SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6; trei ale sfintei și trei ale Cuviosului.

Stihirile sfintei, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Chinurile trupului, și tăierea sânilor și a mâinilor, le-ai suferit toate cu tărie; dezrădăcinarea dinților, arsura coastelor, tăierea picioarelor, și moartea cea fără dreptate. Pentru aceasta ai luat cununile biruinței, locuind în cămările cerești, Anastasie multpătimitoare.

Odor al fecioriei, rai închis, jertfă sfințită, lăcaș dumnezeiesc, mireasă a lui Hristos cu totul nestricată, și chip însuflețit; pildă sihaștrilor, podoabă mucenicilor, fântână ce izvorăște râuri de tămăduiri, te-ai arătat celor ce săvârșesc pomenirea ta, Anastasie prealăudată.

Pe podoaba mucenițelor, pe înflorirea fecioarelor, pe marea înfrumusețare a cuvioaselor, pe Anastasia cea multpătimitoare, care este lauda Romei, și junghierea lui Dumnezeu foarte veselitoare și fără prihană; pe temelia cea nemișcată a bunei-credințe; veniți toți să o lăudăm cu osârdie, că a pătimit luminat.

Alte Stihiri ale Preacuviosului, glasul al. 8-lea.

Podobie: O preamărită minune...

Părinte de Dumnezeu înțelepțite Avramie, făcându-te următor lui Avraam cu duhul, te-ai mutat din patria ta, Fericite, și lepădându-te de pofte ți-ai închis trupul într-o colibă mică, bucurându-te; iar sufletul ți l-ai înălțat la Cer, unde arătat ți-ai câștigat petrecerea.

Cuvioase Părinte Avramie, fiindu-ți sufletul ca al lui Avraam, după asemănarea numelui ai suferit supărări; fiind însă întărit în dumnezeiasca credință, și prin dragoste unindu-te cu Dumnezeu, ai câștigat pământul făgăduinței; înfrumusețându-te cu strălucirile bunătăților. Pentru aceasta prăznuim pomenirea ta veselindu-ne.

Cuvioase Părinte Avramie, pe ceea ce s-a amăgit cumplit de înșelăciunea șarpelui, și a alunecat în prăpastia pierzării, prin dumnezeiasca insuflare ai tras-o, și ai pus-o înaintea lui Dumnezeu mântuită. De a cărei pocăință toți s-au mirat, cei ce cu buna-credință slăvesc pe Domnul cel Preabun.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Cui te-ai asemănat ticăloase suflete? Cel ce spre pocăință nicidecum nu te deștepți, și de foc nu te temi, nedepărtându-te de răutăți; scoală-te, și cheamă pe cea una grabnică ajutătoare spre folosință; nu înceta rugând pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, să mă scape de cursele celui viclean.

A Crucii, a Născătoarei:

Pe Cruce răstignit văzându-Te Curata, ceea ce Te-a născut pe Tine Doamne, și stând aproape, plângând grăia: Fiule, ce pătimești acestea cu trupul și Te silești să mă lași fără de Fiu? Te grăbești ca să Te preamărești, și să mă măresc și eu cu patima Ta.

Troparul sfintei, glasul al 4-lea.

Mielușeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Slavă..., al Cuviosului, glasul al 8-lea:

Întru tine Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând Crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Avramie, duhul tău.

Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Din Octoih, unul cu Irmosul pe 6, și ale sfinților două pe 8.

CANONUL Muceniței.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos:

Să cântăm Domnului Celui ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a preamărit.

Dă-mi luminare mireasă a lui Dumnezeu, mie celui ce cinstesc această purtătoare de lumină pomenire a ta, gonind întunericul sufletului meu.

Cu totul te-ai închinat pe sine-ți Ziditorului tău încă din scutece, și cu focul înfrânării ai ars poftele trupului.

Suindu-te către înălțimea muceniciei, Muceniță care ai numele Învierii, te-ai învrednicit ca o fecioară cămării celei înțelegătoare.

A Născătoarei:

Pe tine scara cea înaltă până la Cer, pe care S-a întărit Dumnezeu, făcând pe oameni cerești, te lăudăm Fecioară.

Alt CANON, al Cuviosului.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos: Apa trecându-o...

Fiind luminat cu dumnezeieștile fulgere, mântuiește Avramie cu rugăciunile tale, pe cei ce săvârșesc praznicul tău cel purtător de lumină, de patimile întunericului, Preafericite.

Aprinzând în sufletul tău Avramie pofta cea dumnezeiască, ai stins dragostea trupului Părinte, și aceasta te-a făcut să viețuiești pe pământ, fără de materie.

