2026-10-22 — joi
Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes
Ap. Coloseni 1, 24-29; 2, 1 · Ev. Luca 9, 7-11 · glas 3
Apostolul — Coloseni 1, 24-29; 2, 1
Coloseni 1, 24-29
24Acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica,
25Al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui Dumnezeu, ce mi-a fost dată mie pentru voi, ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui Dumnezeu,
26Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinților Săi,
27Cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăția slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei.
28Pe El noi Îl vestim, sfătuind pe orice om și învățând pe orice om, întru toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe tot omul, desăvârșit, în Hristos Iisus.
29Spre aceasta mă și ostenesc și mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârșește în mine cu putere.
Coloseni 2, 1
1Căci voiesc ca voi să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup,
Evanghelia — Luca 9, 7-11
Luca 9, 7-11
7Și a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți;
8Iar de unii că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un prooroc dintre cei vechi a înviat.
9Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta despre care aud asemenea lucruri? Și căuta să-l vadă.
10Și, întorcându-se apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Și, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida.
11Iar mulțimile, aflând, au mers după El și El, primindu-le, le vorbea despre împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuință de vindecare îi făcea sănătoși.
TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026
La Vecernie (miercuri seara), după Catisma de rând, la Doamne, strigat-am..., punem 6 Stihiri din Minei: 3 ale Ierarhului, glas 2, și 3 ale Sfinților Tineri, Slavă..., a Sfântului Ierarh, Și acum..., a Născătoarei, din Minei. Stihoavna Octoihului, glas 3, Slavă..., a Sfinților Tineri, Și acum..., a Născătoarei. După: Acum slobozește..., Troparul Sfântului Ierarh, Slavă... al Mucenicilor, glas 4, Și acum..., al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, glas 4, miercuri seară). Ectenia întreită și Otpustul mare.
La Utrenie (joi dimineața), la Dumnezeu este Domnul...„ Troparul Sfântului Ierarh (de două ori), Slavă..., al Mucenicilor, Și acum..., al Născătoarei (ca la Vecernie). Obișnuitele Catisme și Sedelnele Octoihului, glas 3, apoi Psalmul 50. Canoanele pe 14: al Octoihului, cu Irmosul, pe 6, apoi două din Minei, pe 8. După Cântarea a 3-a, Condacul Sfinților Mucenici și Icosul, Sedealna Ierarhului, Slavă..., a Sfinților, Și acum..., a Născătoarei. După Cântarea a 6-a, Condacul Ierarhului cu Icosul, și Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, Luminânda de joi, din Ceaslov (prima), apoi Luminânda Ierarhului, glas 2, Slavă..., a Sfinților Tineri, asemenea, Și acum..., a Născătoarei, din Minei. Laudele, cu Stihirile Ierarhului, pe 4, glas 8, Slavă..., glas 6: Bine slugă bună și credincioasă..., Și acum..., a Născătoarei, din Minei. Stihoavna toată din Octoih, glas 3. După: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Troparul Ierarhului, Slavă..., al Mucenicilor, Și acum..., al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, glas 4, joi la sfârșitul Utreniei); Ectenia întreită și Otpustul mare.
La Liturghie, Fericirile pe 8: ale Octoihului, pe 4, și ale Sfântului Ierarh, de la Cântarea a 3-a, pe 4. Apostolul și Evanghelia: 1. de rând (joi în săptămâna a 21-a după Rusalii); 2. ale Ierarhului. Chinonic: În tot pământul...
SFÂRȘIT
Mineiul: 22 octombrieSursa: Mineiul pe octombrie, 1929 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)
LA VECERNIE
La Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 6. Trei ale Ierarhului, și trei ale mucenicilor.
Stihirile Ierarhului, glasul al 2-lea.
Podobie: Când de pe lemn.
Lui Dumnezeu fiind cu totul plecat, te-ai arătat împlinitor dumnezeieștilor porunci Averchie, și primind sfinte Dar de la înălțime ai scăpat pe oameni de multe feluri de boli; dracii ai gonit, capiștile ai sfărâmat; cunoștința dumnezeiască ai sădit, la cei ce mai înainte cu necunoștința ticăloșește se primejduiau, Fericite.
Cu fulgerele dumnezeieștilor învățături, ai risipit noaptea a multor dumnezei Părinte Averchie, și ai răsărit zorii, fii zilei săvârșind, pe cei ce erau mai înainte întru întunericul nedumnezeirii, arătând minuni preamărite. Pentru aceasta cu credință prăznuim sfântă pomenirea ta, lăudându-te toți cu cuvântul pe tine de Dumnezeu insuflate.
Făcând minunea, în același vas ai împreunat vin și untdelemn, și alt fel de materie Părinte se vedea, păzindu-se neamestecate cu dumnezeiescul Dar când au ieșit din vas; și cu rugăciunea ai făcut, de a izvorât Dar din ape fierbinți, care tămăduia toate bolile, celor ce veneau cu credință și te fericeau pe tine Averchie.
Alte Stihiri ale sfinților Mucenici, glasul al 4-len.
Podobie: Ca pe un viteaz...
Pe Dumnezeu ascultând fericiții tineri, au defăimat porunca cea fărădelege; și fiind legați, au dezlegat legătura rătăcirii, și lepădând cinstea lumii, au luat vrednicia care i-a făcut lăudați și le-a pricinuit desfătarea împărăției celei de sus.
Nevoindu-vă înșivă cu tărie către nevoințele pătimirii sfinților, vă ascunde-ați în peșteră, rugându-vă neîncetat către Domnul, să va dea putere și tărie; și după judecățile care știe Iubitorul de oameni, a poruncit cu stăpânie dumnezeiască, să adormiți voi toți cu pace.
