-ai pe cai, pe Apostolii Tăi Doamne, și ai luat cu mâinile tale frâiele lor, și mântuire s-a făcut călătoria Ta, celor ce-ți cântă cu credință: Slavă puterii Tale, Doamne.

Preaînalt te-ai arătat cu cinstitele chinuri, și ai luat cununi de biruință înțelepte, și ai dobândit veselia cea veșnică. Pentru aceasta te lăudăm sfințite Mucenice Ierarhe Zenovie.

Urmând Celui ce S-a întins de bunăvoie pe lemn, te-ai spânzurat și te-ai sfâșiat Zenovie, și dezbrăcându-te, Fericite, de grăsimea stricăciunii și a omorârii, te-ai îmbrăcat în podoabă nestricăcioasă.

Slavă...,

Cu rugăciunea ta cea tare s-a surpat tăria dracilor, și capiștile s-au sfărâmat, prin credința ta cea întărită Zenovie fericite, lauda Sfințiților Mucenici.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu nașterea ta cea străină, pe cei ce s-au înstrăinat de Dumnezeu, i-ai unit cu El, ceea ce ești pururea lăudată. Pentru aceasta cu glas mare te lăudăm toți cu credință, și strigăm: Bucură-te mântuirea tuturor pământenilor.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce ești lumină neapusă? Și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine păcătosul? Ci mă întoarce, și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele rogu-mă.

Firea cea femeiască s-a întărit cu Dumnezeiescul Duh, și a rușinat pe cel ce a înșelat odinioară pe strămoașa Eva; și s-a învrednicit dumnezeieștii măriri în ceruri Zenovia, strălucind prin chinuire.

Făcutu-s-a limba ta nor dătător de ploaie, ca una ce ai plouat ploi de bunăcredință, și adapă inimile credincioșilor, și îndreptează gândurile spre bună-rodirea faptelor celor bune, Zenovio.

Slavă...,

Cu razele fecioriei, ai risipit întunericul dezmierdărilor, și cu lumina chinurilor, ai pierdut noaptea nedumnezeirii, Muceniță Zenovia, frumoasă mireasă a lui Hristos, locașule al Dumnezeiescului Duh.

Și acum..., a Născătoarei:

Totdeauna sunt împresurat cu mari greutăți ale păcatului, Preacurată; de aceea strig ție: Ușurează-mă de dânsele cu mijlocirea ta cea dumnezeiască! Că tu ești folositoarea păcătoșilor preamărită, că ai născut pe Mântuitorul.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Rugăciunea dumnezeiescului tău suflet, s-a primit ca o tămâie Părinte; că te-ai jertfit Zenovie fericite, întru miros de bună-mireasmă a patimilor Celui ce a strălucit din femeie, și a luminat toată zidirea.

Cu sângele chinuirii Mucenice, ai sfințit pământul, iar Duhul înălțându-se, s-a suit în ceruri, luminând Biserica celor întâi născuți dumnezeiește, Zenovie, lauda cea luminată a ierarhilor și a mucenicilor.

Slavă...,

Strâmtorat-ai păgânătatea, Fericite; că lățimea bunei-credințe celei adevărate, și căile care duc către dânsa le-ai arătat celor rătăciți; și ai mântuit pe cei ce înotau cumplit pe marea apelor rătăcirii.

Și acum..., a Născătoarei:

Înfrumusețează sufletul meu Fecioară, care este biruit de urâciunea patimilor și a gândurilor, și cu chipuri de pocăință adevărată, întărește ticăloasa mea inimă; și mă mântuiește pe mine, care nădăjduiesc spre tine cu adevărat Fecioară.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, și Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăți, și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, scoate-mă din stricăciune.

CONDACUL glasul al 8-lea.

Podobie: Ca niște pârgă a firii...

Pe mărturisitorii adevărului, și propovăduitorii bunei-credințe, doimea după vrednicie să o cinstim cu cântări de Dumnezeu insuflate, pe Zenovie și pe înțeleapta Zenovia; pe cei ce împreună au viețuit și împreună au pătimit, și care prin mucenicie au luat cunună nestricăcioasă.

