SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile glasul 1.

Podobie: Prea lăudaților Mucenici...

Roduri ai adus Iui Dumnezeu cu învățătura ta, pe cei mântuiți, pururea pomenite; iar pe sine-ți te-ai adus jertfă sfințită, fiind roșit cu sângele muceniciei, preafericite, preasfințite. Pentru aceea roagă-te, să dăruiască sufletelor noastre, pace și mare milă.

Întărindu-vă gândul spre Hristos, v-ați arătat neabătuți de năpădirile muncilor, înecând de tot în sângiurile voastre pe părtinitorii rătăcirii, și sălășluindu-vă înlăuntrul raiului preasfințiților; ca niște jertfe fără de prihană, ca niște odrasle ale dumnezeieștii vițe, rugați pe Stăpânul, să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Aprinzându-vă gândul de dragostea Ziditorului, mai tare decât de foc Carpe și Papile, ca niște lumini înțelegătoare, ați stins prin Dar jertfele idolilor cu roua credinței; și cu vărsările sângiurilor ați moștenit pârâul desfătării. Rugați-vă lui Hristos să dăruiască sufletelor noastre, pace și mare milă.

Alte stihiri, glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria cetelor...

Ca cei mari luminători ai tăriei, răsărind prin credința Bisericii, toată făptura o luminați, cu strălucirile luptelor, și cu luminile minunilor, gonind prealăudaților întunericul dracilor și al patimilor.

Unindu-vă în credință, și una cugetând, multe feluri de munci în adevăr ați suferit, Papile și Carpe, tarilor nevoitori, apărătorilor ai bunei-credințe. Pentru aceasta cu cinste prăznuim credincioșii sfințita voastră pomenire.

Frumusețea mucenicilor, doimea Treimii, Papil și Carp, neclintiții stâlpi, liniștitele limanuri, temeliile Bisericii cele neclintite, vasele cele cu mir ale Duhului, cu sfințite cântări bine să se laude.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Ca un vrednic între văzătorii de Dumnezeu Cuvioase, ai văzut cerurile deschise, pe Domnul șezând pe scaun, și heruvimii și serafimii împrejurul Lui. Iar de la tine luminându-ne și noi sfințită turma ta, strigăm către tine Carpe: Cere lumii pace, și sufletelor noastre mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Toată nădejdea mea spre tine o pun Fecioară; nu mă trece cu vederea ceea ce ești bună, ci grăbește de mă scapă degrab, de patimile ce mă supără și-mi dau război în toate zilele.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea.

Sta lângă lemn odinioară, pe vremea răstignirii Fecioara, dimpreună cu ucenicul cel curat, și plângând striga: Vai mie cum pătimești Hristoase! Cel ce ești nepătimirea tuturor.

Tropar, glasul al 4-lea.

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih; și al mucenicilor pe 4.

CANONUL Mucenicilor

Facerea Iui Teofan.

Cântarea a l-a, glasul al 6-lea:

Irmos:

Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-i cântăm.

Cer de la Tine Hristoase, să se lumineze sufletul meu cel întunecat, cu lumina Dumnezeirii Tale Celei fără de început; și să mi se dea cuvânt, ca după vrednicie să laud pe acești înțelepți Mucenici.

Lepădându-vă purtătorilor de chinuri de toată îndulcirea cea de pe pământ, v-ați întrarmat gândul către calea cea cerească, întâi prin sihăstrie, și acum prin sânge.

Slavă...,

Lesne ați putut înțelepților, a răbda toată supărarea prin puterea cea dumnezeiască, prin care surpând toată puterea vrăjmașului, ați căpătat laudă.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind eu învechit mai dedemult din sfatul vicleanului șarpe, nesuferind Dumnezeu să mă vadă pierdut, sălășluindu-Se întru tine Curată, m-a înnoit.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Nu este sfânt precum tu...

Ca unii ce ați păzit cea în adevăr după chipul Ziditorului, nu ați plecat genunchii la închinăciunile cele împotriva lui Dumnezeu ale limbilor, ci cu rugăciune nebiruită le-ați surpat.

Din porunca cea necredincioasă a judecătorului, despuindu-se trupește vitejii, s-au îmbrăcat cu Hristos, pentru care ca niște jertfe, legându-se cu lanțuri îi ducea.

