SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am... Stihirile, glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Răsărit-a credincioșilor luminat pomenirea ta, mai strălucită decât soarele, luminând lumea cu luminări dumnezeiești, Evlampie fericite; gonind negura patimilor și întunericul dracilor. Pentru aceea te fericim și peste an te cinstim, ca pe un luminător a toată lumea, ca pe un înfocat rugător.

Cu unghii de fier zgâriindu-te, cu făclii arzându-te, și în temniță închizându-te, pe lemn spânzurându-te, și mâncare fiarelor dându-te, Fericite, nemișcat ti s-a păzit gândul cu Darul cel dumnezeiesc, și te-ai împodobit cu cununa biruinței Evlampie. Pentru aceasta cu bucurie cinstim pomenirea ta.

Pe mult-meșteșugărețul cel ce a rănit pe Eva, și o a izgonit din rai, tu fiind rănită de dragostea Iui Hristos, Împăratului tuturor, Evlampio, l-ai rănit, răbdând cu tărie rana trupului, și toată munca; pentru aceea cu împărtășirea cea mai bună ai nimerit dumnezeiasca îndumnezeire, rugându-te pentru toți cei ce cu credință te laudă.

Slavă..., glasul al 4-lea, a lui Ioan monahul;

Unirea numelui amestecându-se cu iubirea de frați, și curăția unindu-se cu nepăsarea de dureri, au păzit întreagă tăria cea bună a gândului; că unde este Dumnezeu cel dorit, toată lumea se defăimează. O minune! Șarpele s-a omorât, și cel ce a grăit nedreptate către înălțime, s-a surpat de frații pământeni Mucenici, de Evlampie înțeleptul și de Evlampia! Acestora cu cântări bine-alcătuite să strigăm: Voi care bine ați săvârșit călătoria întru Hristos, cereți lumii pace, și sufletelor noastre mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te căruță neapusă a Soarelui, cea cu chipul de soare, ceea ce ai strălucit pe Soarele cel necuprins cu mintea! Bucură-te minte, care strălucești luminări dumnezeiești, și cu lumina cea de fulger luminezi marginile pământului. Ceea ce cu adevărat arunci raze de aur, cea preafrumoasă și cu totul fără prihană, care ai strălucit credincioșilor lumina cea neînserată.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Sparge zapisul strămoșului Adam cel din veac, împungându-Ți-se coasta Multmilostive; și firea oamenilor cea lepădată se sfințește cu picăturile sângelui Tău, strigând: Slavă milostivirii Tale, slavă dumnezeieștii Tale răstigniri, Iisuse Atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a Sfinților, glasul al 4-lea.

Cu lumina Treimii strălucindu-se însoțirea cea de buni frați, a surpat cruzimea tiranilor. Pentru aceea călcând văpaia, și dănțuind, cântau: Iată acum ce este bun, sau ce este frumos, fără numai a locui frații împreună? Și uitându-se spre mărirea cea dumnezeiască, s-au învrednicit veșnicei fericiri, rugându-se pururea lui Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind clătinat de năvălirile dracilor, și împins în prăpastia pierzării, milostivește-te Stăpână, și mă întărește pe piatra bunătăților; risipește sfaturile vrăjmașilor, și mă învrednicește a face poruncile lui Iisus, Fiului tău și Dumnezeului nostru; ca să aflu iertare în ziua judecății.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Maică neispitită de bărbat cu totul fără prihană, te-ai arătat lui Dumnezeu, Celui ce a primit Crucea și cinstitele patimi și dureri; Care a pătimit de bunăvoie, ca să mântuiască pe oameni, care cu Darul a încetat patimile. Pentru aceea roagă-te să mă mântuiesc cu rugăciunile tale, Maică Fecioară Stăpână cea mai cinstită decât îngerii.

Tropar, glasul al 4-lea.

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Al Octoihului; și al sfinților pe 4.

CANONUL Mucenicilor

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea.

Irmos:

Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-i cântăm.

Fiind luminați cu razele cele prealuminate, ale Luminii celei cu trei străluciri, biruitorilor Mucenici, cereți luminare, nouă celor ce cinstim pomenirea voastră, cea pururea prăznuită.

Raze de soare strălucește cinstita și înfrumusețată prăznuire a mucenicilor, și pururea luminează tăinuit marginile pământului, cu puterea Duhului.

Slavă...,

Cu trup tânăr, tare ai biruit Mucenice, pe începătorul răutății cel vechi răbdând munci și foc și năpădiri de rele, fericite Evlampie.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind scăpați cu adevărat Fecioară Preacurată, de osânda cea strămoșească prin nașterea ta, cu glasuri de cântări te fericim pururea noi credincioșii, ca pe o Maică a lui Dumnezeu.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Nu este sfânt precum tu...