ICOS

Pe viteazul și marele Zenovie, cu cântări și cu laude să-l lăudăm, și cu dânsul împreună și pe Fecioara și nespurcata Zenovia, care a fost împreună-pătimitoare. Aceștia au surpat îngâmfarea vrăjmașilor, și credința lui Hristos luminat au arătat-o. Pentru aceasta arătat au și luat din Cer, după vrednicie de la Dumnezeu, cunună nestricăcioasă.

SINAXAR

În această lună în ziua a treizecea, Sfinții Mucenici și frați Zenovie episcopul cetății Egheilor, și cu sora lui Zenovia.

Stih: Împreună cu tine Zenovie îngădui la sabie.

Zenovia cea cu cuget îngăduitor deși era femeie.

Zenovia și fratele ei se taie,

În ziua a treizecea.

Aceștia au fost în zilele împărăției lui Dioclețian, fii din părinți creștini. Deci Zenovie sporind în buna-cinstire cea după Dumnezeu, s-a pus episcop cetății Egheilor, în care s-a și născut și s-a îngropat, făcând multe minuni cu numele lui Hristos. Și fiind prins, stătu înaintea ighemonului. Și acolo unde se afla el la întrebare, s-a dat singură pe sine și sora sa Zenovia. Deci îi bătură pe amândoi, și-i băgară într-o căldare plină cu smoală fierbând pe foc și păzindu-se cu Darul lui Dumnezeu nevătămați, își primiră sfârșitul prin sabie, și așa au luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Melitina și Sfântul Marchian episcopul Siracusiei, ucenicul Sfântului Apostol Petru.

Stih: Pe Marchian slujitorul lui Hristos cel iubit.

Prin sugrumare ucigașii de Hristos l-au omorât.

Acesta hirotonit fiind de Apostolul Petru se trimise la Siracusele Siciliei, care surpând cu rugăciunea sa capiștile idolilor și trăgând pe mulți spre adevăr, și înfricoșându-i cu semne și cu minuni, i-a făcut fii Luminii. Pentru care zavistuind jidovii, nesuferindu-i fățișa îndrăznire a sa, îl omorâră cu moarte grabnică. Și așa a luat fericitul cununa chinuirii cea neveștejită.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Alexandru, Cronion, Iulian, Macarie și alți treisprezece.

Stih: Fierberea valului împreună Alexandru cu Cronion,

Sufere necinstind pe fiul lui Cron,

Iulian și Macarie prin a sabiei tăiere,

Au aflat viața cea plină de fericire.

Nici foc aprins, nici sabie ascuțită Cuvinte de ar fi,

Ziceau bărbații cei de două ori, cinci și trei, de tine nu ne va despărți.

Sfinții aceștia au pătimit pe vremea împăratului Deciu la Alexandria. Deci aducându-se de față întâi Alexandru și neputând sta pe picioare, că era podagros, îl puseră călare pe cămilă împreună cu Cronion, care era om al lui și-i purtară pe ulițe, apoi spânzurându-i și bătându-i, mai pe urmă turnară pe dânșii var nestins. Și așa fericiții prin munca aceasta și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. Iar lui Iulian și Macarie după multe munci, li s-au tăiat capetele. Așijderea și din cei treisprezece unii strujiți în multe feluri, alții arși, alții omorâți de săbii și nepărăsindu-și credința lor, luară cu toții cununa muceniciei.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Eutropia.

Stih: Pe Eutropia cu făclii ca pe o mireasă,

O a adus la cămara gânditorului Mire cea frumoasă.

Această a fost pârâtă la ighemonul Apelian, că este creștină și cum că umblă pe la temniță, de caută și miluiește pe cei închiși. Drept aceea întâi o spânzurară și o arseră cu lumânări aprinse. Iar ea socotea văpaia focului ca apa, și adeverea către toți, că vedea un om înfricoșat rourându-o și răcorindu-o, pe care om îl vedeau și slujitorii. După aceea muncindu-o mai cumplit, așa întru acele munci și-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, Sfântul Apostol Cleopa și Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Iosif patriarhul Constantinopolului.

Stih: Cleopa Cuvinte nu ca mai înainte pe tine te vede,

Și acum se desfătează de privirea ta văzându-te aievea.

Între patriarhi Iosif foarte strălucind,

Cerul lăcaș împreună cu patriarhii este având.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Asterie, Claudie, Neon și cu sora lor Neonilla.