Slavă...,

Văzând Stăpânul tuturor, nestrămutarea nădejdii voastre înspre Dânsul, aievea prin îngeri noaptea, vă îndemna măriților să fiți îndrăzneți în chinuri.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiindu-mi sufletul tare bolnav Stăpână, pentru mulțimea multelor mele greșeli, tămăduiește-l cu rugăciunea ta cea fierbinte către Dumnezeu, și-mi vindecă patimile trupului.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, care ai înălțat cornul credincioșilor Tăi Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

SEDEALNA, glasul a 3-lea.

Podobie: Dumnezeieștii credințe...

Fiind întrarmați cu armele credinței, ați stricat rânduielile celor fără de Dumnezeu, purtătorilor de chinuri prealăudaților; și ați luat cununa nestricăciunii, săvârșind calea muceniciei, Carpe și Papile. Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Făcutu-te-ai cort dumnezeiesc al Cuvântului, una preacurată Maică Fecioară, întrecând pe îngeri cu curăția. Deci și pe mine, cel ce m-am făcut mai spurcat decât toți cu greșelile trupului, curățește-mă prin rugăciunile tale, cu apele cele dumnezeiești cinstită, dându-mi mila cea mare.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Mielușeaua Cuvântului cea neîntinată, Fecioară, Maica cea nestricată, văzând spânzurat pe Cruce, pe Cel ce a odrăslit dintr-însa fără dureri, tânguindu-se, ca o Maică striga: Vai mie Fiul meu, cum pătimești! Vrând să izbăvești pe om de patimile cele necinstite.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință cântă, strigând: Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Aleasă jertfă ați adus lui Dumnezeu cu credința, măriților purtători de chinuri, pe lăudatul Agathodor, lepădându-vă de înșelăciunea vrăjmașului, pentru dragostea lui Hristos.

Cu otrava șarpelui nebunindu-se tiranul, și poruncind să te lege pe tine Carpe, să-ți, zgârie coastele și iarăși să te ardă cu foc, n-a slăbit tăria ta.

Slavă...,

Dorind a vedea cămara Stăpânului cea de mire Papile, spânzurându-te sus, nu te-ai spăimântat a te zgâria, nici de focul cel ce te îngrozea, nu te-ai sfiit dumnezeiescule.

Și acum..., a Născătoarei:

Văzând Adam că vine Dumnezeu din pântecele tău Stăpână, ca din întunericul patimii, striga ție: Răpește-mă pe mine cu mijlocirea ta din nevoile morții.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, Cela ce chemi din negura greșelilor.

Ca niște săgeți pruncești ai socotit împroșcările pietrelor ale celor fărădelege, fiind legat de trei ori fericite Papile; că erai îmbrăcat cu podoaba credinței cea cu adevărat nebiruită.

Făcutu-s-a vrăjmașul ca mort din răbdarea ta, Fericite, și din vitejia ta cea tare; că ai fost îmbrăcat cu tărie de la Dumnezeu arătat, prin care ai biruit două războaie Carpe.

Slavă...,

Gurile fiarelor le-ați încuiat ca și Daniil, cu arme dumnezeiești, mucenicilor Carpe și Papile; și le-ați făcut a propovădui cu credință, că voi sunteți Mucenici pătimitori.

Și acum..., a Născătoarei:

Glăsuit-a mai înainte Isaia, că numai tu Preacurată vei să naști pe Fiul Iui Dumnezeu, pe Emanuil, Cel ce a voit să Se asemene cu noi pentru milostivire, și să ne izbăvească din stricăciune.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Marea vieții văzându-o...

Întărindu-vă cu Duhul, și luând de la Dânsul răcoreală nebiruiților, aruncându-vă în var nestins, nicicum nu v-ați ars, ci l-ați făcut ca niște pietre.

Cu apele învățăturilor ai adăpat sufletele binecredincioșilor, pururea pomenite; și pentru aceea te-a arătat pe tine Hristos în lume izvor îndestulat de minuni, preafericite.

