SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am... Stihirile pe 6, glasul 1

Podobie: Prealăudaților Mucenici...

Cu undița Duhului, înțelepțește vorbind dumnezeiescul Pavel te-a vânat și văzându-te că ești vas ales, te-a făcut descoperitor de cele dumnezeiești, și văzător celor negrăite. Cu care dimpreună roagă-te, grăitorule de Dumnezeu Dionisie, să se mântuiască, cei ce te cinstesc cu dragoste.

Făcându-ți gândul de o cinste cu îngerii, prin lucrarea bunătății, Părinte Dionisie, ai scris în cărți bună-rânduiala ierarhiei lor, cea mai presus de lume, preaînțelepte; după care ai pus la rânduială adunările Bisericii, urmând după rânduielile cele cerești.

Cu foarte multă înțelepciune asemănându-te lui Dumnezeu, pe cât este prin putință, fericite Dionisie, cu bunăcredință ai întins, dumnezeiască descoperire a dumnezeieștilor tainice numiri, gânditorule de Dumnezeu; învățându-te cele mai presus de gând, cu unirea cea mai înaltă, și învățând marginile lumii.

Alte Stihiri, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz.

Pe ritorul cel ceresc care prea-arătat a ritorisit dumnezeieștile vedenii, pe tainic scriitorul Darului organul înțelepciunii, pe râul cel mult curgător al dogmelor credinței, care cu ale sale curgeri adapă toată Biserica; pe Dionisie, cu laude întru cântări să-l mărim.

Cu strălucirile cele mai presus de lumini, ale razelor Duhului, cele asemenea lui Dumnezeu și de el scrise, ai vopsit buzele tale Părinte, și te-ai împodobit cu frumusețe, cu luminate priviri, cu preastrălucite bune rostiri; și ai cântat Treimii, cântări de Dumnezeu arătate, și te-ai făcut de Dumnezeu cuvântător al dumnezeieștii începătorii cu minte înaltă.

Ierarhul cel îndumnezeit, nevoitorul cel nebiruit, cel unul Apostol după cei doisprezece, dumnezeiasca vistierie a tainicelor tradiții; cel ce a descris lămurit cetele îngerilor, și s-a aflat întocmai cu îngerii; după vrednicie să se laude, Dionisie cel mare, lauda cuvântătorilor de Dumnezeu.

Slavă..., glasul al 2-lea, al lui Andrei Ierusalimneanul, iar alții o cred a lui Vizantie.

Veniți credincioșii cu un glas, să lăudăm pomenirea cea de peste an a ierarhilor Dionisie și Ciprian; că Dionisie defăimând pe filosofii cei stoici și făcându-se ucenic vasului celui ales, s-a făcut cunoscător tainelor celor negrăite; iar Ciprian prin mijlocirea preafrumoasei Fecioare Iustina luminându-i-se gândul, a fugit de înșelăciunea dracilor, și arzând în foc cârjele cele vrăjitorești, s-a făcut propovăduitor al Evangheliei. Pentru aceea și noi păcătoșii slavoslovind pe Mântuitorul, care i-a preamărit, să strigăm: Cela ce ai încununat cu mărire pe nevoitorii Tăi, Hristoase Dumnezeule, prin rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Toată zidirea striga ție, bucură-te! Bucură-te Preasfântă Fecioară! Bucură-te Sceptrul lui David! Bucură-te ceea ce ai odrăslit Strugurele cel de taină! Bucură-te ușă cerească și rugul cel nears! Bucură-te lumina a toată lumea! Bucură-te bucuria tuturor! Bucură-te lauda Apostolilor! Bucură-te ceea ce ești sprijineală și părtinitoarea tuturor celor ce te cinstesc pe tine!

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Când vedea mielușeaua cea fără prihană, pe Mielușelul său trăgându-Se ca un om de voia Sa la junghiere, cu tânguiri se jelea, strigând cu amar: Ce răsplătire Ți-a dat Ție poporul cel nemulțumitor, preadulcele meu Fiu, cel ce a luat de la Tine daruri preamulte? Vai mie nu pot suferi durerea, pentru că vrând le pătimești acestea.

STIHOAVNA din Octoih; sau acestea ale Sfântului, glasul al 5-lea.

Podobie: Bucură-te cămara cea cu bun miros...

Bucură-te sfințite scriitor al înaltei dumnezeiești înțelepciuni a Duhului, tainicul împărtășirilor celor negrăite de la Dumnezeu; prin care toată făptura se îmbunătățește. Mintea cea cerească, care a ajuns nemărginita adâncime a înțelesurilor, și înălțimea cea nepipăită a Dumnezeirii, o ai pipăit cu cuvintele tale. Limba cea de Dumnezeu glăsuitoare, care arătat se laudă cu slăvitele rostiri cu rânduiala și potrivirea. Pe Hristos îmblânzește-L, ca să dea sufletelor noastre mare milă.