Peste taină se mai adăuga taină sfinților; că precum nu simțeau când s-au săvârșit, așa și acum sculându-se, arătat se înfricoșau. Acest lucru care s-a săvârșit, pentru încredințarea Învierii morților s-a făcut. Care cunoscându-o cei ce se lepădau de dânsa, li se astupa gura; iar noi slavoslovim cu credință pe Mucenici.
Slavă..., a Sfântului, glasul al 3-lea a lui Ioan Monahul.
Arhiereule Cuvioase, întrutot fericite Părinte, făcătorule de minuni, slugă a lui Hristos, Averchie, strălucind cu viața proorocească, te-ai învrednicit și darurilor Apostolice; slujind Mântuitorului, împreună cu îngerii te roagă neîncetat, să se ferească de toată îngrozirea sufletele noastre.
Și acum..., a Născătoarei.
Podobie: Mare este puterea Crucii...
Tu ești Fecioară bucuria dumnezeieștilor îngeri, mărirea Apostolilor, și pecetea Proorocilor, folositoarea oamenilor celor credincioși, și povățuitoare de mântuire. Pentru aceasta ne închinăm ție Fecioară.
A Crucii, a Născătoarei.
Văzând pe Cel ce S-a născut din tine, ceea ce ești cu totul fără prihană, spânzurându-Se pe lemn, te văitai strigând: Preadoritul meu Fiu, unde Ți-a apus frumusețea cea purtătoare de lumină? Aceluia ce ai înfrumusețat neamul omenesc.
STIHOAVNĂ din Octoih.
Slavă..., a sfinților tineri, glasul al 8-lea:
Veniți toată făptura, să trimitem laudă lui Dumnezeu, în chimvale de cântări, și în glasuri de strigări, Celuia ce mai înaintea Învierii de obște ne-a arătat nouă Învierea; care prin rugăciunea binecredinciosului împărat, a înviat din pământ pe sfinții șapte tineri ce s-au fost săvârșit mai înainte cu trei sute și șaptezeci și doi de ani; spre căderea necredincioșilor vrăjmași, spre veșnica lor rușine, și spre lauda și mărirea celor ce se tem de Dânsul. Că știe Domnul a mări pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul. Că face în adevăr voia celor ce se tem de El; Cel ce singur este Milostiv și Iubitor de oameni.
Și acum, a Născătoarei:
Podobie: O preamărită minune...
Bucură-te Născătoare de Dumnezeu Stăpână, bucură-te nevinovată, lăcașul cel curat al lui Dumnezeu. Bucură-te căruță dumnezeiască, care ai încăput pe Dumnezeu Cuvântul. Bucură-te palat lucrat de Dumnezeu. Bucură-te vistierie dăruită de Dumnezeu. Cămară însuflețită, dumnezeiască masă și sicriu, și lăcaș fără prihană al Dumnezeiescului Duh.
A Crucii, a Născătoarei asemenea.
O preamărită minune! O taină nouă! O lucru înfricoșat! Fecioara zicea, văzându-Te pe Cruce spânzurat în mijlocul a doi tâlhari, pe Tine Cel ce fără de dureri minunat Te-a născut; și plângea strigând: Vai mie Fiul meu preaiubite, cum Te-a pironit pe Cruce poporul cel cumplit și nemulțumitor.
Troparul Ierarhului, glasul al 4-lea.
Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Averchie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Slavă..., al mucenicilor, asemenea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Și acum..., al Născătoarei.
LA UTRENIE
CANOANELE
Din Octoih, unul cu Irmosul pe 6, și ale sfinților două pe 8.
CANONUL Ierarhului
Facere a lui Iosif.
Cântarea 1-a, glasul al 2-lea:
Irmos:
Veniți popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărțit marea, și a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a preamărit.
Cu raza cea luminoasă a Dumnezeirii Celei în trei Fețe luminându-te Averchie, te-ai făcut lumină, luminând pe cei dintru întuneric, ai risipind toată negura dracilor.
Avut-ai pe pământ viață cerească, Fericite, petrecând cu trupul ca și cum ai fi fost fără de trup, și omorându-ți patimile, ai primit Darul preoției.
Având întru tine Părinte pe Cuvântul grăind, ai dezlegat din necuvântare pe cei ce cugetau cele deșarte; surpând capiștile dracilor, și rătăcirea celor ciopliți.
A Născătoarei:
Limbi ritoricești nu pot să spună zămislirea cea mai presus de cuvânt; că ai născut pe Dumnezeu întrupat Preasfântă, asemănându-Se cu noi, pentru bunătatea Sa.
Alt CANON, al Mucenicilor.
Facere a lui Iosif.
Cântarea 1-a, glasul al 4-lea:
Irmos: Adâncul mării Roșie...
Ca unii ce stați luminat înaintea Luminii celei mari mucenicilor, rugați-vă să apere de negura patimilor, pe cei ce cinstesc praznicul vostru cel dumnezeiesc și luminat.
Când a-ți cunoscut porunca cea păgânească și fără de socoteală, care poruncea să jertfiți celor spurcate, fiind întăriți cu poruncile lui Dumnezeu, v-ați arătat nestrămutați mucenicilor.
Slavă...,
Cu posturi și cu rugăciuni, ați mers de v-ați ascuns, gătindu-vă către lupta vrăjmașilor, sfinților. Domnul v-a păzit pe voi nevătămați.