Slavă...,

Omorându-ți mădularele cele de pe pământ, cu postul și cu toate patimile cele aspre Părinte înțelepte, te-ai învrednicit de viața cea mai bună în ceruri, de Dumnezeu purtătorule Avramie.

Și acum..., a Născătoarei:

Din sfințite sângiurile tale S-a întrupat mai presus de fire Dumnezeu Cuvântul Tatălui, Fecioară Marie; pe Care roagă-L să omoare cugetele trupului meu.

Cântarea a 3-a:

Irmos:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine Doamne, Tu ești lumina celor întunecați, și pe Tine Te laudă duhul meu.

Stătut-ai înaintea județului tirănesc, propovăduind pe Dumnezeu Cuvântul, pe Hristos Împăratul și Făcătorul și Stăpânul tuturor.

Frumusețea cea din inimă a chipului celui văzut risipindu-se, te-a arătat pe tine preafrumoasă, celor ce te vedeau, prealăudată.

Bogăție neîmpuținată de tămăduiri ți-a dat ție Fecioară, Hristos, a Căruia sărăcie ai iubit de bunăvoie.

A Născătoarei:

Cuptorul păcatelor mele, stinge-l cu focul rugăciunilor tale, Maica lui Dumnezeu, aducându-mi dumnezeiasca rouă a iertării.

Alt Canon,

Irmos: Doamne cel ce ai făcut cele...

În tot chipul dorind de dragostea cea mai desăvârșită, purtătorule de Dumnezeu, ai ieșit afară din lume și din trup. Pentru aceasta ai luat mărirea cea mai presus de gând și veșnica desfătare, Părinte Avramie.

Lăcaș viu te-ai arătat Duhului Celui ce lucrează toate Părinte, închizându-ți Cuvioase trupul în colibă; pentru aceasta ai strălucit cu lumina bunătăților, împodobindu-te sfințite Părinte Avramie.

Slavă...,

Cu plugăria ostenelilor tale, ai crescut spic copt însutit de bunătăți Cuvioase; cu care se hrănesc râvnindu-ți, cei ce prăznuiesc dumnezeiască adormirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Întru tine preasfântă S-a sălășluit voind, Cel ce este pricina tuturor pentru multa milostivire, și a sfințit ființa omenească, care a fost alunecată mai înainte prin călcarea poruncii.

Irmosul:

Doamne Cel ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; că Tu ești marginea doririlor, și credincioșilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

CONDACUL sfintei, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi...

Cu apele fecioriei curățindu-te Cuvioasă, cu sângele muceniciei Anastasie încununându-te, dai celor ce sunt întru nevoi tămăduiri de boli, și mântuire celor ce se apropie către tine din inimă; că tărie ți-a dat ție Hristos Mirele tău, Cel ce izvorăște Dar pururea curgător.

SEDEALNA sfintei, glasul 1.

Podobie: Mormântul tău...

Din pruncie te-ai închinat lui Dumnezeu Cuvioasă, omorând patimile trupului cu postirea, te-ai suit la înălțimea muceniciei cea preamărită, chinuindu-te după lege Anastasie, și surpând în prăpastie pe balaurul cu puterea Duhului.

Slavă..., a Cuviosului, asemenea:

Urmând lui Avraam celui dedemult Părinte, te-ai depărtat de rudeniile cele după trup, plecându-te Dumnezeului nostru Celui ce te-a chemat Avramie; pentru aceea ai postit, și ți-ai arătat sufletul mai luminat decât razele soarelui, gânditorule de Dumnezeu, Preafericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe rugul care l-a văzut Moise nears, pe muntele lui Dumnezeu, pe norul cel sfânt, pe cortul cel nespurcat, pe masa cea primitoare de Dumnezeu; pe palatul Împăratului Celui Înalt, pe ușa cea cu totul luminoasă și neumblată; pe tine Fecioară te lăudăm.

A Crucii, a Născătoarei:

Crucea Ta o laud, și patimilor Tale mă închin, și bunătatea Ta o slăvesc Fiule; că de bunăvoie ai răbdat moarte de ocară. Ce adâncime străină și înfricoșată este aceasta a rânduielii Tale celei negrăite Mântuitorule! Striga către Tine Maica Ta.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, și am preamărit Dumnezeirea Ta.

Pe tine Muceniță, care din tinerețe ai purtat jugul cel ușor, te-au osândit cei fără-de-lege, să porți lanț de fier.

Picăturile sângelui tău au stins jăratecul mulțimii dumnezeilor; iar razele minunilor tale, au ars materia patimilor.

Despuind vicleanul trupul tău, de Dar nu l-a putut despuia; ci mai vârtos ți-a pricinuit ție haină țesută de sus, care nu se sparge.