Slavă...,

Cu osârdie striga ca dintr-o gură purtătorii de chinuri: Doamnei nici foamea, nici scârbele, nici goana, nu va putea să ne despartă pe noi Stăpâne de dragostea Ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Adam cel întâi zidit, sfatul femeiesc l-a omorât odinioară; iar acum încăpând Dumnezeu în pântecele tău Stăpână, l-a înviat, și iarăși I-a făcut fiu Luminii.

Irmosul:

Marea vieții văzându-o, înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea, Multmilostive.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat.

Ca o vistierie de mult preț și izvor ce izvorăște ape de tămăduiri, a dat Stăpânul moaștele voastre celor de pe pământ; care șterg neputințele patimilor cele de multe feluri, și dau neîncetat Dar sufletelor. Pentru aceasta Carpe și Papile, cu un glas și cu dragoste, săvârșim pomenirea voastră.

ICOS.

Înțelepciunea lui Dumnezeu cea mai înainte de veci și Cuvântule, gonește negura minții mele, și-mi dă cuvânt de înțelepciune, ca un Dumnezeu, ca să laud pe cei ce au urmat cu dragoste și râvnă, dumnezeieștilor Tale patimi; ca pe cei ce au luat după vrednicie, de la tine Stăpânul tuturor, răsplătiri pentru nevoințe. Că aicea adunările credincioșilor, înconjurând sicriul moaștelor, au pururea sănătate, Papile și Carpe, cu un glas săvârșim pomenirea voastră.

SINAXAR

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea Sfinților Mucenici Carp și Papil, Agathodor, și Agathonica.

Stih: Carp și Papil, două roduri a lui Dumnezeu preaiubite.

Tăindu-se toată ușa Cerului li se deschide.

Pe Agathodor îl așteaptă mulțimea darurilor.

Ca celui ce s-a nevoit mult la răbdarea bătăilor,

Nu ți s-a făcut împiedicare Agathonico Muceniță,

Către dumnezeiescul sfârșit cel prin sabie, femeiasca neputință.

Pe Carp, cu Papil împreună. În treisprezece sabia îi omoară.

Acești sfinți Mucenici ai lui Hristos au fost pe vremea împăratului Deciu și a lui Valerian antipatul Asiei, cu meșteșugul doctori. Sfântul Carp era Episcop Tiatirilor, iar Papil era hirotonit Diacon de acest Carp. Deci, prinzându-se de către Domn, și întrebându-se, mărturisiră înaintea tuturor numele Domnului Hristos, și silindu-i să facă jertfă la idoli, și neînduplecându-se, îi legară pe lângă cai, târându-i de la Tiatira până la Sardia, și acolo spânzurându-i de un lemn îi strujiră. Atunci și Sfântul Agathodor slugă fiind sfinților, și urmându-le se întări de dumnezeiescul înger și mărturisi pe Hristos. Deci spânzurându-l și pe el, îl bătură cumplit cu toiege. Și așa bătându-se, și-a dat Duhul în mâinile lui Dumnezeu. Iar Sfântul Carp spânzurat fiind, a râs; și întrebându-se de către Domn: Pentru ce ai râs Carpe? Zise: Văzui mărirea Domnului meu și mă bucurai. Iar pe Papil l-au legat de patru pari, și l-au ridicat sus, apoi îl împroșcară cu pietre, de care a fost nevătămat. După aceea aducându-se de față sfinții împreună, îi tăvăliră peste spini în sus și în jos, și bătându-i deasupra pe pântece. După aceea i-au dat ca să-i mănânce fiarele: atunci un leu, o minune grăind cu glas omenesc, și răcnind, oprea pe muncitori de la atâta nemilostivire. Iar ei își astupau urechile, și bătându-le cu piroane încălțăminte de fier în picioare, i-au aruncat în cuptor; atunci și Agathonica sora Sfântului Papil, Și rămânând sfinții nearși și nevătămați, li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Florentie.

Stih: O a Mucenicului Florentie adică îndrăznire.

Care aleargă către foc, ca și către răcorire.