Și acum..., a Născătoarei:
Aflându-te pe tine Preacurată, mai curată decât toată zidirea, Cel Curat S-a sălășluit întru tine, vrând să scoată nelegiuirea cea sălășluită în Adam, ca un Iubitor de oameni.
Cântarea a 3-a:
Irmos:
Întărește-ne pe noi întru Tine Doamne, cel ce prin lemn ai omorât păcatul, și frica Ta o sădește în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.
Cu cuvinte sfințite, și cu arătarea minunilor preamărite, ai îndreptat către limanul mântuirii pe cei ce înoată în marea rătăcirii, Averchie.
Lucrând tămăduiri, săvârșind cele alese, gonitor ai fost nălucirilor drăcești, și mântuirii tuturor pricinuitor, și celor bogați folositor.
Cuvântul sfințit, viața îndumnezeită, obiceiul strălucit cu minunile, viețuirea ta Părinte cea slăvită, și moartea ta s-a făcut cinstită.
A Născătoarei:
Fiind Dumnezeu mai înainte nevăzut, S-a văzut întrupat din pântecele tău Fecioară, pentru milostivire. Drept aceea cu credință te fericim pe tine.
Alt Canon,
Irmos: Veselească-se de Tine Biserica...
Adusu-v-ați la împăratul cel fărădelege, mucenicilor, să mărturisiți numele Dumnezeului Celui ce împărătește în ceruri.
Fiind îmbrăcați luminat cu credința ca și cu o lumină pavăză, ați rămas mucenicilor nerăniți de săgețile vrăjmașilor.
Slavă...,
Stătut-ați bărbătește, împotriva împăratului celui fărădelege sfinților, care poruncea vouă să aduceți cinste necuvântătorilor idoli.
Și acum..., a Născătoarei:
Îmbrăcându-Se cu mine Hristos, din dumnezeieștile tale sângiuri Preacurată, m-a îmbrăcat cu podoaba Darului, de care eram dedemult despuiat.
Irmosul:
Veselească-se de Tine Biserica Ta Hristoase strigând: Tu ești puterea mea Doamne, și scăparea și întărirea.
CONDACUL sfinților Mucenici glasul al 4-lea:
Podobie: Cel ce te-ai înălțat pe Cruce...
Preamărit-ai pe pământ pe sfinții Tăi mai înainte, prin înfricoșată și preamărita înviere ai însemnat printr-înșii, mai înainte de învierea cea de obște, ca să se astupe gurile celor ce nu o credeau; iar mai pe urmă Hristoase Dumnezeule, i-ai sălășluit întru împărăția Ta, să se desfăteze în veac.
ICOS:
Învierea minunată și preamărită a tinerilor, văzând ierarhul Efesului oarecând, s-a spăimântat cu mintea, și pe credinciosul împărat l-a înștiințat de aceasta, și la peșteră, unde sfinții erau adunați, au mers cu toți ai săi; și văzând preamărita minune care ai făcut Hristoase prin sfinții Tăi, a poruncit ca tot pământul să se veselească crezând învierea, și gurile ereticilor astupându-se; iar pe sfinții Tăi iarăși i-ai chemat la Tine, în vederea tuturor; ca să se desfăteze în veac.
SEDEALNA, glasul al 8-lea:
Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...
Arătatu-te-ai Ierarh Părinte, fiind uns cu ungere cinstită prin lucrare dumnezeiască, și cu Darul desăvârșind pe toți preasfințite; și fiind împodobit cu darurile dumnezeieștilor minuni, lucrezi semne și minuni nenumărate; tămăduind boli, pe draci arzându-i, și mulțime de rătăciți întorcând Averchie. Pentru aceasta strigăm ție: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Slavă..., a sfinților, glasul al 4-lea.
Podobie: Degrab ne întâmpină...
Ca unii ce sunteți stâlpi ai Bisericii lui Hristos, ați surpat zidurile necredinței, înțelepților Mucenici cei șapte luminători; pentru aceasta, precum mai înainte de moarte ați rușinat nebunia păgânilor, așa și după moarte tulburarea eresului. Rugați-vă pentru sufletele noastre.
Și acum..., a Născătoarei, asemenea:
Înnoit-ai Preacurată cu dumnezeiască nașterea ta firea pământenilor cea muritoare, fiind stricată de patimi; și ne-ai ridicat pe toți din moarte la viața fără de stricăciune. Pentru aceasta toți te fericim după datorie Fecioară preamărită, precum însuți ai proorocit.
A Crucii, a Născătoarei:
Fecioară cu totul fără prihană Maica lui Hristos Dumnezeu, armă a pătruns preasfânt sufletul tău, când ai văzut pe Fiul tău și Dumnezeu răstignindu-Se de bunăvoie, pe care binecuvântată nu înceta rugându-L, să ne dăruiască iertare de greșeli.
Cântarea a 4-a:
Irmos:
Te laud pe Tine, că auz am auzit Doamne, și m-am spăimântat; că ai venit până la mine căutându-mă, pe mine cel rătăcit. Pentru aceea proslăvesc multă pogorârea Ta cea către mine, Multmilostive.
Frumos ți-ai împodobit scaunul Cuvioase Ierarhe; că te-ai înfrumusețat cu mari minuni, și cu viață luminată. Pentru aceasta preamarele Dumnezeul nostru, te-a mărit pe tine Averchie.
Știind pe Domnul voitor de milă, purtătorule de Dumnezeu, cu fierbințeală ai cerut de la el, să facă minunată izvorâre apelor celor fierbinți, spre a multora vindecare, Averchie.