Ridicându-te mai sus de pământ, se aprindea Fericită, foc pe pieptul tău, care aprindea dragostea ta către Stăpânul, frumoasă Fecioară.

A Născătoarei:

După naștere ai rămas Fecioară nestricată, ca și mai înainte de naștere; că ai născut Prunc tânăr, pe Cel cunoscut mai înainte de veci.

Alt Canon,

Irmos același:

Cu curgerile lacrimilor tale Părinte spălând întinăciunile sufletești, te-ai făcut lăcaș dumnezeiesc și cinstit al Duhului, Preafericite.

Priveghere de toată noaptea, rugăciune neîncetată, nepizmuire, dragoste nefățarnică, și credință desăvârșită te-ai nevoit a avea Părinte.

Slavă...,

Luat-ai Dar Avramie, a vindeca boli și a goni duhuri; ca o adevărată slugă a lui Dumnezeu, Cuvioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind biruit de lenevire, și înecându-mă în păcate, izbăvește-mă cu rugăciunea ta Născătoare de Dumnezeu, Maică pururea Fecioară.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Mânecând strigăm Ție Doamne, mântuiește-ne pe noi; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm.

Necuprinsă de focul cel material te-ai arătat Muceniță Anastasie; că te răcorea pe tine focul cel din inimă, al dumnezeieștii dragoste.

Înfrumusețându-se Muceniță obrazul tău de pălmuire, ai pălmuit obrazele cele grozave ale vrăjmașilor.

Întinzându-te pe lemn, de Dumnezeu gânditoare Anastasie, pentru dragostea Mirelui tău, ai închipuit dumnezeiasca patimă.

A Născătoarei:

Lăudămu-te pe tine pururea lăudată Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu; că ai născut cu trup pe Dumnezeu cel prealăudat.

Alt Canon,

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Ca o viță foarte roditoare, ai crescut Părinte Avramie, struguri de bunătăți dumnezeiești, care izvorăsc vinul cel de umilință, și izgonesc din suflet beția patimilor, și veselesc inimile credincioșilor.

Multe feluri de supărări ți-a scornit ție șarpele cel preaviclean, Părinte, iar tu cu arma Crucii l-ai omorât, purtătorule de Dumnezeu; și ai luat de la Dumnezeu cununa biruinței cu dreaptă judecată, de Dumnezeu înțelepțite Avramie.

Slavă...,

Făcându-te prin credință casă preasfântă Dumnezeiescului Duh, Părinte, ai zidit casă sfântă; și cu învățăturile tale prefăcând adunarea cea nesfințită a rătăcirii celei fără sfințenie, ai închinat-o Dumnezeului tuturor.

Și acum..., a Născătoarei:

Luminându-se cu Dumnezeiescul Duh, Sfinții Prooroci, Preacurată, cu glasuri sfințite te-au vestit mai înainte Fecioară Maică; din care S-a întrupat Dumnezeu Cuvântul, mai presus de fire și de cuvânt, pentru mila cea nemăsurată.

Cântarea a 6-a:

Irmos:

Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, Multmilostive Hristoase Dumnezeul nostru.

Zdruncinându-ți-se trupul cu chinuri, însemna îndreptarea voirii tale către Dumnezeu, Anastasie prealăudată.

Spânzuratu-te-ai sus, răbdând bătăi Muceniță, și ferind bun-neamul sufletului nerănit, ceea ce ești vrednică de laudă.

Răbdat-ai scoaterea dinților, tăierea mâinilor și a picioarelor, Muceniță mult-pătimitoare, uitându-te la Mirele tău Hristos.

A Născătoarei:

Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Iubitorul de oameni, Stăpână iubitoare de bine, roagă-L, să ne izbăvească pe noi de focul gheenei.

Alt Canon,

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Aflându-te pe tine cei din întunericul rătăcirii, luminător care povățuiești drept către căile vieții, purtătorule de Dumnezeu, au părăsit întunericul necunoștinței, făcându-se luminoși prin dumnezeiasca credință, Avramie.

Cu privegherea îmblânzind pe Dumnezeu, și trimițând luminare de mântuire celor cuprinși de noaptea nebuniei idolești, gânditorule de Dumnezeu, i-ai arătat pe toți fii Luminii și zilei cu Darul.