Săvârșit-ai luptele cu tărie, răbdând munci și chinuri amare, întărindu-te de față cu nădejdile bunătăților celor viitoare, mărite Evlampie.

Văzându-te pe tine Mucenice îmbrăcat cu mărirea cea luminată a mucenicilor, s-a dat pe sineși cu totul la chinuri cinstita Evlampia, cugetând ca și tine.

Slavă...,

Dorind pe Hristos Mucenice, toate pornirile tiranilor cele văzute, întru nimica le-ai socotit, Evlampie pătimitorule biruind cu credința pe cei pierzători.

Și acum..., a Născătoarei:

Roagă-te Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pentru cei ce te cinstesc pururea, să se izbăvească de toată pornirea cea vicleană a potrivnicilor, și de patimile cele pierzătoare de suflet.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, care ai înălțat cornul credincioșilor Tăi Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

SEDEALNA, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Norii cei cumpliți ai chinurilor cu tărie defăimându-i, pătimitorilor, prin Darul Mântuitorului ați strălucit ca Soarele; și fiind legați dimpreună dumnezeiește cu dragoste frățească, la osteneli asemenea prealuminat v-ați slăvit. Drept aceea după sfârșit, ați luat de la înălțime Dar fără de sfârșit, a tămădui bolile, voi frați împreună-pătimitori; rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Fecioară Născătoare de Dumnezeu, sufletul meu cel smerit, fiind acum necârmuit, se îneacă în valurile supărărilor vieții, lovit de viforul lor, arătându-se plin peste măsură de povara păcatelor, și amenințat a merge în fundul iadului; apucă înainte preasfântă mireasă a lui Dumnezeu, și cu mila rugăciunilor tale dându-i liniște, așază-l în limanul tău; că tu ești liman sufletesc, tu scăpare de greutatea păcatelor, și-mi suie sufletul meu către înălțime.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua văzând pe Mielușelul, Păstorul și Mântuitorul pe Cruce, se văita lăcrimând, și cu amar striga: Lumea se veselește luând prin Tine mântuire, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care rabzi pentru milostivirea milei, îndelung-răbdătorule Doamne, adâncul milei și izvor nedeșertat. Milostivește-Te, și dăruiește iertare greșelilor, celor ce cu credință laudă dumnezeieștile Tale patimi.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință cântă strigând; din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Astupat-ai gurile fiarelor celor sălbatice, cu chemările dumnezeiești, înfrumusețându-te cu mărire îngerească, și împodobindu-te cu sfințitele străluciri ale muceniciei.

Locuință însuflețită, locaș preasfințit, te-a aflat pe tine Darul Duhului, înțelepte Mucenice Evlampie; cu care fiind întărit, ai surpat la pământ lăcașurile idolilor.

Fost-a nemișcată, neîngrozită, nestrămutată de toate vicleniile muncilor celor cumplite Evlampia cea pururea pomenită, fiind întărită întru Hristos.

Slavă...,

Fiind împodobiți cu sângiurile muceniciei, și păzind între voi, fericiților, unirea cu credință frățească, v-ați lepădat de cugetele cele întunecoase ale tiranilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Pricepând de departe, foarte arătat Avacum, te-a numit pe tine Curată, munte umbrit cu bunătățile; din care ni S-a arătat, Cel ce luminează sufletele noastre.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le; ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, Cel ce chemi din negura greșelilor.

Ca niște zori preafrumoase ai lucit, și ca o stea de zi cu adevărat, ca soarele cel prealuminat, luminând pe credincioși dumnezeiește, cu razele nevoințelor, și ale minunilor, Mucenice Evlampie.

Foarte mari dureri suferind, și mulțimea necontenitelor rele, socotindu-le ca niște dulci plăceri, Evlampie, bucurându-te, ai moștenit răsplătirile cele dumnezeiești.

Slavă...,

Vărsând pâraie de sânge cinstită Muceniță, ai câștigat pârâul fericirii prealăudată, și mărire neveștejită în veac, și desfătarea cea dulce a raiului.

Și acum..., a Născătoarei:

Toate săbiile vrăjmașului au lipsit de tot cu adevărat, Preacurată Fecioară fără prihană; că tu ai născut pe Dumnezeul tuturor, Cel ce cu Crucea a surpat trufia vrăjmașului.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Marea vieții văzându-o...

Întinzându-vă mucenicilor, chinuindu-vă cumplit și aruncându-vă fiarelor, tăindu-vă mădularele și aruncându-vă în foc materialnic, nu v-ați lepădat de credința cea fără prihană.