Făcut-ai cu Darul roditori pe cei neroditori; că punând în cugetul lor sămânța cuvântului arătat, ca un semănător de cele bune, ai secerat spic însutit, de Dumnezeu insuflate Averchie.
A Născătoarei:
Vindecat-ai Preacurată zdrobirea și ticăloșia cea dedemult a pământenilor, născând pe Cel ce a purtat neputințele noastre, pentru nespusa milostivire, mireasă a lui Dumnezeu cu totul fără prihană.
Alt Canon
Irmos: Pentru dragostea chipului...
Înfrumuseța-tu-s-au tinerii foarte, unindu-se cu Stăpânul tuturor; drept aceea au lepădat toată răutatea șarpelui.
Nădăjduind la răsplătirile cele bogate, toată avuția ați deșertat-o săracilor, câștigând în locul aceleia avuție nestricată, sfinților.
Slavă...,
Iubind bunul neam cel de sus, fiind născuți din părinți de bun neam, nicicum n-au primit să-și tragă la sine neamul cel rău al răutăților.
Și acum..., a Născătoarei:
Prunc tânăr ai născut pe Cel ce este mai înainte de veci Fecioară, ca să înnoiască lumea cu cunoștințele cele dumnezeiești, fiind învechită în păcate. Pentru aceea te mărim.
Cântarea a 5-a:
Irmos:
Luminarea celor ce zac întru întuneric, mântuirea celor deznădăjduiți Hristoase Mântuitorul meu, către Tine mânec Împăratul păcii, luminează-mă cu strălucirea Ta; că alt Dumnezeu afară de Tine nu știu.
Întărindu-ți picioarele tale pe piatra inimii gânditorule de Dumnezeu, pe cei ce au căzut la pierzare și au dat cinste pietrelor, i-ai învățat, Fericite, cu dumnezeieștile cuvinte, să cinstească Piatra cea tare, pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru.
Pe tine ca pe un doctor celor ce bolesc în multe feluri, pe povățuitorul tuturor rătăciților, pe vasul mirului darurilor celor de cinste, pe lăcașul Dumnezeiescului Duh, pe sfințitul tăinuitor Averchie, să-l cinstim.
Punându-se din porunca ta în același vas vin, untdelemn, și încă un fel, se deșerta fiecare la vremea sa neamestecat; ai arătat prin aceasta Darul tău cel de prisosit, gânditorule de Dumnezeu Averchie.
A Născătoarei:
Legile se înnoiesc întru tine, Fecioară prealăudată; că ai născut fără sămânță pe Dumnezeu Mântuitorul, și iarăși Fecioară ai rămas; minune străină! Pentru aceea te vestim cu bunăcredință Maica lui Emmanuil.
Alt Canon,
Irmos: Tu Doamne lumina mea...
Pe Maximilian, pe Constantin, pe Iamvlin, pe Martinian, luminătorii care luminează toate marginile, să-i cinstim.
Să lăudăm credincioșilor, pe măritul Antonin, și pe Exacustodian; și pe Dionisie cel preaînțelept, cu dragoste să-l mărim.
Slavă...,
În locul celor trecătoare și pieritoare, ați luat în schimb sfinților cele ce nu se strică, și nicidecum nu se învechesc. Pentru aceea după vrednicie vă fericiți.
Și acum..., a Născătoarei:
Risipește orbirea sufletului meu Preacurată, și-mi dă mie să iau aminte cu bună simțire la dumnezeieștile porunci ale Fiului tău.
Cântarea a 6-a:
Irmos:
Întru adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; scoate-mă din stricăciune Dumnezeule.
De la răsărit ai venit la apus cu puterea Duhului, lepădând pe împărăteasa patimilor celor drăcești și cumplite, Cuvioase.
Străin de lume arătându-te, preasfințite, străine și înfricoșate minuni ai săvârșit, trăind încă cu trupul, și după ce te-ai mutat de aicea Averchie.
Arătându-te Părinte în chip de fulger, ai supus taberele cele drăcești, care nu puteau să sufere îngrozirea ta Averchie, de Dumnezeu insuflate.
A Născătoarei:
Prin tine preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu, ne-am învrednicit vieții, noi cei omorâți; și robind stricăciunii, arătat ne-am îmbogățit de nestricăciune.
Alt Canon,
Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas de laudă...
Înotând prin luciul cel idolesc, acum ați ajuns pătimitorilor la limanurile cele veșnice; ocârmuindu-vă de sus cu arma Crucii, și făcându-vă dumnezei după Dar.
Stropind pământul cu picăturile lacrimilor și cu rugăciunea cea către Dumnezeu, ați dormit mulți ani, și sculându-vă, ați arătat învierea tuturor.
Slavă...,
O minune! Cum cei ce au dormit mulți ani, încredințează învierea care era neîncredințată la cei mai mulți, astupând gurile ereticilor.
Și acum..., a Născătoarei:
Omoară cugetul trupului meu Fecioară, ceea ce ai născut Viața, care cu moarte a surpat moartea, și pe tineri i-a preamărit, cu scularea cea slăvită.
Irmosul:
Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
CONDACUL Ierarhului, glasul al 8-lea.
Podobie: Ca niște pârgă a firii...
Ca pe un mai-mare preot, și împreună-locuitor cu Apostolii, toată Biserica credincioșilor te cinstește pe tine Averchie. Pe care cu rugăciunile tale păzește-o, Fericite, nebiruită și fără de valuri, de tot eresul cel gânditor de cele deșarte, mult-minunate.