Sfântul Mucenic Florentie, a fost din cetatea Tesalonicului. Și fiind creștin și râvnitor binelui, ocăra și defăima înaintea tuturor, pe dumnezeii elinilor; întărea pe creștini în credința cea în Hristos, și-i îndemna în tot chipul spre lucrarea dumnezeieștilor porunci. Deci făcând el așa, se prinse de ighemonul cetății, și întrebându-se, mărturisi pe Hristos cu îndrăzneală fără frică înaintea tuturor, că există Dumnezeu mai înainte de veci și făcătorul tuturor; și că dumnezeii păgânilor, sunt lemne, pietre, aur, argint, aramă, fier, idoli fără suflet și fără simțire. Acestea zicând, îl bătură cumplit, îl spânzurară de un lemn, și-l strujiră; și aprinzând foc mare, îl aruncară în mijlocul focului; iar el bucurându-se și rugându-se într-însul și mulțumind lui Dumnezeu, se săvârși.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dioscor.

Stih: Tăindu-se Dioscor, pe Dia l-a rușinat,

Ca pe cel ce de pierzarea omenească nu s-a săturat.

Acesta a mărturisit pe vremea împărăției lui Dioclețian, trăgându-se cu neamul din schinopoliți, și cu vrednicia era sfetnic. Deci socotind toate lucrurile lumii acesteia ca niște gunoaie, numai ca să dobândească pe Hristos, a luat îndrăzneală, și stând înaintea Domnului Lucilian, înfruntându-l, și mai vârtos batjocorindu-l, întru nimic îi socotea înfricoșările și amăgirile; mai ales când acela arătă Sfântului focul și organele vârtejelor, și alte multe feluri de munci. Însă toate acestea au rămas nelucrătoare, și s-au arătat ca o nimica înaintea bărbăției și a mărimii de suflet a Mucenicului. Pentru aceasta la cea mai din urmă, cu sabia i-a tăiat Sfântul lui cap.

Tot în această zi, Sfântul Părintele nostru Nichita Patriciu Mărturisitorul.

Stih: Pentru dumnezeieștile icoane suferă întristându-se,

Se bucură însă Nichita, îngerește veselindu-se.

Acesta s-a născut în Paflogia, din părinți creștini și iubitori de Dumnezeu; se zice că era rudenie împărătesei Teodora. Deci dându-se la învățătură și la Sfintele Scripturi, merse în Constantinopol fiind de șaptesprezece ani. Și ținând atunci Irina sceptrurile împărăției, și aflând că copilul era scopit încă de părinții săi l-a luat în casă, și peste puțină vreme, ajunse de a fost mai mare peste toți ai casei ei. Și ajungând la vrednicia Patriciilor, se puse Voievod Siciliei. De atunci trăind bine, precum iubește Dumnezeu, și vrând să se călugărească, nu-l lăsară împărații Nichifor și fiul său Stavrachie. Iar apoi împărățind Mihail (adică Rangave care și Curopalat se zicea), abia după multe rugăciuni, i-au dat voie, însă călugăr să se facă iar din cetate să nu iasă; ci dându-i mănăstirea Hrisoniche la poarta cea de aur, îi porunci să petreacă acolo. Și era de cincizeci de ani când s-a călugărit; și la această mănăstire s-a aflat, până în zilele împărăției lui Leon Armeanul luptătorul de icoane. Deci Dacă a văzut, necinstea ce i se făcea icoanelor, ieși din cetate și merse la un metoh pe care îl dăruise el mânăstirii, și se amestecă cu frații cei mai proști, mâncând cu ei, și lucrând împreună cu ei. Iar oarecari din clevetitori făcând voia luptătorului de Dumnezeu, îi spuse că acesta avea o icoană a Mântuitorului, care din credință o luase de la Roma. Deci, se trimise unul din rânduiala sa înfricoșându-l cu cuvinte aspre și cu îngroziri, și cerându-i să-i dea cinstita icoană. Iar el nevrând, răspunse: Nu este a mea această cinstită icoană, ci este a lui Dumnezeu, și s-a dăruit în sfintele odoare ale bisericii. Deci apucând pe alt frate, ca să-i arate ceea ce căuta, intră în biserică, și aflându-o o luă, ca și cum ar fi fost lucru de nimic și o aruncă fără de cinste la așternutul picioarelor lui. Sfântul văzând aceasta suspină dintru adâncul inimii, socotind că aceasta era să-i fie începătura bântuielilor. Deci, vrând să plece trimisul împărătesc, închise pe Sfântul, să nu iasă nicidecum de acolo. După acestea luând împărăția Teofil luptătorul de Dumnezeu, și acesta purtând și el război împotriva sfintelor icoane, trimise și către Sfântul pe un oarecare Teodosie să-i spună înaintea celor ce se aflau acolo că, sau să se împărtășească cu patriarhul Antonie, și să nu se închine icoanelor, sau în acel ceas să fie izgonit, iar Sfântul zise: Nu voi înceta niciodată, a mă închina icoanei lui Hristos și Dumnezeului meu, măcar că aceasta nu vă place, iar pe Antonie avându-mi mintea întreagă, nu-l voi numi Patriarh, ci preacurvar. Deci izgonește, taie, fă ce-ți este voia; și îndată îl izgoni de acolo, iar Sfântul mulțumind lui Dumnezeu, și luând cu dânsul trei frați, merse la alt metoh ce era acolo aproape, și petrecând acolo sfânta patruzecime, până la pogorârea Sfântului Duh, se duse la Pantihia. Dar ieșise poruncă, să nu se primească creștinii cei ce fug. Îngrijindu-se Sfântul, se întoarse la Erivol, și acolo iarăși cu grijă fiind pentru jafurile Agarenilor, veni către dânsul un oarecare Nicolae rudenie a sa și zise, că ar găsi mare odihnă, de ar vrea să meargă la metohul lui, ce se cheamă Zulupas, și se duse acolo. Apoi peste puțină vreme îi merse poruncă, de la luptătorii de icoane, că, sau să se împărtășească cu dânșii, sau să fugă de acolo. Deci ieșind și de acolo, se duse la Catisia, și aflând un locușor mic îl cumpără, și zidi o biserică în numele sfinților Arhangheli, și petrecând întru aceea câțiva ani, bine și cu plăcere dumnezeiască, împreună cu frații ce erau cu dânsul, în cea de apoi se duse la mănăstirea cea de lângă mare; unde învățând pe monahi și rugându-se pentru dânșii și cunoscându-și mai înainte mutarea către Domnul, a răposat; făcând și în viața lui și după moarte multe minuni, ajungând până la șaptezeci și cinci de ani ai vieții sale.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Veniamin Diaconul.