Slavă...,

Cu liniște săvârșindu-ți viața, ai trecut întreitele valuri cele din viață, cu nădejdea cea către Dumnezeu, Fericite, și ai apucat la limanurile cele line ale împărăției cerurilor, și ale dumnezeieștii luminări, Avramie.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe mine cel ce sunt îngreuiat de somnul lenevirii, ridică-mă cu mijlocirea ta, Maica lui Dumnezeu, și nu mă lăsa a dormi spre moartea păcatului Fecioară; că pe tine mi te știu folositoare și îndreptătoare vieții mele.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, și lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăți, și viața mea s-a apropiat de iad; și ca Iona mă rog: Dumnezeule scoate-mă din stricăciune.

CONDACUL Cuviosului, glasul al 3-lea.

Podobie: Fecioara astăzi...

În trup ca un înger pe pământ te-ai arătat, și pustnicind, ai fost ca un pom răsădit bine-crescând lângă apa înfrânării, și cu curgerile lacrimilor tale spălând întinăciunea. Pentru aceasta te-ai arătat lăcaș dumnezeiesc al Duhului, Avramie.

ICOS.

Lepădându-te de cele stricăcioase, ai dobândit frumusețile cele nestricăcioase; desfătările trupului le-ai urât înțelepte, și din pruncie ai iubit curăția. Pentru că de cămară și de lume fugind, de lăudata soție, și de părinți te-ai ferit. Pe unul Dumnezeu înțelepte ai iubit, și l-ai dorit în adevăr din tot sufletul și inima, Părinte. Pentru aceasta te-ai arătat lăcaș fecioriei și curăției, și vas dumnezeiesc al Duhului, Avramie.

SINAXAR

În această lună în ziua a douăzeci și noua, Sfânta Preacuvioasa marea Muceniță Anastasia Romana.

Stih: Tăierea capului a răbdat cu tăria inimii,

Mucenița Anastasia odrasla Romei.

În a douăzeci și noua este săvârșită,

Anastasia, prin sabie ascuțită.

Aceasta a fost pe vremea împăraților Deciu și Valerian, și a ighemonului Prob, romană de neam, tânără fiind și locuind la o Mănăstire. Aceasta mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală de față, a fost bătută cu palme peste obraz, și o întinseră pe jăratec de foc, apoi o bătură cu toiege. Apoi spânzurându-o pe lemn. O strânseră cu vârteje de munci, și o pătrunseră cu țepi ascuțite. Și iarăși spânzurându-o, o strujiră peste tot trupul, și-i tăiară sânii; îi dezrădăcinară unghiile, și-i tăiară mâinile, picioarele și limba; apoi i-au scos măselele și dinții, și pe urmă i-au tăiat și capul.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Avramie, și Maria nepoata sa.

Stih: Avramie omorându-ți toată partea trupului prin osteneli bărbătești,

După moarte cu îngerii cei netrupești împreună locuiești.

Maria pe iubitorii trupului ai lăsat,

Și tainic cu îndrăgitorul sufletelor te-ai împreunat.

Acesta a fost fiu din părinți creștini și însurându-l fără voia lui, lăsă toate pentru dragostea ce avea către Domnul, și se duse de se închise într-o chilioară, pedepsindu-se cu toată nevoința; și peste zece ani, se hirotoni preot. Deci murind frate-său cel trupesc, îi rămaseră o copilă de nouă ani, și o luă la sine, și făcând o chilioară lângă chilia lui, o puse acolo; iar când fata ajunse la vârsta de două zeci de ani, i se întâmplă de căzu cu oarecine în păcat; și fugi de se duse la o casă publică. Atunci Sfântul îmbrăcându-se în port ostășesc, încălecă pe un cal, și se duse de o luă dintru acea cădere, și o aduse iarăși la acel loc; care atâta pocăință a arătat, cât peste scurtă vreme făcea mari minuni. Deci răposând fericitul Avramie în 30 ale lui Octombrie, ea cu puțin mai pe urmă s-a săvârșit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Chiril.

Stih: Chiril zice știu că a sabiei îngrozire,

Îmi este făgăduință de cunună fiitoare.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Min, și Mineu.

Stih: Cade Mineu de sabie, a vedea dorind,

Și pe Min cu asemenea sfârșit căzând.

Tot în această zi, Sfântul Sava Stratilatul, care de toate părțile însulițat și pătruns fiind s-a săvârșit.

Stih: Sava după amândouă părțile numirii Sava se zice,

După amândouă dar părțile cu sulițele se împunge.

Tot în această zi, pomenirea Maicii noastre Anna, care și-a schimbat portul și numele bărbătește și s-a numit Eufimian.

Stih: Sub haină bărbătească cinstita Anna s-a ascuns,

Pe care a îmbărbătat-o asupra dracilor însuși Hristos.

