SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 6, Glasul al 4-lea

Podobie: Ca pe un viteaz...

Luminându-ți cugetul cu strălucirile cele cerești, ai fugit de întunericul rătăcirii, Slăvite, și te-ai apropiat de lumina lui Hristos Dumnezeului nostru; și cu darurile Lui luminezi marginile lumii. Pentru aceea roagă-te, să se ferească de stricăciune și de primejdii, cei ce săvârșesc pomenirea ta, cea pururea cinstită.

Prin suflarea Duhului învățându-te cunoștința cea dumnezeiască, ai cunoscut pe Ziditorul tuturor, Artemie; și pe cei ce slujeau făpturii, foarte cu înțelepciune i-ai înfruntat, și ai povățuit popoare spre cunoștința lui Dumnezeu; pentru care te-ai nevoit, și ai primit cununa ostenelilor; roagă-te să se mântuiască din stricăciune, cei ce te laudă pe tine.

Dându-ți mult minunatul și viteazul tău trup, să se chinuiască cu munci de multe feluri, și cu bătăi cumplite, gânditorule de Dumnezeu, Artemie, nu te-ai lepădat de Hristos, nici ai jertfit celor ciopliți; ci ai răbdat, ca și cum ar pătimi altul, așteptând răsplătirile cele viitoare, și mărirea cea nemuritoare.

Alte stihiri, glasul al 8-lea.

Podobie: Mucenicii Tăi...

Măritul Artemie încingându-se cu adevărul, și întrarmându-se arătat cu puterea Crucii, toate cetele cele potrivnice ale dracilor cu dumnezeiescul Dar le-a biruit; prin ale căruia rugăciuni Stăpâne, dă tuturor mare milă.

Roșitu-ți-ai haina ta cu vopselele sângelui tău, Preafericite, și împodobindu-te cu ea după cuviință împărățești împreună cu Hristos, îmbrăcându-te cu cununa nestricăciunii, și celor fără de trup asemănându-te; cu care împreună roagă-te neîncetat pentru lume, Mucenice Artemie.

Racla moaștelor tale izvorând râuri de minuni, cufundă dracii, și îneacă patimile omenești cele nevindecate; pe aceasta înconjurându-o, o sărutăm, îndumnezeind biruințele tale. Pentru aceasta cu rugăciunile tale sfinte, dă tuturor mare milă.

Slavă..., glasul al 2-lea, a lui Studit,

Să cinstim pe luminătorul credinței, pe Artemie cel înțelept; că a înfruntat pe vrăjmașul împărat, și cu sângele muceniciei lui a roșit Dumnezeu Biserica. Drept aceea a și luat Darul cel bogat al tămăduirilor, a vindeca bolile, celor ce cu credință aleargă la sicriul moaștelor lui.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Tu ești acoperământul și sprijineala noastră a creștinilor; tu ești scăpare tare, Maica Dumnezeului nostru. Deci și acum și totdeauna, cu neadormită cererea ta, nu înceta a te ruga, să se mântuiască toți robii tăi de primejdii; că pe tine după Dumnezeu, te avem noi creștinii singură sprijineală și scăpare.

A Crucii, a Născătoarei:

Când neîntinata Mielușea, vedea pe Mielușelul său trăgându-L către junghiere, grăia plângând: Te grăbești acum Hristoase să mă lași fără de Fiu, pe mine care Te-a născut; pentru ce ai făcut aceasta Mântuitorule al tuturor? Laud însă și măresc bunătatea Ta cea desăvârșită, mai presus de minte și de cuvânt, Iubitorule de oameni.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., glasul al 6-lea:

După lege pentru Hristos pătimind Artemie, ai surpat dimpreună cu împăratul cel simțitor, și pe vrăjmașul cel gânditor. Deci după vrednicie ai luat cunună de la Mântuitorul, puitorul de nevoință. Și acum împreună cu cetele îngerești te bucuri în ceruri, îndulcindu-te luminat de vărsarea luminii celei de sus, și de Începătorul luminii Cel în trei ipostasuri cu îndestulare împărtășindu-te. Pentru aceasta și noi poporul cel binecredincios și iubitor de Mucenici, cu cântări strigăm ție: Bucură-te diamante nebiruit cu sufletul și ostașule cel tare al lui Hristos! Bucură-te pierzătorul înșelăciunii idolești și cu adevărat luminat apărătorule! Roagă-te Domnului, ca și noi prin viața cea de Dumnezeu plăcută, să aflăm starea cea împreună cu tine, lângă Scaunul Măririi Lui.

Și acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieții; ție ne rugăm: Roagă-te Stăpână cu sfinții Apostoli, să miluiască sufletele noastre.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

După ce Te-a văzut pe Tine Hristoase spânzurat pe Cruce, ceea ce Te-a născut, striga cu plângere: Fiul meu și Dumnezeul meu, cum mori acum pe Cruce? Cum și în mormânt Te pun.

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Artemie, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sau acesta, compus de Iacov protopsalt Glasul 1:

Nevoindu-te, Preafericite cu muncile cele de multe feluri, ca un tare diamant, ai rușinat pe Paravatul. Căci de piatră mare zdrobindu-te pentru Piatra, Hristos, și rănindu-te ai primit cununa muceniciei, mare Mucenice Artemie. Slavă Celui ce te-a întărit pe tine; Slavă Celui ce te-a încununat; Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih, fără mucenicie, și al Sfântului pe 6,

CANONUL Sfântului

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 2-lea:

Irmos:

Întru adânc a așternut dedemult toată oastea lui faraon puterea cea preaîntrarmată; iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prea-rău; Domnul Cel preamărit, că cu slavă S-a preamărit.

După ce te-ai luptat cu nevoință bună Mucenice, și ai luat cununile cele luminoase, stai înaintea Luminii, luminându-te după împărtășirea fără materie; pentru aceea te rugăm: Luminează-ne pe noi cu rugăciunile tale.

Luminatul tău praznic, Mucenice, pe toți ne-a chemat astăzi la ospăț cu bucurie, punând înainte nevoințele tale, luptele, bărbățiile, împotrivirea; întru care desfătându-ne cu credință și cu dragoste te fericim.

Slavă...,

Cunoscând, Fericite, pe Cel ce a murit pe Cruce cu trupul, pe Cel necuprins cu mintea, pe Domnul pricinuitorul vieții, de bunăvoie ai poftit omorâre prin munci; pentru aceea ai aflat slava cea nepieritoare.

Și acum..., a Născătoarei:

Întrupându-Se din tine Cuvântul Cel fără de trup, după dumnezeiască cuviință, pentru mulțimea iubirii de oameni Preacurată, a luat patimă, și a izvorât oamenilor nepătimire, Domnul cel preamărit; că cu slavă S-a preamărit.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Înflorit-a pustiul...

Dorind a te împodobi, Mărite, cu cununile mucenicilor, ai suferit durerile cele amare ale bătăilor și ale chinurilor, cu Darul cel dumnezeiesc.

N-a mișcat turnul inimii tale preaînțelepte, pornirea cea iute a muncilor; că a fost întărit pe Piatra cea înțelegătoare, care este nemișcată.

Slavă...,

Spânzurându-se pe lemn, și fiind ocolit pretutindenea de mulțimea chinurilor, te uitai cu ochiul inimii întins către Acela ce poate să mântuiască, vrednicule de laudă.

Și acum..., a Născătoarei:

Întrupatu-S-a Domnul de a Sa voie, din sângiurile tale Stăpână Preacurată, ca să mântuiască omenirea, și a tras la Sine mulțimile mucenicilor.

Irmosul:

Înflorit-a pustiul ca și crinul Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă, prin venirea Ta; întru care s-a întărit inima mea.