Stih: Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele pricepere.

Cu totul curățit la minte, cu totul afară de lume, afară și de sineți stând, și pe toate cele simțite și pândite covârșindu-le, nevăzut ai privit, Fericite, pe Dumnezeu cel nevăzut, și cu necunoștința ai cunoscut pe Cel necunoscut prin nori umbroși, șezând mai presus de lumini, mai presus de înțelesul tuturor. pe Acesta ce este nenumit, adâncime nestrăbătută, Care nu se poate spune nici pricepe, prin lipsa tuturor celor ce sunt și celor ce nu sunt preafericite, după vrednicie L-ai lăudat.

Stih: Gura dreptului va deprinde înțelepciune, și limba lui va grăi judecată.

Bucură-te tâlcuitorul celor mai presus de minte, vulturul cel ceresc, Dionisie care ai înțeles pe toată ierarhia, și pe cetele celor cerești și fără de trupuri; pe frumusețea și dragostea negrăitelor străluciri; care ai zugrăvit preaînalt și prea-bine, întinderea către Dumnezeirea cea de sus. Cerescule omule, pământescule înger, vârful ierarhilor cel de o cinste cu Apostolii; nu lipsi de a ruga pe Hristos pentru toți cei ce te laudă pe tine.

Slavă..., glasul al 4-lea.

Adâncime nevăzută a cereștii cunoștințe, te vom numi pe tine, prealuminate Mucenice al lui Hristos; căci ca pe un ostaș și puternic ajutător Bisericii te lăudăm pe tine înțelepte, pentru că luminându-te cu focul cel preacurat, te-ai învrednicit a te îmbrăca cu haina luminată de la Hristos, dimpreună cu oștile cele de sus, și ți s-a luminat gândul cu raza Duhului Dionisie. Pentru aceea prăznuim cea a toată lumea pomenirea ta, cu credință mărim pe Domnul, Cel ce te-a încununat pe tine.

Și acum..., al Născătoarei:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Izbăvește-mă de toată nevoia, de toată răutatea și de primejdii cumplite, și de multe feluri de supărări, cu dumnezeieștile tale rugăciuni; apără-mă de smintelile viclene, de oamenii care mă urăsc, și de dracii care în toate zilele caută să mă piardă, Născătoare de Dumnezeu, pe mine care te am părtinitoare.

A Crucii, a Născătoarei asemenea.

Dacă Te-a văzut Doamne, Fecioara și Maica Ta spânzurat pe Cruce, se tânguia, și plângând zicea: Ce răsplătire Ți-a dat Ție, cei ce s-au îndestulat cu multe daruri de la Tine Stăpâne? Dar mă rog, să nu mă lași singură în lume, ci grăbește de Te scoală, înviind cu Tine și pe strămoși.

Troparul, glasul al 4-lea.

Bunătate învățându-te, și trezvindu-te întru toate, îmbrăcându-te cuviincios cu bună cunoștință, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; și credința păzind, calea întocmai ai săvârșit, sfințite Mucenice Dionisie: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

După obișnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului.

Psalm 50.

CANOANELE

Amândouă din Octoih, cu Irmosul pe 8, fără Mucenicine; și al Sfântului pe 6.

CANONUL Sfântului

Facerea lui Teofan

Cântarea l-a, glasul al 8-lea.

Irmos:

Apa trecându-o ca pe uscat, și din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului și Dumnezeului nostru să-i cântăm.

Fiind învățat de dumnezeiescul Pavel văzătorul de cele cerești, ai ajuns îndată Dionisie, a fi tăinuitor ceresc, și grăitor de cele dumnezeiești

Cel ce te-ai luminat cu Dumnezeiescul Dar, luminează, Fericite, sufletele celor ce te laudă; ca să înțeleagă învățăturile tale cele de Dumnezeu insuflate, Dionisie.

Slavă...,

Învrednicitu-te-ai Dionisie cu gând prealuminos și cu sufletul, a vedea strălucirile rânduielilor cerești, și starea cetelor lor.

Și acum..., a Născătoarei:

Cămara de mire luminată, te-ai arătat întrupării celei mai presus de gând, a Făcătorului tuturor; că din tine, Maica lui Dumnezeu, S-a îmbrăcat în trupul nostru.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Doamne cela ce ai făcut.

M-ai presus de înălțimile cerești ridicându-te Cuvioase, pe rânduielile și oștirile și strălucirile cele mai presus de lume, le-ai tâlcuit tuturor, cu înălțimea graiurilor, și cu preaînțelepte cuvinte.

Umplându-te de multă știință a dumnezeieștilor nume Preacuvioase, ai teologhisit cunoștința Dumnezeirii făcându-te prin Dar dumnezeiesc cuvântător al Treimii, preafericite Dionisie.