Stih: Prin a soartei chinuitoare temniță zăcând:

Veniamin toată greutatea sufletească este lepădând.

Acest fericit Veniamin era în zilele lui Isdigherd împăratul Persiei; fiind Diacon la biserica lui Dumnezeu, a adus pe mulți păgâni la dumnezeiasca cunoștință. Atunci a fost pârât ca un făcător de rele; pentru aceasta a fost bătut și băgat în temniță unde a zăcut doi ani. Deci venind un sol de la împăratul Romanilor, la împăratul Perșilor, și aflând de aceasta, rugă pe împăratul, ca să slobozească pe Veniamin; iar împăratul zise: Se va lăsa el, să nu mai învețe pe Maghi creștinătatea? Și solul răspunse: Așa este împărate, să păzească în tot chipul poruncile tale precum trebuie. Iar Veniamin dacă auzi cuvintele solului, îi zise: peste putință este să nu împart eu lumina care am luat, căci de câtă certare este vrednic, cel ce va ascunde talantul, ne arată aievea învățătura sfintelor Evanghelii. Împăratul nepricepând nimica din acestea, porunci să-i dea drumul din legături; iar el iarăși se ducea de făcea cele obișnuite. Pentru care mâniindu-se împăratul, făcu douăzeci de țepușe de trestii ascuțite și i le băgă pe sub unghiile mâinilor, și ale picioarelor. Și văzându-l că socotea muncile ca niște jucării, făcu altă țepușă de trestie ascuțită, și o puse în mădularul udului, care punând-o și scoțând-o adesea, făcea dureri nesuferite Sfântului. Apoi după munca această, acea fiară fără de omenie porunci, să-i îndese prin șezut un lemn gros care avea de toate părțile noduri; și așa și-a dat duhul său către Domnul viteazul nevoitor.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Antigon care s-a săvârșit prin foc.

Stih: Hristoase al meu pentru bunătățile de acolo voi fi murind:

Zice Antigon, arderea de aici mai mult cinstind.