SEDEALNA glasul al 8-lea:

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Împăratului veacurilor bine-plăcând, ai lepădat, Mărite, tot sfatul nelegiuitului împărat, și celor ciopliți n-ai jertfit; pentru aceasta jertfă pe sine-ți te-ai adus, Cuvântului Celui ce S-a jertfit, nevoindu-te cu mare tărie. Drept aceea și izvorăști râuri de minuni, vindecând patimile celor ce cu credință se apropie de tine, purtătorule de chinuri Artemie; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Slavă..., glas 4.

Podobie: Cel ce te-ai înălțat...

Pe ostașul lui Hristos cel nebiruit, și surpătorul vrăjmașului cel preaviteaz, care a strălucit întru minuni mari să-l lăudăm credincioșii, pe Artemie; că izvorăște tămăduiri celor ce năzuiesc către el cu dragoste, contenește patimi cumplite, și părtinește oamenilor celor ce sunt în nevoi.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce șade pe scaun de heruvimi, și se poartă în Sânurile Părintelui, ca pe un scaun sfânt al Său șade Stăpână în sânurile tale; că cu adevărat a împărățit Dumnezeu trupește peste toate neamurile; pentru aceea cu înțelegere cântăm Lui acum. Pe Acesta roagă-L, să mântuiască pe robii tăi.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Văzându-Te spânzurat pe Cruce pe Tine Hristoase, care ești născut din Tatăl cel fără de început, ceea ce Te-a născut mai pe urmă cu trup, striga: Vai mie preaiubite Iisuse! Cum Tu Cel ce ești cântat de îngeri ca un Dumnezeu, acum voiești a Te răstigni de cei fărădelege! Te laud pe Tine îndelung-răbdătorule.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Venit-ai din Fecioară nu sol nici înger, ci Tu însuți Domnul Te-ai întrupat, și m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta strig Ție: Slavă puterii Tale, Doamne.

Asemănându-te Celui ce S-a întins pe lemn de a Sa voie, te-ai înălțat întinzându-te și strujindu-te fără de milă, și dezbrăcându-te de hainele cele de piele ale omorârii.

Durerile trupului tău și răbdarea nevoințelor, ți-au pricinuit ție Mucenice odihna cea fără durere; de care acum îndulcindu-te, ușurezi toată durerea sufletelor noastre.

Slavă...,

Făcându-te întocmai ca un înger cu strălucirea nevoințelor, prin mână de înger trimite ție hrana cea cerească, pâinea care este viața noastră, întărindu-te Mucenice pururea pomenite.

Și acum..., a Născătoarei:

Fecioară te-a păzit pe tine Dumnezeu după naștere, ceea ce ești neîntinată și nestricată, Cel ce bine a voit să mă ia pe mine tot omul din pântecele tău, pentru bunătatea Sa cea desăvârșită.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Mijlocitor te-ai făcut lui Dumnezeu și oamenilor, Hristoase Dumnezeule, că prin Tine Stăpâne am aflat întoarcerea către Părintele Tău, începătorul luminii, din noaptea necunoștinței.

Făclie luminoasă te-ai arătat Duhului, Artemie, luminând pe credincioși, și gonind duhurile cele împâclite și pline de întuneric.

Cel ce ți-ai întărit pașii sufletului pe Piatra vieții, strângându-te între pietre, și fiind ocolit de chinuri, ai rămas adevărat răbdător de chinuri nemișcat.

Slavă...,

Fiind întrarmat cu puterea Duhului cinstite, n-ai băgat în seamă spinii cei ascuțiți, Mucenice înțelepte viteazule, cu dânsa călcând la pământ boldurile vrăjmașului.

Și acum..., a Născătoarei:

Răbdând pentru noi Cruce și îngropare, Cel ce din voia Sa, S-a născut din tine Stăpână; ca un puternic, a făcut pe Artemie tare mărturisitor patimilor Sale.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Întru adâncul greșelilor...