Slavă...,

Omorându-te cu dorirea cea spre Dumnezeu, și foarte învățându-te cu înțelepciunea cea prin Darul cel făcător de viață, te-ai făcut organ de Dumnezeu purtător Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu lucrarea Duhului Celui ce toate le săvârșește, ai rodit Fecioară trup Stăpânului tuturor; cu care ai osândit păcatul lumii, și ai izvorât viața cea veșnică.

Irmosul:

Doamne Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta, că Tu ești marginea doririlor, și credincioșilor întărire, unule Iubitorule de oameni.

Sedealna, glasul 1:

Podobie: Mormântul tău Mântuitorule...

Privitorule al Cerului și adâncul înțelepciunii, dumnezeiescule pânditor al sfatului celui tainic; minte care străbate văzduhul, comoara tainelor, cunoscându-te, o Dionisie preafericite, te rugăm: Roagă pentru noi, pe Cel singur Iubitor de oameni.

Altă Sedealnă, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumusețea fecioriei...

Făcându-ți mintea ca o oglindă preavăzătoare ai primit înlăuntru fulgerele Duhului cele de raze aruncătoare, și luminările cereștilor străluciri. Pentru aceasta te-ai și învrednicit vederat a oglindi îngereștile începătorii, cu preacurată agerimea ta.

Slavă..., glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Ca unul ce ești închipuire dumnezeiască vasului celui ales cu adevărat, înveți tainele cele dumnezeiești cu Duhul, și luminându-te cu darurile dumnezeieștii străluciri, arătat ai descoperit cetele îngerilor. Pentru aceea lăsând lumii înțelegerea dumnezeieștilor tale dogme, ai luminat pe toți, sfințite tăinuitorule Dionisie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu iubire sfântă pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei, asemenea:

Norul Soarelui Celui înțelegător, sfeșnice de aur al dumnezeieștii lumini, nespurcată, neîntinată, Stăpână fără prihană, luminează-mi rogu-mă, sufletul cel orbit de patimi, cu lumina nepătimirii, și inima fiindu-mi întinată, spală-o cu curgerile lacrimilor și cu umilința pocăinței, și mă curățește de spurcăciunea lucrurilor mele; ca să strig cu putere către tine: Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să-mi dăruiască, că numai pe tine te am nădejde, eu nevrednicul robul tău.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Fecioara și Maica lui Hristos, văzând pe Făcătorul lumii pe lemn, suspina lăcrimând, și cu amar i se topea sufletul, și trupul își bătea sfărâmându-se, și cu amar striga către Acesta: Vai mie o Fiul meu! Cum îți voi suferi pătimirea, piroanele și sulița, eu ceea ce Te-am născut fără dureri? Ci grăbește de Te scoală, ca să Te văd Fiule și Dumnezeule, și să încetez de tânguiri și durere; și celor ce-ți laudă pătimirile, le dăruiești dezlegare greșelilor.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Tu ești tăria mea Doamne, Tu și puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cela ce nu ai lăsat sânurile părintești, și a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.

Bună podoaba bisericilor o ai pus la rânduială, că întru dânsele ai zugrăvit Părinte închipuirea sfințitelor chipuri, celor asemenea puterilor neînchipuite; prin care se învață taina, și se luminează toată adunarea credincioșilor, cea cugetătoare de Dumnezeu.

Pâraiele cuvântării tale de Dumnezeu, Dumnezeiescule, foarte adapă grădinile cele cuvântătoare și dea pururea înflorite, sădite, pe dreptatea dogmelor; că ai propovăduit Unimea Ființei și însăși Cinstita Stăpânire Cea în trei fețe.

Slavă...,

Neîncetarea ierarhiei tale celei îngerești, și dragostea și dorirea către Dumnezeu, și plecarea către înălțimea Dumnezeirii cea neabătută și nepricepută, cu înțelepciunea, o ai învățat Ierarhe, celor ce cu credință strigă: Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.

Și acum..., a Născătoarei:

Lucrător sfințit S-a făcut Fiul tău mântuirii tuturor, celor ce te laudă pe tine Născătoare de Dumnezeu; începător și luminător, dreptate și scutire Fecioară. Pentru aceea credincioșii după adevăr și chiar cu o înțelepciune, te mărim.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce ești lumină neapusă? Și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce, și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Glasul graiurilor tale purtându-se ca un sunet ceresc, a tunat cu cuvântul Darului în cugetele celor fără de Dumnezeu; și a luminat inimile credincioșilor, cu razele cele prealuminate ale dumnezeieștilor dogme.

Asemănatu-te-ai neguțătorului care caută mărgăritare bune preafericite, și aflând Mărgăritarul cel cu adevărat de mult preț, și mirându-te de strălucirea Lui cea cu lucrare dumnezeiască, L-ai mărturisit a fi Dumnezeu, Ierarhe.