ICOS
Foarte multă este bogăția Darului Tău, și cinstea Ta este fără măsură; că de unde n-au fost, toate le-ai făcut, cele văzute și nevăzute, Doamne. Așadar însuți Tu Iubitorule de oameni, dăruiește inimii mele celei spurcate, laudă dumnezeiască, Cel ce neîncetat ești lăudat de îngeri, ca să cinstesc pe Ierarhul cel ce cu adevărat este mult-minunat.
SINAXAR
În această lună în ziua a douăzeci și doua, pomenirea celui întru Sfinți Părintelui nostru și întocmai cu Apostolii Averchie, episcopul Ierapoliei făcătorul de minuni.
Stih: Averchie țărâna țărânei după legea muritorilor a dat,
Și ca un Dumnezeu de Dumnezeu prin așezarea firii s-a apropiat.
Averchie bucurându-se a călătorit,
În ziua a douăzeci și doua de pe pământ.
Acesta a fost episcop în Ierapolia Frigiei Salutarie, pe vremea împărăției lui Marco Antonin, făcător de multe minuni și tămăduiri. Pentru că punând vin și untdelemn și cu alte feluri tot într-un vas, făcu de a fost neamestecată unirea lor, prin rugăciune; porunci și unui drac, de-i aduse o piatră foarte mare de la Roma la Ierapolia, care în loc de stâlp o puse la mormântul lui. Scoase și ape calde cu rugăciunea sa din sânurile pământului; și alte multe minuni a făcut, propovăduind Apostolește dreapta credință întru toate cetățile Siriei și ale Mesopotamiei; împăcând și bisericile și cetățile care aveau vrajbă între ele. A lăsat încă și o carte la biserica Ieropoliei, plină de învățătură, pe care însuși a scris-o foarte frumos. Deci, așa viețuind fericitul, strălucind pretutindenea cu cuvintele, cu faptele și cu minunile, și ajungând la șaptezeci și doi de ani, către Domnul s-a mutat.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților șapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlin, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian și Constantin.
Stih: Tinerii lăsând somnul cel îndelungat
Iarăși somnul cel cu pace au adormit.
Acești sfinți au fost în zilele împăratului Deciu; și luând vremea ca să se sfătuiască, își împărțiră averea la săraci, și intrară într-o peșteră; și rugându-se lui Dumnezeu, să le ia sufletele, ca să nu cadă în mâna împăratului; așa și-au dat sufletele. Iar Dacă se întoarse Deciu la Efes, întrebă de ei, ca să facă jertfă la idoli, și aflând că au murit în peșteră porunci ca să astupe gura peșterii. Deci, de atunci trecând trei sute șaptezeci și doi de ani, când a fost în vremea împărăției lui Teodosie cel mic, scornindu-se, un eres cum că nu este înviere, la treizeci și opt de ani ai împărăției lui; și văzând împăratul că se tulbură Biserica lui Dumnezeu, pentru că se aflau și unii din episcopi cuprinși de acel eres, stă îndoit ce va face. Deci dezbrăcându-se de haine, și culcându-se jos la pământ, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i arate ceea ce dorea să știe. Domnul nu i-a trecut lacrimile cu vederea, ci i-a arătat cu chip de orânduială ca acesta. Stăpânul muntelui în care era peștera aceea, a vrut să facă întru aceeași vreme staul pentru turma sa; și răsturnând pietrele de la peșteră, spre zidirea staulului, s-a deschis ușa peșterii; și din porunca lui Dumnezeu s-au deșteptat acei șapte sfinți tineri ce fusese săvârșiți acolo, și vorbeau între dânșii ca și cum ar fi fost adormiți de ieri, neschimbându-se nicidecum; atât cât nici hainele lor ce purtau, nu se stricase nimica de pământ; și mai vârtos aceasta aducându-și aminte, că și Deciu îi cerca ca să-i muncească, vorbeau între dânșii, zicând Maximilian către ceilalți: De cumva ne vor și prinde fraților, să stăm bărbătește, și să nu vindem bunul neam al credinței noastre; iar tu frate Iamvline, du-te de cumpără pâine, și ia mai multă, că aseară ai adus puțină, și ne-am culcat flămânzi; și află și de Deciu, ce gând are pentru noi? Deci, mergând Iamvlin la cetate, și văzând semnul Crucii la poartă, se mira; același semn văzând și prin alte părți, și zidirile schimbate, și altfel de oameni, i se părea că visează, sau că nu-și este în fire. Însă mergând către cei ce vindeau pâine, luă; și dându-le argintul, se grăbea să se întoarcă. Văzând însă că vânzătorii arătau între dânșii și pe la alții argintul, și căutând la dânsul, și zicând că au găsit comoară, precum argintul arăta lucru de față, având închipuirea, celui ce a împărățit mai înainte cu mulți ani, îl cuprinse frică și grijă și nu putea să grăiască, cugetând că l-au cunoscut și-l vor prinde, și-l vor duce la împăratul Deciu. Drept aceea căzând la dânșii cu rugăminte zicea: Rogu-mă vouă domnilor mei, Dacă a-ți luat argintul, luați și pâinea, numai pe mine mă lăsați să-mi caut de cale. Iar aceea îi ziceau: Arată-ne comoara, și ne fă și pe noi părtași; sau de nu, te vom da spre moarte. Acestea zicându-i și văzându-l că este pe gânduri, îl legară de grumazi, și-l purtau prin târg, aducându-l la Antipatul cetății ca să-și dea seama. Iar văzându-l dregătorul îi zise: Spune-ne