Jertfă și junghiere deplin te-ai adus pe tine, Mucenice Artemie, Celui ce a primit răstignire de bunăvoie spre înnoirea noastră.

Zdruncinându-se trupul cel răbdător cu bătăi necontenite Artemie, bun neamul sufletului l-ai păzit nevătămat întru credință.

Slavă...,

Mântuiește-ne de boli Mucenice, de supărări, de patimi și de scârbe, pe noi cei ce alergăm către tine, următorule al Mântuitorului, Artemie.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind înviforat de valurile supărărilor, și înecându-mă în năpădirile întreitelor valuri, mântuiește-mă Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pe mine robul tău.

Irmosul:

Întru adâncul greșelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, scoate-mă din stricăciune Dumnezeule.

Condac, glasul al 2-lea:

Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...

Pe Mucenicul cel cu bunăcredință și purtătorul de cunună, care a ridicat semn de biruință împotriva vrăjmașilor, adunându-ne toți să-l lăudăm cu cântări după vrednicie, pe marele între Mucenici Artemie, care este bogat dătător de minuni. Căci se roagă Domnului pentru noi toți.

ICOS

Cine va putea ajunge să spună din-destul luptele tale purtătorule de chinuri, și durerile tale, care bărbătește ai răbdat pentru credința Domnului? Asemenea și Darul, căruia te-ai învrednicit, nu poate din-destul gura omenească să-l spună. Căci cu înțelepciune fiind împodobit și cu vitejia, urând bogăția și vrednicia cea vremelnică, ostaș te-ai arătat preaviteaz; și te rogi Domnului pentru noi toți.

SINAXAR

Întru această lună, ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului marelui Mucenic Artemie.

Stih: Artemie cel în viață cu totul strălucit,

Tăindu-se, la preastrălucită mărire s-a suit.

Lui Artemie celui întreg înțelept.

În ziua a douăzecea capul i s-a tăiat.