Slavă...,

Foarte cu înțelepciune ai iubit Părinte izvorul înțelepciunii, și din dragostea ei te-ai făcut desăvârșit, și izvorăști totdeauna râurile dumnezeieștilor dogme, grăitorule de Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca una ce ești plină de Dar, ai primit întru tine pe Cel prea-încuviințat, Care numai cu voirea toate le-a făcut; și care le-a înfrumusețat pe noi cu luminarea bunei credințe, Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Având cu dragoste silință de lege, ai dobândit Darul înțelepciunii, dumnezeiește grăind tu de Dumnezeu, ai lăsat în urmă-ți dogme binecredincioase, preafericite; dintru care îndulcindu-ne credincioșii, pe tine te fericim.

Fiind împodobit cu priceperea lui Dumnezeu, Cuvioase, cugetătorule de Dumnezeu, ți-ai plecat urechea dumnezeiescului învățător, și de la dânsul te-ai învățat înțelepciunea cea mai presus de lume, Dionisie.

Slavă...,

Viața ta a fost minunată, cuvântul tău și mai minunat, limba ta strălucitoare de lumină, și gura insuflată cu foc, fericite Dionisie; iar gândul tău Părinte, a fost desăvârșit în chip dumnezeiesc.

Și acum..., a Născătoarei:

Noi credincioșii Fecioară, cu bucurie strigăm ție glasul lui Gavriil; că din tine nouă S-a născut Cel negrăit, Făcătorul și începătorul vieții, om făcându-Se, și S-a amestecat cu oamenii Iubitorul de oameni.

Irmosul:

Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților, rogu-mă; căci către Tine am strigat; și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Prin ușile cerurilor trecând cu Duhul, ca un ucenic al Apostolului celui ce a ajuns până la al treilea Cer, Dionisie, te-ai îmbogățit cu toată cunoștința celor negrăite, și ai luminat pe cei ce ședeau mai înainte în întunericul necunoștinței. Pentru aceasta strigăm: Bucură-te Părinte a toată lumea.

ICOS.

Înger din oameni, prin faptele bune făcându-se marele Dionisie, toată cunoștința celor cerești i s-a învățat gândul ca și cum ar fi fost cu aripi. Pentru aceasta cu laude ca pe un înger să-l cinstim, strigând către dânsul unele ca acestea: Bucură-te cela ce ai cunoscut pe Hristos prin Pavel; bucură-te cela ce pe mulți la Hristos i-ai întors; bucură-te pierderea capiștilor mulțimii dumnezeilor; bucură-te gândirea sfatului celui de Dumnezeu cunoscător. Bucură-te cartea cea de Dumnezeu scrisă a tainicelor vistierii; bucură-te tăbliță de Dumnezeu închipuită și oglindă cerească; bucură-te că patima Domnului a-i văzut; bucură-te că de bunăvoie pentru Dânsul te-ai junghiat. Bucură-te izvorule cel ce izvorăști înțelepciunea; bucură-te picătură care stingi nebunia; bucură-te stăvilarul trecerii celor necredincioși; bucură-te calea cea neamăgită a mântuirii. Bucură-te luminătorule care luminezi pe credincioși; bucură-te Părinte a toată lumea!

SINAXAR

În această lună în ziua a treia, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Dionisie Areopagitul.

Stih: Ți se tăie capul și mare minune:

Căci ridicându-I pe el alergi Dionisie:

Capul Dionisie a treia zi ți s-a tăiat.

Și ridicându-l ai alergat.