tânărule, cum, ai aflat comoara, câtă este, și unde? Iar el a răspuns: Nici odinioară n-am aflat, comoară, ci banii îmi sunt de la părinți și ce întâmplare este aceasta nu știu. Iar Antipatul zise: Dar din care cetate ești? El zise: Dintru aceasta sunt, de este acesta Efesul. Iar Antipatul zise: Dar care îți sunt părinții? Vie către noi, și dacă se va cunoaște adevărul te vom crede. Iar el zise: Cutare este tatăl meu și cutare este muma mea, și cutării îmi sunt rudele și cutare este moșul meu. Iar dregătorul zise: Nu vei putea tu să ne faci să credem spunându-ne nume străine, care nu sunt acum, ci sunt afară din cele obișnuite. Iar Iamvlin zise: De nu mă crezi că spun adevărul, nu știu ce să zic alta. Atunci dregătorul zise: Păgâne, banul tău mărturisește după scrisoare că este tipărit mai înainte cu trei sute de ani și mai bine, din zilele împăratului Deciu; și tu fiind tânăr nici treizeci de ani având, te silește să ne amăgești atunci Iamvlin căzând la picioarele lor se ruga zicând: Mă rog domnilor mei, spuneți-mi unde se află împăratul Deciu, care era întru această cetate? Iar ei ziseră: În vremurile acestea nu se află Deciu, ci a fost mai înainte cu mulți ani. Și Iamvlin zise: Și pentru aceasta v-ați mirat domnii mei? Veniți dar după mine și vă voi duce la soții mei care sunt în peșteră, și de la dânșii doară se vor crede cuvintele mele; că eu știu că am fugit de fața împăratului Deciu. Și ieri venind ca să cumpăr pâine, am văzut pe Deciu intrând în cetatea aceasta. Acestea zise, și auzind episcopul Marin, zise către Antipatul: Pare-mi-se, să se fi întâmplat vreo minune la această povestire. Ci ia să mergem cu dânsul dimpreună să vedem. Și mergând după cuvintele acestea, intră înainte Iamvlin în peșteră; după acea episcopul. Și întorcându-se spre partea dreaptă a ușii, a văzut un sicriaș pecetluit, cu două peceți de argint, pe care îl pusese Rufin și Teodor creștini fiind, ce fuseseră trimiși împreună și cu alții de Deciu, ca să astupe peștera, scriind întru aceasta spre pomenirea sfinților, însemnându-le și numele lor în table de plumb. Și strângându-se toți cei aleși cu Antipatul le-au arătat lor. Și deschizând găsiră tablele cele de plumb. Și citind se minunară, și intrând înlăuntru în peșteră, aflară pe sfinți, și au căzut la picioarele lor și șezând îi întrebau. Iar ei povesteau mai întâi despre ale lor; după aceea de isprăvile împăratului Deciu; și se mirau toți, și slăveau pe Dumnezeul minunilor. Atunci Antipatul împreună cu Episcopul, au scris scrisoare la împăratul Teodosie, și i-a vestit despre toate cele mai sus zise. Deci împăratul luând scrisoarea, s-a umplut de bucurie pentru o înștiințare ca aceasta, și merse foarte degrab acolo la acel loc; și cum intră în peșteră, căzu la pământ, și udă picioarele sfinților cu lacrimile lui, și i se bucura sufletul, căci i-a ascultat Domnul rugăciunea, arătându-i de față învierea morților. Deci, făcând împăratul nu puțină vorbă cu sfinții împreună cu episcopii și cu boierimea, sfinții se cuprinseră ca de un somn și privind toți cum dormitau, iarăși răposară către Domnul. Atunci împăratul dând haine scumpe și aur și argint, ca să facă șapte sicrie întru cinstea sfinților, îi puseră într-însele. Iar peste noapte se arătară împăratului și-i ziseră: Lasă-ne împărate pe pământ, unde odată am înviat. Și făcându-se adunare mare de episcopi, împăratul puse pe pământ precum ei poruncise prin vedenie și făcând praznic cu bucurie, au dat multă milostenie la săracii cetății Efesului, și se bucura, pe tot poporul său cinstindu-l cu daruri. Și slobozi pe episcopii care erau închiși prin temniță, pentru propovăduirea Învierii; și se făcu de toți praznic obștesc, mulțumind și slăvind pe Dumnezeu.
Tot în această zi, Sfântul Mucenic Alexandru episcopul și Iraclie Mucenicul, Anna și Elisavet, Teodota și Glicheria.
Stih: Cinstitul Alexandru tăierea gâtului răbdând,
Și Mucenic al lui Hristos, nu numai jertfitor s-a arătat fiind.
Pe Teodota și pe Glicheria sugrumând,
Pe dările Iui Dumnezeu cele dulci ce dorite sunt.
Să stăm bine și gâtul sub sabie să-l punem se cuvine,
Purtătoarele de biruință zic amândouă între sine.
Sfântul Mucenic Alexandru, episcop fiind și învățând și întorcând și botezând pe mulți, a fost prins de ighemonul și muncindu-l mult, și strujindu-l și silindu-l ca să jertfească la idoli, n-a vrut să se supună. Deci văzând Iraclie ostașul răbdarea lui, crezu în Hristos, și muncindu-l și pe el mai întâi mult, i-a tăiat capul. Și făcând Sfântul Alexandru minuni și tămăduindu-se de răni, cu ajutorul și Darul lui Dumnezeu, a tras spre credința lui Hristos și pe patru femei: Teodora, Glicheria, Anna și Elisavet, care înaintea ighemonului stând și mustrând înșelăciunea idolilor, li s-au tăiat capetele. Apoi și Sfântul Alexandru lovit de sabie se săvârși.
Tot în această zi, Sfântul Mucenic Zaharia, care în mare s-a săvârșit.