Acest fericit Artemie, fiind duce, și August al Alexandriei, și Patriciu, cinstindu-se de marele împărat Constantin; luând împărăția Iulian Paravatul, și muncind pe creștini la Antiohia, a mers de sineși chemat fericitul acesta la muncă; și mustrând fărădelegea lui, îl bătură cu vine de bou crude, și-l zgâriară pe spate cu brice ascuțite și tăioase, și-i pătrunseră coastele și tâmplele cu țepușe. Și despicând o piatră mare tăietorii de pietre, îl băgară într-însa, și lăsând piatra peste dânsul, se turti Sfântul, și-i sări ochii și mațele pe pământ; după aceea i-au tăiat capul. Și așa a luat de trei ori fericitul cununa cea neveștejită a muceniciei. Iar sfintele lui moaște s-au adus de la Antiohia în Constantinopol, de către femeia unui oarecare diacon, ce se chema Aristis. Și s-a îngropat la locul ce se numește Ocsia. Din minunile Sfântului amintim: Un om un oarecare având boală de durere de boașe, cu grea umflătură, veni către Sfântul plângând și cerșindu-și sănătate; așadar căzu de se culcă în mijlocul bisericii și Dacă adormi puținel, vede pe Sfântul Artemie în somn zicându-i: Arată-mi durerea ta și apucând Sfântul binișor umflătura boașelor cu amândouă mâinile strânse cât putu, iar bolnavul de durere mare strigă tare zicând: Vai mie, și deșteptându-se se afla pe sine sănătos, mulțumind și slăvind pe Dumnezeu. Altul iarăși având chilăvie la boașe, veni către Sfântul și făcând rugăciune noaptea, se culcă de adormi și arătându-se Sfântul și dezgolindu-l unde-i era durerea și pipăindu-l cu mâinile sale, îl pecetlui cu semnul Crucii, și lovindu-l în coaste, se făcu nevăzut. Iar bolnavul deșteptându-se, s-a aflat pe sine sănătos. Altul iarăși fiind surpat rău, veni la Sfântul, care în vis îi spintecă umflătura cu briciul, din care ieși mare putoare deșertându-se umezeala. Și așa deșteptându-se bolnavul s-a văzut sănătos și locul plin de multă împuțiciune și puroi. Altul iarăși întorcându-se atunci de la Africa, auzi povestirea minunilor Sfântului de la oarecine, și având la Africa pe o rudenie a sa bolnav de această boală grea a boașelor, cât se deznădăjduise de viața lui, deci acesta crezând fără de îndoială și luându-și cele ce trebuia pentru priveghere, merse degrab la Sfântul și făcând rugăciune toată noaptea, luă untdelemn din candelă și se întoarse la gazdă. Iar Sfântul în noaptea aceea merse la Africa și arătându-se bolnavului aceluia îi zise: De vreme ce mi s-a rugat rudenia ta pentru tine în Vizantia, să fii de acum sănătos. Deci deșteptându-se acela s-a văzut cu adevărat sănătos și a dat slavă Atotputernicului Dumnezeu, neștiind de cine se făcu acest lucru slăvit și minunat și însemnând ziua, a făcut știre rudeniei sale de sănătatea sa, deci se minună și el, fiindcă tot întru acea noapte în care se făcuse priveghere în Africa, l-a tămăduit și alergând la Sfântul i-a dat datornica mulțumire și povestind minunea către cei ce se aflau acolo, a scris numaidecât și celui vindecat cum a urmat pricina și numele Sfântului. Altul iarăși îngreuiat fiind cu greutate cumplită de această boală a boașelor și îngăduind la Biserica Sfântului îl supăra foarte, cerând izbăvire. Deci arătându-i-se Sfântul, îi zise: Du-te la Ioan faurul vecinul tău, și-ți pune umflătura deasupra pe nicovală și să-și înfierbânteze ciocanul și cât va putea să o lovească și îndată te vei tămădui. Iar el mâhnindu-se de acea vedenie, nu vru să facă așa, după aceea Sfântul îi porunci iarăși asemenea și bietul om iarăși se întristă și arătându-i-se Sfântul iarăși, îi zise: Crede frate că de nu vei face ce ți-am zis, nu te vei tămădui niciodată. Deci el și nevrând merse la faur și punându-și chilăvia deasupra nicovalei, când repezi faurul cu ciocanul înfierbântat, el se trase de frică și lovi cu ciocanul numai nicovala goală, iar acela îndată se tămădui de boală și se cutremurară toți de acea minune mare, dând laudă și mulțumire lui Dumnezeu celui ce a slăvit pe Mucenicul său. Încă și altul luând cu credință lumânări și untdelemn, mergea la Sfântul și trecând pe cale îl întrebă un croitor: Unde mergi frate cu lumânări și cu untdelemn? Iar el răspunzând cu mâhnire a zis: Merg la Sfântul Artemie să fac slujbă. Și dacă se duse mai înainte, îl strigă croitorul în chip de batjocură zicându-i: O cutare, când te vei întoarce, adu-mi și mie o chilăvie; iar el mergând la Sfântul și săvârșindu-se dumnezeiasca liturghie, se întoarse la casa sa și încă mergând el pe cale, începu a i se slobozi boașele în jos umflându-se foarte și până a sosi drept prietenul său croitorul, abia putu de merse la dânsul, cât abia își trăgea sufletul, de nu putea nici să grăiască și se luară în certe și în cuvinte, zicând cel cu boala, că din pricină că și-a râs croitorul de el zicându-i ca să-i aducă chilăvie, a căzut întru acel greu, și adeverind că n-ar fi pătimit așa, de n-ar fi grăit acela acele cuvinte bârfelnice și de rău. Și certându-se ei așa și întrebând cei ce se aflau acolo, de ce se ceartă? Iar cel ce era îngreuiat la boașe spunea pricina patimii și pentru adeverință ridicându-și poalele cu mânie, ca să vadă cei ce priveau ce a pățit el din cuvintele croitorului, el a fost sănătos, iar prietenul lui croitorul strigând totodată, vai de mine, arătă tuturor cea fără de veste umflare ce-i sosi la boașele lui, și toți văzând acea fără de veste mutare și trecere a bolii la celălalt, se minunară și au dat slavă lui Dumnezeu și Mucenicului său Artemie, celui ce l-a tămăduit, mulțumire. Iar celui ce-i găsi boala îi ziseră: îndrăznește frate nu te mâhni, dreaptă este judecata lui Dumnezeu, că ce ai poftit ai dobândit.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Evor și Evnoi, care fiind uciși cu pietre s-au săvârșit.