Această Preacuvioasă Maica noastră Anna s-a născut în Vizantia, fiind fiică unui diacon cucernic de la biserica preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne, pe vremea împăratului Leon Isaurul, în anii șapte sute șaisprezece. De aceia rămânând ea săracă de părinți, se silea moașă-sa ca să o mărite după vreun om cinstit, precum în cea de apoi a și făcut și venind de la muntele Olimpului unchiul ei după tată, om foarte ales dintre sihaștri și procopsit spre cele dumnezeiești, căruia cu toate că îi tăiase limba Leon Iconomahul, tot vorbea și după tăietură curat și nesmintit. Deci Dacă a văzut-o măritată, zise: Pentru ce ați dat-o după bărbat pe aceasta, care trăgea spre dumnezeieștile nevoințe și osteneli? Și dându-i blagoslovenia sa, se duse. De aceea trecând câțiva ani, pieri acel necredincios împărat Leon și se duse în fundul iadului, iar Irina și Constantin pravoslavnicii și prea-credincioșii împărați, trimițând să aducă pe Sfântul acesta și aflându-i de patima ce pătimise de la cel mai dinainte împărat, îi primi rugăciunea și blagoslovenia și el învățându-i cele ce erau de folos spre bună-plăcerea lui Dumnezeu, s-a dus la lăcașul său. Atunci iarăși văzând pe fericita aceasta, îi zise: Îmbărbătează-te și te întărește fiică, că multe sunt scârbele drepților și să știi că nu vei naște copilul din pântecele tău, până nu-ți vei îngropa mai întâi pe bărbatul tău, care a și fost; că fiind ea grea de șase luni, îi muri bărbatul, care plângând și tânguindu-se, după ce făcu copilul și îl înțărcă, l-a dat în mâinile altui unchi al ei. Iar ea se supuse la nevoințele pustnicești. În ce chip și precum știu cei ce i-au urmat și au săvârșit prea-deplin viața cea sihăstrească. Deci aflându-se ea întru acestea, veni iarăși de la muntele Olimpului Sfântul acela om de cele înainte cunoscător și ea căzându-i la picioare și cerșindu-i blagoslovenia, auzi zicându-i, întărește-te întru Domnul fiică. De aceea o întrebă: Unde-ți este copilul? Iar ea răspunse: Unul am dat fratelui tău celui după Dumnezeu mie făcător de bine, iar celălalt, este cu mine. Acestea și alte cuvinte amestecate zise din inimă foarte mâhnită, și aducându-și amândoi copii înaintea cinstitului stareț, plângând se rugă, zicând: Roagă-te pentru copiii mei aceștia cinstite Părinte. Iar el zise: N-au trebuință aceștia de rugăciune, care cuvânt a fost greu la urechile ei și suspinând dintru adânc, zise: Vai mie păcătoasei! Ce rău va să-mi mai vină? Și starețul zise. Nu ți-am spus fiică, că multe sunt scârbele drepților? De nu vom suferi, nu ne vom mântui niciodată, că așa se cade și place lui Dumnezeu, iar ea zise: Au doară Părinte s-a părut Stăpânului nostru Hristos să-mi mute copilașii cei fără de vârstă la lăcașurile cele de acolo? Și minunatul Părinte zise: Bine ai zis fiica mea, că curând va să-i ia Domnul de la tine. Iar ea mulțumind lui Dumnezeu cu cuviință, și căzând la picioarele cinstitului stareț și luându-i rugăciunea, începu cu amândouă mâinile a-și împărți averea la săraci și apoi în scurtă vreme murindu-i copilașii, plânse mult după dânșii, și dând și ce mai rămăsese iată la săraci, înconjură pe la biserici, făcând rugăciune și aprinzând lumini. Și luându-și ziua bună și iertăciune de către toți, află pe un oarecare monah de la muntele Olimpului și se tunse de dânsul în chipul monahicesc. Deci se îmbrăcă pe dedesubt cu port bărbătesc și pe dinafară cu femeiesc și purcezând pe ascuns, a mers spre părțile Olimpului și acolo lepădând desăvârșit portul femeiesc. Mergând la o mănăstire de cele de obște, vorbi cu portarul și-i zise: că-i este aminte foarte a vedea pe egumenul. Deci portarul făcând știre egumenului, o chemă de merse la dânsul și căzând cinstita femeie la picioarele egumenului și cerând blagoslovenie după obicei, iar dumnezeiescul acela bărbat blagoslovindu-o și sculându-o, îi zise: Pentru care pricină ai venit aicea? Și cum îți este numele? Și ea zise: Pricina venirii mele la sfânta această mănăstire, sfinte Părinte, este mulțimea păcatelor mele, ca să pot afla pe Dumnezeu blând și milostiv la ziua judecății, sihăstrind aicea rămășița vieții mele, iar numele îmi este Eufimian. Deci Starețul zise: De ai pus în inima ta fiul meu gând ca acela și poftești să te mântuiești, să fugi din adunare, că firea celor fameni se biruiește lesne de gândurile