Stih: Pe dumnezeiescul înotător Zaharie,
ÎI cheamă să înoate înlăuntrul adâncului cu veselie.
Tot în această zi, Sfântul Ruf, care cu pace s-a săvârșit.
Stih: Ruf s-a dus de pe pământ și din viață prea cu dulceață,
Căci ca un vis le socotea și pe pământ și pe viață.
Tot în această zi, Cuviosul Lot, care cu pace s-a săvârșit.
Stih: Lot al Scripturii nouă și nou Lot cu chipul fiind,
Cu Lot al Scripturii vechi după cuviință este locuind.
Cu ale lor lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin
Cântarea a 7-a:
Irmos:
Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, și fiind aruncați în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat; Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.
Ca un păstor dumnezeiesc, ca un însu-ți făcător de minuni, cu rugăciunea ta Părinte ai dat vedere orbilor, auzire surzilor, curățire leproșilor, bun umblet șchiopilor, care cântau: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.
Facerea minunii tale înțelepte Averchie, o propovăduiește în veci izvorârea apelor celor fierbinți, stâlpul care era pus la mormântul tău, pe care l-a adus duhul cel necurat de la cetatea Romei cea mare, gonindu-se dintr-însa.
Fost-ai smerit, mai mare peste popor, arătându-te înalt în socotințe, în fapte și în puteri, preasfințite; și slugă Împăratului Celui Înalt, Căruia strigăm: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.
A Născătoarei:
Cel ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, S-a născut din tine în două ființe și în două voiri, ca un Dumnezeu și om, Fecioară; cunoscându-Se tuturor celor ce strigă cu credință: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.
Alt Canon,
Irmos: În cuptorul persienesc...
Dimpreună cu Iamvlin pe Exacustodian, pe Martinian, pe Antonin și pe măritul Constantin, pe Dionisie, pe Maximilian mucenicii lui Hristos să-i cinstim.
Fiind ascunși, vă rugați Celui ce știe cele ascunse, să înceteze uciderea cea zavistnică a necredinciosului. Pentru aceea murind întru ascuns, a-ți închipuit înfricoșata înviere.
Slavă...,
Nicicum nu v-ați plecat celor fărădelege, a da idolilor cinste urâtă lui Dumnezeu. Pentru aceasta cu credință cinstim moaștele voastre sfinților, luând sfințenie.
Și acum..., a Născătoarei:
Arătatu-te-ai că întreci pe îngeri Născătoare de Dumnezeu, arătatu-te-ai cu adevărat întărire pătimitorilor, arătatu-te-ai Preacurată, pază celor ce te cunosc prea-adevărată Născătoare a Cuvântului.
Cântarea a 8-a.
Irmos:
Pe Dumnezeu care s-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreiești, și văpaia întru răcoreală a prefăcut-o; ca pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.
Păstorul cel vrednic, izvorul cel nedeșertat al tămăduirilor, stâlpul Bisericii, întărirea credincioșilor, steaua cea mare și mult-luminoasă, sfințitul tăinuitorul Averchie, să se cinstească.
Ca un finic, precum zice Psalmistul, ai odrăslit în curțile lui Dumnezeu celui viu înmulțitu-te-ai ca cedrul, și te-ai arătat ca măslinul înțelepte, ungând cu untul-de-lemn al faptelor tale, fețele tuturor prin credință.
Cunoscutu-te-ai ca o cetate ce este pusă deasupra unui munte vederos, al viețuirii celei cu fapte bune; și cetatea ta Cuvioase, care era mai înainte înecată în rătăcire, ai arătat-o moștenitoare cetății celei de sus.
A Născătoarei:
Împlinindu-se acum proorociile Scripturii celei de Dumnezeu insuflate, iată patul lui Solomon, pe care-l înconjură puternicii, întru care Hristos Dumnezeu prin dumnezeiasca întrupare S-a odihnit; aceasta este cea binecuvântată și plină de Dar.
Alt Canon,
Irmos: Mâinile întinzându-și...
Se bucură arătat luminata mitropolie a efesenilor, avându-vă pe voi ca o bogăție, rugători și sprijinitori către Cel Preabun sfinților; care v-ați arătat tuturor pe pământ, vedere străină, prin învierea cea preamărită, prin care v-ați preamărit.
După adormire v-ați arătat nouă păzitori neadormiți preaînțelepților, adormind valurile necredinței, și astupând gurile cele fără de Dumnezeu ale ereticilor, care nu cântau: Toate lucrurile binecuvântați pe Domnul.
Se surpă înaintea picioarelor voastre înșelătorul, zăcând mort fără simțire; cel ce mai înainte se lăuda peste măsură, era întunecat de trufie. Și se preamărește Hristos, Cel ce v-a mărit pe voi; Căruia strigăm: Toate lucrurile binecuvântați pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl...
Astăzi cu sfințite cuvinte să lăudăm pe tinerii, pe care i-a încununat Domnul cu cununi neveștejite, și i-a preamărit cu străluciri de multe minuni; care cântă: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.
Și acum..., a Născătoarei:
Vindecă Fecioară sufletul meu cel bolnav și spală noroiul patimilor cel dintru mine, și mă pune înaintea Atotțiitorului Dumnezeu cu totul mântuit; ca să cânt: Toate lucrurile binecuvântați pe Domnul.
Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschide în groapă le-a încuiat, și puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credință, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a:
Irmos:
Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, care cu negrăită înțelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi, credincioșii cu un gând întru laude să-L mărim.
Cât îți este de luminată viața! Cât îți sunt de frumoase picioarele! Cât este foarte de minunată plecarea și unirea cea către Dumnezeu! Cât este de mare Darul ce ți s-a dat ție de sus înțelepte? Pentru aceasta, cu credință te cinstim Averchie.