Stih: Cu pietre pe Evor și pe Evnoiu cel împreună pătimitor.

Îi omoară ucigașii nevoitorilor cei de pietre slujitori.

Tot în această zi, Cuvioasa Maica noastră Matroana cea de la cetatea Hiului.

Stih: Lumea cea plină de nerânduială a lăsat.

Și acum mireasă Matroano Domnului te-ai înfățișat.

Tot în această zi, Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Gherasim cel nou, sihastrul cel din Pelopones; ale căruia sfinte moaște sunt în Chelafonia, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Gherasim preafrumoasă cunună a aflat.

Și din dreapta Domnului cea de sus a luat-o.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Zevina, Ghermano, Nichifor și Antonin, care de sabie s-au săvârșit.

Stih: Sabia pe Zevina, Ghermano, Nichifor cei răbdători...

Împreună cu Antonin îi arată de biruință purtători.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Manato fecioara, care de foc s-a săvârșit.

Stih: Cum te-ai curățit în foc intrând?

Manato curată Fecioară și cu Duhul și cu trupul fiind.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri, roua Duhului; Cel ce este binecuvântat și prea-proslăvit.

Câștigând Artemie cuget nebiruit, prin întărirea cea nemișcată a sufletului, ai stricat Mucenice viclenirile vrăjmașilor, cântând cu înțelegere: Cel ce ești binecuvântat și prea-proslăvit.

Cu curgerile sângiurilor tale, ai stins focul muncilor cel înalt, de Dumnezeu fericite. Și fiind rourat cu roua Duhului, bucurându-te strigai: Cel ce ești binecuvântat și prea-proslăvit.

Slavă...,

Izvorând daruri de tămăduiri, stingi aprinderile patimilor cu Darul cel dumnezeiesc; și cu rugăciunea ta cea neîncetată gonești duhurile; pentru aceasta cu mare glas te fericim mărite Artemie.

Și acum..., a Născătoarei:

Născut-ai Fecioară cu totul fără prihană, pe Cel ce a izvorât morților nemurire, cu dumnezeiască cuviință. Roagă-te dar către Dânsul, Curată, să omoare patimile sufletelor și ale trupurilor noastre, și să ne învrednicească vieții celei veșnice.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Cuptorul cel cu foc...

Topindu-ți-se trupul Artemie cu bătăi iuți, ai răbdat uitându-te la răsplătirea ce va să fie, care a dat-o ție, Mărite, Stăpânul, Celui ce strigi: Toate lucrurile lăudați pe Domnul.

Cu sângiurile tale s-a sfințit pământul, și trupul tău cel mult-chinuit s-a arătat doctorie, gonind pururea toată boala și toată răutatea, și toată vătămarea dracilor de la cei ce năzuiesc către tine Artemie.

Podoabă pătimitorilor te-ai arătat, lepădând cele din lume cu cuget binecredincios, și cumpărând cele mai presus de lume cu cel puțin cinstit sânge al tău Artemie, și strigând: Toate lucrurile lăudați pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl...