poftei lor. Acestea zicându-i și blagoslovind-o o rândui în ceata celorlalți frați. De aicea atâta procopsi și spori spre toată fapta bună și smerirea, încât se făcu pildă tuturor monahilor, ce se nevoiau la mănăstire. Iar sluga care o alesese ea de o lăsase iconom peste casa ei, tocmind toate precum îi poruncise, ieșise de căuta pe stăpâna sa. Și întâmpinând pe monahul acela care o tunsese, îl întrebă, de știe unde se află, ceea ce a părăsit cele pământești și căuta cele cerești; iar el răspunzând zise: Cum că știu de întâmplarea ei fiul meu, nu tăgăduiesc, iar unde s-ar fi aflând ea acum, nu o știu; ci vino mai peste un ceas să mergem împreună la o mănăstire. Și mergând aflară de la portar, că era înlăuntru ceea ce se căuta. Și-l rugară să-i facă știre. Deci ieșind ea, și arătându-i monahul pe sluga sa, îi zise: Iată credinciosul iconom al casei tale, că este aicea care mult s-a ostenit căutându-te și de vei vrea să mergem la mănăstirea noastră. Auzind acestea sfânta și mergând la egumenul mânăstirii și luând blagoslovenie de la dânsul și de la toți frații, ieși de se duse cu sluga ei și cu monahul la lavră. Și petrecând câtăva vreme acolo, se arătă de nespuse minuni făcătoare. Drept aceea ducându-se vestea minunilor, mergea la mănăstire multă mulțime de cei ce se lepădau de lume, ca să se facă monahi, iar strâmtoarea locului îi oprea a se înmulți cei ce veneau. Pentru aceea egumenului mânăstirii dându-i-se insuflare de la Dumnezeu, a dat știre Patriarhului ce era atunci în Constantinopol, Sfântului Tarasie, ca să știe de lucrurile cele minunate ale monahului Eufimian, că înțelegându-se vestea minunilor, au năvălit mulțime multă la mănăstire și nu mai încăpea pentru strâmtoarea și micșorarea locului. De care lucrul află pe Patriarhul la un gând cu dânsul și-i dărui un loc căzut. Deci luându-l egumenul pe acesta, în puțină vreme a zidit acolo o mănăstire din temelie spre a multora mântuire sufletească, care acum se numește mănăstirea Avramitenilor. Și așeză pe sfânta ca să-și săvârșească vremea nevoinței acolo. Și așa vestindu-se la toți acea îngerească petrecere și viețuire și vădindu-se pe încet ceea ce se ascundea, nu este cu putință a scrie la câtă sumă de număr venise din cei ce se adunau în toate zilele. Iar de vreme ce se întâmplă sfintei și bântuială, de către un oarecare ce era numai cu chipul monah, iar cu faptele asemenea cu cei ce locuiesc cu pizmătărețul diavol. Care nu părăsea a ocărî în toată vremea și a batjocori pe sfânta, defăimându-o de față, în nume de scopit. Deci ea socotindu-le acestea întru nimica, se adeveri, că mai mult îi sunt de folos cele ce o ponosluiește. Iar o oarecare femeie iubitoare de Dumnezeu, auzind acele cuvinte grozave și pline de scârbă, ale acelui necurat și ucigaș precum s-a arătat mai pe urmă, îi zicea, socotește frate, dar dacă nu va fi scopit, nici cu poftă precum ți se pare, ci este femeie nepătimașă. Și vei dobândi gheena focului, căci ocărăști și defaimi pe cea nevinovată și pângărești pe cei ce aud. Căci cu puțină vreme mai înainte o femeie oarecare împărțindu-și averea la săraci, nu s-a mai văzut, și oare nu cumva este aceea, care zici tu că este scopit, și-ți bagi sufletul întru adâncimea pierzării. Iar pângăritul acela și vicleanul, luându-o și această spre răutatea lui, vădi cuvântul la mulți și părăsind ocăririle, pândea vreme ca să-i dea brânci sfintei undeva, să o surpe jos, ca să i se dezgolească trupul să se adevereze, precum a și făcut și n-a văzut nimic. Și-i secă lui trupul jumătate, pedepsindu-se de puterea dumnezeiască. Deci ducându-se el din mănăstire, a mers la patria sa și acolo aflându-se a fost prins cu vină de ucidere și osândindu-se îl puseră în țeapă, dându-și pângăritul lui suflet la pierzare. Iar sfânta vestindu-se și dintr-aceasta, și fugind de scandal, luând doi monahi cu dânsa, suindu-se la părțile ce se chemau a lui Steno și aflând o Biserică ce avea apă și o grădiniță, locui acolo cu acei doi monahi ce se numeau Eustatie și Neofit. Și peste puțină vreme se duse și de acolo, fiind chemată la Vizantia de oarecari monahi spre părțile Sigmatei, petrecând acolo rămășița vieții cu plăcere dumnezeiască, și dăruind tămăduiri și minuni multe celor ce mergeau către dânsa, către Domnul a răposat.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Melitina.