Stih: Claudie, Asterie încă și Neon fiind,

Stele nouă s-au văzut munca sabiei răbdând.

Pe lemn Neonilla întinzându-se,

Scuipă vechea stricăciune cea din lemn, îngrețoșându-se.

La întâia ipatie a lui Dioclețian domnind în Cilicia, Lisie, erau acești sfinți creștini și frați buni, locuind împreună și având avere destulă. Deci murind mama lor, avea mamă vitregă. După aceea murind și tatăl lor și silindu-se maștera să le oprească averea părinților, îi pârâ la ighemonul că sunt creștini, și dacă stătură tinerii înaintea ighemonului la întrebare, răspunseră: Noi de nici un lucru o ighemonule nu băgăm seamă, ci pentru credința noastră vom răbda orice rău ne va veni asupra. Iar ceea ce în locul maicii noastre nu bine s-a ales, ne-a pârât la tine, nu îndreptând legea voastră, ci silind ca să ne oprească părinteasca moștenire, multă fiind. Acestea auzindu-le ighemonul, i se păru și aceasta a fi după gândul lui pentru a lui îndreptare și îndată întinseră la pământ pe Claudie de patru părți și porunci să-l bată cu toiege pe spate. După aceea spânzurându-l de degetele mâinilor, îl ardea la picioare cu jeratec și-i zgâria coastele cu bolduri, și iarăși frecându-l peste răni cu hârburi, îl ardea cu papură. Iar Sfântul auzind totdeauna zicându-i, fă jertfă dumnezeilor și să te izbăvești, răspunse: Am zis odată, că pentru credința lui Hristos Domnului meu, nici de moarte nu bag seamă, ci fă ce-ți este voia. Și pogorându-l de pe lemn îl băgară în temniță și aduseră înaintea judecății pe Asterie, către care zise Lisie: Cum îți este numele? Și tăcând Sfântul nevrând să răspundă, porunci de-i zdrobiră dinții, și auzind Sfântul pe propovăduitori zicând: Închină-te dumnezeilor, această răspundea: Ceea ce vrei să faci ighemonule, fă-o; că eu nu mă voi lepăda niciodată de Dumnezeul meu. Atunci spânzurându-l îl strujea și așternându-i jăratec din jos, îi ardea picioarele. De aceea bătându-l cu toiege, l-au băgat în temniță. Și-au adus pe Neon, care întrebându-se și el, cum îți este numele? Zise: De vei vrea să afli numele meu ighemonule, Neon mă cheamă. Iar mai mult decât aceasta de la mine nu nădăjdui a ști; că fiind eu frate cu cei ce înaintea mea s-au muncit, nu pot să mă despart de dânșii, ci iată înaintea ta sunt pentru mărturisirea Hristosului meu și nu zăbovi a face ceea ce vrei să faci. Atunci întinzându-l și pe dânsul, îl bătură rău, așternând și sub picioarele lui foc, și bătându-l multe ceasuri, îl băgară în temniță și a doua zi șezând Lisie pe scaun la judecată aduseră înainte pe Sfântul Claudie și zise: Spune-ne de te-ai dojenit însuți pe tine și ți-ai schimbat gândul și ai pus socoteală mai bună. Iar Sfântul zise: încă mai îndrăzneț îți stau înainte astăzi decât ieri, făcându-mă mai ager muncilor tale și mai îndrăzneț. Deci îndată legându-l vârtos, îl ridicară de degetele mâinilor și ale picioarelor și aducând clește și croieli de deznodături, i-au deznodat mâinile și picioarele de prin încheieturi. Și după multă vreme ce stătu spânzurat, pogorându-l mai mort, l-au băgat în temniță. După aceea uitându-se Lisie și la Sfântul Asterie cel ce era adus înainte, îi zise: Dar tu ce zici? Socotitu-te-ai a jertfi dumnezeilor și a te slobozi de acum înainte de munci? Iar Sfântul zise: cel ce cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, și-și pune toată nădejdea întru dânsul, nu-i este grijă de moarte, măcar de ar cădea în mii de răutăți. Atunci zise Lisie: Spânzurați-l pe dânsul, și-i strujiți coastele, și să i se taie degetele mâinilor și ale picioarelor, și-i frigeți armurile cu frigări arse în foc. Și făcându-se acestea, iar Sfântul de dureri mari și iuți ce simțea strigă, zicând: vadă Dumnezeu acestea ce faci tu robului lui, necuratule, și să-ți facă dreaptă izbândire. Deci Lisie porunci să bage pe aceasta în temniță și să aducă pe celălalt la întrebare și stând Sfântul Neon de față, tot același era ca și întâi cu îndrăzneala și întinzându-l iarăși la pământ îl bătură cu vine de bou și înnoindu-i rănile cele de mai înainte, îl făcură peste tot trupul răni și-l băgară în temniță. Atunci porunci ighemonul de aduseră și pe Neonilla sora sfinților și aflând-o și pe dânsa mai întărită decât piatra întru credința lui Hristos, porunci de o bătură peste obraz și o legară de picioare și o bătură pe tălpi cu bice. Apoi o spânzurară de degetele mâinilor. De aceea o raseră pe cap și întinzându-o de patru părți, o ucidea pe trup cu curele crude. De aceea o întinseră la pământ cu fața în sus și umplură un vas de jeratec de-l puseră pe pântecele sfintei, sfârâind și cu această o scoaseră din viața aceasta. De aceea băgând cinstitul ei trup într-un sac, îl aruncară în mijlocul mării. Iar pe sfinții Mucenici Claudie, Asterie și Neon, tăindu-le capetele slujitorii afară din cetate, i-au aruncat să-i mănânce fiarele. Și așa s-au sfârșit sfinții și bunii biruitorii lui Hristos Mucenici și frați, și au luat cununa biruinței.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Apostoli din cei șaptezeci, Tertie, Marcu, Iust care se zice și Iisus și Artema.