Acesta întrecând pe toți cu bogăția și cu slava și cu mintea și cu înțelepciunea și era unul din sfetnicii Ariopagului, care fiind vânat de marele Pavel, s-a botezat și s-a hirotonit episcop, învățându-se tainele cele negrăite și dumnezeiești de înțeleptul Ierotei, lăsat-au și cărți minunate și foarte înalte; din care cu cale este la vreme să pomenim de una: Ducându-mă, zice la Crit, m-a primit Sfântul Carp care de era atunci și altul asemenea, era însă și acesta om iscusit, la vederea lucrurilor celor dumnezeiești, pentru multa curățenie a gândului său atât cât nici se atingea de dumnezeiasca lucrare a sfintelor Taine, de nu i se arăta mai înainte vreo dumnezeiască și sfințită vedenie, după rugăciunile sale cele mai de înainte. Deci zicea că-l mâhnise un oarecare necredincios, iar mâhnirea lui era aceasta, că acel necredincios osebise pe oarecine de la Biserică, cu înșelăciune trăgându-l spre nedumnezeire; fiind încă zilele cele de curățenie, trebuia cu bună cuviință a se ruga și pentru dânșii amândoi și luând întru ajutor pe Dumnezeu, pe unul să întoarcă și pe altul să biruiască cu bunătatea să și să nu lipsească învățându-i pururea și așa să-i suie la aceiași dumnezeiască cunoștință, ci el lucrul, care nu-l pătimise mai înainte nu știu cum atuncea, picând în sufletul lui multă pizmă și amărăciune s-a pornit. Însă așa mânios fiind, căci seara era și către miazănoapte, la care vreme obișnuit era a se scula și priveghea singur spre dumnezeieștile laude. Deci stând la rugăciune spre cea către Dumnezeu voroavă își făcea voia rea și se mâhnea, cum nu se cădea, zicând: Că nu este drept, să trăiască oamenii cei fără de Dumnezeu, care strâmbă căile cele drepte ale Domnului. Și acestea zicând se rugă lui Dumnezeu ca să-i lipsească de viață deodată pe amândoi fără milă cu un trăsnet. Și așa el rugându-se, i s-a arătat unde văzu fără veste, că i se cutremură casa unde stă, desfăcându-se în două, din vârful acoperământului până la mijloc, și oarecare pară de foc cu multe străluciri înaintea lui, unde se pogorî de la Cer până la dânsul. Că se vedea locul descoperit, încă și Cerul deschis și deasupra lui era Iisus, căruia îi stă înainte nespusă mulțime de îngeri în chip omenesc, însă acestea vedea în sus și se miră; iară Dacă se pleca în jos Carp, zicea că vede fața pământului crăpată în chip de prăpastie adâncă și întunecoasă, și pe oamenii aceia ce-i blestemase înaintea lui îi vedea stând pe gura prăpastiei, cutremurându-se și îngrozindu-se și câte puțin se scăpară din picioare de mai cădea, iară din fundul prăpastiei ieșeau șerpi și se învăluiau pe sub picioarele lor, când șuierau și-i spăimântau și-i îngrozeau și-i trăgeau jos, când îi rodeau cu dinții lor și cu cozile lor și-i urneau silindu-se în tot chipul să-i arunce într-acea prăpastie, lovindu-i și împingându-i și bătându-i și se vedea aceea unde vrea să cadă de voie de nevoie, siliți fiind de rău și pe încet supunându-se. Și zicea Carp că vedea și privea la cele de jos și nu grijea de cele de sus, și cum îi părea și se mâhnea, căci nu erau căzuți și căci se nevoiau de multe ori spre aceasta și neputând își făceau inimă rea și blestemau și abia iarăși ridicându-se și căutând spre cele de sus, vedeau iarăși Cerul ca și mai înainte și pe Iisus, unde i se făcea milă de lucrul ce se făcuse, căci s-a sculat din Scaunul Său cel deasupra cerurilor și pogorându-se până la dânșii le tindea mână bună ajutându-le și îngerii împreună apucau pe oamenii aceia. Și zise Iisus lui Carp, când își tinse mâna sa: Bate-mă dar, că gata sunt a pătimi de multe ori pentru oamenii care se apropie către mântuire și mă bucur de aceasta, numai să nu greșească alții. Deci socotește de-ți va fi ție bine, să schimbi petrecerea cea cu Dumnezeu și bunii și iubitorii de oameni îngeri cu lăcașul prăpastiei și al șerpilor. Însă acest sfânt Dionisie tâlcuind și Tipicul bisericeștii rânduieli, după aceea s-a dus spre părțile apusului, pe vremea împărăției lui Domițian și arătând multe minuni, i s-a tăiat capul în cetatea Parisului. Și primindu-și capul în mâinile sale, a umblat două mile de loc pe picioarele sale, făcând ca să se minuneze cei ce îl vedeau și nu l-au lăsat până nu s-a întâlnit cu o femeie anume Catula, Și oprindu-se din Dumnezeiasca pronie, l-a pus în palmele ei ca un odor. Așijderea și ucenicii săi, Rustic și Elefterie, tăindu-li-se capetele și aruncându-li-se trupurile împreună cu mucenicescul trup al Sfântului propovăduitor ca să-l mănânce fiarele cele sălbatice și păsările. Oarecare credincioși le-au luat și le-au ascuns pentru frica ce era atunci de ucigători; și după ce s-au dus aceia, le-a așezat fericita Catula într-o casă, în trei zile ale lui Octombrie. Era însă la statul trupului om de mijloc, uscățiv, albineț, cam galben, puținel cam scobit la nări, cu sprâncenele dese, cu ochii adâncați și cu urechile mari, cărunt, păros, cu barba cam lungă și rară puținel cam pântecos, fiindu-i degetele mâinilor lungi. Și se săvârșește soborul lui în preasfânta marea Biserică.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Rustic și Elefterie.

Stih: Prin sabie Elefterie și cu Rustic,

Slobozi de pământ și de cele pământești se fac.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teoctist.

Stih: Teoctist pe Ziditorul cinstind nu pe zidire,

Cu bucurie sufere a capului lipsire.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Dionisie și cei cu dânsul opt Mucenici.

Stih: Dionisie cu optimea celor împreună nevoitori,

Mutându-se de la întuneric, în lăcașul luminii este petrecător.