Stih: Melitinei tăindu-i-se capul cu sabia,

A adus lui Hristos sângele dulce ca mierea.

Această sfântă Muceniță fiind pârâtă, că este creștină, și stând înaintea Stăpânitorului, întâi o bătu peste obraz, și dezbrăcându-o în pielea goală; și stând la întrebare câteva ceasuri, în mijlocul divanului, batjocorii pe stăpânitorul, și toate închinăciunile lui. De aceea, dându-se la multe munci, și cu puterea lui Dumnezeu ferindu-se nevătămată, pe urmă a fost tăiată de sabie, și așa și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfințit Mucenic Atanasie celui ce era din Sparta Ataliei, care a mărturisit în Muntania în anii o mie șase sute cincizeci și trei.

Stih: Prin moarte nemurirea primești,

Atanasie cel ce slava sfințiților ești.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii evreiești, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, și focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule în veci.

Unde este sunetul glasului celor ce prăznuiesc, acolo dănțuiești pătimitoare, cu fecioarele cântând Ziditorului: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule în veci.

Văzându-ți mădularele zdrobite, și suferind dezrădăcinarea unghiilor, te-ai adus jertfă lui Hristos, cântând: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule în veci.

De Dumnezeu gânditoare, arătatu-te-ai ca o vie, tăinduți-se mâinile și picioarele ca niște ramuri, și nouă izvorându-ne vinul cel înțelegător, care veselește inimile și gonește beția patimilor, Anastasie.

De focul cel mistuitor nu te-ai spăimântat, asemănându-te tinerilor celor dedemult. Că ai luat dumnezeiască rouă, ceea ce ești curată, cântând: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule în veci.

A Născătoarei:

Îmbrăcându-Se Domnul în om deplin afară de păcat, a ieșit din pântecele tău Curată purtător de trup; pe Care roagă-L să mântuiască pe cei ce te cinstesc pe tine cu credință.

Alt Canon,

Irmos:

Ca să dobândești împărăția cea de sus, și mărirea cea negrăită, înțelepțește ai defăimat mărirea cea trecătoare și care se strică înțelepte; ca unul ce ai fost cu minte și cu pricepere.

Când a răpit cu vicleșug, lupul cel viclean pe mielușeaua ta, atunci i-ai sfărâmat fălcile înțelepte, iar pe dânsa ca un păstor preabun ai adus-o la viață.

Slavă...,

Plecându-te legilor Stăpânului, ai căutat oaia cea rătăcită, și ai aflat-o, și ridicându-o pe umerii tăi, Preafericite, ca un păstor ai adus-o la staulul pocăinței.

Și acum..., a Născătoarei:

Numai tu ai născut pe Unul din Treime în două firi, și într-un Ipostas Fecioară; Căruia cântăm: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule în veci,

Cântarea a 8-a:

Irmos:

De șapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebunește, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului, au strigat: Tineri binecuvântați, preoți lăudați-L întru toți vecii.

Ca un biruitor ai făcut vitejie, purtătoare de chinuri prealăudată, și împotriva rătăcirii ai ridicat semne de biruință. Că lipsirea de mâini și de picioare ai răbdat, și ai suferit tăierea sânilor și dezrădăcinarea dinților tăi Muceniță, cântând cu bucurie: Popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Ca soarele cel cu totul luminos ai strălucit cu razele fecioriei, și cu podoabele muceniciei, și lumea ai luminat-o cu strălucirile cele vărsătoare de lumină ale răbdării tale celei multe Anastasie, cu osârdie strigând: Preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Sufletul meu cel întinat cu patimile, mireasă a lui Dumnezeu, și întunecat de năpădirile șarpelui, cu rugăciunile tale curățește-l de rele, și-l strălucește cu arătarea ta cea luminătoare cinstită Muceniță Anastasie; și învrednicește-mă să cânt: Popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

A Născătoarei:

Pe tine cea Curată și fără prihană, dorind fecioara Anastasia și-a păzit și trupul și sufletul fără prihană, arzând ațâțările patimilor cu răbdare suferind ispita a multor munci și acum dănțuiește în cereștile cămări, veselindu-se împreună cu tine întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: Tinerii cei de Dumnezeu...