Pe tine cel locuitor dimpreună cu toți Sfinții Mucenici, pe cel întocmai cu dumnezeieștii Ucenici, pe cel întocmai la o cinste cu Patriarhii, cu Proorocii și cu Cuvioșii, și pe cel împreună-vorbitor al slujitorilor cerești; să cinstim cu credință pe Averchie.
Preasfântă pomenirea ta întinzându-se în lume, luminează sufletele oamenilor, cu lumină bogată, prin Dar. Care săvârșindu-o cu dragoste, ne rugăm ție Averchie, izbăvește-ne cu rugăciunile tale, de patimi și de supărările întunericului.
A Născătoarei:
Șfeșnic luminător te-a văzut mai înainte Proorocul, purtând întru tine Făclia cea dumnezeiască cu adevărat, Preasfântă Fecioară; pe însuși Domnul Cel ce S-a făcut om din tine, pentru milostivirea îndurării.
Alt Canon,
Irmos: Hristos Piatra cea netăiată...
Iată, ce este bun, sau ce este frumos? Striga dumnezeiescul David: Fără numai a locui în unire sfinții tineri, lăcașurile cele cinstite; ei, care au păzit nedespărțită unirea cea către Ziditorul.
Arătatu-v-ați casă Treimii, purtându-o câte șapte dumnezeieștilor Mucenici; murind înlăuntrul peșterii, și surpând casele idolilor, și către Biserica cea cerească mutându-vă, cu cuget de bunăcredință.
Saltă Biserica lui Hristos, care ai șapte stâlpi de te țin; pe slugile Domnului, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale credinței celei rele, cu Darul Celui ce a suflat viață morților.
Slavă...,
Ca niște stele ce arată ziua, luminați tot pământul cu razele cele luminoase ale dumnezeieștilor fapte bune și minuni, tineri preafericiți. Pentru aceea luminați simțirile inimilor noastre.
Și acum..., a Născătoarei:
Porți în brațe pe Cel ce ține toate cu dumnezeiasca mână, pe Care roagă-L Fecioară, ca pentru milostivirea cea negrăită, să mă îmbrățișeze, și să mă mântuiască, pe mine cel ce sunt osândit.
Irmos:
Hristos Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat; adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
LUMINÂNDA
Podobie: Cu ucenicii să ne suim...
Săvârșind minuni și semne Averchie, cu rugăciunile tale ai făcut izvorârea apelor celor fierbinți, și cu porunca ta Părinte, punându-se într-un vas: Vin, untdelemn, și încă un fel, cu dumnezeiască putere ieșeau neamestecate, fiecare la vreme în chip minunat, spre dumnezeiască slava lui Hristos.
Slavă..., a sfinților:
Dimpreună cu Iamvlin, să lăudăm cu cântări pe Antonin, pe Martinian și pe Constantin; pe Maximilian și pe Dionisie, dimpreună cu lăudatul Exacustodian, prăznuind luminat strălucita lor pomenire; ca și cu rugăciunile lor, și cu mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu, să aflăm iertare greșelilor, de la Mântuitorul Hristos.
Și acum..., a Născătoarei:
De Dumnezeu Născătoare, folositoarea creștinilor, vezi suspinurile mele, vezi credința mea care am către tine, și mă scapă de toate ispitele ce-mi vin asupra, de către văzuții și nevăzuții vrăjmași; ca să te laud pe tine, ca pe ceea ce ai născut Viața cea veșnică.
LA LAUDE
Stihirile podobnice ale Ierarhului. Glasul al 8-lea
Podobie: Doamne de ai și stătut...
Unsu-te-a pe tine Arhiereu Darul Duhului Sfânt Averchie, ca să surpi capiștile înșelăciunii, și să ridici cu Darul, sfințite lăcașuri lui Dumnezeu, întru cinstea și slava Celui născut din Fecioară; Care pe toate le-a sfințit.
Cu minuni ai întărit Părinte toate cuvintele dumnezeieștii propovăduiri și ai întors pe oamenii cei rătăciți spre dumnezeiasca cunoștință; arătându-te luminător nerătăcit Averchie, și surpător dracilor. Pentru aceea te lăudăm.
Ca un soare preamare Părinte, ai răsărit lumii cu strălucirile preaînțeleptelor tale cuvinte, și cu Darurile vindecărilor, luminând pe credincioși și gonind pururea întunericul patimilor, cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt, Fericite.
Slavă..., glasul al 6-lea.
Bine slugă bună și credincioasă, bine lucrătorule al viei lui Hristos! Tu și greutatea zilei ai purtat, tu și talantul ce ți s-a dat, l-ai înmulțit, și celor ce după tine au venit nu le-ai pizmuit. Pentru aceasta poarta Cerului ție s-a deschis; intră dar întru bucuria Domnului tău, și roagă-te pentru noi sfinte Averchie.
Și acum..., a Născătoarei:
Născătoare de Dumnezeu, tu ești vița cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieții. Ție ne rugăm, roagă-te Stăpână cu sfinții Apostoli, să miluiască sufletele noastre.
A Crucii, a Născătoarei:
Podobie: A treia zi ai înviat...
După ce te-a văzut pe Tine Hristoase spânzurându-Te pe lemn, ceea ce Te-a născut striga cu plângere: Fiul meu și Dumnezeul meu! Cum mori acum pe Cruce? Cum și în mormânt Te pun?
Și cealaltă slujbă a Utreniei și Otpustul
SFÂRȘIT