Valurile muncilor, care se înălțau cu tărie, din poruncile muncitorilor, n-au putut să înece tăria gândului pătimitorilor; că se întăreau de mâna cea dumnezeiască.

Slavă...,

În curgerile sângiurilor, ce s-au vărsat din voi, ați înecat pe vrăjmașul Faraon, iară Biserica lui Hristos o ați adăpat cu bunăcredință, înflorind întru credință nebiruiților Mucenici.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca ploaia S-a deșertat în pântecele tău Dumnezeu, pentru nespusa îndurare, și cu pârâul desfătării toate le-a adăpat Stăpână, și lumea fiind stricată, a înnoit-o.

Irmosul:

Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea Multmilostive.

CONDAC, glasul al 3-lea:

Podobie: Fecioara astăzi...

Pe vitejii Mucenici și frați după trup, pe înțeleptul Evlampie și pe Evlampia să-i cinstim; că aceștia meșteșugirile tiranilor le-au rușinat, cu puterea Celui ce S-a răstignit; pentru aceasta s-au arătat mucenicilor mărire, împreună și laudă.

ICOS

Pe însoțirea pătimitorilor, astăzi să o lăudăm credincioșilor, cu cântări sfințite și cu laude; că au surpat înșelăciunea idolilor, stingând focul mulțimii dumnezeilor. Au rușinat pe draci și de mânia tiranilor nu s-au spăimântat, neîngrozindu-se de sabie și de foc, nici de pornirile fiarelor celor sălbatice; nevoindu-se bine, Evlampie cel lăudat dimpreună și cu cinstita Evlampia, arătându-se frați împreună-pătimitori, mărirea mucenicilor și lauda.

SINAXAR

În această lună în ziua a zecea, Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia.

Stih: Și mai înainte apucând tăiere Evlampia.

Cu Evlampie cel tăiat se împărtășește de cunună.

Tăiați au fost în a zecea zi Evlampie și sora lui Evlampia.

Acești sfinți Mucenici au fost pe vremea lui Maximian, domnind în Nicomidia Maxim. Pe atunci mai mulți creștini ascunși în munte, trimiseră pe Sfântul Evlampie la cetate ca să le cumpere pâine. Iar el mergând, s-a prins de slujitorii idolești; și punându-l înaintea împăratului și întrebându-l, se mărturisi pe sine că este creștin; și intrând în capiștea idolilor, în loc să jertfească, el porunci idolului lui Aris să cadă, și căzu de se sfărâmă. Pus fiind la muncă, veni Evlampia soră-sa la mijloc, și i se ruga să facă rugăciune pentru dânsa, ca să mărturisească și ea împreună cu dânsul. Deci băgându-i într-o căldare ce fierbea, și rămânând nevătămați, crezură două sute de bărbați, și li s-au tăiat capetele împreună cu dânșii.

Tot în această zi, Sfinții două sute de Mucenici ce s-au tăiat cu Sfântul Evlampie.

Stih: Și cincizecimea împătrită a bărbaților.

Ce s-au săvârșit prin sabie, o dumnezeiesc sfârșit!

Tot în această zi, Părintele nostru Vasian.

Stih: Vasian Iăsănd viața cea de jos.

Cu bucurie merge la treapta de sus.

Acest preacuvios Părintele nostru Vasian era de la răsărit, din Siria. Iar în zilele împăratului Marchian a venit în Constantinopol, și atât a strălucit cu faptele și cu minunile, cât împăratul a zidit o biserică întru numele lui, care se află și până astăzi. Și i s-a înmulțit numărul ucenicilor până la trei sute dintre care era și Preacuvioasa Matrona. Deci, trăind așa și pe mulți aducând lui Dumnezeu, și tămăduind boli, și fiind făcător de nespuse minuni, întru adânci bătrânețe către Domnul s-a dus.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Teofil mărturisitorul.

Stih: Numirea cu faptele Teofil arătându-o.

S-a nevoit pentru dumnezeiasca bărbătească icoană.