Acesta a fost pe vremea împăraților Valerian și Galini; și aducându-se către ighemonul Emilian și nesupunându-se legii lor, l-au trimis oare unde la urgie. După aceea l-au tras la norod și l-au împroșcat cu pietre, pătimind mai mult decât cele ce a pătimit mai înainte de către Deciu în Libia. Deci întizându-l într-un loc sec, cu Faust și cu Gaie și cu Petru și cu Pavel, și cu ceilalți patru care suferind cu dânsul doisprezece ani s-au săvârșit în bună mărturisire.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teaghen.

Stih: Cum a venit Teaghen încercarea cuptorului celui înfocat,

Neînfricoșându-se de vedere în el a intrat.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teotechi.

Stih: Odată a venit și Teotechi zicând;

Precum Pavel către Corinteni scriind:

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ioan Hozevitul episcopul Cesariei.

Stih: Izbăvindu-se de cursele vieții cele multe,

Ioan va lua răsplătiri nenumărate.

Acest sfânt Părintele nostru Ioan, a fost Tiben din țara Egiptului. Deci primind de la moșul său îngerescul chip al monahilor și luând iertăciune de la bătrânul, s-a dus la sfintele locuri la Ierusalim. A lepădat încă pe soborul cel din Calcedon și de soborniceasca Biserică se depărta pe sine-și, și dar voind a se închina cinstitei Cruci, și oprindu-se a se apropia, i s-a părut că aude glas, că cei ce nu se împărtășesc de soborniceasca Biserică, sunt nevrednici de închinăciunea Crucii; iar aceasta era în vedenie. Trezindu-se dar, s-a apropiat la Biserică, apoi iarăși s-a întors la moșul său, și iertându-se iarăși de către bătrânul ieși din mănăstire. Și aflând într-un loc râpos și cu nevoie o mică peșteră, locui într-însa, hrănindu-se cu mugurul copacilor de acolo. Pe acesta vrând Dumnezeu să-l proslăvească l-a vădit așa: Oarecare Anania sihastru mare și vestit locuia în acele locuri; deci se aduse un copil îndrăcit al unui om bogat la acest om mare, care copil se bântuia de duh necurat și nu-l primii, ci de smerenie mare Sfântul acesta îi înșelă ca să meargă mai înlăuntru pustiei să caute pe Ioan Egipteanul. Deci aicea fiind trimiși, aflară pe cel ce căutau și spunându-i cu ce treabă au mers, întâi s-a apărat a face rugăciune, apoi supărându-l a făcut și a zis către drac: În numele lui Iisus Hristos, duh necurat, nu eu, ci Anania robul lui Dumnezeu, îți poruncește să ieși din copil. Acestea auzind duhul cel necurat de la Sfântul, îndată ieși și fu copilul sănătos. Și făcându-se prin minunea aceasta vestit, se supuse și fără de voie a primit hirotonia episcopiei din Chesaria. Și neputând a petrece acolo viața cea pustnică și fără gâlceavă, lăsă Chesaria și iarăși merse la pustie. Dar nu s-a putut ascunde comoara de un plugar, care având și el un copil ce se bântuia de duhul necurat l-a pus într-o coșniță și acoperindu-l cu buruieni l-a pus lângă ușa Sfântului și s-a dus în lături; deci plângând copilul și sculându-se Sfântul și văzându-l, a cunoscut pe duhul cel necurat ce locuia într-însul și gonindu-l, tămădui pe copil. Iar însăși vicleanul nu se părăsi a face rău, ci prefăcându-se în chip de om, și întâlnind pe Sfântul într-un loc râpos și cu anevoie de umblat, îi căzu la picioare prefăcându-se a cere blagoslovenie de la dânsul, și Sfântul îngrozindu-se de acel fără de veste șarpe, se împiedică, de căzu cu capul în jos tocmai în fundul râpii, dar nu-și folosi nimica dintru aceasta ucigașul de oameni acela, rămânând Sfântul cu Darul lui Dumnezeu nevătămat. După aceea l-a dat pe Sfântul în mâna unui tâlhar ucigaș de oameni, care uneori îl bătea, alteori îl jefuia de haina ce purta, alteori îi aprindea coliba tiranul. Deci pătimind acestea Sfântul, acesta numai zicea întru sineși către Dumnezeu: De-ți sunt bine-plăcute acestea Doamne, mulțumescu-ți. Și-l auzi Domnul din Cer, că prinzându-se tâlharul de către Stăpânitorul, și pierzându-se cu moarte cumplită, a aflat și Sfântul mare răsuflare. Iar nici cu această tot nu l-a părăsit vicleanul supărându-l, de vreme ce mergând Sfântul într-o zi spre cercetarea fraților, l-a întâlnit pe cale o muiere, și ținându-i calea îl rugă să se abată la casa ei, să-i blagoslovească casa. Deci Sfântul de multa ei rugăciune, se abătu, și merse în casa ei. Iar pângărita și spurcata aceea, încuind ușile își dezgoli tot trupul înaintea Sfântului, și făcea lucruri, care nu se cade a le povesti cineva, ispitindu-se a pângări pe cel nepângărit, iar întăritul și neamăgitul acesta, lepădând și gonind uneltirea dracului, ieși nevătămat. Acest fericit Ioan auzind pentru un oarecare sihastru, vestit anume Marchian, poftea ca să-l vadă, dar de vreme ce el făcuse jurământ ca să nu mai iasă din peșteră, măcar de vrea a-i urma nevoie mare și neapărată, care să nu se poată mântui, legându-se el însuși cu cuvântul, nu putea să dezlege acea legătură, deci socotiți ce lucru minunat a făcut și aici pronia lui Dumnezeu, ceea ce toate le vede, înger luând pe sus pe Marchian din chilia lui, fără clinteală l-a pus în peștera fericitului Ioan; deci împreunându-se amândoi, și sărutându-se unul cu altul, și săturându-se unul de altul de duhovniceasca voroavă și alcătuind fericitul Ioan, cu cuvântul cel de apoi de mulțumită și zicând așa: Slavă, Sfântului Dumnezeu, care m-a învrednicit a vedea pe doritul meu Marchian, fără veste răpindu-se Marchian de înger, s-a făcut nevăzut dinaintea ochilor fericitului Ioan. Însă aceasta a băgat pe Sfântul Ia multe gânduri și se îndoia luptându-se cu gândurile și călcându-Și legătura, a ieșit din peșteră și porni pe cărarea care mergea la chilia lui Marchian pentru că se spăimântase de mărimea minunii, socotind să nu fi fost vreo nălucire ceea ce s-a făcut. Deci dacă se duse și auzi pe Cuviosul Marchian chemându-l pe nume și înțelegând fericitul Ioan cum a fost pricina venirii sale, se bucură cu inima și se veselii. Drept aceea iarăși sărutându-se unul cu altul, și mulțumind lui Dumnezeu, s-a întors la lăcașul său și ce trebuie multe a grăi? Acesta a gonit mulți draci din oameni și a tămăduit și boli fără de leac, și a făcut de a izvorât și ape prin multe locuri și de multe ori ploi din Cer a pogorât prin rugăciunea sa și alte multe semne printr-însul a făcut Dumnezeu. Și după acestea cinstitul său suflet întru bătrânețe bune cu pace lui Dumnezeu l-a dat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a rușinat în Babilon oarecând; pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând au cântat: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Învățăturile tale, ca ploaia cea cerească în pământ secetos, îngrașă inimile celor credincioși cele ce dea pururea doresc și fără sațiu le învață a striga: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Cu pricepere cugetătoare de Dumnezeu, ai scris mințile cele fără de trup, și cuvântările lor cele de laudă, Fericite și îndumnezeindu-te, ai învățat Biserica a cânta: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...,