Liman fără valuri te-ai arătat celor înviforați, și celor ce umblă pe mare întru primejdii, și în scârbe și în patimi Artemie; întru care fiind păziți cu Darul, strigăm totdeauna: Toate lucrurile lăudați pe Domnul!

Și acum..., a Născătoarei:

Căzând noi pentru mâncarea cea amară a lemnului și din neluare aminte surpați fiind, ne-ai zidit din nou Fecioară, născând pe Ziditorul și Cuvântul cel Ipostatnic Preacurată; Căruia strigăm: Toate lucrurile lăudați pe Domnul!

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările și-a despărțit cu dumnezeiasca poruncă; pe haldei arzând, iar pe credincioși răcorind, pe cei ce cântau: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul!

Cântarea a 9-a:

Irmos: Fiul Părintelui celui...

Dorind a vedea frumusețile cele cerești, ai trecut frumusețile cele văzute, ale lumii, și înfrumusețându-te cu podoaba nevoințelor Mucenice Artemie, veselindu-te ai câștigat bunătatea cea desăvârșită.

Ca zorile, ca soarele a răsărit pomenirea ta, luminând inimile credincioșilor, Fericite. Căci tu te-ai arătat luminat moștean luminii și zilei, risipind negura sufletelor noastre, Artemie.

Să săltăm astăzi duhovnicește, dănțuind întru pomenirea dumnezeiescului Mucenic Artemie; să cântăm lui Dumnezeu cu laudă, Celui ce este minunat întru sfinți, și sfințește pe cei ce-L cinstesc cu credință.

Slavă...,

Sicriul tău, care izvorăște neîncetat tămăduiri, cheamă pe credincioși, să ia cu dragoste mântuire, spre sănătatea trupească și spre mântuirea sufletească, cu adevărat preafericite Artemie, rugătorule pentru cei ce te laudă pe tine.

Și acum..., a Născătoarei:

Luminează-mă cu lumina feței Tale, Doamne, pe mine care sunt acoperit cu întunericul lenevirii; având rugătoare către Tine, Cuvinte, pe cea cu adevărat Curată Maica Ta, puterile îngerești, și pe lăudatul Artemie.

Irmos:

Fiul Părintelui Celui fără început Dumnezeu și Domnul, întrupându-Se din Fecioară S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate și să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Stând înaintea Sfintei Treimi, Artemie, și luminându-te din-destul cu strălucirile cele de acolo, caută din Cer spre cei ce te cinstesc cu dragoste, mare Mucenice lăudate, și ca un ostaș ales al lui Hristos pătimitorule, ajută cu armele cele dumnezeiești purtătorului de Cruce, poporului nostru, împotriva vrăjmașilor.

A Născătoarei:

Binecuvântată Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, lauda creștinilor, mărirea îngerilor, podoaba purtătorilor de chinuri, tăria, zidul și Acoperământul; turn întărit, pază și părtinire, și ajutătoare întru primejdii arată-te robilor tăi. Căci întru tine ne lăudăm, ceea ce ești folositoare lumii.

STIHOAVNA din Octoih, Slavă..., a Sfântului, glasul al 6-lea.

Astăzi toată lumea se luminează cu razele pătimitorului; și Biserica lui Hristos cu flori înfrumusețându-se Artemie, strigă către tine: Omule al lui Hristos, și mijlocitorule cel preafierbinte, nu înceta rugându-te pentru robii tăi.

Și acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată care ai odrăslit Rodul vieții; ție ne rugăm, roagă-te Stăpână cu sfinții Apostoli, să miluiască sufletele noastre.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Văzându-Te pe Tine răstignit Hristoase, ceea ce Te-a născut, tânguindu-se ca o Maică, a strigat: Ce taină străină este, ceea ce se vede Fiul meu? Cum mori spânzurat pe lemn cu trupul? Dătătorule de viață.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.