Stih: Tu scriitor cuvintelor lui Pavel fiind,

Iar eu Tertie al tău nou scriitor sunt.

Slugă Apostolilor pe tine Marcu te-am știut.

Dar însă iarăși și împreună-lucrător te-am cunoscut.

Iisus aflând pe Iisus mântuire,

Mântuitor s-a arătat a altora prin a numelui purtare.

Artema de slava celor fără de trup s-a împărtășit.

Păzindu-și cel către Domnul gând întreg neprihănit.

Acești sfinți Apostoli sunt din cei șaptezeci, luminați fiind întru credința cea către Dumnezeu. Deci Tertie a fost al doilea episcop al Icoanei după Sosipatru, și a acestuia lipsă a plinit și a înnoit pe toți cei rămași cu Sfântul botez, adică câți rămăsese de la Sosipatru, făcându-se făcător de minuni, a scris și epistolia Sfântului Pavel cea către Romani. Iar Marcu nepotul de frate al Varnavei de care pomenește Apostolul Pavel la epistolie, și acesta a fost hirotonit episcop Apoloniadei risipind cu propovăduirea adevărului închinăciunea idolilor. Iar Iust căruia și Iisus îi zic, a fost episcop în Elevterupolis, trăgând pe toți la cunoștința adevărului cu cuvântul învățăturii sale. Iar Artema a fost episcop în Listra, risipind toate îndărătniciile și vicleniile dracilor, ca un slujitor desăvârșit al lui Hristos. Deci așa nevoindu-se acești patru Apostoli pentru buna-credință și căzând întru mari și grele bântuieli cu pace și-au dat sufletele către Domnul.

Tot în această zi, Sfinții nouă Mucenici, care prin foc s-au săvârșit.

Stih: Către cuptorul cel ars face pe cei nouă îndrăzneți.

Cuptorul cel înfocat al dumnezeieștilor dorinți.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Manuil, care de sabie s-a săvârșit.

Stih: Manuil prin tăierea sabiei să mi se verse zice,

Măcar un pahar de ar fi al meu sânge.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Dometie, care de sabie s-a săvârșit.

Stih: Cu mânie cumplită sabia asupra lui Dometie repezind,

Acesta purtător de sabie este înlăuntrul privind.

Tot în această zi, un gealat oarecare cunoscând pe Hristos, și în închisoare întunecată fiind băgat s-a săvârșit.