Locaș bine întocmit al Preasfântului Duh te-ai arătat, și insuflările Lui și arătările le-ai propovăduit ca un Prooroc, înțelepte Dionisie, strigând: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Iată acum s-a plinit proorocia Isaiei, celui grăitor de Dumnezeu, că Fecioara a avut în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, și a născut pe Dătătorul de viață; căruia toți strigăm: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a:

Irmos: De șapte ori cuptorul.

Fiind ca o oglindă luminată prin fapte bune, ți-ai făcut gândul încăpător arătărilor celor curate, Dionisie preafericite, și primind razele Luminii celei mai presus de gând, ai strigat: Preoților binecuvântați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Dar mai îndestulat s-a vărsat prin buzele tale, pentru aceea ai arătat dumnezeieștile învățături, lățindu-le și descoperindu-ne mai luminat înțelegerea lor cea mai presus de gând, nouă celor ce cântăm cu credință: Preoți binecuvântați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Mai cunoscută s-a făcut prin tine Dionisie, Mitropolia cea lăudată a Atenienilor, aducându-te pe tine lui Hristos și Împăratului tuturor, ca o pârgă preasfințită, și totdeauna cântând: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Maică a Iui Dumnezeu cu totul fără prihană, curățește rănile sufletului meu, și semnele păcatului; că ai născut Fiu pe Cel ce are puterea să izbăvească lesne pe cei legați cu lanțurile greșelilor, din legăturile cele nedezlegate; pe însuși Făcătorul de bine Dumnezeu, Dătătorul de viață.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

De șapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebunește, cinstitorilor de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului au strigat: Tineri binecuvântați, preoți, lăudați-L, popoare preaînăltați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Spăimântatu-s-a Cerul...

Învrednicindu-te a te face văzător și dimpreună ostenitor cu sfinții Apostoli, te-ai făcut părtaș măririi, și dimpreună cu ei, ai mers la vederea trupului celui cu adevărat începător de viață, al însăși Născătoarei de Dumnezeu, celei preacinstite; pe care după vrednicie o mărim.