Acest fericit Părintele nostru Teofil, a fost născut aproape de Tiberiupol din părinți creștini, și când a fost de trei ani, primind Sfântul Botez, îl luară părinții și merseră în muntele Selentiul, unde aflând pe Cuviosul Părintele nostru Ștefan, și luând binecuvântare de la dânsul, se duseră la casa lor. Deci de atunci se nevoia copilul la învățătura cărții. Și Dacă ajunse la treisprezece ani, se duse iarăși la Preacuviosul Ștefan. Acesta văzându-l, îi zise: Pentru ce ai venit fiule la mine? Iar copilul îi răspunse: M-ai chemat Părinte; și eu lăsându-mi părinții am venit aici. Și iarăși zise Cuviosul: Când te-am chemat fiule, și ce ți-am zis: Lucrând eu, zice, la țarină, mi-ai zis: Fiule Teofile, te-ai depărtat de la Domnul, care zice: Ridică-ți Crucea, și urmează mie. Dintru aceste cuvinte rănindu-mă la inimă ți-am venit pe urmă până la ușă; și aflându-o încuiată, te-ai făcut nevăzut de la ochii mei, și rămăsei singur; și mi se pare Părinte sfinte, precum îți cunosc vorba, să nu fi fost tu cel ce m-ai chemat; nu te întoarce dar de către robul tău, care cere mântuire. Iar Cuviosul Părinte mulțumind lui Dumnezeu, luă copilul la dânsul, crescându-l, și deprinzându-l cu nevoința și cu petrecerea vieții călugărești. Apoi peste trei ani chemând Părintele pe Egumenul lavrei, a dat copilul pe mâna lui, și luându-l la mânăstirea lui, îi tunseră părul. Iar părinții lui nu părăseau căutându-l, și nevoindu-se să afle pe cel ascuns; și după câțiva ani, aflând cele despre copil, au mers la egumenul, cerând cu poftă să le arate pe fiul lor; iar egumenul întâi mâhnindu-se foarte de acest lucru, nicicum se plecă; dar dacă a văzut întristarea lor și fără de voie l-a arătat. Văzându-l părinții, în cinul ce se afla, pornindu-se spre plângere, amestecată cu bucurie, îmbrățișându-l și sărutându-l, ce nu zicea, și ce nu făcea, cât era destul să pornească și pe cele fără de suflet spre bucurie? Atunci bucurându-se câteva zile cu fiul lor, și cu adevărat cunoscând Darul ce era asupra lui, se adeveriră către egumenul cu jurământ, că întorcându-se acasă poftea să-și aibă și copilașul cu dânșii; ca să facă o mănăstire cu cheltuiala lor, precum demult doreau; și deoarece acum este vremea aceea, trebuia să se apuce de lucru. Apărându-se egumenul, găsiră cu cale să ia de la Dumnezeu răspunsul acestui lucru. Și a făcut rugăciune și post trei zile neîncetat, și săvârșind rugăciunea: O minunate sunt lucrurile Tale, Doamne! Se auzi un glas de sus în biserică, poruncind: Să sloboadă copilul. Pe care luându-l părinții împreună și cu oarecari frați din mănăstire, se întoarseră cu bucurie la casa lor. Deci făcându-se în scurtă vreme mânăstirea, se afla Sfântul Teofil petrecând într-însa sihăstrește de câțiva ani. Iară fiara cea hulitoare Leon împăratul, luptătorul de icoane, făcu de veni Sfântul înaintea lui, și mărturisind închinăciunea sfintelor icoane, porunci să-l bată cu vine de bou; apoi să-i lege strâns mâinile îndărăt, și să-l ducă pe calea ce mergea la Niceea. Și pe stâlpnicul Longin, să-l întindă cu fața în sus pe pământ, și să-i ardă pe cap icoanele ce s-au aflat. Iar Sfântul Teofil ajungând la Niceea, stătu înaintea judecății, și nesuferind păgânul îndrăznirea și mustrarea Sfântului porunci să-l întindă pe doi stâlpi cruciș, și să-i rumpă carnea cu vine de bou uscate. Și păgânul văzând că-i curgea sângele ca un izvor, de se roșia pământul, se sculă și el de pe scaun, de bătea însuși pe Sfântul peste obraz multe ceasuri. Deci după ce încetă a-l bate, porunci să-l încalțe cu încălțăminte de fier arsă, și să alerge înaintea lui. Atunci Ipatul, umilindu-se de patimile Sfântului îi zise: Oare numai tu Teofile și cu de ai tăi, vă aflați fără minte la închinăciunea icoanelor? Iar Sfântul zise: Dacă vei vrea, ia să cercăm din Sfintele Scripturi despre întrebarea aceasta că te știu că bine le știi. Și de mă vei rămânea cu socoteala, voi părăsi închinăciunea icoanelor; iar de vei rămânea tu, vei voi să te închini lor? Boierul zise: Fără îndoială, așa să fie! Atunci Sfântul făcându-și voie bună, începu a se întreba pentru cinstea și rânduiala sfintelor icoane. Și rămânând Sfântul pe boier, acesta zise către el: Cinstite bătrânule, eu voi pune nevoință să plec pe împăratul, să urmeze la această cunoștință de voi putea. Iar tu du-te la chilia ta. Iar Sfântul se mâhni că nu-și săvârși calea muceniciei; însă având rănile îi părea bine. Și întorcându-se la mânăstire, a dus mare bucurie fraților, și prietenilor și rudelor, și tuturor câți erau pe aproape. Deci trecând puțină vreme de la întoarcerea lui de la mărturisire la mânăstire, cunoscând fericitul mutarea sa cea după pământ spre ceruri, și bine-tocmind lucrurile mânăstirii, și învățând și binecuvântând pe toți, s-a mutat către Domnul, pe care îl dorea; a căruia este mărirea în veci, Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioșilor tineri; iară pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul a plecat a striga: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Urmând cu Darul celor trei tineri, Mucenici ai Domnului, ați călcat focul, răcorindu-vă cu focul Duhului cel fără de materie, și cântând lui Hristos: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Strujindu-li-se trupul, se întărea dragostea cea către Ziditorul; că sfinții cu toată plecarea către Dumnezeu îndumnezeindu-se, cântau cu credință: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...,