Stih: La închisoare întunecoasă gelatul s-a osândit,

Căci pe Hristos cel ce scoate din întuneric la lumină, l-a cunoscut.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii evreiești, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, și focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule în veci.

Cu curgerile sângiurilor stingând focul păgânătății, pururea pomenite Zenovie, totdeauna ne rourezi cu ploaia minunilor tale, pe noi cei ce binecuvântăm pe Stăpânul: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule în veci.

Intrând în dumnezeiescul nor, ai văzut pe Cel nevăzut pe cât s-a putut, care ți-a luminat gândul și sufletul, Fericite, cântând cu cuget de bunăcredință: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă...,

Mucenița cea dintr-un sânge, fiind la un gând cu tine, și făcând împreună cu tine cele cuvioase cu dragoste, cu tine se învrednicește bucuriei celei de acolo, slujitorule de cele sfinte Zenovie; cu care împreună cu credință te cinstim.

Și acum..., a Născătoarei:

Loc de sfințenie te-ai arătat Fecioară, de unde Dumnezeu s-a arătat, sfințindu-ne pe noi, cei ce cu credință cântăm: Binecuvântat este Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Cântarea a a 8-a:

Irmos: Tinerii cei grăitori de...

Nu te-ai spăimântat de sabie Ierahe, nu te-ai îngrozit de primejdii, nu te-ai înfricoșat de moarte, care acestea te arăta că ești împărtășit cu mărirea cea nemuritoare.

Sfințit lucrător te-ai arătat tainelor, și sfințindu-te pe tine însuți, te-ai arătat jertfă de bun miros, și vrednic de masa cea de sus, Zenovie.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Strălucind cu lucruri minunate Ierarhe, luminat ai strălucit raze de mucenicie, și negura înșelăciunii de tot ai pierdut-o.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai zămislit Strugurul cel nelucrat, care izvorăște vinul iertării, Fecioară Maică, scapă-mă rogu-mă, de beția patimilor.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu în cuptor călcând văpaia cea de foc, au cântat: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a a 9-a:

Irmos: Înfricoșatu-s-a tot auzul.

Stătut-ai înaintea judecății muncitorilor, Preafericite, propovăduind cu glas mare întruparea Atotțiitorului, și patimile Lui, Crucea, moartea și învierea; prin care ne-a mântuit pe noi, ca un Iubitor de oameni.

O minune! Cum fiind cu trup a biruit pe vrăjmașii cei fără de trup? Cum prin slăbiciune a surpat pe cel cu multe măiestrii? Cum cel pământean s-a adunat cu slujitorii cerești, nevoindu-se Zenovie! Pe care acum îl fericim.

Cinstiților Mucenici, trupurile v-ați dat la tot felul de chinuri, uitându-vă la fericirea cea veșnică; că dumnezeiescul Zenovie prin dragostea cea frățească, cu podoabe mucenicești se luminează, împreună cu cinstita Zenovia; pentru aceasta se și fericesc.

Slavă...,

Pomenirea voastră astăzi fiind luminată cu luminarea Duhului, la toți a strălucit, luminând cu Darul minunilor; și totdeauna izvorăște râuri de tămăduiri; pe care prăznuind-o vă fericim pe voi mucenicii lui Hristos.

Și acum..., a Născătoarei:

Luminează ochii inimii mele ușă a Luminii rogu-mă, gonind departe întunericul cel adânc al păcatului, de la ticălosul meu suflet; ca să te măresc și să te cânt, și cu dragoste să te laud pe tine cea pururea lăudată.

Irmosul:

Înfricoșatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre; căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până și la trup; din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu credincioșii o mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți...

Vopsindu-ți mai mult decât cu roșu sfințita podoabă Zenovie fericite, stai înaintea lui Hristos bucurându-te, ca un Ierarh îndumnezeit, rugându-te pentru noi, dimpreună cu cea de un sânge cu tine sfințita fecioară și Muceniță Zenovia.

A Născătoarei:

Pe tine te-au propovăduit mai înainte Proorocii, sicriu și masă, năstrapă și toiag, munte și carte scrisă, palat și scară, și pod care duci către înălțimea dumnezeieștii cunoștințe; iar noi după vrednicie te lăudăm Născătoare de Dumnezeu.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.