Tot în această zi, Sfânta nouă Muceniță Hrisi, care s-a nevoit în oarecare loc al eparhiei Megienilor ce se numește Slatina, la anul una mie șapte sute nouăzeci și cinci, în bucăți tăindu-se s-a săvârșit.

Stih: În munci ca aurul în topitoare,

Hrisi te-ai arătat cu totul strălucitoare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioșilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Pironire picioarelor ați răbdat preacinstiților Mucenici, și așa mergând pe cale și cântând lui Dumnezeu, ați sfărâmat ca praful boldurile necredinței, și ați întărit buna-credință.

Muncindu-vă ați strălucit mai mult decât soarele, mucenicilor vrednici de minune, și ați gonit toată negura rătăcirii idolilor, dăruind pururea credincioșilor luminarea cunoștinței de Dumnezeu.

Slavă...,

Aprinzându-se mare văpaie, ca să vă aruncați într-însa, preafericita Agathonica văzând, striga lui Hristos: Nu mă lipsi de ceata mucenicilor tăi Dumnezeul părinților.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca un izvor nedeșertat te avem Stăpână, ajutor și tare întărire Curată, zid și acoperământ bun; să nu ne lipsim niciodată de sprijineala ta noi robii tăi.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Din văpaia Cuvioșilor...

Văzând Agathonica Mucenița, că Carp și Papil s-au dat focului, a venit către ei dănțuind cu dor înfierbântat; care și Treimea închipuind, erau păziți.

Luând graiul Stăpânului înțelepților, vă rugați pentru cei ce vă ucideau. Pentru aceea și vouă tăindu-vi-se capetele dimpreună, v-ați dat Duhul în mâinile Domnului.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Pâraiele sângiurilor voastre prealăudaților, ni s-au făcut nouă stropire și vindecare; că au pierdut rătăcirea idolească, și au propovăduit curat pe Dumnezeul tuturor.

Și acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu ceea ce ești iertătoare, care ai născut pe Mântuitorul Cel lesne iertător, vezi necazul și suspinul poporului tău, și grăbește a te ruga Lui, să Se milostivească spre noi.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Din văpaia cuvioșilor rouă ai izvorât, și jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe Dumnezeu a-l vedea...

Apropiindu-vă acum de Lumina cea dumnezeiască, luminați Biserica cu raze de rugăciuni, gonind din ea cumplita părere cea întunecoasă a necunoștinței luptătorilor de icoane și întărindu-o cu dreapta credință cea către Dumnezeu.

Cetele vrăjmașilor draci goniți-le, și de supărări feriți-ne pe noi fericiților; și mântuiți cu voia lui Dumnezeu de toată slăbiciunea și boala, pe cei ce aleargă la Biserica voastră, Carpe și Papile.

Slavă...,

Curgerea lacrimilor mele nu o lepădați, o însoțire de sfinți pătimitori! Și ca unii ce aveți acum îndrăzneală către Stăpânul Hristos, rugați-vă Lui să mă scoată de la întuneric, și să mă învrednicească luminii celei neînserate.

Și acum..., a Născătoarei:

Cântare aduc ție cu dragoste Stăpână, din spurcatele mele buze eu ticălosul, și mă rog: Izbăvește-mă din noroiul faptelor mele, și pe toți cei ce cu credință te laudă pe tine, învrednicește-i stării celei dea-dreapta Fiului tău.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngerești; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Care mărindu-L cu oștile cerești, pe tine te fericim.

LUMINÂNDA sfinților.

Podobie: Femei auziți...

Fiind împreună cu Dumnezeu Atotțiitorul, preafericiților și luminându-vă cu strălucirile cele de acolo, purtătorilor de chinuri, Carpe Ierarhe al lui Hristos și Papile pururea pomenite, purtătorilor de cununi Mucenici, aduceți-vă aminte de cei ce săvârșesc pomenirea voastră cea pururea luminată.

A Născătoarei, asemenea:

Pe una Maica lui Dumnezeu neîncetat o fericim, cei ce ne-am mântuit prin dumnezeiască nașterea ei cea mai presus de fire; și după vrednică datorie slăvim pe Stăpâna Născătoarea de Dumnezeu. Că ne-a născut Mântuitor de greșelile cele dedemult, pe Hristos, Cel ce este Unul din Treime.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

Apoi Liturghia după regula știută.