Defăimându-ți mișcările inimii cu dumnezeieștile suișuri, stai biruitorule pe Piatra cea neclintită și nemișcată a vieții, strigând: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe cei trei tineri nu i-a ars cuptorul, care însemnau mai înainte nașterea ta. Că Dumnezeiescul Foc nearzându-te, S-a sălășluit întru tine, și pe toți i-a luminat a striga: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Din văpaie cuvioșilor...

Foarte frumos te-ai arătat cu sufletul și cu trupul, fiind împresurat cu chinurile gerului, Mucenice pătimitorule; și nebiruindu-te nicidecum, cântai Stăpânului Hristos în veci.

Ritorisind dimpreună pe prea-îndumnezeitul Cuvânt, au defăimat dogma cea fără de Dumnezeu mucenicii lui Dumnezeu și ai Împăratului tuturor, cei legați cu rudenia frățească.

Jertfe și dumnezeiești arderi-de-tot, miei de bunăvoie jertfiți, junghieri fără de prihană, prinos primit lui Dumnezeu v-ați adus la masa cea cerească, purtătorilor de chinuri.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cunoscându-te stea limpede, cu chipul de lumină care luminezi cu razele tămăduirilor sufletele tuturor, biruitorule Evlampie, cu credința te lăudăm în veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te Fecioară neispitită de nuntă cu totul fără prihană! Limanul celor înviforați de valuri. Bucură-te mireasa lui Dumnezeu! Bucură-te curățirea păcătoșilor! Bucură-te ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Din văpaie cuvioșilor rouă ai izvorât și jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este...

Dorind a vedea mărirea Atotțiitorului și frumusețea Lui cea neasemănată, n-ai băgat în seamă necinstea vieții, răbdând moarte de ocară, Mărite, care ți-a adus mărirea cea dea pururea, Mucenice Evlampie.

Ca o lumină, ca un sfeșnic pururea luminos, te-ai arătat Evlampie celor din noaptea vieții, și gonind noaptea întunericului, ai risipit negura patimilor, cu lumina tămăduirilor, pătimitorule de Dumnezeu fericite.

Împodobindu-vă înșivă, cu frumoase podoabe vopsite din sângiurile voastre mucenicilor, stați înaintea Domnului purtând cununi, și cântând împreună cu îngerii: Sfânt, Sfânt, Sfântă ești Treime, Ceea ce toate le lucrezi și ești Atotputernică.

Slavă...,

Aduceți-vă aminte de noi cei ce cu credință săvârșim pomenirea voastră, cea pururea cinstită și sfințită, plină de lumină și de strălucire, biruitorilor Mucenici și care ne închinăm cu credință moaștelor voastre, ferindu-ne pe toți de toate supărările.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ești locaș Luminii care a strălucit cu cuviință dumnezeiască din tine Curată și fără prihană, luminează ochii sufletului meu, gonind întunericul necunoștintei, și pierzând negura păcatului.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngerești; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe care mărindu-L cu oștile cerești, pe tine te fericim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți...

După datorie cu cuviință să lăudăm pe gânditorii de cele cerești, pe Evlampie și pe Evlampia, pe sfințiții pătimitori, ca pe niște frați Mucenici, și să săvârșim cu cântări pomenirea lor cea prealuminată; că aceștia îmblânzesc pe Dumnezeu pentru lume.

A Născătoarei:

Cu picăturile milei tale, adapă sufletul meu cel topit de arsura păcatului. Și luminează gândul meu cel întunecat de patimi, îndreptându-l arătat spre privirea cea nematerială a Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu cu totul fără prihană.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.