Făcutu-te-ai moștean dumnezeieștii împărății în ceruri Părinte, ca un Arhiereu după lege și ca un pătimitor nebiruit, amestecând sângele cel mucenicesc cu ungerea preoției; pentru aceea ai luat cununi îndoite, precum se cade de sfințenie, tăinuitorule Dionisie.

Slavă...,

Ca unul ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, Ierarhe înțelepte Dionisie, pentru toți te roagă pururea, ca să ne izbăvim de supărări, cei ce te lăudăm cu bună-credință, pe tine învățătorul științelor celor negrăite, ca un sfințit descoperitor al bunătății celei tainic ascunse, și cu dumnezeiască stăpânire.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Biserica cea cinstită, pe care Hristos Fiul tău o a câștigat cu scump sângele Său ca un Bun, arătând-o cu vitejie biruitoare eresurilor; ceea ce ești plină de Dar; și mântuiește-ne din primejdii, și ne izbăvește de stăpânirea barbarilor.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, și marginile pământului s-au minunat. Că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupește; și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne...

Fiind ucenic lăudatului Apostol Pavel, Dionisie preafericite, de la el te-ai învățat cunoștința celor ascunse. Pentru aceea te-a și pus luminător Bisericii, alegându-te Ierarh cetății Atenei, celei cu bună-credință, pe care păzește-o totdeauna întru dreapta credință preaînțelepte, prin rugăciunile tale, propovăduitorule de Dumnezeu.

A Născătoarei:

La cinstită Adormirea ta, preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară, se aflau de față Dionisie, cu Ierotei și cu dumnezeiescul Timotei, împreună cu Apostolii, cântând fiecare laude Cuvioase pomenirii tale; cu care dimpreună și acum toată limba omenească, te laudă pe tine Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești lumii părtinitoare.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, Glasul 1:

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Cutreierând frumusețile cele cerești și împreună dănțuind duhovnicește cu acele cete nemateriale, ne-ai scris cereștile cuvinte, ale preafrumoaselor acelora priviri; și luminezi pe cei ce te cinstesc pe tine.

Noi îndrăznim a zice o Dionisie, că nu în pântecele femeii te-ai zămislit, Fericite, ci înger fiind în ceruri, pe pământ te-ai pogorât, ca să ne înveți cu de-amănuntul cetele îngerești, pururea pomenite.

Grădinile cele nestricăcioase, ale dumnezeieștilor cuvinte, și ale dumnezeieștilor predanisiri împrejur zburându-le, ai adunat prea-înțelepțește flori veselitoare, cuvântătoare și îndulcitoare, a preadulcilor acelora cântări, și a îndumnezeitelor tale scrieri.

Pe podoaba ierarhiei celei de jos o ai împodobit, înfrumusețat scriind-o Părinte, și semnele ei prea-înțelepțește dezvelindu-le, o ai arătat tip și icoană a îngereștilor Ierarhii de sus, și a înfricoșatelor înfrumusețări.

Slavă..., glasul al 8-lea, a lui Ghermano.

Între preoți și între Mucenici, încuviințat fiind Cuvioase, te-ai arătat păstor credincios bând paharul lui Hristos; pentru aceea întru amândouă bine-plăcând însuși lui Hristos, roagă-te pentru noi toți, împreună cu slujitorii cei de sus, să ne facă și pe noi părtași luminii în care petreci acum.

Și acum..., a Născătoarei, asemenea:

Stăpână primește rugăciunile robilor tăi, și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., glasul al 8-lea:

Facerea de Ghermano:

Între preoți și între Mucenici, încuviințat fiind Cuvioase, te-ai arătat păstor credincios bând paharul lui Hristos; pentru aceea întru amândouă bine-plăcând însuși lui Hristos, roagă-te pentru noi toți, împreună cu slujitorii cei de sus, să ne facă și pe noi părtași luminii în care petreci acum.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: O preamărită minune...

Izgonește Stăpână din smeritul meu suflet, trândăvirea, lenea, negrijirea, nebunia, neastâmpărarea, necurăția, grăirea împotrivă, neascultarea de poruncile Dumnezeiescului Duh. Și către acestea tot nesațiul, necunoștința, năravul cel fără milă, mintea cea fără mustrare; și mă mântuiește.

A Crucii a Născătoarei:

Podobie: Doamne de ai și stătut...

Cuvinte al Tatălui Celui fără de început, Fiul meu, și Cel de un scaun cu Duhul; cum ți-ai întins pe lemn preacuratele Tale palme? Ce este acum această sărăcie a Ta preabunule? Stând înaintea răstignirii Tale, striga Maica cea cu totul fără de prihană.

Și cealaltă Slujbă a Utreniei, după rânduială și Otpustul.