În prăpastia pierzării, a împins pe porumbița ta cea curată, șarpele făcătorul de rele; dar ai scos-o pe ea Părinte cu minte întreagă, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Și în viață fiind Părinte Avramie, și după moarte te-ai arătat doctor bolilor, cu Darul cel Dumnezeiesc al Duhului, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cu nerăutate și cu dreptate, cu curăție și cu credință strălucind Părinte, te-ai numărat împreună cu îngerii Cuvioase, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai lăcaș preasfânt Râului celui viu, din care bând noi cei omorâți, moștenim viața, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor călcând văpaia cea de foc, au cântat: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a:

Irmos:

Spăimănta-tu-s-a de aceasta Cerul și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupește și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te mărim.

Fiind spânzurată pe lemn ai închipuit patima cea mântuitoare a Cuvântului lui Dumnezeu, și ai suferit tăierea mâinilor și a picioarelor; dezrădăcinarea dinților, tăierea limbii și a sânilor, curată Anastasie lauda, sihaștrilor, podoaba mucenicilor.

Ca o mireasă te-ai împodobit cu frumusețile, logodindu-te cu Mirele prin patimile cele roditoare de bunătăți și ca o aleasă te-ai sălășluit înlăuntru cămărilor celor luminate, purtând făclia fecioriei. Și acum împărățești Anastasie dimpreună cu Cel ce este viu în veci.

Ostenelile tale picură dulceața, care pierde amărăciunea păcatului; iar mormântul tău izvorăște râuri de tămăduiri și îneacă toate patimile și bolile cele cumplite întru slava Mântuitorului, Celui ce după vrednicie te-a preamărit pe tine lăudată Anastasie.

Făcut-au vitejie femeile, întărindu-se cu Crucea Ta Hristoase Atotputernice; și capul vrăjmașului celui cu multe măiestrii, bărbătește l-au zdrobit, Cuvântule al lui Dumnezeu; și câștigând lăcașul raiului, cu bucurie s-au împărtășit Dumnezeirii, lăudându-te pe tine după vrednicie.

A Născătoarei:

Dacă a cunoscut Mucenița Ta Doamne, că Te-ai îmbrăcat cu trup din femeie, fiind luminată cu razele fecioriei și înflorită cu sângele muceniciei, s-a adus Ție Hristoase, ca unui Împărat al zidirii, urmând după Maica Ta.

Alt Canon,

Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Învrednicitu-te-ai a vedea Părinte purtătorule de Dumnezeu, cele de care dedemult doreai prin nădejde; care ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit.

Frumos te-ai arătat, strălucind cu dumnezeieștile raze ale bunătăților Avramie și bucurându-te stai înaintea Stăpânului tuturor.

Slavă...,

Zi de veselie face bucurându-se Biserica, prăznuind adormirea ta cea sfântă Avramie și cinstindu-ți viețuirea.

Și acum..., a Născătoarei:

Iubitoare de bine Fecioară, îmbunătățește sufletul meu cel înrăutățit de păcate; și mă fă părtaș bunătăților cerești.

Irmosul:

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată, cei mântuiți prin tine; cu cetele cele fără de trupuri, slăvindu-te pe tine.

LUMINÂNDA Sfintei.

Podobie: Cel ce ai împodobit Cerul...

Lauda sihaștrilor și frumusețea mucenicilor, tu te-ai arătat Anastasie, nevoindu-te întru feciorie și chinuindu-te întru tărie, pentru dragostea lui Hristos.

Slavă..., al Cuviosului.

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Precum ai izbăvit din înșelăciunea dracilor pe cei de rea credință, Cuvioase Avramie de Dumnezeu purtătorule și i-ai adus lui Dumnezeu și Mântuitorului și pe cei ce au căzut odinioară în prăpastia pieirii; așa și pe noi izbăvește-ne cu rugăciunile tale de supărările cele multe, de nevoi și de necazuri; pe cei ce săvârșim cu dragoste cinstită pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei, asemenea.

Rai de Dumnezeu sădit te-ai arătat Preacurată Născătoare de Dumnezeu, având în mijloc Pomul vieții pe Domnul; din care mâncând nu vom muri niciodată; ci prin tine vom viețui toți viață mai bună; purtând arma Crucii peste noi, și biruind pe vicleanul tiran, lăudându-te pe tine Fecioară în veci.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE. Slujba cuvioșească.